Sari la conținut

Jiří Staca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Donarius (Contribuții • Jurnal) acum 24 de minute.
Jiří Staca
Date personale
Născut[2][1] Modificați la Wikidata
Samarina, Epir-Macedonia de Vest⁠(d), Grecia[3] Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Praga, Cehoslovacia[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Otoman
 Cehoslovacia Modificați la Wikidata
Ocupațiefilolog[*]​
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba aromână
limba română
limba cehă Modificați la Wikidata
StudiiFilozofická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Filozofická fakulta Univerzity Karlovy (Faculty of Charles University in Prague)|​]][1]
Note
PremiiOrdinul Coroana României
Ordinul „Coroana Italiei”[*]​
Medalia „Meritul comercial și industrial”  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jiří Staca, cunoscut și ca George Staca[4][5][6] sau Gheorghe Staca,[7][8][9] (n. , Samarina, Epir-Macedonia de Vest⁠(d), Grecia – d. , Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog și traducător româno-ceh de origine aromână,[5][9][10][11] care a avut o contribuție importantă la cunoașterea limbii române în Cehoslovacia[10] și la dezvoltarea relațiilor româno-cehoslovace în perioada interbelică.[7][12][13]

S-a născut în regiunea Macedonia de Vest a Imperiului Otoman și, după ce a urmat studii de filologie romanică la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK),[4][8][14] s-a stabilit în Cehoslovacia,[9][14] unde a lucrat o lungă perioadă ca profesor de română, italiană și spaniolă[9] la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga.[4][8][9][14][15][16] El a predat în paralel ca lector extern,[17] începând din anul 1919,[9] cursuri de limba română la Universitatea Carolină din Praga[7][8][9] și a făcut parte, alături de Marie Kavková,[18] Antonín Křečan[18][19] și Josef Dvořák,[19] din primul colectiv de profesori ai noii secții de limba română, care a fost înființată în anul universitar 1950–1951 în cadrul Catedrei de Limbi Romanice de la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline din Praga.[18]

A publicat în perioada interbelică două manuale pentru studiul limbii române,[14] un manual ceh de gramatică a limbii române intitulat Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”, 1925), pe care l-a redactat în colaborare cu dr. Gustav Žďárský,[7] și un ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938), și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, care a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).[9] A tradus, de asemenea, câteva piese de teatru românești, printre care Năpasta și O scrisoare pierdută ale lui Ion Luca Caragiale și Omul cu mârțoaga a lui Gheorghe Ciprian.[5][20]

Profesorul George Staca a îndeplinit, în plus, timp de mai mulți ani funcția de consul general onorific al României la Praga[4][5][7][8] și, în semn de recunoaștere a meritelor sale, a fost decorat în perioada interbelică cu mai multe ordine române și străine, printre care Ordinul „Coroana României” și Ordinul „Coroana Italiei”.[4]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

Profesorul ceh de limbi romanice Jan Urban Jarník (1848–1923), mentorul tânărului Staca

S-a născut la 19 februarie 1884[14] în satul Samarina din regiunea Macedonia de Vest (care făcea parte atunci din Imperiul Otoman, iar astăzi este o parte componentă a Greciei),[4][6][7][14][21] într-o familie aromână[9][11][22] (macedoromână).[5][8][10][23][24][25][26][N 1] Satul Samarina este situat în partea de nord a Munților Pindului și avea în acea vreme o numeroasă populație aromână,[27][28] fiind înconjurat numai de localități aromânești, cu populație neamestecată și particularități lexicale și fonetice greu de observat la prima vedere, precum Zmixi, Briaza, Avdella, Bãiasa, Perivoli, Furca, Laca și altele.[29] Staca a urmat cursurile Liceului Românesc din Bitola,[6][26] unde l-a avut printre profesori pe Nicolae Batzaria,[26] și a absolvit în anul 1904.[6] S-a familiarizat încă din perioada studiilor liceale cu limbile italiană, albaneză, neogreacă și turcă, pe care le vorbeau locuitorii acestei regiuni multietnice.[14]

A obținut apoi o bursă pentru tinerii aromâni acordată de statul român[30][N 2] și, cu ajutorul profesorului ceh Jan Urban Jarník,[8] care manifesta o simpatie sinceră față de români,[31][32] a venit în anul 1905 din Balcani în Boemia[33][34] pentru a studia filologia la Praga.[33] Profesorul Jarník devenise interesat în acea vreme de limba aromână (pe care o considera un dialect romanic răsăritean „afară din cale de interesant și important”) și de folclorul aromân și studia volumul Basme aromâne și glosar, alcătuit de lingvistul, filologul și folcloristul român de origine aromână Pericle Papahagi și publicat în anul 1905 la București pe cheltuiala Academiei Române.[33] La rugămintea profesorului, George Staca a adus din regiunea sa natală o colecție mică de texte aromâne, pe care Jarník a studiat-o și a pregătit-o pentru a fi tipărită la Praga;[11] tot el l-a ajutat pe Jarník să înțeleagă unele expresii mai dificile din cartea alcătuită de Papahagi și i-a lămurit unele neclarități lingvistice.[33]

Staca a urmat studii de filologie romanică și germanică[14] la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK)[4][8][14] în perioada 1905–1910,[35] specializându-se în limbile romanice moderne,[8] și a devenit doctor în filologie[4] la 25 iulie 1910 cu teza Syntaktické užívání infinitivu v Merlinu („Utilizarea sintactică a infinitivului în Merlin”),[36][37][38] elaborată sub îndrumarea profesorilor Jan Urban Jarník și Václav Emanuel Mourek.[37][38] George Staca a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, Vladimír Buben și Method Zavoral, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jarník, și a acumulat în perioada studiilor, potrivit prof. Jindra Hušková, o „frumoasă cultură literară”.[5] Încă din epoca austriacă, el a depus eforturi pentru promovarea limbii și literaturii române la Praga.[39] După absolvirea facultății, Staca a efectuat câteva călătorii de studii în Italia și Spania[4] și a intenționat să vină în România pentru a obține acolo un post corespunzător pregătirii sale, dar, „neputînd să găsească nici un loc în România” (după spusele lui Jarník),[40] s-a stabilit definitiv în Boemia (ulterior parte componentă a Cehoslovaciei),[9][14] care a devenit a doua sa patrie.[14][41] A călătorit în anul 1912 la Brașov, unde s-a împrietenit cu dr. Ioaneș, pe care-l revedea ulterior la Praga în timpul războiului.[41]

Începuturile carierei[modificare | modificare sursă]

În urma susținerii examenelor de stat, a devenit profesor pentru școlile secundare cehe[14] și a lucrat mai întâi la Gimnaziul Real din districtul Královské Vinohrady al Pragăi,[21] iar apoi a predat – ca docent (conferențiar) și ulterior profesor – limbile română, italiană,[9][14][21][42] spaniolă[9][14][21] și, pentru o perioadă mai scurtă, neogreacă[14][28] la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (în cehă Vysoká škola obchodní) din Praga,[4][8][9][14][15][16] unde fuseseră concentrate toate institutele de limbi străine din Boemia.[42] Predarea limbii române în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga datează din anul școlar 1909–1910, când, în urma interesului mare al elevilor, directorul Jan Řežábek a extins predarea limbilor străine, introducând cursuri de maghiară, poloneză, sârbo-croată, bulgară, română și greacă modernă, astfel încât „tinerii să părăsească academia pregătiți lingvistic pentru toate țările din sud și est”.[43]

Spre deosebire de cele trei limbi romanice, pe care Staca le-a predat o lungă perioadă, predarea limbii grecești de către el a fost însă temporară: Staca a început să predea cursul opțional de greacă modernă abia în anul 1921, la intervenția profesorului Jaroslav Šťastný (1862–1932), după ce acesta fusese suspendat în anul școlar 1915–1916 din cauza numărului mic de solicitanți rămași ca urmare a încorporării elevilor în Armata Austro-Ungară și nu au putut fi reluate după război din cauza morții profesoarei Charikleia Šťastná (1869–1921).[28] Cursul opțional de greacă se întindea pe durata a două semestre și avea două ore pe săptămână, iar ulterior a fost predat chiar de Jaroslav Šťastný.[28]

Profesorul Staca a participat, fără a fi membru, la ședința din 30 iunie 1913 a secției școlare a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român din Transilvania (ASTRA), care a avut loc la Sibiu și la care au mai luat parte, printre alții, Andrei Bârseanu (președintele ASTRA), Ioan F. Negruțiu, dr. Vasile Bologa, Gavriil Precup și dr. Onisifor Ghibu (membri ordinari ai secției), dr. Roman Ciorogariu, dr. Victor Macaveiu, dr. Alexandru Rusu, dr. Silviu Dragomir, Eugen Todoran, dr. Ambrosiu Chețianu, Alexandru Ciura, Augustin Caliani, dr. Alexandru Borza, dr. Iosif Blaga, Axente Banciu, dr. Constantin Lacea, dr. Traian Suciu, Ioan Maior, Victor Stanciu, dr. Emil Precup, dr. Ioan Lupaș ș.a.[44]

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În perioada Primului Război Mondial, el a venit des la spitalul amenajat în Mănăstirea Strahov din Praga, condusă în acea vreme de abatele Metodiu Zavoral, pentru a-i vizita pe soldații români răniți, care erau originari din Transilvania și fuseseră înrolați forțat în Armata Austro-Ungară.[32] Într-o scrisoare trimisă ziarului Românul din Arad și publicată în numărul din 1/14 martie 1915, în care dezvăluia cum a început să se intereseze de soldații români internați în spitalele pragheze, profesorul Jarník consemnează că un medic din conducerea Spitalului central din Praga a încercat să-l contacteze acasă pe la sfârșitul lunii august a anului 1914, după începerea războiului, pentru a-l ruga să facă pe translatorul în relația cu un soldat român rănit cu numele de Vazul.[23][24][45][46] Ca urmare a faptului că Jarník se afla în acel moment în satul natal Potštýn nad Orlicí, fiica sa mai mare, Jda, care lucra ca învățătoare la o școală din Praga și a trebuit să se întoarcă acasă mai devreme pentru a se prezenta la serviciu în ziua de 1 septembrie, a apelat la profesorul Staca, iar acesta din urmă s-a deplasat la spital și a făcut serviciul de interpret.[23][24][45][46][N 3] George Staca a participat ulterior la serbarea de Crăciun a anului 1915 organizată în lazaretul Mănăstirii Strahov pentru militarii români din Praga.[47]

Frecventarea spitalelor din Praga l-a făcut pe profesorul Staca să intre în contact cu preotul romano-catolic Josef Špachta, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Praga⁠(d),[48] care începuse să studieze limba română cu un sau doi înaintea începerii războiului după ce a citit un text în această limbă de pe prospectul unui medicament.[49][50] Într-o scrisoare din 22 iulie 1916, preotul Špachta îl înștiința pe profesorul Jarník că, la îndemnul lui Staca, cu care conversa în românește, a tradus în limba cehă schița „Un spital” a tânărului publicist român Horia Petra-Petrescu,[8] care apăruse anterior în revista arădeană Pagini literare (anul I, 1916, nr. 2, pp. 27–31) sub pseudonimul „Sinbad” și prezenta povestea unei femei ardelene pe nume Maria Filipan care aflase că soțul ei se afla internat într-un spital din Brno și plecase acolo ca să-l caute.[51] Cu toate că preotul tradusese schița ca un exercițiu de învățare a limbii române și nu avea nicidecum intenția ca acel text să fie tipărit, traducerea sa a fost publicată, în urma insistenței lui Staca, în ziarul praghez Venkov.[52][N 4]

Tot în aceeași perioadă, la inițiativa dr. Edvard Beneš, care fusese anterior profesor la Academia Comercială din Praga, dr. George Staca s-a implicat în activitățile subversive cehoslovace și a luat legătura cu ofițerii români din regimentele ungurești aduse de austrieci la Praga[53][54] spre sfârșitul anului 1914 și începutul anului 1915 pentru a menține ordinea în oraș și a supraveghea loialitatea cehilor, care a fost pusă ulterior la îndoială după ce tot efectivul militar ceh din Regimentul 28 Infanterie a dezertat la 3 aprilie 1915 și s-a predat Armatei Imperiale Ruse.[53] Austriecii aduseseră la Praga trei regimente ungurești de infanterie pentru a forma garnizoana orașului: Regimentul nr. 68 de la Szolnok, care era format aproape în întregime din militari maghiari, și Regimentele nr. 2 și 51, care erau completate cu militari români originari din zona Brașovului și Clujului.[41] Praghezii au crezut inițial că militarii celor trei regimente erau în întregime maghiari.[41] Prezența militarilor români la Praga a fost descoperită întâmplător în primăvara anului 1915, după ce George Staca, revenit recent de la Meran, a auzit câțiva soldați glumind în românește pe seama lui în parcul orășenesc.[41] Intrând în vorbă cu ei, a aflat că erau comandați de căpitanul Ioaneș din Brașov, pe care-l cunoscuse cu trei ani în urmă, iar a doua zi l-a vizitat la cazarmă pe vechiul său prieten, ocazie cu care a cunoscut și alți ofițeri români.[41] Staca a căutat să-i împiedice pe ofițerii români nou-veniți în oraș să frecventeze cazinoul german din Praga, unde ar fi putut fi contaminați de atmosfera dușmănoasă a ocupanților, și a reușit să-i introducă pe marea majoritate a lor în societatea cehă pentru a-i familiariza cu mediul cultural ceh și a-i face să manifeste solidaritate cu idealurile naționale cehe.[41][53] Ca urmare a eforturilor prof. Staca, au fost formate la scurt timp mai multe cercuri politice ceho-române, primul dintre ele luând ființă în martie 1915 în cartierul praghez Letná.[41][53] Relațiile ofițerilor români cu intelectualii cehi au devenit în timp tot mai strânse prin excursiile efectuate în zonele din jurul Pragăi, prin frecventarea concertelor Filarmonicii din Praga și a spectacolelor puse în scenă la Opera Cehă și la Teatrul Național din Praga și mai ales prin discuțiile pe teme politice cu privire la viitorul națiunilor din care făceau parte.[41]

Intrarea României în război în vara anului 1916 a determinat un val de persecuții la adresa etnicilor români:[41] George Staca a fost arestat de autoritățile militare[41][55] și internat într-un lagăr, iar relațiile militarilor români cu localnicii praghezi au fost interzise.[41] Staca a fost interogat în timpul arestului preventiv, fiind întrebat, printre altele, care era motivul pentru care abatele Zavoral învăța limba română deoarece autoritățile austriece credeau că cercurile ceho-române plănuiau săvârșirea unui atentat.[55] Militarii români au început să-i viziteze acasă pe prietenii lor cehi, evitând să se mai întâlnească în spațiile publice.[41] După proclamarea independenței Cehoslovaciei la 28 octombrie 1918, ofițerii români s-au pus, împreună cu trupele lor, la dispoziția Consiliului Național Cehoslovac și, refuzând să asculte ordinele superiorilor, au participat activ ca singura unitate militară organizată la înăbușirea contrarevoluției pregătite de un grup de ofițeri germani aflați la Praga și la ocuparea comandamentului militar austro-ungar din Praga.[41][53][54][56]

În primele zile după înființarea Republicii Cehoslovace, dr. Staca a însoțit, alături de căpitanul dr. Alex. de Simon și de locotenentul Zeno de Herbay, delegația română formată din deputatul bucovinean dr. Constantin Isopescu-Grecul și colonelul Silviu de Herbay, care a sosit la Praga în 13/26 noiembrie 1918 cu misiunea specială de a discuta chestiuni economice cu cercurile conducătoare ale Republicii Ceho-Slovace.[57] Delegația română a fost primită a doua zi de prim-ministrul Karel Kramář, de miniștrii dr. František Soukup (ministrul justiției), Karel Prášek (ministrul agriculturii), Jiří Stříbrný (ministrul poștelor și telegrafului), Antonín Švehla (ministrul de interne) și Alois Rašín (ministrul finanțelor) și de deputații Consiliului Național Cehoslovac, printre care abatele Metodiu Zavoral, căruia, după cum scria corepondentul ziarului arădean Românul, „îi râdea fața de bucurie că poate bineventa pe reprezentanții poporului român în noul stat ceh în limba noastră”.[57]

Profesor de limba română[modificare | modificare sursă]

Începând din anul 1919,[9][58] George Staca a activat ca lector extern de limba română la Universitatea Carolină din Praga,[8][9][14][17][21] continuând tradiția cultivării interesului cehilor pentru limba română, pe care o inițiase profesorul Jan Urban Jarník[59] în anul 1882, atunci când începuse să predea cursuri de limba română.[60] Lingvistul ceh de origine aromână a fost astfel unul dintre cei trei profesori care au ținut cursuri de limba română în perioada interbelică la universitățile din Cehoslovacia: Staca a predat la Universitatea Carolină din Praga, Hertvík Jarník la Universitatea Masaryk din Brno și Jindra Hušková la Universitatea Comenius din Bratislava.[5][7][31][61]

Lectoratul (seminarul) de limba română de la Universitatea Carolină din Praga, care a funcționat în perioada interbelică sub conducerea prof. Staca, ținea săptămânal două cursuri de câte 2 ore, pe lângă cursul regulat de istoria limbii române predat de prof. dr. Maxmilián Křepinský.[7] În afara acestora, Staca ținea, de asemenea, cursuri de limba, cultura, literatura și terminologia comercială română la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale,[7][61] precum și cursuri gratuite de limba română și prelegeri cu privire la România în cadrul Institutului Cehoslovaco-Român[7][61][62] și, începând din 1926, în cadrul Societății ziariștilor din Praga.[7] Cursurile ținute în cadrul Institutului Cehoslovaco-Român și al Societății ziariștilor din Praga erau frecventate atât de persoane din mediul academic (profesori universitari, studenți ai Universității Caroline sau ai altor universități din Cehoslovacia, studenți ruși sau ucraineni din Basarabia), cât și de persoane cu alte ocupații (funcționari, ziariști, avocați, militari etc.), care, potrivit prof. Staca, dădeau dovadă de „un adevărat interes”.[7] Unii cursanți au ajuns să învețe bine limba română și chiar au susținut examene universitare pentru a obține certificatul de cunoaștere a limbii.[7] La fel ca profesorul Jan Urban Jarník, George Staca a fost interesat mai mult de cunoașterea practică a limbilor străine decât de studiul teoretic al lingvisticii.[14]

În cursul carierei sale îndelungate, profesorul Staca a pregătit un număr mare de cunoscători ai limbii române.[14][26][63] Printre studenții săi din perioada interbelică s-au aflat profesorii Otakar Hink (1885–1964), Antonín Křečan (1887–1972), Pokorny și dr. Kann, căpitanii Otahal și Görner, prof. dr. Josef Macůrek (1901–1992),[7] jurnalista Marie Kojecká-Karásková (1904–1975), una dintre primele traducătoare cehe de literatură română, jurnalistul Josef Kojecký (1902–1945), viitorul ei soț,[64][65][66] inginerii Blažek, Eichhorn și Klauss de la Academia Comercială din Praga, studenții Matej Kubasák și Țeller (care au urmat apoi studii la Academia Comercială din București), dr. Fiala de la Ministerul Finanțelor, diplomații dr. Jan Jirásek (1880–1965) și dr. Ladislav Květoň (1879–), care au fost ambii consuli ai Cehoslovaciei la Cluj,[7] și filologul romanist J. Š. Kvapil (1904–1975), viitor critic și istoric literar, traducător de literatură română și profesor universitar la Universitatea Palacký din Olomouc.[67]

Pentru a-i ajuta pe elevii săi să învețe mai bine limba română, profesorul Staca a alcătuit în perioada interbelică un primul ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938) și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, ce a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).[9] Ghidul de conversație ceho-român, publicat în anul 1938, a fost criticat însă de profesorul Pavel Beneš de la Universitatea Masaryk din Brno pentru existența unor greșeli;[68] această critică a atras răspunsul lui Staca în revista Časopis pro moderní filologii (anul XXV, 1939, pp. 396–398)[69] și a generat astfel o dispută pe teme lingvistice,[70] în care a intervenit ulterior profesorul Maxmilián Křepinský, care a susținut existența infinitivului ca o formă vie în limba română în articolul „Příspěvek k dějinám infinitivních vazeb v rumunštině” („Contribuție la istoria formelor infinitivale din limba română”), publicat în paginile aceleiași reviste (anul XXVII, 1941, pp. 60 și 70).[70][71]

Activitatea diplomatică[modificare | modificare sursă]

George Staca a fost naturalizat, după război, de noul stat Cehoslovacia.[5] El a devenit, alături de profesorul Jan Urban Jarník, unul dintre fondatorii Societății Ceho-Române,[39][72][73] înființate la Praga în aprilie 1920,[72] imediat după încheierea Primului Război Mondial,[39][73] cu scopul stabilirii unor relații culturale și economice mai strânse între poporul cehoslovac și poporul român și informării reciproce a celor două popoare asupra vieții culturale a celuilalt popor.[72] Adunarea generală, care a avut loc în 2 martie 1920, a ales un comitet provizoriu condus de profesorul Jarník ca președinte și alcătuit din abatele Metodiu Zavoral, prof. Karel Kadlec, prof. George Staca și omul de afaceri Václav Němec (președintele Camerei de Comerț din Praga).[72] Profesorii Jarník și Staca au fondat apoi în octombrie 1921 un club ceho-român la Praga.[74] Staca a trimis în ziua de 20 aprilie 1922 o scrisoare către Asociația pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania în care ruga, în numele abatelui Metodej Zavoral, înscrierea înaltului prelat ca membru fondator al Asociației și expedia, în numele acestuia, suma de 300 de coroane cehoslovace.[75] Tot el i-a servit drept călăuză profesorului Nicolae Iorga, onorându-l cu „neobosita prietenie”, cu ocazia vizitei acestuia din anul 1923 la castelele Karlstejn și Konopiště din Boemia.[76] Profesorul Staca a devenit în anul 1925 membru al Comitetului Cehoslovac al Micii Antante a Presei și a predat un curs special de limba română pentru gazetarii cehoslovaci cu scopul de contribui la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre ziariștii cehoslovaci și ziariștii români.[77]

În anul 1927, după moartea profesorului Jarník, vechea societate ceho-română a fost transformată, cu sprijinul Ministerului Instrucțiunii din Cehoslovacia, în Institutul Ceho-Slovaco-Român.[39][73][78] Adunarea constitutivă, care a avut loc în 8 noiembrie 1927 la Praga,[78] a ales un comitet de conducere condus de abatele Metodiu Zavoral ca președinte[39][73][78] și alcătuit din dr. George Staca (consulul onorific al României la Praga), prof. František Bous (consilier tehnic la Ministerul Instrucțiunii din Cehoslovacia), prof.dr. Karel Kadlec, dr. Jaroslav Müller (profesor și publicist), dr. František Samek (deputat și secretar general al Camerei de Comerț din Praga), Kohout și alții.[78] Staca a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Institutului Ceho-Slovaco-Român[62][79] și a continuat să sprijine activitatea Institutului și a filialelor sale de la Brno și Bratislava.[80] A promovat imaginea României în Cehoslovacia prin intermediul unor conferințe de informare, care au fost organizate în capitala Praga și în mai multe orașe din provincie[25][62][79][81][82][83][84] și au prezentat publicului cehoslovac istoria poporului român, viața culturală și economică a României și obiectivele turistice ale țării,[85][86][87][88][89][90] și prin articolele și studiile publicate în ziarele și revistele din Cehoslovacia,[25][81] contribuind astfel la promovarea culturii și literaturii române în Cehoslovacia,[91] la cunoașterea reciprocă a popoarelor român și cehoslovac și la strângerea legăturilor dintre cele două state aliate.[79][81][92][93][94] Potrivit celor scrise de fostul său profesor Nicolae Batzaria, George Staca a muncit „cu tot devotamentul și cu tot folosul pentru cauza românismului” pe tot parcursul perioadei interbelice[26] și, prin activitatea „dusă în mod inteligent și susținut”, a adus poporului român și României „servicii din cele mai apreciabile și mai meritorii”.[25] El a locuit în perioada interbelică pe str. Ibsenova nr. 3 din districtul Praga 12.[4]

În afara activității didactice și activității de promovare a României și a culturii române, profesorul de origine aromână a desfășurat, de asemenea, o amplă activitate diplomatică ca reprezentant oficial al intereselor politice ale Regatului României.[95][96] Astfel, George Staca a fost numit prin decret regal, începând din 15 noiembrie 1922, în funcția de consul onorar (onorific) al României la Praga,[97][98][99] pe care a îndeplinit-o multă vreme.[4][5][8][100][101][102][103][104] Potrivit Anuarului Republicii Cehoslovace din anul 1929, sediul consulatului onorific era „U Divadla” 1207.[102] Activitatea diplomatică a profesorului a fost meritorie, iar, în urma raportului nr. 78.614 din 1929 al ministrului de externe G. G. Mironescu, George Staca a fost înaintat începând din data de 1 ianuarie 1930[105] la gradul de consul ge­neral onorar pe lângă Legațiunea României din Praga.[105][106] Rangul de consul general pe care-l deținea i-a permis să-l reprezinte pe ministrul României la Praga la diferite evenimente cehoslovaco-române (precum serbarea populară cehoslovaco-română de la Trenčianske Teplice din 31 iulie – 1 august 1937),[107][108][109][110] l-a determinat să se implice în activități precum selectarea tinerilor cehoslovaci care solicitau burse de studii din partea statului român[111] și l-a făcut să fie invitat la diferite activități organizate de Legația României de la Praga,[112][113][114][115] de unele instituții românești (precum Oficiul Național de Turism)[116] sau de unele instituții cehoslovace.[117] În noiembrie 1937 a subscris, alături de ceilalți membri ai Legației României de la Praga, suma de 400 de lei pentru construcția bricului „Mircea”, noul vas-școală al Marinei Militare Române.[118]

George Staca a continuat să îndeplinească atribuțiile de consul general onorific al României la Praga inclusiv după ocuparea Cehoslovaciei de către Germania Nazistă și constituirea unui protectorat german al Boemiei și Moraviei și a unui stat slovac independent în anul 1939.[119] A asistat, printre altele, la serviciul religios oficiat în 28 septembrie 1939 la Consulatul General al României de la Praga pentru pomenirea prim-ministrului Armand Călinescu (care fusese asasinat de un comando legionar), în prezența consulului general Dan Geblescu, a personalului Consulatului și a membrilor misiunei militare române aflate în Protectorat.[120][121] Institutul Cehoslovaco-Român din Praga a fost reorganizat după destrămarea Cehoslovaciei în Institutul Român din Praga, condus în continuare de abatele Zavoral.[119] În urma retragerii abatelui Zavoral din funcția de președinte al Institutului din cauza vârstei înaintate și a bolilor de care suferea, precum și a persecuțiilor la care era supus de autoritățile germane, a fost organizată la 5 iunie 1941 o ședință a Adunării generale, care l-a ales ca nou președinte pe profesorul George Staca.[119] Institutul Român din Praga a hotărât cu acel prilej să intensifice relațiile ceho-române în domeniile cultural, social și economic.[119] După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, profesorul Staca a fost numit din nou începând din 1 ianuarie 1947 în funcția de consul general onorific al României la Praga.[122][123][124][125]

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Jiří Staca s-a implicat, împreună cu un grup de membri ai Societății pentru relații culturale și economice româno-cehoslovace (Společnost pro kulturní a hospodářske styky s Rumunskem, în publicarea revistei slavo-române Românoslavica. Revue des études slavoroumaines,[126][127] al cărei comitet de redacție avea sediul la Praga.[127][128] Comitetul de redacție al revistei era format din Vladimír Buben (redactor responsabil),[126][127][128] Tr. Ionescu-Nișcov (redactor șef), Pandele Olteanu (coredactor), Bohuslav Havránek, Karel Krejčí, Gh. Staca, Josef Macůrek, J. Š. Kvapil, Ján Stanislav, I.C. Chițimia,[126][127] Damian Bogdan, Frank Wollman[126] și Josef Vašica (membri).[127] Revista, care urma să publice studii istorice, etnografice, lingvistice și arheologice, în limbile franceză și română,[127] cu privire la relațiile româno-slave și îndeosebi româno-cehoslovace, a apărut într-un singur număr, în 1948.[126]

A continuat să predea cursuri de română, italiană și spaniolă la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga[14][17] și, în paralel, a fost cooptat în anul universitar 1950–1951, alături de Marie Kavková (literatura română),[18] Josef Dvořák (gramatică istorică)[19] și Antonín Křečan (gramatică normativă și cursurile practice),[18][19] în primul colectiv de profesori ai noii secții de limba română, care fusese înființată în cadrul Catedrei de Limbi Romanice de la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga.[18] În această perioadă l-a avut ca student pe viitorul lingvist Jirí Felix.[18] În anul 1954, cu prilejul aniversării vârstei de 70 de ani, a fost omagiat în revista Časopis pro moderní filologii printr-un articol aniversar scris de profesorul Vladimír Buben.[14] Aniversarea acestei vârste rotunde a fost menționată, de asemenea, în ziarul Romînia liberă, care a consemnat că profesorul Staca era un „cunoscut activist în domeniul relațiilor romîno-cehoslovace”, ce „și-a consacrat 50 de ani din viață întăririi colaborării culturale dintre popoarele cehoslovac și romîn”.[129]

Jiří Staca a decedat în 14 iunie 1958,[8][9][17][63] la vârsta de 74 de ani.[17]

Activitatea publicistică[modificare | modificare sursă]

Ghiduri de conversație[modificare | modificare sursă]

În perioada interbelică profesorul Jiří Staca a publicat câteva manuale pentru studiul limbii române[14] printre care un manual ceh de gramatică a limbii române intitulat Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”), pe care l-a redactat în colaborare cu dr. Gustav Žďárský (1867–1925) și l-a publicat în anul 1925,[7] și un ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938).[9] Cele două lucrări sus-menționate conțin însă doar o prezentare generală a gramaticii și un vocabular tematic și nu permit, prin urmare, studiul sistematic al limbii române.[130]

Učebnice jazyka rumunského a fost elaborat de Gustav Žďárský și a fost publicat în anul 1925, după moartea autorului, de Jiří Staca, care a organizat materialul.[131][N 5] Această lucrare are 161 de pagini și este considerată „cel mai vechi ghid de conversație ceh-român”,[132] neîndeplinind însă criteriile necesare pentru a fi clasificată ca manual.[131] Ea conține o schiță generală a gramaticii limbii române (100 de pagini), o secțiune de conversație ceho-română (33 de pagini) și un ghid de corespondență în limba română (24 de pagini).[131] Celălalt ghid de conversație, Čech mezi Rumuny (rumunsky), a fost publicat în anul 1938 în cadrul colecției de manuale pentru învățarea limbilor străine „Brána jazyků” („Poarta limbilor”), conduse de prof. dr. Hugo Siebenschein.[13][133] El are 148 de pagini[133] și o structură asemănătoare,[131] fiind format dintr-o notă introductivă a redactorului („Úvodní poznámka redaktora”), un cuvânt înainte („Slovo ke čtenáři”), în care autorul prezintă scopul urmărit, aspectele descrise și sistemul folosit,[13][133] o schiță generală a gramaticii limbii române,[13][131][133] axată pe comparații,[13][133] care ocupă o pondere de aproximativ o treime din volum (pp. 9–43),[131][133] câteva capitole de expresii uzuale[133] și o secțiune de conversație[131] – compusă din vocabular și frazeologie – cu privire la viața socială și culturală românească,[13][133] care ocupă ambele restul de două treimi.[131] Această lucrare este, potrivit lui I.C. Cazan, „un instructiv manual, nu numai de limbă ci chiar de orientare generală, o călăuză, pentru Cehul care călătorește în România”, care încearcă să trezească interesul pentru limba română „prin identități de vocabular și printr’o nimerită interpretare a particularităților fonetice”.[133]

Câteva zeci de ani mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, Jiří Staca a colaborat, de asemenea, alături de profesorul Antonín Křečan la elaborarea ghidului de conversație ceho-român Česko-rumunská konversace („Conversație ceho-română”, 1958),[134][135] care conține numeroase capitole,[134] un vocabular de bază organizat tematic, o schiță de 35 de pagini[135] cu elementele gramaticale de bază ale limbii române[134][135] și instrucțiuni de bază despre pronunția românească[135] și redă expresii și fraze uzuale din diverse domenii de activitate[134][135] (precum industria, agricultura[135] sau sectorul militar),[136] fiind util nu doar turiștilor veniți în România, ci și persoanelor care urmează să rămână în România pentru o perioadă mai lungă de timp.[135] Prima ediție a acestui ghid a servit ca model unui ghid similar slovaco-român[137] intitulat Konverzačná příručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”, 1961), care a fost elaborat de Jindra Hušková și Vladimír Halenár[137][138] și conține, în plus, un dicționar ordonat alfabetic.[137]

Dicționarul româno-ceh[modificare | modificare sursă]

Filologul dr. Zdeněk Wittoch, redactorul dicționarului româno-ceh.

Staca a început să lucreze din anul 1928[15][139] la redactarea primului dicționar româno-ceh,[10][140] împreună cu un grup de colaboratori, printre care și Božena Hudíková,[15] și a adunat o mare cantitate de material, dedicând acestei activități zece ani de muncă grea.[14] Dicționarul, care a devenit opera vieții sale,[14] a fost tipărit pe fragmente de editura Státní grafická unie din Praga începând din 1938, dar tipărirea a fost întreruptă în 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[15][139]

Redactarea dicționarului a continuat până în 1948, când Jiří Staca și-a dat seama că dicționarul trebuie îmbunătățit și adaptat la cerințele actuale, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al conținutului.[15][139] Forțele politice comuniste preluaseră puterea în Cehoslovacia și România, iar ambele state intraseră în zona de influență a Uniunii Sovietice și încheiaseră la 21 iulie 1948 un tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală.[141] În acest context politic se simțea nevoia unui dicționar româno-ceh, cu un vocabular și o frazeologie bogată.[14] Activitatea de redactate a dicționarului a fost preluată în anul 1949, cu asentimentul și colaborarea bătrânului profesor,[15][140] de dr. Zdeněk Wittoch, specialist în limbile slave și romanice la Academia Cehoslovacă de Științe,[15][139][140][142] care a creat până în anul 1951[15] un colectiv, din care au mai făcut parte alți doi cercetători: dr. Vladimír Hořejší (1925–1992)[139][142] și Ioan Săcăreanu (1887–1959).[15][139][140] Redactor științific a fost numit prof. dr. Vladimír Buben (1888–1956),[15] iar consultant expert prof. Antonín Křečan (1887–1972).[15][143]

Cei trei redactori au rescris și completat dicționarul până în anul 1954, folosind aproape toate dicționarele de limba română și unele dicționare bilingve româno-străine, și au reușit să intre în contact în primăvara anului 1953 cu Academia RPR și în special cu Institutul de Lingvistică de la București.[15] Wittoch și Hořejší s-au deplasat la București, iar un colectiv condus de acad. Emil Petrovici a verificat această lucrare în anul 1955.[15] Textul a fost cercetat de profesorii Maria Iliescu și Mihai Isbășescu, care au fost înlocuiți înspre final de Valeria Popa,[144] și a fost revizuit și definitivat în același an la Institutul de Ling­vistică din București.[10][145] Un rol activ la rescrierea și editarea finală a manuscrisului pentru tipărire l-a avut tânărul lingvist ceh Jirí Felix.[18][146] Manuscrisul Dicționarului româno-ceh (Rumunsko-český slovník), care a fost elaborat în cadrul Institutului de Studii Slave al Academiei Cehoslovace de Științe,[18] a fost depus la Editura Pedagogică de Stat (Státní pedagogické nakladatelství) din Praga în 13 iunie 1957.[146] Dicționarul, care are 1033 de pagini[9][147] și conține circa 40.000 de cuvinte[140][147] (după altă sursă, 35.600 de cuvinte), o listă de abrevieri în cehă și română și o explicație detaliată a pronunției românești,[139] a fost publicat la Praga abia în anul 1961, după moartea prof. Staca,[18][139][147][148] și continua să fie folosit inclusiv în anul 2018,[9] fiind considerat o lucrare esențială în domeniul românisticii.[149]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

În afara activității științifice, George Staca a desfășurat o vastă activitate de traducător în limba cehă a literaturii române,[7][14][20][150][151] fiind interesat mai întâi de proza scurtă[7] și ulterior de teatru.[20] A tradus mai întâi, în colaborare cu Antonín Křečan[7] (menționat sub peudonimul K. Hora)[152] trei nuvele ale lui Nicolae Gane: „Privighetoarea Socolei”, „Piatra lui Osman” și „Fluierul lui Ștefan”,[7][152][153][154] care au fost publicate în anul 1911[7] în volumul Rumunské novelly („Nuvele românești”) din colecția „Světová knihovna”.[7][152][155][156] Alte traduceri vechi ale lui Staca au apărut în paginile câtorva ziare și reviste din Praga, după cum urmează: nuvela „Hagi Tudose” de Barbu Delavrancea – într-un număr din 1913 al ziarului Venkov,[7] poeziile „Sămănătorii” și „Rodica” de Vasile Alecsandri[7][157][158] și „Noi vrem pământ!” de George Coșbuc,[7] povestirile „Un cal și un om” de Mihail Sadoveanu și „Blana lui Isaia” de I.Al. Brătescu-Voinești, împreună cu notițele biografice ale acestor autori[7][157][158] – în numărul festiv din 13 mai 1923 al ziarului Venkov,[157][158] poezia „Noi” de Octavian Goga, povestirile „Milogul” de Barbu Delavrancea, „De-a baba oarba” de Al. Vlahuță și „Norocul culegătorului” de I.L. Caragiale, poemul în proză „Cântarea României” de Alecu Russo, împreună cu notițele biografice ale acestor autori – în numărul special și festiv dedicat României din 1923 al ziarului Československá republika și nuvela „Nicușor” de I.Al. Brătescu-Voinești – în suplimentul de Crăciun din anul 1924 al ziarului Gazette de Prague.[7]

Profesorul Staca a devenit ulterior mai interesat de dramaturgie și a început să traducă piese de teatru. Prima mențiune a traducerii unei piese de teatru românești realizată de el provine dintr-o scrisoare trimisă în 8/21 aprilie 1914 lui Constantin Mille, directorul ziarului Dimineața.[159] Acea scrisoare, publicată integral la cererea expeditorului, în numărul din 14/27 aprilie 1914 al ziarului Dimineața, conține informația cu privire la reprezentarea în ziua de luni 7/20 aprilie 1914 la Teatrul Național din Praga a dramei istorice în 4 acte Zile mari a lui Emil Alemanu Dragoe (care locuia în acel moment în Boemia),[N 6] tradusă în limba cehă de prof. Staca.[159] Piesa, care era inspirată din Războaiele Daco-Romane și a cărei acțiune avea loc la curtea regelui Decebal de la Sarmizegetusa, a fost pusă în scenă de Jaroslav Kvapil, directorul teatrelor cehe, și a avut, potrivit traducătorului, „un succes destul de frumos”, autorul fiind întâmpinat cu „ovațiuni entuziaste” și primind o jerbă de flori cu panglici tricolore române din partea primarului orașului Praga, Karel Groš.[159] În aceeași scrisoare prof. Staca anunța că o nouă reprezentație a piesei urma să aibă loc în ziua de joi.[159]

Activitatea sa de traducere din dramaturgia românească a continuat în perioada interbelică, când Staca a tradus în limba cehă câteva piese de teatru românești: drama Năpasta (1929) și comedia O scrisoare pierdută (1931) ale lui Ion Luca Caragiale[5][160][161][162] și comediile Omul cu mârțoaga (1930) a lui Gheorghe Ciprian,[4][5][160][161][162] Omul care a văzut moartea (1934) a lui Victor Eftimiu[20][26] și Patima roșie (1937) a lui Mihail Sorbul;[163][164] care au fost publicate de editura Česká grafická unie din Praga[160][161] și au fost jucate ulterior pe scenele teatrelor cehoslovace.[4][161][165] Cele două piese ale lui Caragiale au fost traduse în colaborare cu profesorul Otakar Hink[7][166] și s-au bucurat de o primire bună din partea publicului cehoslovac.[91] Prima piesă de teatru românească reprezentată pe scena cehoslovacă a fost drama Năpasta, care s-a jucat în premieră[5] în ziua de 9 noiembrie 1929, în prezența traducătorilor George Staca și Otakar Hink,[101][167][168][169] la Teatrul Național din Bratislava[5][170][171] și a fost înscrisă în repertoriul acelei stagiuni pentru a mai fi reprezentată.[172][173][174][175][176] Comedia Omul cu mârțoaga a fost reprezentată în anii următori la Teatrul Național din Praga, unde a avut parte de numeroase spectacole,[160][162] iar comedia de moravuri Omul care a văzut moartea s-a jucat cu mare succes în ianuarie 1936 pe scena Teatrului de Cameră din Praga (Komorní divadlo),[177][178][179] în regia lui Gabriel Hart,[177][178] ocazie cu care un critic ceh și-a manifestat satisfacția spunând: „în sfârșit, iată o piesă balcanică fără iatagane”, ca urmare a faptului că piesele teatrale din Europa de Sud-Est care se jucaseră până atunci pe scenele teatrelor cehe avuseseră o acțiune violentă.[180][181] O scrisoare pierdută, capodopera lui Caragiale, a fost pusă în scenă la Teatrul Național din Praga[180][182][183][184] și a avut premiera la 22 aprilie 1937,[182][183][184] fiind bine primită de spectatorii cehoslovaci[163][183][184][185] și având parte de recenzii critice destul de favorabile;[180][181][183][184][185] comedia caragialiană s-a jucat un timp îndelungat la Praga, după care trupa de artiști a pornit într-un turneu pe la mai multe teatre din întreaga Cehoslovacie.[163]

George Staca a tradus, de asemenea, poeziile „La noi” de Octavian Goga și „Dorobanțul” de Ioan S. Nenițescu, care au fost recitate în versiunea cehă la serata festivă organizată în seara zilei de 8 mai 1937 la Litoměřice, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României;[90][186][187] poezia „Dorobanțul” a fost recitată din nou, împreună cu „Rodica” de Vasile Alecsandri și cu fragmente din „Cântarea României” de Alecu Russo, la serbarea organizată de Institutul Cehoslovaco-Român, corpul ofițeresc al Garnizoanei I Praga și Camera de Comerț româno-cehoslovacă în seara zilei de 10 mai 1937 în sala „Smetana” din Praga.[186][187][188]

Opinii culturale[modificare | modificare sursă]

Cu privire la poporul ceh[modificare | modificare sursă]

Traiul îndelungat în Boemia l-a făcut pe profesorul Staca să cunoască poporul ceh și să-i aprecieze calitățile, despre care a scris următoarele:

Onoruri[modificare | modificare sursă]

Jiří Staca a fost decorat în perioada interbelică cu mai multe ordine române și străine:

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Cărți proprii[modificare | modificare sursă]

  • Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”), Jindřich Bačkovský, Praga, 1925, 166 p. (ed. a II-a revizuită de Jaroslav Pechman, Jindř. Bačkovský, Praga, [1938], 164 p.) – împreună cu Gustav Žďárský[N 7]
  • Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”), Orbis, Praga, col. „Brána jazyků. Rychlé kursy jazyků”, 1938, 156 p.
  • Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství (SPN), Praga, 1961, 1033 p. – împreună cu dr. Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și dr. Zdeněk Wittoch
  • Česko-rumunská konversace („Conversație ceho-română”), Státní pedagogické nakladatelství (SPN), Praga, 1958, 233 p. (ed. a II-a, SPN, Praga, 1961, 281 p.) – împreună cu Antonín Křečan
  • Konverzačná príručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”), Slovenské pedagogické nakladateľstvo, Bratislava, 1961, 358 p. – împreună cu Antonín Křečan și Jindra Hušková; dicționarul româno-slovac a fost elaborat de Vladimír Halenár

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Ion Luca Caragiale, Křive obvinení (Năpasta), spectacol în limba cehă, prezentat în anul 1929 sub titlul Muž zo tmy („Omul din întuneric”) la Teatrul Național din Bratislava, în regia lui Janko Borodáč și în anul 1930 pe scena teatrului Komorné Divadlo din Praga – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink[166][190][191]
  • Ion Luca Caragiale, Ztracený dopis (O scrisoare pierdută), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1931, 89 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink,[7][166][192][193] prefață scrisă de dr. Čeněk Šofferle (fost consilier de secție la Ministerul Instrucției din Cehoslovacia)[192][193]
  • Gheorghe Ciprian, Muž s kobylou (Omul cu mârțoaga), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1930, 87 p. – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca, postfață scrisă de dr. Čeněk Šofferle[194][195][196]
  • Victor Eftimiu, Muž, který zahlédl smrt (Omul care a văzut moartea), comedie în trei acte, Československá grafická Unie, Praga, 1934, 67 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca,[195][197] introducere scrisă de Jaroslav Petr[195]
  • Nicolae Gane, Rumunské novelly („Nuvele românești”), J. Otto, Praga, col. „Světová knihovna” nr. 999, 1911, 85 p.[7][152][198] (ed. a II-a, 1912) – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca și Antonín Křečan[7] (sub pseudonimul K. Hora),[152][155][198] editat de Jaroslav Kvapil;[152][155][156][199][200][201] conține o prefață („Předmluva”, p. 3), povestirile „Eleonora” („Privighetoarea Socolei”, pp. 4–18), „Osmanova skála” („Piatra lui Osman”, pp. 19–60) și „Štěpánova šalmaj” („Fluierul lui Ștefan”, pp. 61–85)[7][153][154][199][202]
  • Mihail Sorbul, Temná vášeň (Patima roșie), Česká grafická Unie, Praga, 1937, 76 p. – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca, introducere scrisă de Jaroslav Petr[164]

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Într-o scrisoare trimisă ziarului Românul din Arad și publicată în numărul din 1/14 martie 1915, apoi reprodusă în numărul din 4/17 martie 1915 al Gazetei Transilvaniei, profesorul Jan Urban Jarník îl descrie pe dr. Staca cu următoarele cuvinte: „un tânăr profesor de obârșie Român din Macedonia Dr. George Staca”. Redactorii lucrării Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), care a început să fie elaborată în anul 1928 de profesorul Staca, a fost continuată, cu asentimentul și colaborarea sa, de dr. Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și dr. Zdeněk Wittoch și a fost publicată în anul 1961, după moartea profesorului, dar cu trecerea sa ca prim autor, de Státní pedagogické nakladatelství din Praga, scriu în prefață că Jiří Staca era „původem Rumun”, adică „de origine română”. De asemenea, filologul slavist român Traian Ionescu-Nișcov, care a fost lector de limba și literatura română la Universitatea Carolină și la Academia Superioară de Comerț din Praga în perioadele 1943–1944 și 1946–1948, scrie în nota 167 a cărții Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), publicate în anul 1981 de Editura Dacia din Cluj-Napoca, că „Gheorghe Staca (1884–1958) era la obîrșie român din Macedonia”. Vezi: Dr. Ioan Urban Jarnik, „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.”, în Românul, Arad, anul V, nr. 48, 1/14 martie 1915, pp. 1–2; Dr. Ioan Urban Jarnic, „Omul muncei și al datoriei.”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul LXXVIII, nr. 49, 4/17 martie 1915, pp. 2–3; Redacke rumunsko-českého slovníku, „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 5; Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 156.
  2. ^ G. Staca este menționat în anul 1908 în evidențele Ministerului Cultelor și Instructiunii Publice din România ca bursier aromân al statului român la Facultatea de Litere din Praga. Evidențele Ministerului din acel an conțin un număr de 43 de bursieri aparținând comunităților etnice aromâne, megleno-române și istro-române printre care: Pericle Papahagi, Nuși Tulliu și Theodor Capidan la Facultatea de Litere din Leipzig, Andrei Glavina la Școala normală superioară din Triest, G. Nicolau la Facultatea de Litere din Florența, G. Tulliu la Facultatea de Farmacie din Geneva, Elena Orăscu, N. Badnaveli, G. Balodima și Anastase Zega la Facultatea de Medicină din București, Nicolae Muzaca, Marcu Beza și Constantin Noe la Facultatea de Litere din București, Maria Papagheorghe la Conservatorul din București, Munip Demirgean Efendi la Facultatea de Teologie din Constantinopol. Vezi: Arhivele Naționale Istorice Centrale, București, fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 2 944/1908, f. 102-103; Maria Petre, „Aromânii și relațiile culturale româno-otomane la începutul secolului al XX-lea”, în Revista istorică, Editura Academiei Române, București, tomul VIII, nr. 11–12, noiembrie – decembrie 1997, p. 742.
  3. ^ Extras din scrisoarea prof. Jarník: „Întorcându-mă la sfârșitul lui August dela țară, aflai că cu 2-3 zile înaintea sosirii mele a trimes după mine profesorul dela spitalul cel mare. Cică se găsește acolo un soldat român pe care-l chiamă Vazul, singur singurel ca cucul și că, neputând să se înțeleagă cu nime, se găsește într'o stare sufletească foarte desnădăjduită. Bănuind ca nu cumva să fie ceva ce nu sufere amânare, fiică-mea care ca învățătoare a trebuit să se întoarcă la Praga mai de grabă, s'a dus la un tânăr profesor de obârșie Român din Macedonia Dr. George Staca și găsindu-l l-a rugat să meargă d-sa, ceeace s'a și întâmplat.”. Vezi: Dr. Ioan Urban Jarnik, „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.”, în Românul, Arad, anul V, nr. 48, 1/14 martie 1915, pp. 1–2.
  4. ^ Traducerea schiței „Un spital” a apărut în ziarul Venkov, Praga, nr. 169, 16 iulie 1916. Traducătorul precizează acolo că autorul schiței este Horia Petra-Petrescu. Vezi: Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 156–157.
  5. ^ Referitor la manualul Učebnice jazyka rumunského, profesorul Staca a scris următoarele: „În 1927, am publicat în colaborare cu dr. Zdarsky, cea dintâi gramatică a l. române, scrisă în cehește.”. Vezi: Gheorghe Staca (prof. dr.), „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, p. 6.
  6. ^ Profesorul Staca menționează în scrisoarea sa că Emil Alemanu Dragoe, autorul piesei Zile mari, „actualmente petrece la noi” și anunța că va trimite, cu prilejul viitoarelor reprezentanții ale piesei, alte știri, împreună cu o fotografie a dramaturgului.Vezi: Dr. Fivi Stacă (profesor la academia de înalte studii comerciale), „O dramă istorică romînească la teatrul din Praga”, în Dimineața, anul XI, nr. 3831, luni 14 aprilie 1914, p. 2.
  7. ^ Autorii acestui manual sunt trecuți pe coperta primei ediții astfel: Ph. Dr. Gustav Žďárský a Dr. Jindř. Staca, în timp ce numele dr. Staca este omis pe pagina de titlu, pentru ca pe coperta ediției a II-a („Druhé vydání”) să fie omis numele dr. Staca și să fie trecuți: Dr. G. Žďárský a J. Pechman. Žďárský murise însă în anul 1925, iar Pechman era îngrijitorul ediției, cel care efectuase revizuirea ei după cum se menționa pe pagina de titlu („Druhé vydání přehlédl Jaroslav Pechman”).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Students of the Universities of Prague 1882–1945 
  2. ^ a b c d e Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 922.
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.
  6. ^ a b c d Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, p. 195, accesat în  
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag Gh. Staca (prof. dr.), „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, pp. 5–6.
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m n Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 156.
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Libuše Valentová (), „Studii Românești la Universitatea Carolină din Praga”, România literară (43), arhivat din original la , accesat în  
  10. ^ a b c d e Vladimír Hořejší, „«Časopis pro moderní filologii» (Revista de filologie modernă) Anul XXXVI, Praga, 1954”, în Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, Studii și cercetări lingvistice (SCL), Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, anul VII, nr. 1–2, ianuarie–iunie 1956, p. 152.
  11. ^ a b c Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 113.
  12. ^ Neamul Românesc, anul XX, nr. 49, 1 martie 1925, p. 4.
  13. ^ a b c d e f I.C. Cazan, „Carte românească pentru străini”, în România, anul II, nr. 471, 20 septembrie 1939, p. 2.
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z Vladimír Buben (), „Sedmdesátiny prof. dr Jiřího Stacy”, Časopis pro moderní filologii, XXXVI, p. 48, accesat în  
  15. ^ a b c d e f g h i j k l m n „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 5.
  16. ^ a b Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 317.
  17. ^ a b c d e Z. H. [Zdenék Hampejs] (), „Úmrti prof. dr. Jiřího Stacy”, Časopis pro moderní filologii, XL, p. 251, accesat în  
  18. ^ a b c d e f g h i j Teodora Alexandra, „Dr. Docent Jiři Felix, profesor Honoris Causa al Universității din București, la cei 80 de ani ai săi”, în Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, vol. XLVII (volum dedicat celei de-a 90-a aniversări a profesorului Mirco Jivcovici), nr. 3, Editura Universității din București, 2011, p. 259.
  19. ^ a b c d Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 155.
  20. ^ a b c d Zdeněk Bár (prof.), „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 144, 4 iulie 1937, p. 1.
  21. ^ a b c d e f g ***, Vysoké, střední a odborné školství. A školské úřady republiky Československé. Ročník III (1922–1923), Nákladem Ministerstva školství a národní osvěty, Praga, 1923, p. 135.
  22. ^ Anastase N. Hâciu (), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, p. 606, accesat în  
  23. ^ a b c Dr. Ioan Urban Jarnik (1/14 martie 1915), „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.” (PDF), Românul, Arad, V (48), pp. 1–2, accesat în 2024-5-26  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  24. ^ a b c Dr. Ioan Urban Jarnic (4/17 martie 1915), „Omul muncei și al datoriei.” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, LXXVIII (49), pp. 2–3, accesat în 2024-5-29  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  25. ^ a b c d N. Batzaria, „Cunoașterea României în străinătate”, în Dimineața, anul XXX, nr. 9709, 8 ianuarie 1934, p. 1.
  26. ^ a b c d e f N. Batzaria, „Românismul în străinătate”, în Dimineața, anul XXXI, nr. 10253, 13 iulie 1935, p. 1.
  27. ^ Anastase N. Hâciu (), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, pp. 82–90, accesat în  
  28. ^ a b c d Kateřina Bočková Loudová (), „Za vším hledej ženu: Charikleia Šťastná jako první překladatelka z češtiny do novořečtiny” (PDF), Neograeca Bohemica, 21, p. 86, ISBN 978-80-11-01324-0, accesat în  
  29. ^ Anastase N. Hâciu (), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, p. 82, accesat în  
  30. ^ Maria Petre (noiembrie – decembrie 1997), „Aromânii și relațiile culturale româno-otomane la începutul secolului al XX-lea” (PDF), Revista istorică, București: Editura Academiei Române, VIII (11–12), p. 742, accesat în 2024-5-28  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  31. ^ a b Gallus, „O Mică Antantă culturală româno-cehoslovacă. De vorbă cu d. dr. Ferdinand Spișek, consilier ministerial din Praga”, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7769, 28 iulie 1928, p. 3.
  32. ^ a b Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 40.
  33. ^ a b c d Ioan Urban Jarnic, „Spicuiri aromânești”, în Convorbiri Literare, anul XLIV, nr. 1, 1 ianuarie 1910, p. 557.
  34. ^ Jan Urban Jarník (), „Za jazykem rumunským”, Časopis pro moderní filologii, VI, p. 62, accesat în  
  35. ^ Studenti pražských univerzit 1882–1945. Staca Jiří, Ústav dějin UK a archiv UK, accesat în  
  36. ^ Matrika doktorů české Karlo-Ferdinandovy univerzity III. (1908–1916), Ústav dějin UK a archiv UK, , p. 1112, accesat în  
  37. ^ a b Sbírka pramenu̇ a příruček k dějinám University Karlovy, Univerzita Karlova, Praga, 1961, p. 183.
  38. ^ a b Disertace Pražské university: Universita Karlova, 1882–1953, Univerzita Karlova, Praga, 1965, p. 62.
  39. ^ a b c d e Fr. Bous, „Praga–București. Legăturile culturale între cele două țări”, în Dimineața, anul XXVIII, nr. 9297, 12 noiembrie 1932, p. 7.
  40. ^ Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 136.
  41. ^ a b c d e f g h i j k l m n Cenek Șofferle [Čeněk Šofferle], „Amintiri despre românii din Praga în timpul războiului mondial”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, p. 3.
  42. ^ a b Mgr. Magdalena Tayerlová (), „Jazyky učili poeti i soudní překladatelé” (PDF), Pražská technika (3), p. 29, accesat în  
  43. ^ Kateřina Bočková Loudová (), „Za vším hledej ženu: Charikleia Šťastná jako první překladatelka z češtiny do novořečtiny” (PDF), Neograeca Bohemica, 21, p. 84, ISBN 978-80-11-01324-0, accesat în  
  44. ^ Ioan F. Negruțiu, Onisifor Ghibu, „Raportul secției școlare”, 1/14 iulie 1913, în revista Transilvania, nr. 4–5, iulie–octombrie 1913, p. 382.
  45. ^ a b Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 495.
  46. ^ a b Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 118.
  47. ^ Cronicar (5/18 ianuarie 1916), „Crăciunul românesc în Praga – 28 Dec. v. 1915” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, LXX (3), pp. 1–2, accesat în 2024-6-1  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  48. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 148–160.
  49. ^ Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 494.
  50. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 116 și 148–149.
  51. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 157.
  52. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 156–157.
  53. ^ a b c d e Čeněk Šofferle (), „«28 octombrie și Românii»” (PDF), România literară (5), p. 23, accesat în  
  54. ^ a b Kurt W. Treptow (ed.), Ioan Bolovan ș.a., Dějiny Rumunska („Istoria României”), Nakladatelství Lidové noviny (NLN), Praga, 2000, p. 411. ISBN: 80-7106-348-7
  55. ^ a b Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. Câteva cuvinte drept introducere”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 24, duminică 25 noiembrie/8 decembrie 1918, p. 2.
  56. ^ František Bous, „Contribuția românilor la revoluția cehoslovacă”, în Adevěrul, ediție specială, anul L, nr. 16185 (16186), 30 octombrie 1936, p. 23.
  57. ^ a b Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. II. (În parlamentul din Praga.)”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 25, marți 27 noiembrie/10 decembrie 1918, pp. 3–4.
  58. ^ ***, „Conferința d-lui profesor dr. Ion Urban Jarnik”, în Dimineața, anul XVI, nr. 4687, 19 mai 1919, p. 1.
  59. ^ Sergiu Selian (), „Interviu cu profesorul Jiři Felix. Preocupări cehoslovace pentru limba și literatura română” (PDF), România literară (5), p. 30, accesat în  
  60. ^ Gheorghe Anca, „Jirí Felix, primul ceh cu doctorat la București, în filologie română”, în Viața studențească, anul XX, nr. 7, 19 februarie 1975, p. 9.
  61. ^ a b c ***, „În Universitățile din Cehoslovacia”, în Opinia, Iași, anul XXX, nr. 8176, 24 iulie 1934, p. 1.
  62. ^ a b c ***, „Propaganda românească în Cehoslovacia ”, în Curentul, anul III, nr. 1012, 15 noiembrie 1930, p. 7.
  63. ^ a b C.T.R., „Știri diverse”, în Romînia liberă, anul XVI, nr. 4256, 17 iunie 1958, p. 4.
  64. ^ ***, „Știri diverse”, în Dimineața, anul XXII, nr. 7151, 24 octombrie 1926, p. 9.
  65. ^ ***, „Burse românești pentru studenții cehoslovaci în România”, în Lupta, anul V, nr. 1469, 24 octombrie 1926, p. 2.
  66. ^ Universul, anul XLIV, nr. 248, luni 25 octombrie 1926, p. 7.
  67. ^ Kvapil J. Š. (Josef Šofferle), Obec překladatelů, accesat în  
  68. ^ Red. (), „Obecný posudek o sbírce »Brana jazyků« a podrobný o svazečku »Čech mezi Rumuny«”, Časopis pro moderní filologii, p. 220, accesat în  
  69. ^ J. Staca (), „Stacova odpovĕd' ke kritice P. Beneše”, Časopis pro moderní filologii, pp. 396–398, accesat în  
  70. ^ a b Tr. Ionescu-Nișcov, „Profesorul Maximilian Křepinský cu prilejul împlinirii a 80 de ani ”, în Studii și cercetări de lingvistică (SCL), Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, tomul VII, nr. 3–4, iulie–decembrie 1956, p. 308.
  71. ^ M. Křepinský (), „Příspěvek k dějinám infinitivních vazeb v rumunštině”, Časopis pro moderní filologii, pp. 60–70, accesat în  
  72. ^ a b c d V. Șesan, „Legături culturale economice ceho-românești”, în Glasul Bucovinei, Cernăuți, anul III, nr. 398, 11 aprilie 1920, p. 1.
  73. ^ a b c d František Bous, „Relațiunile culturale cehoslovaco-române”, în Adevěrul, ediție specială, anul L, nr. 16185 (16186), 30 octombrie 1936, p. 23.
  74. ^ Știre publicată în Dimineața, anul XVIII, nr. 5407, 9 octombrie 1921, p. 5.
  75. ^ Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), p. 49, accesat în  
  76. ^ N. Iorga, „Drumuri de trecut la Boemia”, în Dimineața, anul XX, nr. 5988, 9 iulie 1923, p. 1.
  77. ^ ***, „Mica Antantă a Presei. Comunicări din partea Comitetului Cehoslovac”, în Neamul Românesc, anul XX, nr. 282, 16 decembrie 1925, p. 3.
  78. ^ a b c d *** (), „Legăturile culturale cehoslovace. Aportul abatelui Zavoral, marele prietin al României” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XC (119), p. 4, accesat în  
  79. ^ a b c ***, „Conferințe despre România în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 833, 5 noiembrie 1931, p. 2.
  80. ^ Libuše Valentová (), „Scrisoare din Praga: Revenirea la o tradiție” (PDF), România literară (47), p. 22, accesat în  
  81. ^ a b c ***, „Un mare ciclu de conferințe asupra României în Cehoslovacia”, în Glasul Bucovinei, Cernăuți, anul XIV, nr. 3488, 21 aprilie 1931, p. 3.
  82. ^ ***, „Amiciția cehoslovaco-română. Manifestațiile din Cehoslovacia”, în Curentul, anul VIII, nr. 2490, miercuri 9 ianuarie 1935, p. 7.
  83. ^ N. Mussulis, „O manifestație de prietenie româno-cehoslovacă”, în Curentul, anul VIII, nr. 2613, miercuri 15 mai 1935, p. 9.
  84. ^ ***, „Serbarea zilei de 10 Mai în străinătate”, în Universul, anul LV, nr. 130, 14 mai 1938, p. 10.
  85. ^ ***, „Diverse”, în Curentul, anul III, nr. 736, vineri 7 februarie 1930, p. 6.
  86. ^ ***, „În Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVIII, nr. 107 (ediție specială), 12 mai 1930, p. 3.
  87. ^ ***, „În Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 1815, 13 mai 1930, p. 4.
  88. ^ ***, „Cum au decurs festivitățile de 10 Mai. În străinătăți. La Praga”, în Dimineața, anul XXVI, nr. 8401, 14 mai 1930, p. 1.
  89. ^ ***, „Sărbătorirea zilei de 10 Mai. În străinătate. La Praga”, în Adevěrul, anul XLIII, nr. 14226, 15 mai 1930, p. 3.
  90. ^ a b *** (), „Ziua de 10 Mai în străinătate” (PDF), Curentul, X (3331), p. 2, accesat în  
  91. ^ a b N. Batzaria, „Propaganda peste hotare”, în Universul, anul LVI, nr. 204, 28 iulie 1939, p. 1.
  92. ^ ***, „Relațiile culturale dintre România și Cehoslovacia. O convorbire cu abatele Zavoral”, în Adevěrul, anul XLII, nr. 14076, 10 noiembrie 1929, p. 4.
  93. ^ *** (), „Relațiile culturale dintre România și Cehoslovacia” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XCII (119), accesat în  
  94. ^ ***, „Adâncirea raporturilor de prietenie româno-cehoslovace”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCV, nr. 7, duminică 24 ianuarie 1932, p. 1.
  95. ^ Kurt W. Treptow (ed.), Ioan Bolovan ș.a., Dějiny Rumunska („Istoria României”), Nakladatelství Lidové noviny (NLN), Praga, 2000, p. 416. ISBN: 80-7106-348-7
  96. ^ Žčk., „Komise pro studium cizích zemí”, în Vojenské rozhledy, Vědecký ústav vojenský, Praga, anul XVII, suplimentul Zprávy z vědeckého ústavu vojenského, martie 1936, p. 2. ISSN 1805-7322
  97. ^ Decretul Regal nr. 5410 din 5 decembrie 1922, publicat în Monitorul Oficial, nr. 203, sâmbătă 16 decembrie 1922, p. 9602. Decretul precizează că înființarea consulatului onorar (de categoria a II-a) de la Praga s-a făcut în urma raportului nr. 59.074 al ministrului secretar de Stat ad-interim al afacerilor străine, G.G. Mârzescu.
  98. ^ ***, „Consulare”, în Argus, anul XIII, nr. 2901, luni 18 decembrie 1922, p. 1.
  99. ^ ***, „Ultime informații”, în Adevěrul, anul XXXV, nr. 11897, duminică 17 decembrie 1922, p. 3.
  100. ^ Věstník Ministerstva vnitra, Czech Republic. Ministerstvo vnitra, Praga, 1924, p. 350.
  101. ^ a b ***, „Mari manifestații pentru România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCII, nr. 122, joi 21 noiembrie 1929, p. 3.
  102. ^ a b The Year-book of the Czechoslovak Republic, Orbis, Praga, 1929, p. 278.
  103. ^ Sextil Pușcariu, Études de linguistique roumaine, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Cluj–București, 1937, p. XVIII.
  104. ^ Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 358.
  105. ^ a b Decretul Regal nr. 698 din 28 februarie 1930 privind înaintare în grad, publicat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 56, luni 10 martie 1930, p. 1862.
  106. ^ Cuvântul, anul VI, nr. 1756, 12 martie 1930, p. 3.
  107. ^ ***, „«ASTRA» din Maramureș la Trencianske Teplice în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 172, vineri 6 august 1937, p. 2.
  108. ^ ***, „«ASTRA»–Maramureș la Trencianske Teplice”, în Dimineața, anul XXXIII, nr. 11002, duminică 8 august 1937, p. 10.
  109. ^ ***, „«ASTRA» din Sighet la serbările cehoslovace”, în Universul, anul LIV, nr. 217, luni 9 august 1937, p. 12.
  110. ^ ***, „Astra-Maramureș la Trenciaske-Teplice”, în Curentul, anul X, nr. 3422, miercuri 11 august 1937, p. 12.
  111. ^ Matej Kubasák, „Študentstvo. Okolo rumunských štipendií”, în Národnie noviny, anul LVIII, nr. 46, 20 aprilie 1927, p. 4.
  112. ^ ***, „D. Grigore Filipescu la Praga”, în Curentul, anul VIII, nr. 2826, duminică 15 decembrie 1935, p. 12.
  113. ^ ***, „Masă în cinstea d-lui Grigore Filipescu la Praga”, în Adevěrul, anul XLIX, nr. 15925, duminică 15 decembrie 1935, p. 7.
  114. ^ ***, „Conferința d-lui Gr. Filipescu la Praga”, în Universul, anul LII, nr. 346, luni 16 decembrie 1935, p. 12.
  115. ^ ***, „Detașamentul «Straja Țării» la Praga”, în Neamul românesc, anul XXXIII, nr. 152, 15 iulie 1938, p. 3.
  116. ^ ***, „Une exposition touristique de la Petite Entente. À Prague, le pavillon remporte un vit succès”, în Le Moment, anul VI, nr. 1007, 3 iulie 1938, p. 7.
  117. ^ ***, „O mare manifestație de prietenie”, în Universul, anul XLVI, nr. 75, 30 martie 1928, p. 1.
  118. ^ ***, „Pentru construcția noului vas-școală «Mircea»”, în Universul, anul LIV, nr. 314, 14 noiembrie 1937, p. 2.
  119. ^ a b c d Antonin Mach, „Scrisori din Praga. Noul președinte al Institutului Român din Praga”, în Universul, anul LVIII, nr. 190, 17 iulie 1941, p. 7.
  120. ^ Informație publicată în Timpul, nr. 866, 29 septembrie 1939, p. 3.
  121. ^ ***, „Informațiuni”, în România, ediție de provincie, anul II, nr. 480, 30 septembrie 1939, p. 4.
  122. ^ Decretul Regal nr. 44 din 15 ianuarie 1947 privind o numire, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 18, miercuri 22 ianuarie 1947, p. 525. Decretul precizează că numirea profesorului Gheorghe Staca în funcția de consul general onorific al României la Praga s-a făcut în urma raportului nr. 688/1947 al ministrului secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, Gheorghe Tătărescu.
  123. ^ ***, „Informații”, în Adevěrul, anul LX, nr. 16770, 23 ianuarie 1947, p. 2.
  124. ^ ***, „Interne”, în Universul, anul LXIV, nr. 18, 24 ianuarie 1947 , p. 3.
  125. ^ Timpul, nr. 3342, 24 ianuarie 1947, p. 3.
  126. ^ a b c d e Dagmar Maria Anoca, „Slovacistica la Universitatea din București”, în Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, Editura Universității din București, serie nouă, vol. XLVI, 2010, nr. 1, p. 10.
  127. ^ a b c d e f I.P., „O revistă românească pentru studiul slavisticei la Praga”, în Adevěrul, anul LXI, nr. 17144, joi 22 aprilie 1948, p. 2.
  128. ^ a b ***, „Sărbătorirea unui savant cehoslovac, prieten al țării noastre”, în Universul, anul LXV, nr. 238, 13 octombrie 1948, p. 3.
  129. ^ ***, „În cîteva rînduri”, în Romînia liberă, anul XII, nr. 2919, 20 februarie 1954, p. 2.
  130. ^ Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 5, accesat în  
  131. ^ a b c d e f g h Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 21, accesat în  
  132. ^ Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, pp. 20–21 și 61, accesat în  
  133. ^ a b c d e f g h i I. C. Cazan (), „Notițe bibliografice. 12. Culturale varia (școală, presă, relații culturale). Staca Jiří, dr., Čech mezi Rumuny (Cehul între Români), ed. Orbis, Praha XII, 1938, 148 p., 20 kč.” (PDF), Revista istorică română (IX), pp. 467–468, accesat în  
  134. ^ a b c d ***, „Noutăți cehoslovace”, în Steagul roșu, București, anul V, nr. 1486, 18 ianuarie 1959, p. 4.
  135. ^ a b c d e f g Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 14, accesat în  
  136. ^ Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 25, accesat în  
  137. ^ a b c Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 15, accesat în  
  138. ^ Vladimír Forst (red.), ed. (), Lexikon české literatury (PDF), 2/I H–J, Praga: Nakladatelství Academia, p. 369, accesat în  
  139. ^ a b c d e f g h Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 35, accesat în  
  140. ^ a b c d e V. Savin (), „Prietenii de pe malurile Vltavei” (PDF), Flacăra (7 (143)), pp. 10–11, accesat în  
  141. ^ V.B. [Vali Brad] (), „Documentar: 100 de ani de relații diplomatice româno-cehe”, Agenția de Presă RADOR, accesat în  
  142. ^ a b Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 157.
  143. ^ Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 156.
  144. ^ „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, pp. 5–6.
  145. ^ V[áclav] Polák, V[ladimír] Hořejší, „Starea actuală a lingvisticii cehoslovace”, în Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, Studii și cercetări lingvistice (SCL), Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, anul VIII, nr. 2, 1957, p. 247.
  146. ^ a b „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 6.
  147. ^ a b c ***, „Apariții”, în Contemporanul, anul XVI, nr. 1, 5 ianuarie 1962, p. 3.
  148. ^ *** (), „Un ambasador al culturii române în Cehia – prof. univ. Jiri Felix”, Curentul, accesat în  
  149. ^ Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 45, accesat în  
  150. ^ ***, „Știri și polemici”, în Viitorul, anul XXVII, nr. 8245, 13 iulie 1935, p. 3.
  151. ^ Josef Šofferle Kvapil, Přehled vývoje a směrů současného písemnictví rumunského, E. Beaufort, Praga, 1938, p. 6.
  152. ^ a b c d e f Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 109.
  153. ^ a b Literární rozhledy, vol. 4, 1911, p. 69.
  154. ^ a b Icu Crăciun, Izbăvirea prin cultură: publicistică literară, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008, p. 24.
  155. ^ a b c Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 468. ISBN: 978-973-88947-6-1
  156. ^ a b Jan Schmitt, Pŕiruční seznam české literatury, vydané v poslednich 25 letech českými nakladateli, vol. 1, Spolku českých knihkupců a nakladatelů, Praga, 1916, p. 98.
  157. ^ a b c ***, „Literatura românească în limba cehoslovacă”, în Epoca, anul XLII, nr. 115, 22 mai 1923, p. 2.
  158. ^ a b c Informație publicată în ziarul Rampa, anul VII, nr. 1669, 24 mai 1923, p. 6
  159. ^ a b c d Dr. Fivi Stacă (profesor la academia de înalte studii comerciale), „O dramă istorică romînească la teatrul din Praga”, în Dimineața, anul XI, nr. 3631, luni 14 aprilie 1914, p. 2.
  160. ^ a b c d ***, „Literatura românească devine din ce în ce mai cunoscută în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XV, nr. 4267, 8 aprilie 1932, p. 1.
  161. ^ a b c d ***, „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIV, nr. 65, 10 aprilie 1932, p. 2.
  162. ^ a b c ***, „Pătrunderea literaturii românești în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 969, 17 aprilie 1932, p. 2.
  163. ^ a b c ***, „«Patima roșie» se va juca la Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 357, 30 decembrie 1937, p. 8.
  164. ^ a b Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 17, accesat în  
  165. ^ ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace”, în Universul, anul LIII, nr. 4, 5 ianuarie 1936, p. 2.
  166. ^ a b c Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 120.
  167. ^ ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Epoca, nr. 241, 17 noiembrie 1929, p. 2.
  168. ^ ***, „Impresii de la festivalul românesc din Bratislava”, în Rampa, anul XIV, nr. 3549, 17 noiembrie 1929, p. 3.
  169. ^ ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 255, 20 noiembrie 1929, p. 1.
  170. ^ ***, „Institutul de cultură româno-cehoslovac”, în Viitorul, anul XXI, nr. 6520, 3 noiembrie 1929, p. 3.
  171. ^ ***, „Un festival românesc la Praga”, în Cuvântul, anul V, nr. 1632, 5 noiembrie 1929, p. 3.
  172. ^ ***, „«Năpasta» la Bratislava”, în Epoca, nr. 237, 13 noiembrie 1929, p. 3.
  173. ^ ***, „«Năpasta» la Bratislava”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 249, 13 noiembrie 1929, p. 1.
  174. ^ ***, „Caragiale reprezentat în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XIV, nr. 3545, 13 noiembrie 1929, p. 1.
  175. ^ ***, „Sărbătorirea României în Cehoslovacia. Reprezentarea «Năpastei» lui Caragiale la Bratislava. Înființarea «Institutului slovaco-român»”, în Dimineața, anul XXV, nr. 8230, 14 noiembrie 1929, p. 7.
  176. ^ ***, „«Năpasta» la teatrul național din Bratislava — Un institut slovaco-român. — O serbare înnălțătoare”, în Universul, anul XLVII, nr. 264, 14 noiembrie 1929, p. 5.
  177. ^ a b ***, „O comedie de Eftimiu la Praga”, în Opinia, anul XXXII, nr. 8620, 3 ianuarie 1936, p. 2.
  178. ^ a b ***, „O comedie de Eftimiu la Praga”, în Adevěrul, anul L, nr. 15937, sâmbătă 4 ianuarie 1936, p. 2.
  179. ^ ***, „Premiera de mâine seară: «Omul care a văzut moartea»”, în Dreptatea, anul XII, nr. 3055, 27 ianuarie 1938, p. 2.
  180. ^ a b c Victor Eftimiu, „«Scrisoarea pierdută» la Praga”, în Adevěrul, anul LI, nr. 16348, duminică 16 mai 1937, pp. 1–2.
  181. ^ a b Victor Eftimiu, „Tot despre Carahiale...”, în Patria, anul XIX, nr. 256, 13 noiembrie 1937, p. 3.
  182. ^ a b ***, „«Scrisoarea pierdută» la Teatrul Național din Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 112, vineri 23 aprilie 1937, p. 13.
  183. ^ a b c d ***, „Scrisoarea perdută la teatrul de stat din Praga. Ecouri din presa cehoslovacă”, în Epoca, nr. 2468, miercuri 28 aprilie 1937, p. 13.
  184. ^ a b c d ***, „«Scrisoarea pierdută» s’a jucat cu remarcabil succes la Teatrul de Stat din Praga. Ce scrie presa cehoslovacă despre comedia lui I. L. Caragiale”, în Rampa, anul XX, nr. 5789, miercuri 28 aprilie 1937, p. 4.
  185. ^ a b ***, „«Scrisoarea pierdută» reprezentată la Praga”, în Adevěrul, anul LI, nr. 16335, miercuri 28 aprilie 1937, p. 4.
  186. ^ a b ***, „La Praga și în Cehoslovacia”, în Dimineața, anul XXXIII, nr. 10915, 13 mai 1937, pp. 10 și 12.
  187. ^ a b ***, „Sărbătorirea zilei de 10 Mai în străinătate”, în Universul, anul LIV, nr. 129, 13 mai 1937, p. 6.
  188. ^ ***, „10 Mai la Praga”, în Epoca, nr. 2476, 12 mai 1937, p. 1.
  189. ^ Înaltul decret regal nr. 3.040 din 1929 privind conferiri de medalii, menționat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 142, luni 30 iunie 1930, p. 4840. Este menționat în acel decret ca „profesor dr. Georges Staea dela Academia Comercialá, consul onorific al României din Praga”.
  190. ^ ***, Scrisori către Ovid Densușianu, vol. II, Ed. Minerva, București, 1979, p. 231.
  191. ^ Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 32.
  192. ^ a b Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 9, accesat în  
  193. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 202. ISBN: 978-973-88947-6-1
  194. ^ Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 11, accesat în  
  195. ^ a b c Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 10, accesat în  
  196. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 296. ISBN: 978-973-88947-6-1
  197. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 396. ISBN: 978-973-88947-6-1
  198. ^ a b Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 12, accesat în  
  199. ^ a b Nicolae Gane, Scrieri, Ed. Minerva, București, 1979, p. 602.
  200. ^ „📗 Rumunské novelly – Nicolae Gane (1905, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în  
  201. ^ „📗 Rumunské novely – Nicolae Gane (1912, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în  
  202. ^ Philologica Pragensia, vol. 18–19, Československá akademie věd., Praga, 1975, p. 52.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jiří_Staca&oldid=16326094