Sari la conținut

Cristina Neagu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cristiana Neagu)
Cristina Neagu
Informații generale
Nume complet Cristina Georgiana Neagu
Data nașterii (36 de ani)
Locul nașterii București, România
Înălțime 1,80 m
Greutate 70 kg
Poreclă Cris, Messi a handbalului feminin
Post Inter stânga
Informații despre echipă
Echipa actuală CSM București
Număr 8
Cluburi de juniori
Ani Club
CSȘ 5 București
Cluburi de seniori*
Ani Club
0000–2006 HC Activ Ploiești
2006–2009 Rulmentul Brașov
2009–2013 Oltchim Vâlcea
2013–2017 ŽRK Budućnost
2017– CSM București
Echipa națională#
Ani Țară Ap (G)
România 196 (830)[1]
Titluri
2012[2], 2016– Căpitan (România)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
# Selecții și goluri la națională până la data de 17 decembrie 2017

Cristina Georgiana Neagu (n. 26 august 1988, București, România)[3] este o jucătoare profesionistă de handbal din România. În prezent, ea evoluează la clubul CSM București.

Cristina Neagu este singura handbalistă din istoria acestui sport recompensată de patru ori cu titlul de Cea mai bună handbalistă IHF a anului.[4][5]

Din anul 2016, Cristina Neagu este și căpitanul echipei naționale a României.

Cristina Neagu s-a născut în data de 26 august 1988, la București, în cartierul Ghencea. Ea are două surori mai mari.

Copilăria și anii de juniorat (2000–2006)

[modificare | modificare sursă]

Neagu a intrat în lumea handbalului întâmplător, în 2000, când avea doar 12 ani, la una din orele de sport, prin intermediul antrenoarei Maria Covaci, care venise să selecționeze fete pentru secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar numărul 5.[6] Cristina spune despre această întâlnire: „Am zis că nu am nimic de pierdut dacă merg și eu. Handbalul mi-a intrat la suflet din primul moment”.[7]

Ca sportivă a Clubului Sportiv Școlar numărul 5, Cristina Neagu făcea antrenamente în săli diferite din București, de la ora 7 dimineața și de la ora 19 seara. Mai mult, era nevoită să plătească din buzunarul propriu deplasările la sală, cantonamentele și baremurile de arbitraj.[7] În acea perioadă, Cristina era eleva liceului „Grigore Moisil” din București. Ca handbalistă, Neagu a fost desemnată „cea mai valoroasă jucătoare a lumii” la Campionatul European de Junioare din Austria, din 2005, unde echipa României a câștigat medalia de argint, fiind învinsă în finală de Danemarca.[8] Cristina a mai câștigat medalia de bronz cu naționala de tineret la Campionatul Mondial de Tineret de la Sherbrooke, Canada, din 2006, fiind desemnată din nou „cea mai valoroasă jucătoare a lumii”[8] la categoria respectivă, apoi medalia de bronz la Campionatului European de Junioare de la Izmir, în 2007.

Evoluția la „Rulmentul” (2006–2009)

[modificare | modificare sursă]

În 2006, la vârsta de 18 ani, Cristina a fost remarcată de clubul profesionist Rulmentul Municipal Brașov, fiind transferată la echipa antrenată de Mariana Târcă, fosta mare jucătoare a echipei naționale de handbal feminin a României. Neagu a devenit rapid componenta de bază a echipei „Rulmentul”, fiind declarată sportiva anului în Brașov.[9]

În 2007, este convocată de antrenorul Gheorghe Tadici la Națională, fiind inclusă în echipa care a participat la Campionatul Mondial din Franța, unde România s-a clasat pe locul IV. În meciul în care echipa română a învins țara gazdă Cristina Neagu a strălucit, fiind cea mai bună jucătoare de pe teren. După meci, ea a declarat:[10]

„Meciurile tari călesc orice jucător. Nu mi-a fost frică deloc, chiar dacă în fața mea era Valerie Nicolas. Domnul Tadici mi-a spus să arunc la poartă cu curaj și așa am făcut. E cea mai frumoasă seară din viața mea”

Sub bagheta Marianei Târcă și apoi a lui Herbert Müller, Cristina Neagu a avut evoluții spectaculoase în echipa „Rulmentului”, jucând, în 2008, în finala Cupei Cupelor, unde echipa brașoveană a fost învinsă de norvegienele de la Larvik HK cu scorul de 50-40. La „Rulmentul”, Cristina a fost coechipieră cu vechea sa prietenă Patricia Vizitiu, jucătoarele rămânând nedespărțite și în ziua de azi.

În campionatul intern, cu Cristina Neagu în echipă, „Rulmentul Municipal Brașov” a devenit vicecampioana României în 2007 și 2008, având-o ca antrenoare pe Mariana Târcă, precum și în 2009, cu Herbert Müller pe banca tehnică. Toate cele trei finale au fost disputate în fața rivalelor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

În 2008, clubul brașovean a început să experimenteze o situație financiară dificilă, care s-a prelungit și în 2009. Jucătoarele nu au mai fost plătite la zi, existând uneori întarzieri de mai multe luni în acordarea salariilor[11], ceea ce a dus la o situație foarte tensionată în echipă. Suma datorată de club Cristinei Neagu depășea 3 miliarde de lei vechi.[12] În aceste condiții, Neagu, aflată sub contract cu clubul brașovean până pe 30 iunie 2010, și prietena sa, Patricia Vizitiu, au depus la Federația Română de Handbal memorii prin care solicitau să devină jucătoare libere de contract. Ulterior, gestul celor două a fost urmat și de Woo Sun Hee, jucătoarea sud-coreeană a „Rulmentului”, pentru același motiv, neplata salariului.[12]

Herbert Müller, antrenorul echipei, declara[13] despre această situație:

„În calitate de antrenor, nu pot decât să sper că nu se va pune problema ca Neagu să părăsească Rulmentul Brașov. Știu că are oferte, dar dacă nu ar avea, ar însemna că lumea handbalului din Europa este oarbă. Nu pot spune cât valorează în bani, dar din punctul meu de vedere este de neînlocuit și vrem să construim viitoarea echipă a Rulmentului în jurul ei.”

Teodor Florescu, patronul echipei brașovene, și Remus Cojocaru, președintele clubului, au declarat că au făcut toate eforturile pentru a o păstra pe Cristina Neagu la „Rulmentul”[11][12], plătindu-i în primă fază o mare parte din restanțele financiare, însă jucătoarea, alături de Patricia Vizitiu, a fost fermă, solicitând în continuare desfacerea contractului.

Pe 24 februarie 2009, Secretarul general al Federației Române de Handbal, Mihai Marinescu, a declarat că handbalistele Cristina Neagu și Patricia Vizitiu au devenit libere de contract, după ce, în data de 23 februarie, expirase termenul impus pentru ca Rulmentul Brașov să le achite salariile restante din luna mai 2008.[14][15]

În această perioadă, de Cristina Neagu s-au interesat câteva cluburi importante precum Hypo Niederösterreich sau Viborg HK[16], acesta din urmă fiind gata să-i plătească sportivei un salariu de 200.000 de euro pe an.[17] În final, în urma negocierilor conduse de Ioan Gavrilescu, președintele clubului Oltchim, Cristina Neagu a semnat pentru campioana României, antrenată la acea dată de Radu Voina. Odată cu ea, clubul vâlcean a transferat-o și pe Patricia Vizitiu.

Evoluția la „Oltchim” (2009–2013)

[modificare | modificare sursă]
Neagu, prima din dreapta, pe 18 aprilie 2010, în semifinala Ligii Campionilor Oltchim–Győri ETO KC.

Neagu și Vizitiu au semnat pentru clubul Oltchim pe 28 februarie 2009.[18] Cristina a declarat:[19]

„Am avut, este adevărat, mai multe oferte, dar cred că am ales ce este mai bine pentru mine. Vreau să rămân în țară pentru a-mi continua studiile și abia apoi voi vedea ce voi face. Cu siguranță nu voi avea probleme de acomodare la Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru că le știu pe fete de la echipa națională. Nu mă aștept la nimic altceva decât să fiu tratată așa cum merit, pentru că și eu la rândul meu voi da totul în teren.”

Încă din primul ei sezon la Oltchim, Neagu a ajuns cu echipa până în finala Ligii Campionilor EHF, jucată contra echipei daneze Viborg HK. Deși Oltchim a pierdut atât meciul tur, scor 21–28, cât și cel retur, scor 31–32, aceasta rămâne cea mai bună performanță din istoria echipei din Râmnicu Vâlcea.[20] Neagu a terminat a noua în clasamentul marcatoarelor competiției, cu 65 de goluri înscrise, la egalitate cu Olga Levina.[21]

În sezonul 2010-2011, la Oltchim a fost adus ca antrenor Péter Kovács. În perioada 7-19 decembrie 2010, Cristina Neagu a fost elementul de bază al echipei naționale a României care a participat la Campionatul European desfășurat în Danemarca și Norvegia. Neagu a fost golghetera competiției, cu un total de 53 de goluri din 106 aruncări.[22] De asemenea, ea a ocupat primul loc în topul paselor de gol, cu 36 de pase[22], și a fost desemnată cel mai bun inter stânga, fiind inclusă în echipa ideală a campionatului.[23] În finala mică, desfășurată pe 19 decembrie la Herning, în urma unui meci foarte strâns și spectaculos, echipa României a învins naționala Danemarcei cu scorul de 16-15, iar Cristina Neagu și coechipierele sale au câștigat medaliile de bronz. Neagu a înscris 6 din cele 16 goluri ale echipei României.[24]

În timpul și după Campionatul European, Cristina Neagu a fost contactată de clubul Viborg HK, care își dorea transferul jucătoarei române. Antrenorul Jakob Vestergaard a declarat[25]:

„Am fost afectați serios de accidentări anul acesta și echipa nu e la înălțime. Pentru a îndeplini ambițiile sportive e evident nevoie de întăriri. Ar fi minunat dacă Neagu ar veni la Viborg. Este una din cele mai bune jucătoare din lume și a fost golgetera Campionatului European. Dar, de asemenea, cota ei de piață a crescut mult în ultimul timp, iar pentru foarte mulți jucători salariul este un factor motivant.”

Viborg a purtat deja discuții cu agentul jucătoarei, iar antrenorul danez a adăugat că „Ne-am făcut cunoscută dorința de a o transfera și ea a spus că ar fi interesant, dar nu e încă nimic concret”.[25] Potrivit unor zvonuri, danezii ar fi fost dispuși să îi ofere Cristinei Neagu un salariu anual de 300.000 de euro.[25] Cu toate acestea, conducerea clubului Oltchim a reușit să o convingă pe jucătoare să rămână la campioana României. Pe 21 ianuarie 2011, Cristina Neagu și-a prelungit cu doi ani contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru un salariu anual de 150.000 de euro.[26] Handbalista a declarat că nu regretă că nu a plecat la Viborg și că a semnat „cu sufletul”[27][28]. Ea a explicat:[27]

„Am semnat din mai multe motive, nu mi-a fost greu să iau această decizie. Am semnat cu sufletul. Suporterii m-au impresionat, atașamentul lor m-a emoționat. Am semnat și pentru că la Otchim există domnul Roibu, o persoană deosebită, căreia nu am ce să-i reproșez. De asemenea, am ales să rămân la Oltchim pentru prieteni, pentru colege și familie. M-a flatat oferta de la Viborg, dar mă bucur că am rămas la Vâlcea. Vreau să câștigăm cupa, să dovedim că suntem mai tari ca Viborg.”

Odată cu prelungirea contractului Cristinei, clubul vâlcean a numit și un nou vicepreședinte, Raluca Covaci, fiica antrenoarei Maria Covaci, impresarul Cristinei Neagu.[27] La scurtă vreme, în luna februarie, noua conducere a Oltchim l-a demis pe antrenorul Péter Kovács[29][30] din cauza „problemelor de comunicare cu jucătoarele”[31] și a numit-o în locul său pe daneza Anja Andersen[29].

La puțină vreme după ce a ajuns la echipă, Andersen a constatat că Neagu juca de multă vreme cu mari dureri la umărul brațului drept, de aruncare. Daneza a convins-o pe Neagu să nu mai arunce la poartă în primele meciuri din Liga Campionilor pe care echipa le-a jucat de la venirea ei, stârnind nemulțumirea unor oficiali ai clubului.[32] Mai mult, Andersen a mers cu Neagu la un medic din Danemarca, iar acesta a sfătuit-o să se opereze. În primă fază handbalista a preferat un tratament, cunoscând cazul Simonei Gogîrlă, care considera că forța aruncării i‑a scăzut cu peste 25%, sau al Gabrielei Rotiș‑Nagy, care avea încă dureri după opt luni de la operație.[32] La recomandarea lui Ion Țiriac, Neagu a urmat un tratament prin presopunctură la o clinică din Austria, apoi nu s-a mai antrenat timp de două luni, dar durerile persistau.[32] Fără ea echipa a ratat sezonul, terminând pe ultimul loc în grupele principale ale Ligii Campionilor, iar Anja Andersen a fost demisă după doar o lună și patru zile din contract.[32]

În luna iunie 2011, Ion Țiriac i‑a sugerat Cristinei, care nu mai jucase în vreun meci din luna februarie, să fie consultată de un medic din New York[33] care o operase și pe tenismena Maria Șarapova.[32] După un examen cu un computer tomograf medicul i‑a explicat handbalistei că are o gaură în cartilajul umărului și i‑a recomandat operația, care presupunea o reconstrucție regenerativă a cartilajului. Recuperarea urma să fie una îndelungată, de circa un an. Handbalista a decis să se opereze, iar Anja Andersen, aflată întâmplător în Statele Unite, a venit să-i fie alături.[32] Mai multe voci din România, printre care antrenorul Radu Voina, au considerat că operația e o greșeală:[34]

„Cristina e prost sfătuită și există riscul să nu mai poată juca niciodată handbal. Dacă se operează, nu cred că va redeveni ce a fost cândva.”

Cristian Gațu, președintele de la acea vreme al Federației Române de Handbal, s-a arătat deranjat de momentul ales de Neagu pentru a se opera, fiind conștient că handbalista va rata participarea la Campionatul Mondial din 2011 și, foarte posibil, și campania de calificare la Jocurile Olimpice din 2012:[33][35]

„O să-i tăiem indemnizația olimpică dacă nu prezintă situația medicală.”

Referitor la recuperarea Cristinei Neagu după operație, Radu Voina a declarat:[33]

„Aș vrea să mă înșel, dar nu cred că Neagu va putea să joace handbal mai repede decît luna ianuarie a anului viitor.”

Estimarea antrenorului Voina s-a dovedit însă una optimistă. În timp ce naționala României, cu Voina pe bancă, dar fără Neagu în echipă, s-a clasat abia pe locul al 13-lea la Campionatul Mondial[36], al doilea cel mai slab din istoria participărilor României la această competiție[37], handbalista a început antrenamentele în bazin, la sala de forță și alergările, fără să aibă însă voie să folosească mingea sau să arunce la poartă.[35] În toată perioada de recuperare jucătoarea a mers la control în Statele Unite la fiecare două luni, efectuând numeroase investigații RMN.[32]

Cristina Neagu nu a revenit nici în luna mai 2012, iar România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice, fiind învinsă la turneul de calificare de la Lyon de Franța și Muntenegru. Jucătoarea a subliniat în mai multe interviuri că nu-și dorește decât să se recupereze complet și să revină pe terenul de handbal, iar colegele ei au povestit că Neagu își petrecea aproape tot timpul la Sala „Traian”, antrenându-se mai întâi 4–5 ore pe zi, apoi de dimineața până seara.[32] Sportiva a putut abia după nouă luni de la operație să arunce prima dată cu mingea, iar în septembrie 2012 a avut primul antrenament oficial cu echipa Oltchim.[32]

Neagu a revenit pe teren pe 10 octombrie 2012, într-un meci din Liga Națională contra echipei Corona Brașov desfășurat în deplasare.[38] Ea a jucat doar cinci minute și n‑a aruncat la poartă decât o dată, când a înscris de la 7 metri. Următorul meci a fost cel de pe teren propriu contra Hypo Niederösterreich, din Liga Campionilor EHF, câștigat de Oltchim cu 30–25, în care Neagu a jucat 31 de minute și a înscris 3 goluri.[39]

Revenirea handbalistei s-a produs în mijlocul unor mari probleme[40] cauzate de retragerea finanțării echipei de către sponsorul principal, SC Oltchim, pe fondul gravei situații financiare a combinatului. În căutarea unui nou sponsor s-au implicat inclusiv președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, și prim-ministrul României de la acea vreme, Victor Ponta.[41] La jumătatea lunii octombrie 2012, presa a făcut public faptul că OMV Petrom a acceptat să sponsorizeze în mod limitat evoluția echipei în Liga Campionilor, cu condiția ca aceasta să performeze în competiție.[40][42][43] Într-un interviu, Cristina Neagu a declarat că ea și colegele sale „se bucură că problemele financiare sunt pe cale să se rezolve”.[42]

Sub conducerea noului antrenor, danezul Jakob Vestergaard, echipa a luat un start bun în Liga Campionilor, câștigând Grupa Preliminară A.[44] Pe 28 ianuarie 2013 însă, în timpul unui antrenament în Sala „Traian”, Neagu s-a accidentat grav, fiind diagnosticată ulterior cu ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul piciorului stâng.[45][46][47] Handbalista s-a operat în luna februarie la doctorul belgian Marc Martens, fiind obligată apoi să stea departe de terenul de joc o perioadă de șase luni.[48][49]

Evoluția la „Budućnost” (2013–2017)

[modificare | modificare sursă]
Neagu, în tricoul lui Budućnost, în timpul unui interviu la Bucharest Trophy 2014.
Neagu, în tricoul lui Budućnost, în timpul unui interviu la Bucharest Trophy 2014.

În vara anului 2013, ca urmare a gravelor probleme financiare ale clubului, formația Oltchim s-a destrămat, iar handbalistele s-au transferat la alte echipe. Cristina Neagu, aflată încă în perioada de recuperare după accidentarea la genunchi, a semnat un contract pe un an cu campioana Muntenegrului, ŽRK Budućnost.[50][51][52] Transferul handbalistei române a fost posibil prin mijlocirea fostei mari jucătoare a echipei muntenegrene, Bojana Popović.[52]

Neagu a fost prezentată de ŽRK Budućnost pe 15 iunie 2013[53] și a putut efectua primele antrenamente oficiale spre sfârșitul lunii august 2013.[52][54] Încă nerefăcută complet după accidentare, Neagu a jucat, pe 6 octombrie 2013, prima ei partidă oficială în tricoul lui Budućnost,[55] un meci din Liga Campionilor EHF împotriva polonezelor de la MKS Selgros Lublin, pe care muntenegrencele l-au câștigat decisiv, cu 31–19. Neagu a înscris 4 goluri.[56] În acel sezon, handbalista română a ajuns cu Budućnost până în finala Ligii Campionilor, pe care a pierdut-o în fața lui Győri Audi ETO KC, scor 21–27. La finalul competiției, Cristina Neagu s-a clasat pe locul al 7-lea în clasamentul marcatoarelor, cu 64 de goluri înscrise în 13 meciuri.[57]

Încă din ianuarie 2014, clubul Budućnost și-a asigurat serviciile jucătoarei române și în anul următor, aceasta semnând un nou contract cu durata de un an.[58]

Sezonul următor, 2014-2015, a fost cel mai de succes din cariera handbalistei. În urma unui parcurs de excepție, Cristina Neagu a câștigat cu Budućnost Liga Campionilor, învingându-le în finala Final 4 pe norvegienele de la Larvik HK, cu scorul de 26–22. Neagu a terminat competiția ca cea mai bună marcatoare, la egalitate cu Andrea Penezić, după ce a înscris un total de 102 goluri.[59] În plus, ea a fost selectată și în echipa ideală a Ligii Campionilor, fiind votată cel mai bun intermediar stânga.[60]

La fel ca în anul anterior, în ianuarie 2015 Neagu și-a prelungit pentru încă un an contractul cu clubul muntenegrean.[61]

În sezonul 2015–2016, Cristina Neagu s-a calificat cu Budućnost în Final 4-ul Ligii Campionilor, fiind învinsă în semifinale de Győri Audi ETO KC cu scorul de 20–21. Neagu s-a clasat a treia în topul marcatoarelor competiției, cu 94 de goluri înscrise în 15 meciuri.[62] În ianuarie 2016, handbalista și-a prelungit cu încă un an contractul cu ŽRK Budućnost.[63]

Precum în anul anterior, Cristina Neagu a ajuns cu Budućnost în sezonul 2016–2017 până în Final 4-ul Ligii Campionilor, fiind învinsă din nou în semifinale de Győri Audi ETO KC. Neagu s-a clasat pe locul al treilea în topul marcatoarelor competiției, cu un total de 90 de goluri, la egalitate cu Katarina Bulatović.[64] Ea a fost inclusă și în echipa ideală a Ligii Campionilor, fiind votată cel mai bun intermediar stânga.[65]

În februarie 2017 presa a anunțat că handbalista nu-și va mai prelungi contractul la Podgorica și că a semnat cu echipa românească CSM București.[66][67] Neagu a fost prezentată oficial de CSM București în martie 2017.[68] Într-un interviu din toamna aceluiași an, Cristina Neagu a declarat că fanii i-au cerut „să se întoarcă acasă”.[69]

În cei patru ani petrecuți la ŽRK Budućnost, Cristina Neagu a învățat limba muntenegreană[70] și a câștigat de trei ori cupa și de patru ori campionatul Muntenegrului.

Cea mai bună jucătoare din lume

[modificare | modificare sursă]

Pe data de 14 ianuarie 2011, cu ocazia conferinței de presă oficiale a Campionatului Mondial masculin din Suedia, de la Göteborg, Cristina Neagu a fost desemnată de către Federația Internațională de Handbal (IHF) cea mai bună jucătoare din lume în anul 2010.[71] A fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii și în 2015, 2016[4] și 2018[72], devenind prima handbalistă din istorie câștigătoare de patru ori a acestui trofeu.[72][73]

Neagu pe 9 mai 2016.
Neagu pe 13 iunie 2017, într-un meci disputat de România contra Austriei.
Club
Echipa națională

Palmares individual

[modificare | modificare sursă]
Neagu pe 29 noiembrie 2015, într-un meci împotriva Cubei.
  • Cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European: 3 decembrie 2018[74][75]
  • Cea mai bună handbalistă a anului-IHF: 2010, 2015[76], 2016[77], 2018[72]
  • Cel mai bun debutant al anului-IHF: 2009[78]
  • Cea mai bună handbalistă română: 2009, 2010, 2015, 2016[79], 2017[80], 2018[81]
  • Cea mai bună handbalistă de naționalitate română care activează în Liga Națională: 2017, 2018, 2019[82]
  • Cea mai bună sportivă din România: 2015[83]
  • Cea mai valoroasă jucătoare (MVP) a Final Four-ului Cupei României: 2018
  • Cel mai bun inter stânga al Campionatului European: 2010, 2014, 2016[84], 2022
  • Cea mai bună medie de goluri pe meci la Campionatul European: 2016 (7,7 goluri/meci)[85]
  • Cea mai bună marcatoare (53 de goluri) a Campionatului European: 2010[86]
  • Cea mai bună pasatoare (36 de pase de gol) a Campionatului European: 2010
  • Cea mai bună handbalistă (MVP) a Campionatului European pentru Junioare: 2005
  • Cea mai bună handbalistă (MVP) a Campionatului Mondial pentru Junioare: 2006
  • Cel mai bun inter stânga al Campionatului European pentru Tineret: 2007
  • Cea mai bună handbalistă (MVP) a Cupei Mondiale din Danemarca: 2009, 2010
  • Cea mai bună marcatoare în Liga Campionilor EHF: 2015 (102 goluri), 2018 (110 goluri), 2022 (110 goluri)
  • Cel mai bun inter stânga al Ligii Campionilor EHF: 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2022
  • Cea mai bună marcatoare a Trofeului Carpați: 2006,[87] 2015
  • Cel mai bun inter stânga al Bucharest Trophy: 2014[88], 2015
  • Cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial: 2015 (63 de goluri)[89]
  • Cel mai bun inter stânga al Campionatului Mondial: 2015[90]
  • Cea mai bună jucătoare (MVP) a Campionatului Mondial: 2015[90]
  • Handball-Planet.com Female World Handball Player: 2015[91], 2016[92]
  • Cetățean de onoare al municipiului București: 2017[93]
  1. ^ „13th WOMEN'S EUROPEAN HANDBALL CHAMPIONSHIP - Team Roster Romania” (PDF). fra2018.ehf-euro.com. Pagina oficială a Campionatului European din 2018. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ „S-a stabilit lotul României pentru Euro 2012. Cristina Neagu, noul căpitan al tricolorelor”. TVR. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Neagu Cristina Georgiana”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  4. ^ a b „Players of the Year 2016 – Neagu and Karabatic for the third time”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  5. ^ „Cea mai dulce premieră! Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii pentru a treia oară”. Digi Sport. . Accesat în . 
  6. ^ HotNews: Secretul Cristinei Neagu Articol publicat pe 6 mai 2010 - Accesat la data de 17 octombrie 2010
  7. ^ a b „Cum a ajuns Neagu cea mai bună handbalistă a lumii!”, Adevărul, , accesat în  
  8. ^ a b Federația Română de Handbal: Anexe Arhivat în , la Wayback Machine. - Accesate la data de 20 noiembrie 2010
  9. ^ Mircea Vrabie (). „Cristina Neagu, sportiva anului la Brașov”. mytex.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Gazeta Sporturilor: Cristina Neagu, briliantul Romaniei! Articol publicat pe 14 decembrie 2007 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  11. ^ a b SportFM: Primarul din Brașov a promis că va ajuta „Rulmentul” Arhivat în , la Wayback Machine. Articol publicat pe 16 februarie 2009 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  12. ^ a b c Sport.ro: DEZASTRU la Rulmentul! Articol publicat pe 25 februarie 2009 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  13. ^ HotNews: Herbert Müller nu renunță la Cristina Neagu Articol publicat pe 4 februarie 2009 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  14. ^ ProSport: Cristina Neagu și Patricia Vizitiu declarate libere de contract! Articol publicat pe 24 februarie 2009 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  15. ^ Realitatea: Handbalistele Cristina Neagu și Patricia Vizitiu au fost declarate libere de contract Articol publicat pe 24 februarie 2009 - Accesat la data de 20 noiembrie 2010
  16. ^ „Cristina Neagu se apropie de Oltchim”. HotNews. . Accesat în . 
  17. ^ „Oltchim dă marea lovitură! Cristina Neagu, la Vâlcea!”. ProSport. . Accesat în . 
  18. ^ Lucreția Andriev (). „Cristina Neagu si Patricia Vizitiu au semnat cu Oltchim”. HotNews. Accesat în . 
  19. ^ Besthandball: Cristina Neagu Arhivat în , la Wayback Machine. - Accesat la data de 26 martie 2011
  20. ^ „C.S. Oltchim Rm. Valcea”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  21. ^ „2009/10 Women's EHF Champions League Top Scorers”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  22. ^ a b „Handbal feminin/Statisticile de la CE 2010”. HotNews. . Accesat în . 
  23. ^ „Handbal feminin/Cristina Neagu, în echipa ideală de la EURO 2010”. HotNews. . Accesat în . 
  24. ^ „2010 Women's European Championship / Match Details”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  25. ^ a b c HotNews: Viborg: O vrem pe Cristina Neagu[nefuncționalăarhivă] Articol publicat pe 3 ianuarie 2011 - Accesat la data de 5 ianuarie 2011
  26. ^ „Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu Oltchim”. Jurnalul Național. . Accesat în . 
  27. ^ a b c „Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu 2 ani”. Dolce Sport. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ Marian Burlacu (). „Cristina Neagu rămâne la Oltchim pentru încă doi ani”. Click!. Accesat în . 
  29. ^ a b „Kovacs a fost demis! A venit Andersen!”. eurohandbal.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ Marius Mihalcea, Istvan Deak (). „Peter Kovacs, antrenorul demis al Otchimului: „Multe jucătoare se cred vedete!". Jurnalul Național. Accesat în . 
  31. ^ „Kovacs, incert pentru următoarea partidă”. Arena Vâlceană. . Accesat în . 
  32. ^ a b c d e f g h i Andreea Giuclea (). „Cristina Neagu: Un 8 de nota 10”. decatorevista.ro. Accesat în . 
  33. ^ a b c Marian Ursescu (). „Cristina Neagu s-a operat la umărul drept!”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 
  34. ^ „Voina socheaza: Cristina Neagu risca sa nu mai joace niciodata handbal”. ziare.com. . Accesat în . 
  35. ^ a b „Cristina Neagu ar putea rata JO! "Am avut o gaură în umăr!". ProSport. . Accesat în . 
  36. ^ „XX Women's World Championship 2011 / Final Standings” (PDF). Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  37. ^ „1. CAMPIONATE MONDIALE – HANDBAL ÎN 7 JUCĂTOARE-feminin” (PDF). Federația Română de Handbal. p. 3. Accesat în . 
  38. ^ Marian Ursescu (). „Cristina Neagu revine azi, în meciul cu Brașov, după un an și 7 luni de așteptare!”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 
  39. ^ „2012/13 Women's EHF Champions League Match Details”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  40. ^ a b Claudiu Pîrvoiu (). „Petrom va finanta echipa de handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea-Surse”. Mediafax. Accesat în . 
  41. ^ Marius Huțu (). „Ponta a scăpat de-o grijă! "Echipa de handbal Oltchim nu va fi afectată de situația combinatului". ProSport. Accesat în . 
  42. ^ a b Adi Dobre (). „Cristina Neagu: "Ne bucurăm că problemele financiare de la Oltchim se vor rezolva". Evenimentul Zilei. Accesat în . 
  43. ^ „Deocamdată, OMV Petrom „alimentează" Oltchim-ul cu 250.000 de euro”. Arena Vâlceană. . Accesat în . 
  44. ^ „2012/13 Women's EHF Champions League Group Matches”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  45. ^ Marius Huțu (). „Dramă în 28 de luni! "Messi" Neagu este în pericol: a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a meniscului intern la piciorul stâng”. ProSport. Accesat în . 
  46. ^ Marian Ursescu (). „Șase luni de suferință » Ghinion teribil pentru Cristina Neagu: s-a rupt din nou!”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 
  47. ^ Adrian Ilincescu (). „Cristina Neagu, accidentare grava la genunchi - Ar putea lipsi aproximativ sase luni”. HotNews. Accesat în . 
  48. ^ Marius Huțu (). „INTERVIU ProSport. Patricia Vizitiu o încurajează pe Cristina Neagu: "Va fi iar cea mai bună din lume!". ProSport. Accesat în . 
  49. ^ Puiu Dinu (). „Cristina Neagu a ajuns în Belgia pentru a se opera”. ziaruldesport.ro. Accesat în . 
  50. ^ „Oltchim se destramă! » Cristina Neagu și-a găsit echipă”. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  51. ^ „Cristina Neagu to ZRK Buducnost Podgorica!”. handball-planet.com. . Accesat în . 
  52. ^ a b c Saša Jončić (). „Neagu among Budućnost reinforcements”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . That’s possible now thanks to Bojana Popović, since previously it was not possible to imagine. 
  53. ^ Marian Ursescu (). „Neagu prezentată de Buducnost » Cea mai bună jucătoare a lumii din 2010 și-a găsit o nouă echipă”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 
  54. ^ „Neagu: "La Oltchim am trăit mari performanțe, dar acum voi lupta cu Buducnost". Digi Sport. . Accesat în . 
  55. ^ Saša Jončić (). „Neagu: The most important thing is to enjoy handball”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  56. ^ „2013/14 Women's EHF Champions League Match Details”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  57. ^ „2013/14 Women's EHF Champions League Top Scorers”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  58. ^ Saša Jončić (). „Neagu and Cvijic stick with Buducnost”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  59. ^ „2014/15 Women's EHF Champions League Top Scorers”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  60. ^ „All-stars take to the court at the 2015 MVM EHF FINAL4”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  61. ^ Saša Jončić (). „Six stars extend contracts with Buducnost”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  62. ^ „2015/16 Women's EHF Champions League Top Scorers”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  63. ^ Laura Agena (). „Cristina Neagu: "I really believe in the power of this team". handball-planet.com. Accesat în . 
  64. ^ „2016/17 Women's EHF Champions League Top Scorers”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  65. ^ „Fans, media and coaches had their say: These are the Women's EHF Champions League All-stars”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  66. ^ „PRINCESS GOES HOME: Cristina Neagu to CSM Bucharest”. handball-planet.com. . Accesat în . 
  67. ^ „Cristina Neagu a explicat de ce a ales oferta lui CSM București”. Digi Sport. . Accesat în . 
  68. ^ „Neagu își va păstra la CSM București numărul de la Buducnost”. Digi Sport. . Accesat în . 
  69. ^ Adrian Coșteiu (). „Neagu: "My fans told me to come home". Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  70. ^ „Cristina Neagu: Un 8 de nota 10”. decatorevista.ro. . Accesat în . A devenit aproape o jucătoare locală, mai ales că vorbește și limba. Fanii o iubesc. 
  71. ^ „Cristina Neagu and Filip Jicha honoured”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în . 
  72. ^ a b c Neagu and Hansen named 2018 World Players of the Year, Federația Internațională de Handbal, 18 martie 2019
  73. ^ „Cristina Neagu, declarată de IHF pentru a patra oară cea mai bună jucătoare a lumii”. Adevărul. . Accesat în . 
  74. ^ Adrian Coșteiu (). „Superb Buceschi inspires Romania to seal main round berth”. Pagina oficială a Campionatului European din 2018. Arhivat din original la . Accesat în . 
  75. ^ Courtney Gahan (). „Passing the top-scorer crown: Farkas to Neagu”. Pagina oficială a Campionatului European din 2018. Accesat în . [nefuncțională]
  76. ^ „They did it again – Hansen and Neagu IHF World Handball Players of the Year 2015”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  77. ^ „Players of the Year 2016 – Neagu and Karabatic for the third time”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  78. ^ Neagu and Fäth World’s best Rookies of the Year 2009
  79. ^ „HANDBALISTII ANULUI 2016”. Federația Română de Handbal. . Accesat în . 
  80. ^ „Cei mai buni handbaliști ai anului 2017”. Federația Română de Handbal. . Accesat în . 
  81. ^ „Cei mai buni jucători ai anului 2018”. Federația Română de Handbal. . Accesat în . 
  82. ^ „CEI MAI BUNI JUCĂTORI AI ANULUI 2019”. Federația Română de Handbal. . Accesat în . 
  83. ^ „Andreea Chițu și Cristina Neagu împart "Premiul național pentru sport 2015". Digi Sport. . Accesat în . 
  84. ^ „EHF EURO 2016 All-star Team announced”. Pagina oficială a Campionatului European din 2016. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  85. ^ „12th WOMEN'S EUROPEAN HANDBALL CHAMPIONSHIP EHF EURO 2016 / GOALSCORERS BY AVERAGE” (PDF). Pagina oficială a Campionatului European din 2016. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  86. ^ „2010 Women's European Championship - Final Round”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  87. ^ „Romania a castigat Trofeul Carpati la handbal feminin”. Sport365. . 
  88. ^ „We are the champions! CSM a câștigat Bucharest Trophy 2014”. bucharest-trophy.ro. Accesat în . 
  89. ^ „Individual Statistics” (PDF). Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  90. ^ a b „Denmark 2015 All-Star Team”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în . 
  91. ^ „CRISTINA NEAGU – MIZUNO FEMALE WORLD HANDBALL PLAYER 2015”. handball-planet.com. . Accesat în . 
  92. ^ „Cristina Neagu defends ALKALOID FEMALE WORLD HANDBALL PLAYER 2016 title!”. handball-planet.com. . Accesat în . 
  93. ^ „Mircea Lucescu și Cristina Neagu, cetățeni de onoare ai Capitalei”. Digi24. . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cristina Neagu

Interviuri