Copa América (Cupa Americii de Sud) este un turneu care se desfășoară între echipele naționale de fotbal ale statelor membre CONMEBOL (această confederație fiind numită și COMENBOL). Este cea mai veche competiție continentală la nivel de echipe naționale, datând din anul 1916 (acesta fiind anul primei ediții). Cea mai titrată campioană continentală de la Copa América (d.p.d.v. al numărului de trofee) este Argentina, care a devenit campioana continentală pentru a 16-a oară, câștigând ultima ediție de până acum, în anul 2024.
Începând cu prima ediție 1916 până în 1967, Cupa Americii de Sud (Copa América) s-a desfășurat sub forma unei singure grupe, iar echipa care câștiga grupa era declarată campioană. Meciurile din grupă s-au disputat într-o singură manșă, iar în caz că două sau mai multe echipe terminau la egalitate în grupă, se mai juca un meci de playoff într-o singură manșă, exact ca în grupă. Două puncte au fost acordate pentru victorie, un punct pentru egalitate și zero puncte pentru înfrângere. Cupa Americii de Sud din 1959 a avut două campioane continentale: Argentina și Uruguay.
Brazilia, Paraguay și Uruguay au fost la egalitate, iar meciurile playoff au fost planificate pentru cele trei echipe. Uruguay s-a retras, astfel încât a fost jucat doar un meci playoff între Brazilia și Paraguay pentru a determina campioana.
Din 1993, CONMEBOL invită selecționate din alte confederații să participe la Copa América. În total, au fost invitate zece selecționate care au participat la acest turneu:
Mai multe selecționate au fost nevoite să refuze invitația:
Statele Unite (Statele Unite ale Americii) au fost invitate între 1997 și 2007, însă au fost nevoite să refuze invitația, deoarece au reprezentat probleme de sincronizare cu cea a MLS. Cu toate acestea, la data de 30 octombrie 2006, federația americană a acceptat invitația pentru turneul din 2007.
Pentru ediția din 2001, Canada a fost invitată, dar s-a retras din cauza lipsei de securitate, fiind înlocuită de Honduras.
În 2011, Japonia s-a retras din cauza dificultăților de a recupera jucătorii japonezi din Europa, precum și de cutremurul care a lovit Japonia în același an. CONMEBOL a invitat Japonia pentru Copa América 2015, care a căzut în 2013, în favoarea Chinei. Însă, China nu a putut participa, deoarece acest turneu s-a suprapus cu meciurile de calificare pentru Cupa Mondială din 2018, până la urmă Jamaica este invitată să le ia locul.
Spania a fost invitată în 2011, dar a refuzat invitația pentru a nu întrerupe vacanța jucătorilor săi.
În iunie 2019, Consiliul CONMEBOL a aprobat oficial participarea Australiei și Qatarului ca două echipe invitate, care au fost câștigătorii anteriori ai Cupei Asiei.[1] Australia și-ar fi făcut debutul la Copa América, în timp ce pentru Qatar ar fi fost a doua apariție, participând la ediția anterioară. Cu toate acestea, la 23 februarie 2021, Australia [2] și Qatar [3] și-au anunțat retragerea din turneu, deoarece acest turneu s-a suprapus cu meciurile din a doua rundă de calificare pentru Cupa Mondială FIFA 2022 în iunie 2021.[4] Inițial turneul trebuia să se țină în iunie 2020, dar din cauza pandemiei de COVID-19, turneul a fost amânat si reprogramat pentru iunie 2021.