Aleksandr Rojdestvenski

Aleksandr Rojdestvenski
Date personale
Născut	1877 Cahul, gubernia Basarabia, Imperiul Rus
Decedat	Moscova, Rusia
Cetățenie	Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Imperiul Rus
Ocupație	om de știință
Activitate
Instituție	Universitatea de Stat pentru ingineria transporturilor din Sankt Petersburg[*]​
Alma Mater	Institutul de Ingineri de Căi Ferate Împăratul Alexandru I[*]​

Aleksandr Rojdestvenski (născut Kogan; în rusă Александр Константинович Рождественский; n. 1877, Cahul, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – , Moscova, Rusia) a fost un evreu basarabean, inginer și profesor țarist rus și sovietic, om de știință în domeniul transportului pe apă. Este autor a 12 monografii despre problemele transportului pe apă.

Biografie

S-a născut în târgul Cahul din ținutul Ismail, gubernia Basarabia (Imperiul Rus) în familia unui slujbaș. În 1896 a absolvit școala reală din Tiflis, apoi Institutul de ingineri feroviari din Petersburg. Din 1901 a lucrat la Ministerul Căilor Ferate Imperiale asupra proiectului de îmbunătățire căii navigabile din Tihvin, ulterior, a fost angajat în auditul lucrărilor de dragare de-a lungul coastei Azov-Marea Neagră. Din 1905 a studiat activitatea porturilor în mai multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord. A devenit membru al Comisiei pentru amenajarea porturilor comerciale din Rusia, formată din oamenii de știință ai Institutului inginerilor feroviari. În calitate de reprezentant al Ministerului Comerțului și Industriei, a participat la supravegherea construcției de poduri, inclusiv a Podului din Riga (1910-1914). În 1917 a devenit consilier de curte.

În mai 1918 a devenit șef al departamentului de construcții al Ministerului Căilor Ferate, din noiembrie același an, șef al departamentului de construcții portuare. În anii 1918-1929 a fost director al Comisiei pentru amenajarea porturilor comerciale din cadrul Ministerul Căilor Ferate sovietic. În 1921-1928, sub conducerea sa, au fost elaborate proiecte pentru extinderea tuturor porturilor din URSS și au fost dezvoltate proiecte pentru altele noi. În această perioadă a predat și la Institutul inginerilor civili și la Institutul inginerilor feroviari.

A fost arestat la 10 mai 1930 (din decembrie a fost deținut în închisoarea Butîrka) și condamnat la 10 ani de muncă forțată în lagăre și trimis la construcția Canalului Marea Albă–Marea Baltică, unde a devenit unul dintre principalii proiectanți. După finalizarea construcției, a fost transferat la construcția canalului Moscova–Volga, apoi la construcția drumului circular Baikal-Amur în jurul lacului Baikal. După finalizarea construcției, a fost eliberat înainte de termen, la 25 august 1935, fiind numit șef al departamentului de inginerie hidraulică, iar în 1939, șef-adjunct al departamentului de inginerie hidraulică al NKVD din Moscova. Soarta după anul 1940 este necunoscută.