Sari la conținut

Arvicoline

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Arvicolinae)
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Arvicoline
Fosilă: 10–0 mln. ani în urmă Miocenul superior – Holocen
Șoarecele de câmp (Microtus arvalis)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Infraclasă: Eutheria
Supraordin: Euarchontoglires
Ordin: Rodentia
Subordin: Myomorpha
Suprafamilie: Muroidea
Familie: Cricetidae
Subfamilie: Arvicolinae
Gray, 1821
Genuri
Sinonime
  • Arvicolidae Gray, 1821
  • Microtidae Cope, 1891
  • Microtinae Miller, 1896
Modifică text Consultați documentația formatului

Arvicolinele (Arvicolinae) cu denumiri mai vechi arvicolide (Arvicolidae), microtide (Microtidae), microtine (Microtinae) este o subfamilie de rozătoare răspândite în Eurasia și America de Nord, din care face parte șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șobolanul de apă (Arvicola amphibius), șoarecele scurmător (Myodes glareolus), șoarecele subpământean (Microtus subterraneus), șoarecele de zăpadă (Chionomys nivalis), șoarecele de pământ (Microtus agrestis), șoarecele sudic de câmp (Microtus levis), bizamul (Ondatra zibethicus), diferite specii de lemingi precum Lemmus lemmus etc. Sunt rozătoare mai ales scurmătoare, unele adaptate și la viața acvatică, a căror talie variază, în general, între cea a unui șobolan și cea a unui șoarece, dar există și forme mai mari, ca bizamul. Coada lor este turtită lateral și mai scurtă decât trunchiul cu capul împreună. Măselele celor mai multe specii au creștere continuă, sunt brăzdate pe fețele lor labială și linguală și au o suprafață de masticație cu desene caracteristice.

Descrierea

[modificare | modificare sursă]

Majoritatea arvicolinelor sunt extrem de similare ca mărime generală, înfățișare, structură și formă a corpului.

Ele sunt rozătoare mici a căror talie (cap + trunchi) variază în lungime de la 7,5 la 62 cm, iar în greutate de la 11 la 1820 g. Talia lor variază, în general, între cea a unui șobolan și cea a unui șoarece, dar există și forme mai mari, ca bizamul.

Au corpul cilindric, bondoc; coada și picioarele scurte, care sunt în general sub 50% din lungimea cap + trunchi; ochii și urechile de obicei mici și adesea ascunși în blană, capul mare și rotunjit. Coada relativ scurtă (mai scurtă decât trunchiul cu capul împreună) este acoperită cu mici solzi și peri scurți, rari și aspri. În jurul ochilor și pe bot au peri senzitivi numeroși și uneori foarte lungi. Pungile bucale absente

Blana este groasă, cu peri deși, subțiri și moi, de culoare brună, cenușiu-roșcată sau negricioasă pe spate și mai deschisă ventral. Cele mai multe specii au o culoare brună, mai deschisă ventral.

Șoarecii de munte (Alticola) sunt cenușii, galben-deschiși sau de culoare crem cu o blană lungă catifelată.

Șobolanii de apă (Arvicola) și bizamul de Florida (Neofiber alleni) au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii, având o greutate de până la 450 g.

Cele trei specii de șoareci de copac (Arborimus) sunt adaptate la o viață arboricolă și în consecință au cozi mult mai lungi decât la alte specii de arvicoline, de până la 70-80% din lungimea capului + trunchiului.

Șoarecii prometeu (Prometheomys) și șobolanii-cârtiță (Ellobius) sunt cele mai aberante specii de arvicoline și, spre deosebire de alte specii, sunt foarte adaptate la un stil de viață fosorial (= scurmător, care scurmă pământul). Ei au un corp cilindric cu o coadă foarte scurtă și incisivi orientați înainte, iar prin morfologia lor externă sunt asemănători superficial șobolanii-cârtiță africani din familia Bathyergidae.

Lemingii sunt în general asemănători cu alte arvicoline, dar cele mai multe specii sunt mai îndesate, mai corpolente și robuste și au cozi mai scurte. Lemingii adevărați (Lemmus) au un colorit extrem de pestriț cu amestecuri de galben-deschis, cenușiu, alb și brun, în timp ce lemingii gulerați (Dicrostonyx) au o blană de iarnă pur albă și dezvoltă, de asemenea, gheare mari pe al treilea și al patrulea deget de pe picioarele din față în timpul iernii, care este un fenomen unic printre rozătoare.

Bizamul (Ondatra zibethicus) este cea mai mare specie de arvicoline. Ei au o greutate de până la 1820 g. Deși sunt asemănători superficial cu alte arvicoline, ei sunt adaptați la o viață acvatică, având o coadă mult mai lungă, care este turtită latero-lateral, folosită drept cârmă. La membrele posterioare ei au degetele parțial unite printr-o membrană înotătoare, mărginită de peri aspri, pentru a ajuta la înot.

Răspândirea geografică

[modificare | modificare sursă]

Arvicolinele sunt larg răspândite în regiunea holarctică, fiind găsite pe întreg teritoriul al zonei temperate din America de Nord, Europa și Asia.

Lemingii se întâlnesc la latitudini nordice extreme până la Cercul Polar, iar câteva specii de șoareci arvicolini sunt endemice în munți. Bizamul este nativ în America de Nord și a fost introdus pe scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud.

Habitatul

[modificare | modificare sursă]

Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în preriile americane și stepele eurasiatice.

Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure (Clethrionomys) sau șoarecii de copac (Arborimus) trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte (Alticola) se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya.

Șobolanii de apă (Arvicola) și bizamul (Ondatra zibethicus) trăiesc în habitate acvatice dulcicole: în râuri și lacuri cu apă stătătoare. Șobolanii de apă se întâlnesc chiar și în lagune estuariene salmastre și mlaștinile costale. Lemingii trăiesc la latitudini nordice extreme, întâlnindu-se în taiga și tundră.

Arvicolinele din Europa (incluzând și speciile din România) trăiesc în zonele împădurite și pe terenurile cultivate sau cu plante spontane, de la nivelul mării până în pajiștile alpine și din zonele de stepă, până în cele de tundră.

Hrana

[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe specii de arvicoline sunt erbivore înalt specializate. Multe se hrănesc cu frunziș, consumând cantități mari de frunze pentru a-și satisface necesitățile lor energetice. Șoarecii de câmp (Microtus) care se hrănesc cu frunzișul bogat în celuloză al ierburilor poate mânca zilnic o cantitate de frunze egală cu greutatea corpului lor. Ciclurile lor de activitate constau adesea dintr-un ciclu constant de hrănire pentru a-și umple stomacul, urmat de mai multe ore de odihnă și digestie înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare.

Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure (Myodes) se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp (Microtus arvalis) au fost identificate circa 400 specii de plante.

Șoarecii de munte (Dinaromys) și șoarecii de zăpadă (Chionomys) fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura hrană în lunile de iarnă, când frunzele proaspete sunt rare.

Lemingii se hrănesc în mare măsură cu mușchi și licheni, mai ales lemingii de pădure (Myopus schisticolor), care sunt aproape în întregime dependenți de una sau două specii de mușchi. Ei se hrănesc în timpul iernii mai ales sub stratul de zăpadă.

Șoarecii de copac (Arborimus) sunt arboricoli înalt specializați și consumă cantități mari de ace de pin, cu care ei își construiesc, de asemenea, cuiburile lor arboricole.

Șoarecii scurmători (Myodes) consumă diverși bulbi și tuberculi subterani și rod scoarța lăstarilor, iar în unele părți ale arealului lor, ei sunt foarte numeroși făcând pagube prin culturile rădăcinoase.

Bizamul este un mare consumator de plante acvatice, dar și carnivor hrănindu-se cu cantități substanțiale de crustacee acvatice, moluste bivalve și vertebrate mici.

Importanța

[modificare | modificare sursă]

Arvicolinele au o importanță mare în natură.

Unele specii sunt dăunătoare importante a culturilor agricole, în special speciile cu fluctuații ciclice de arvicoline când densitățile lor devin foarte mari în timpul maximurilor populaționale. Acestea sunt dăunători a culturilor arabile, precum și a pădurilor și livezilor prin îndepărtarea cojii de la bazele copacilor sau prin distrugerea rădăcinilor. Speciile scurmătoare provoacă, de asemenea, pagube importante culturilor rădăcinoase. Ele pot afecta în mod semnificativ densitățile populațiilor animalelor erbivore prin concurență directă pentru hrană și prin deteriorarea pășunilor.

Unele specii sunt rezervoare sălbatice importante de boli zoonotice ale animalelor de fermă sau sălbatice, ca ciuma și tularemia.

Bizamul este o specie cu blană foarte prețuită, intens vânat pentru blana sa, dar, de asemenea, ținut și crescut în ferme, ceea ce a dus la evadarea sau eliberarea lui și extinderea speciei în Europa, Asia și America de Sud. Câteva alte specii, cum ar fi șobolanul-cârtiță (Ellobius), șobolanul de apă (Arvicola), și lemingul gulerat (Dicrostonyx) sunt, de asemenea, vânate pe plan local pentru blana lor.

Lemingii sunt specii importante în miturile și legendele unor popoare indigene din latitudinile nordice.

Sistematica

[modificare | modificare sursă]

Subfamilia conține 28 genuri și 151 specii repartizate în 10 triburi: [1]

Specii din România

[modificare | modificare sursă]

În România au fost identificate 9 specii: [2] [3] [4]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Wilson, D. E. & Reeder, D. M. (editors). 2005. Mammal Species of the World. A Taxonomic and Geographic Reference (3rd ed). Subfamily Arvicolina
  2. ^ Dumitru Murariu. Systematic List of the Romanian Vertebrate Fauna. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIII. 2010
  3. ^ Dumitru Murariu, Alexandrina Popescu, Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 2 – Rodentia. Editura Academiei Române, București, 2001, 208 p.
  4. ^ „Lista speciilor de mamifere din România. Milvus Group”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arvicoline
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Arvicoline
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Arvicoline&oldid=16442366