Sari la conținut

Infecții cu transmitere sexuală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Boli cu transmitere sexuală)
Infecții cu transmitere sexuală

" Sifilisul este o boală periculoasă, dar poate fi tratată." Poster care încurajează tratarea bolii, ce afișează un text și modelul unei ancore și a unei cruci. Publicat între 1936 și 1938.
Specialitateboli infecțioase  Modificați la Wikidata
Simptomesindromul oboselii cronice
tumoare
dispnee
infecție
hemoragie
Leziune
acute weight loss[*][[acute weight loss (symptom)|​]]  Modificați la Wikidata
Cauzecomportamentul sexual al oamenilor
infecție
sexual risk behavior[*][[sexual risk behavior (sexual behavior risking contracting sexually transmitted disease or pregnancy)|​]]
absență[*]  Modificați la Wikidata
Metodă de diagnosticHistopatologie
Hemocultură
examinare pelvină[*]  Modificați la Wikidata
Clasificare și resurse externe
ICD-9099.9
ICD-10A64
ICD-11  Modificați la Wikidata
DiseasesDB27130
Patient UKInfecții cu transmitere sexuală
MeSH IDD012749

Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS), denumite și boli cu transmitere sexuală (BTS) și boli venerice (BV), reprezintă infecții care sunt răspândite prin act sexual, în special prin contact vaginal, sex anal și sex oral. Majoritatea infecțiilor cu transmitere sexuală nu prezintă simptome în starea incipientă.[1] Acest fapt are ca rezultat un risc mai mare de a transmite boala altor persoane.[2] Simptomele și semnele bolii pot include: secreții vaginale, secreții peniene, ulcere pe sau în jurul organelor genitale și durere pelviană. ITS-urile contactate înainte sau în timpul nașterii pot duce la rezultate grave pentru făt. Anumite ITS-uri pot cauza probleme cu capacitatea de a rămâne însărcinată.[1]

Cauze și diagnoză

[modificare | modificare sursă]

Peste 30 de tipuri diferite de bacterii, virusuri și paraziți pot cauza ITS-uri.[1] ITS-urile bacteriene includ, printre altele, infecții cu Chlamydia, gonoreea și sifilisul. ITS-urile virale includ, printre altele, herpesul genital, HIV sau SIDA și negii genitali. IST-urile parazitice cuprind, printre altele, tricomonaza. De obicei acestea sunt transmise prin contact sexual, dar există anumite ITS-uri ce pot fi răspândite prin intermediul sângelui sau a țesuturilor contaminate, prin alăptare sau în timpul nașterii.[1] Testele de diagnosticare a ITS-urilor sunt disponibile fără probleme în țările dezvoltate, dar acest lucru nu se aplică întotdeauna celor în curs de dezvoltare.[1]

Prevenire și tratament

[modificare | modificare sursă]

Cea mai eficientă metodă de prevenire a ITS-urilor este renunțarea la sex.[3] De asemenea, anumite vaccinuri pot scădea riscul anumitor infecții, inclusiv hepatita B și anumite tipuri de HPV.[3] Anumite practici de sex protejat, cum ar fi folosirea prezervativelor, un număr mai restrâns de parteneri sexuali și relațiile de cuplu în care fiecare partener face sex doar cu celălalt scade acest risc.[1][3] Circumcizia la bărbați poate fi eficientă pentru a preveni anumite infecții.[1] Majoritatea ITS-urilor pot fi tratate sau vindecate.[1] Dintre cele mai comune infecții, pot fi vindecate sifilisul, gonoreea, chlamydia, tricomonaza urogenitală, în timp ce herpesul, hepatita B, HIV/SIDA și HPV-ul pot fi tratate, dar nu vindecate.[1] La unele organisme, precum gonoreea, s-a dezvoltat o rezistență la anumite antibiotice.[4]

Epidemiologie și istoric

[modificare | modificare sursă]

În anul 2008, s-a estimat că 500 de milioane de oameni erau infectați, fie cu sifilis, gonoree, chlamydia sau tricomonază.[1] Cel puțin încă 530 de milioane de oameni aveau herpes genital și 290 de milioane de femei erau infectate cu virusul papiloma uman.[1] Alte ITS-uri decât HIV-ul au dus la 142.000 de decese în anul 2013.[5] În Statele Unite ale Americii erau 19 milioane de noi cazuri de infecții cu transmitere sexuală în anul 2010.[6] Documentele istorice privind ITS-urile datează cel puțin de la menționarea acestora în papirusul Ebers, în jurul anului 1550 Î.H. și din Vechiul Testament.[7] Adesea, aceste boli sunt asociate cu rușinea și stigmatizarea.[1] De obicei, termenul infecție cu transmitere sexuală este preferat celui de boală cu transmitere sexuală sau boală venerică, deoarece îi include pe aceia care nu au o boală simptomatică.[8]

Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS/BTS) sunt infecțiile care se transmit la contactul sexual între 2 persoane. Cele mai cunoscute ITS:

Virusuri, bacterii și paraziți patogeni

[modificare | modificare sursă]

Fungi și germeni comuni (comensali, condiționat-patogeni, se pot transmite prin contact sexual dar pot, de asemenea, sa se manifeste și să colonizeze mucoasele in lipsa oricărui contact sexual, prin dezechilibrul florei):

  1. ^ a b c d e f g h i j k l „Sexually transmitted infections (STIs) Fact sheet N°110”. who.int. noiembrie 2013. Accesat în . 
  2. ^ Patrick R. Murray, Ken S. Rosenthal, Michael A. Pfaller, (). Medical microbiology (ed. 7th ed.). St. Louis, Mo.: Mosby. p. 418. ISBN 9780323086929. 
  3. ^ a b c „How You Can Prevent Sexually Transmitted Diseases”. cdc.gov. . Accesat în . 
  4. ^ Centers for Disease Control and Prevention, (CDC) (). „Update to CDC's Sexually transmitted diseases treatment guidelines, 2010: oral cephalosporins no longer a recommended treatment for gonococcal infections”. MMWR. Morbidity and mortality weekly report. 61 (31): 590–4. PMID 22874837. 
  5. ^ GBD 2013 Mortality and Causes of Death, Collaborators (). „Global, regional, and national age-sex specific all-cause and cause-specific mortality for 240 causes of death, 1990-2013: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2013”. Lancet. 385 (9963): 117–71. doi:10.1016/S0140-6736(14)61682-2. PMID 25530442. 
  6. ^ „STD Trends in the United States: 2010 National Data for Gonorrhea, Chlamydia, and Syphilis”. Centers for Disease Control and Prevention. Accesat în . 
  7. ^ Gerd Gross, Stephen K. Tyring (). Sexually transmitted infections and sexually transmitted diseases. Heidelbergh: Springer Verlag. p. 20. ISBN 9783642146633. 
  8. ^ Organization, World Health (). Guidelines for the management of sexually transmitted infections (PDF). Geneva: World Health Organization. p. vi. ISBN 9241546263. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]