Ioan Ursu (fizician)
| Ioan Ursu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 5 aprilie 1928 Mănăstireni, România | ||
| Decedat | 16 aprilie 2007, (79 de ani) București, România | ||
| Copii | trei copii | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | universitar[*] fizician | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Rezidență | România | ||
| Instituție | Institutul de Fizică Atomică, București-Măgurele | ||
| Alma Mater | Universitatea Babeș-Bolyai Universitatea Princeton | ||
| Cunoscut pentru | Energie nucleară | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Nu confundați cu Ioan Ursu (istoric).
Ioan Ursu (n. 5 aprilie 1928, com. Mănăstireni, județul Cluj – d. 16 aprilie 2007, București) a fost un fizician român, academician, coordonator al programului nuclear al României, membru PCR, ministru în guvernele comuniste.
Activitate[modificare | modificare sursă]
Activitatea științifică[modificare | modificare sursă]
- În 1950 a absolvit Facultatea de matematică și fizică a Universității din Cluj.[1]
- În 1956 obține titlul de doctor cu teza „Efecte magnetomecanice la oxigen”.[1][2]
- În 1959 - 1960 urmează studii postdoctorale la Universitatea din Princeton, SUA[2]
- În 1967 devine doctor docent în științe naturale.[2]
- În 1969 obține titlul de profesor universitar emerit.[2]
- În 1974 devine membru titular al Academiei Române[1]
- În 1980 este numit vicepreședintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, a comitetului de conducere al consiliului și a biroului executiv.[3]
Cercetările sale științifice s-au axat pe studiul materialelor nucleare, în calitate de continuator al lui Horia Hulubei,[4] interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul, combustibili nucleari specifici. A studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului (descoperire proprie), rezonanța magnetică și unele probleme legate de tehnologia nucleară.[1]
Activitatea didactică[2][modificare | modificare sursă]
- Își începe activitatea didactică din anul 1949.
- Între anii 1949 - 1960 parcurge toate treptele, până la profesor universitar.
- Între anii 1960 - 1968 este șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism de la Universitatea din Cluj, unde între anii 1961 - 1968 a fost și prorector.
- Între anii 1968 - 1976 este profesor și șef de catedră la Universitatea din București.
- Între anii 1960 - 1964 este profesor invitat în Elveția, Anglia, Franța, fosta URSS.
Funcții[2][modificare | modificare sursă]
- Între anii 1968 - 1976 este director al Institutului de Fizică Atomică de la București-Măgurele.
- Între anii 1969 - 1976 este președinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, cu rang de ministru, în guvernele Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2).
- Între anii 1976 - 1980 este președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Mănescu (2), Verdeț (1).
- Între anii 1980 - 1989 este prim-vicepreședinte al Comitetului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Verdeț (2), Dăscălescu (1), Dăscălescu (2).
- Între anii 1988 - 1989 este președintele Secției de Fizică a Academiei Române.
Afilieri[modificare | modificare sursă]
A fost membru în 28 de forumuri academice și științifice străine [4][modificare | modificare sursă]
|
- Între anii 1971 - 1973 este guvernator în Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Viena.[2]
- Între anii 1976 - 1979 este președinte al Societății Europene de Fizică.[2]
- Între anii 1986 - 1990 este președinte al Uniunii Balcanice de Fizică.[2]
Lucrări publicate[2][modificare | modificare sursă]
- Variația vîscozității oxigenului și amestecurilor de gaze cu oxigen în câmp magnetic, Teza de doctorat, 1956[5]
- Efecte magneto-mecanice la oxigen, 1959
- Rezonanța electronică de spin, Editura Academiei, 1965
- Fizica și tehnologia materialelor nucleare, Editura Academiei, 1968, reeditată în 1982, și traducerea editată de Pergamon Press, Londra, 1985
- La résonance paramagnétique électronique, Editura Dunod, Paris, 1968 - cu o prefață de Alfred Kastler
- Energia atomică, Editura Științifică, 1973
- Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu, Editura Academiei, 1979
- Magnetnîi resonans soedinenia urana, Editura Energia, Moscova, 1982 - cu o prefață de Alexandr Prohorov
- Interacțiunea radiației laser cu metalele, Editura Academiei, 1986
- Laser Heating of Metals, Editura Adam Hilger LTD, Londra, 1990
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Univers Ingineresc Arhivat în , la Wayback Machine., publicație a AGIR
- ^ a b c d e f g h i j WHO'S WHO, op. cit.
- ^ Autentificare, idrept.ro
- ^ a b „Fundația Horia Hulubei”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ http://aleph.bcucluj.ro:8991/F/MAAL55HL4DR2CHLV6JULRPMI6F1VHHQPICYJ7KF4TCJECKIQAA-91468?func=full-set-set&set_number=129166&set_entry=000052&format=999 BCU Cluj
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii (Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982)
- Dicționarul specialiștilor - un „WHO'S WHO în știința și tehnica românească, vol. 1, Editura Tehnică, 1996
- Yu. A. Hramov, Fiziki, ed. Nauka, Moscova, 1986, p. 269
- D. Mihalache și A. I. Nicolin: Fizica din România la Centenarul Marii Uniri. Părinții Fizicii Moderne, Curierul de Fizică, Nr. 83, 2018, pp. 17–18.
