TMK Reșița
TMK Resita nu mai exista de la finalul anului 2021, a fost absorbita de ARTROM STEEL TUBES.
TMK Reșița (fostă Combinatul Siderurgic Reșița - CSR) este o companie metalurgică din România. Până în august 2009, acțiunile companiei au fost tranzacționate pe piața Rasdaq, sub simbolul SROY[1].
Număr de angajați în 2009: 1.166[2]
Istoric
[modificare | modificare sursă]În anii 1871 - 1873 s-a construit prima cale ferată industrială care a legat Reșița cu Bocșa și Ocna de Fier, a căror bogăție în minereu de fier este cunoscută și utilizată încă de pe timpul romanilor[3]. În 1872 a fost terminată prima locomotivă fabricată la Reșita.[3] De atunci Reșita s-a dezvoltat continuu, devenind un important centru industrial al țării.[3]
În anul 2000, s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în combinat și nu au îndeplinit nici o obligație dintre cele preluate prin contract[3]. Noble Ventures a plătit doar 515.000 de dolari pentru acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (FPS), cu bani împrumutați de la Levy (o altă companie americană)[3]. Drept urmare, în data de 15 ianuarie 2003, contractul privind Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), încheiat între FPS și Noble Ventures, s-a desființat de drept, datorită faptului că Noble Ventures nu a plătit două rate consecutive din prețul de cumpărare a acțiunilor CSR, care erau scadente la 31 decembrie 2001 și 31 decembrie 2002[3].
Combinatul a fost vândut firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari și promisiunea unei investiții de 85 de milioane de dolari, în trei ani[4]. Noble Ventures nu și-a respectat angajamentele, așa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul[4]. Americanii au reacționat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD[4]. România a câștigat litigiul, după șase ani de procese și cu prețul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea[4].
Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială[3].
În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului pe un euro către compania rusă TMK[5]. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor[5]. În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita (CSR) au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine cocso-chimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor[6].
TMK Resita nu mai exista de la finalul anului 2021, a fost absorbita de ARTROM STEEL TUBES.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ TMK Resita paraseste piata Rasdaq din 3 august, 30 iulie 2009, wall-stret.ro, accesat la 12 ianuarie 2010
- ^ Disponibilizări la Combinatul siderurgic Reșița, 03 februarie 2009, evz.ro, accesat la 12 ianuarie 2010
- ^ a b c d e f g Industria metalurgica romaneasca va produce 9,115 mii tone de otel pe an, 12 iulie 2006, wall-stret.ro, accesat la 13 ianuarie 2010
- ^ a b c d 1996 - 2000 - Deziluzia CDR: mult haos,puțină reformă, 20 iun 2010, adevarul.ro, accesat la 24 august 2010
- ^ a b Era privatizarii pe un euro s-a incheiat[nefuncțională], 07 Dec 2007, money.ro, accesat la 12 ianuarie 2010
- ^ Rusii au preluat Combinatul Siderurgic Resita curat ca lacrima, 05.04.2004, zf.ro, accesat la 12 ianuarie 2010
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Colos industrial anihilat de capitalism, 6 februarie 2011, Oana Bejenariu, Adevărul
- Creșterea și descreșterea Combinatului Siderurgic Galați. S-au împlinit 45 de ani de când Ceaușescu a tăiat panglica FOTO, 28 noiembrie 2011, Costel Crângan, Adevărul
- Combinatul Siderurgic, "victima" Revolutiei Arhivat în , la Archive.is, 26 iulie 2005, Cristian Petru, Gabriela Antoniu, Jurnalul Național
| ||||||||||||||||||||||||||