Sari la conținut

Duelul (film din 1981)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Duelul)
Pentru alte sensuri, vedeți Duel (dezambiguizare).
Duelul

Afișul filmului
Genacțiune
RegizorSergiu Nicolaescu
ScenaristVintilă Corbul
Sergiu Nicolaescu
Mircea Burada
ProducătorIvan Valeriu (directorul filmului)
Mihai Opriș (producător delegat)
StudioCasa de Filme 5
DistribuitorRomâniafilm
Director de imagineAlexandru David
Operator(i)Sorin Chivulescu
MontajMargareta Anescu
Suneting. Anușavan Salamanian (coloană sonoră)
ScenografieRadu Corciova
Bob Nicolescu
CostumeGabriela Bubă
DistribuțieSergiu Nicolaescu
Jean Constantin
Colea Răutu
Ion Rițiu
Ovidiu Iuliu Moldovan
George Mihăiță
Toma Dorel
Ana Maria Moculescu
Premiera15 iunie 1981
Durata103 min.
ȚaraRSR R.S. România
Limba originalăromână
Urmat deUn comisar acuză
Prezență online

Pagina Cinemagia

Duelul este un film de acțiune românesc din 1981, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada și Sergiu Nicolaescu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Colea Răutu, Ion Rițiu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Mihăiță, Toma Dorel și Ana Maria Moculescu.

În acest film, comisarul de poliție Tudor Moldovan (Sergiu Nicolaescu) investighează cazul unui jaf bancar săvârșit la comanda lui Grigore Maimuca (Colea Răutu), un om politic apropiat de Mișcarea Legionară. Pornind de la informațiile primite de la informatorul Limbă (Jean Constantin), comisarul reușește să afle că autorul jafului era tânărul Rică Păsărin (Ion Rițiu). Pentru a da de urma acestuia, el lucrează sub acoperire ca profesor de sport, reușind în cele din urmă să găsească probele pentru incriminarea lui Grigore Maimuca și arestarea acestuia. Figurile centrale ale filmului sunt copiii străzii, care au rămas orfani sau ai căror părinți au fost concentrați în armată, fiind siliți din cauza sărăciei să ducă o viață mizeră în pivnița unei mănăstiri părăsite.[1]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Acțiunea filmului se petrece în septembrie 1939 în perioada invadării Poloniei de către Germania nazistă.[1][2] Tânărul comisar de poliție Tudor Moldovan urmărește prin București un important om politic pe nume Grigore Maimuca. În drumul său, Maimuca intră în clădirea băncii Creditul Comercial unde depune suma de 500.000 $ despre care afirmă că sunt banii Mișcării Legionare. La scurtă vreme după ieșirea sa din clădire, trei bandiți mascați intră în bancă și fură banii, împușcând mortal la plecare doi gardieni. După câteva ore, șeful echipei de bandiți, Rică Păsărin, aduce banii furați la vila lui Maimuca. Acesta din urmă îi dă banii colonelului Zăvoianu, pentru a fi folosiți de Mișcarea Legionară. Maimuca prevede că legionarii vor ajunge la putere în maxim 1 an de zile și speră să pună mâna pe întreg comerțul evreiesc. El îi dă dispoziție lui Titu Dobrescu să-i înscrie pe toți oamenii lor în cuiburi legionare.

Prefectul de poliție îl însărcinează pe comisarul Moldovan cu investigarea jafului și găsirea legăturii între jefuitori și Maimuca. Jefuitorii beneficiaseră de complicitatea celor doi casieri ai băncii, aceștia fiind ulterior asasinați de bandiți. Urmărindu-l pe Maimuca la bancă, comisarul a observat în apropierea băncii doi posibili martori: un copil lustragiu poreclit „Pijama” și un cerșetor olog. Ambii dispăruseră după jaf, iar Moldovan încearcă să se folosească de informatorul Limbă pentru găsirea lor. Lustragiul Constantin Aioanei poreclit „Pijama” dispăruse după spargere și cu toate eforturile lui Limbă nu a fost găsit. Pentru a da de cerșetorul olog, comisarul îl caută pe Piticu, „regele cerșetorilor”, cerându-i să-i spună cine cerșea în fața băncii. Piticu încearcă să-l șantajeze fără succes pe Maimuca, iar apoi îi comunică lui Moldovan autorul jafului și locul unde se ascundea acesta. Comisarul se deplasează la un bar de noapte în căutarea lui Rică Păsărin, dar acesta reușește să fugă și se ascunde timp de câteva zile.

Moldovan află că Păsărin are un frate poreclit „Piciul”, care locuia într-o pivniță ruinată din „groapă”, adăpostul unor copii orfani care se îndeletniceau cu furtul din buzunare. Cu complicitatea lui Limbă, comisarul se duce acolo și se prezintă ca profesorul de gimnastică Aldea, pretextând că îl caută pe informator. El îi impresionează pe copii cu talentul de tragere cu pistolul la țintă și le promite la plecare că va mai trece pe acolo pentru a le aduce o minge de fotbal. La sugestia subcomisarului Petrescu, Moldovan încearcă să-i ajute pe copii și le aduce o minge de fotbal, mănuși de box și un sac de antrenament, și în plus îl alungă pe Ureche, cel care îi obliga pe copii să fure și le lua apoi toți banii. De asemenea, îl internează la un sanatoriu pe Iliuță, un copil bolnav de TBC al unui muncitor mobilizat. Astfel, el câștigă încrederea copiilor.

Între timp, „Pijama” este găsit mort în groapa de gunoi a orașului, fiind ucis pentru a nu-i dezvălui lui Rică numele cerșetorului olog care-l turnase Piticului. Copiii fură corpul micului lustragiu de la morgă și-l înmormântează. Moldovan îi telefonează Piticului și îl somează să îi spună unde-l găsește pe cerșetorul Gogu Ologu, martor al jafului și ucigașul lui „Pijama”, altfel îi va distruge toată rețeaua de cerșetori. Piticu îi spune că îl va găsi în trei ore pe Gogu Ologu la ruinele bisericii din groapă, dar îl anunță de acest lucru și pe Maimuca, de la care primește 10% din suma furată de la bancă. Când ajunge la ruinele bisericii, Moldovan și Petrescu îl găsesc pe Gogu Ologu spânzurat de o grindă. A doua zi, Piticu este ucis de oamenii lui Maimuca cu ajutorul unui buchet de flori ce conținea o bombă cu ceas.

Maimuca plănuiește o spargere la Banca Elvețiană și Română, care era dotată cu cel mai performant sistem de alarmă. El intenționează să se folosească de Rică pentru această lovitură și apoi să-l elimine, spunându-i acestuia că urmează apoi să părăsească țara cu destinația America și dându-i chiar și un pașaport pe un nume fals. Unul dintre motivele eliminării banditului era faptul că Rică trăia cu solista Margot, amanta lui Maimuca. Deși aflase că va avea loc o nouă spargere, prefectul de poliție îi ordonă lui Moldovan să-l aresteze pe Păsărin, fără a se mai ancheta implicarea lui Maimuca în cazul căruia interveniseră unele presiuni politice. Comisarul se duce la casa părăsită unde locuia Păsărin și îi propune acestuia un târg, promițându-i că-l va face scăpat dacă îl va ajuta să-l prindă pe Maimuca. Rică reușește totuși să fugă din ascunzătoare.

Cu ajutorul dinamitei și a gazelor toxice, Rică și echipa sa jefuiesc Banca Elvețiană și fug prin sistemul de canalizare la capătul căruia erau așteptați de Maimuca și de oamenii lui. Dându-și seama că va fi omorât, Rică fuge cu banii urmărit de oamenii lui Maimuca. El este ajuns din urmă într-un cimitir, fiind grav rănit în schimbul de focuri. Copiii din „groapă” îl salvează, dar oamenii lui Maimuca pun mâna pe sacul cu bani. Sosirea comisarului Moldovan și apoi a poliției determină arestarea bandiților, inclusiv a lui Maimuca. Fiind grav rănit, Rică este dus de copii în ruinele bisericii unde moare după ce-l roagă pe comisar să aibă grijă de fratele său.

Surse de inspirație

[modificare | modificare sursă]

Cu ocazia lansării filmului pe casete video, în 2001, Nicolaescu a afirmat că i-a avut ca modele pentru copiii străzii din film pe foștii săi tovarăși de joacă din copilărie de la Timișoara, porecliți „cibezării”.[3] Cineastul se născuse la Târgu Jiu, dar se mutase împreună cu familia la Timișoara, pe când el avea doar 5 ani. În copilărie, viitorul cineast și prietenii săi obișnuiau să intre clandestin în subteranele cetății construite de turci în secolul al XVI-lea la Timișoara. Subteranele erau formate dintr-o serie de tuneluri ce duceau către diferite clădiri din oraș.[4][5]

„Eram șeful unei bande de circa 30 de puști, iar zona noastră se întindea de la Spitalul Militar până la podul dintre Cetate și Mehala. Eram pe maidan de dimineață până seara. Nu pot uita subteranele turcești care duceau spre puncte vitale ale orașului, precum Spitalul German, Spitalul Militar, cazărmi sau spre sinagogă - toate erau ale noastre. Aici ne ascundeam prăzile, adică pistoale, obuze și alte lucruri pe care le descopeream în drumul nostru prin dedesubturile orașului”, și-a amintit el la bătrânețe.[6][7]

Cineastul s-a inspirat și din filmul Îngeri cu fețe murdare (titlu original Angels with Dirty Faces) (1938) regizat de Michael Curtiz și avându-i în rolurile principale pe James Cagney și Humphrey Bogart. Într-una din scene, Rică Păsărin le arată copiilor o inscripție scrisă de el pe pereții pivniței atunci când era de vârsta lor. Acea inscripție reprezenta un jurământ făcut la 13 aprilie 1930 de Rică Păsărin, Fane Burdujel și Gică Plesnitu că vor ajunge mari și bogați, dar ultimii doi au murit pentru că nu au fost atenți cu cine au lucrat. Această scenă este inspirată din „Îngeri cu fețe murdare”, cu James Cagney. Într-un interviu din 2008, regizorul a afirmat că a fost supărat că nimeni nu a remarcat acest lucru.[8]

La momentul apariției filmului Duelul, i s-a reproșat lui Nicolaescu că imită filme străine.[9] Cineastul s-a apărat și a lămurit cititorii că acel film i-a încântat copilăria și a vrut să-l facă să mai trăiască o dată pe ecran.[9][10]

Filmul conține și personaje reale cum ar fi colonelul Ștefan Zăvoianu (1882-1941), care fusese ales în decembrie 1937 ca senator pe listele partidului legionar Totul pentru Țară. El va fi numit prefect al Poliției Capitalei în timpul Statului Național-Legionar și va fi implicat în Masacrul de la Jilava (26/27 noiembrie 1940). Găsit vinovat de săvârșirea masacrului, el va fi condamnat la moarte și executat la 28 iulie 1941, la Jilava. Personajul este interpretat de actorul Ion Besoiu, care-l mai interpretase și în filmele Un comisar acuză (1974) și Revanșa (1978).

Deși nu este numit în mod direct, încadrarea acțiunii în septembrie 1939 și semnalmentele fizice ale actorului George Constantin duc la identificarea prefectului Poliției Capitalei în persoana generalului Gabriel Marinescu (1886-1940).[11] El a îndeplinit funcția de prefect al Poliției Capitalei în perioada 11 iunie 1930 - 25 noiembrie 1939, fiind închis la Jilava și asasinat de legionari, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940.[12]

Alte două personaje au numele asemănătoare cu cele ale unor persoane reale. Grigore Maimuca are numele asemănător cu cel al lui Constantin Maimuca (1896-1962), funcționar superior al Siguranței Statului și simpatizant legionar. A îndeplinit o lungă perioadă funcția de șef al Inspectoratului Regional al Siguranței din Basarabia. El a fost arestat în perioadele 1941-1944 și 1948-1962, fiind acuzat pentru implicare în rebeliunea legionară din ianuarie 1941 și condamnat la 5 ani de închisoare și apoi la muncă silnică pe viață; a murit în închisoarea Gherla. Omul de încredere al personajului din film se numește Stângă, nume similar cu cel al lui Ilie Stângă ce va deveni șef al Serviciului Social din Prefectura Poliției Capitalei.[13]

Aspecte moralizatoare

[modificare | modificare sursă]

Filmul pune accentul pe viața mizeră și grea a copiilor străzii din perioada interbelică, nevoiți să se refugieze în pivnița unei mănăstiri părăsite și parțial ruinate pentru a putea supraviețui.[1] Ei devin foarte ușor victimele unor filiere de crimă organizată, fiind trimiși să fure, să cerșească sau în cel mai bun caz să lustruiască pantofii trecătorilor pentru a strânge bani, care intrau aproape în totalitate în buzunarele unor diverse persoane din lumea interlopă.[14] Instructorul lor în materie de tehnici de furat este hoțul de buzunare Limbă (interpretat de Jean Constantin), cunoscut spectatorilor din filmele Un comisar acuză și Revanșa (a căror acțiune se petrece totuși ulterior). Interlopul care strânge banii rețelei de infractori juvenili este Ureche (interpretat de Cornel Gîrbea), poreclit astfel deoarece obișnuia să le taie câte o ureche celor care nu aduceau sumele de bani cerute. În film sunt arătate scene în care interlopii colectează banii precum cea a sosirii lui Ureche în pivniță pentru a aduna sumele strânse din furat și cerșit sau cea a „tributului” dat din lustruit, filmată în fața Bisericii Stavropoleos.[14]

Unii copii manifestă înclinații către lumea infracțională precum „Lordul”, care aduce sumele cele mai mari de bani și al cărui vis este să devină milionar. Alți copii nu agreează această lume; este vorba de „Savantul”, un copil bun la învățătură care trăiește din ajutoarele oferite de colegii de serviciu ai tatălui său[1], și de Iliuță, bolnav de TBC și al cărui tată fusese concentrat în armată.[14] Pivnița în care locuiesc copiii nu este un adăpost recent, acolo locuind mai demult și alți copii, precum Rică Păsărin, Fane Burdujel și Gică Plesnitu. Aceștia au încheiat la 13 aprilie 1930 un legământ că vor ajunge mari și bogați, dar ultimii doi au murit pentru că nu au fost atenți cu cine au lucrat. Rică Păsărin (interpretat de Ion Rițiu) a ajuns un gangster, iar fratele său mai mic, „Piciul”, locuiește acum în „groapă”, denumirea sub care era cunoscut adăpostul lor. Rică este manevrat de un infractor de nivel înalt cu legături în lumea politică și economică, Grigore Maimuca (interpretat de Colea Răutu), care-l minte că-i va da bani să deschidă un cazinou la Miami; în particular, el își dezvăluie viclenia afirmând că „omului trebuie să-i dai un țel în viață și atunci răstoarnă munții” și intenționând după o spargere de la bancă să-l lichideze pe complice.[3]

Intrat în contact cu copiii atunci când lucra sub acoperire, comisarul Moldovan se atașează de ei și le aduce o minge de fotbal, un sac și mănuși de box pentru a le canaliza energiile într-o direcție bună. De asemenea, el îl internează pe banii săi pe Iliuță într-un sanatoriu TBC.[14]

Finalul filmului prezintă moartea lui Rică Păsărin, un model pentru cei mai mulți dintre copiii din „groapă”. Acesta îi spune Piciului cu ultima suflare, arătând către comisarul Moldovan: „De azi înainte să-l asculți numai pe el și să nu faci ce am făcut eu. Promite-mi că ai să asculți numai de el”, punându-l să jure că-i va respecta rugămintea.[3] După moartea lui Rică, comisarul îl ia deoparte pe Piciul și-i spune: „Vezi tu, Piciule, în viață trebuie să fim responsabili pentru tot ceea ce facem. Acuma nu mai poți face nimica pentru el, cu excepția unui singur lucru: [...] să-ți respecți jurământul”.

Originea filmului

[modificare | modificare sursă]

După filmul Revanșa, regizorul Sergiu Nicolaescu a scris un scenariu intitulat „Recviem pentru comisar”, care urma să fie ultimul film din seria Comisarul Moldovan și în care polițistul pornea în urmărirea celui care i-a ucis băiatul la finalul filmului precedent și murea după ce l-a răzbunat. Scenariul a fost respins însă de cenzura comunistă.[15]

În aceste condiții, Nicolaescu a avut ideea realizării unui film cu copii, a cărui acțiune avea loc în septembrie 1939, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest film apărea din nou comisarul Moldovan. Scriitorii Vintilă Corbul și Eugen Burada au scris atunci un scenariu la care a colaborat și Sergiu Nicolaescu.[1] Regizorul a afirmat că „filmul a constituit (...) o aducere aminte a marilor filme americane ale anilor 30, din seria «Îngeri cu fețe murdare»”.[15] Prin aceste filme polițiste retro, el a intenționat să facă cunoscută românilor „o lume splendidă, dispărută după apariția comunismului și rămasă fără moștenitori”.[15]

Filmările au fost realizate în vara anului 1980 și au avut loc în București: pe diferite străzi, în fața Bisericii Stavropoleos, în fața vechii clădiri a Institutului Medico-Legal și în ruinele bisericii de lângă cimitirul Crângași.[3]

Unele din secvențele filmate au imortalizat locuri și clădiri care au dispărut ulterior ca urmare a procesului de sistematizare a Bucureștiului. Secvența recuperării de la morgă a cadavrului micului lustragiu „Pijama” a fost filmată în fața vechii clădiri a Institutului Medico-Legal[16], care va fi demolată în 1985.[17] De asemenea, locul de întâlnire al copiilor străzii este biserica în ruine ce se afla în spatele fostului cimitir Crângași[16], demolată în 1986.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Crângași (de pe strada Cpt. Grozeanu nr. 9) fusese construită după tradiție în 1564, pe unul din pereți fiind pictat, potrivit legendei, domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554 și 1558-1559). Edificiul fusese construit inițial în ză­voaiele din lunca Dâm­bo­viței, aici adăpostindu-se domnitorii români în timpul invaziilor otomane. După alte surse, biserica ar data de prin preaj­ma anului 1700, fiind ctitorită de locuitorii că­tu­nului Crângași. Edificiul a fost reconstruit de-a lungul timpului, fiind restaurat și repictat în perioada 1899–1937. Biserica era înconjurată de un cimitir. Zona avea o umiditate excesivă, criptele erau deseori inundate, iar cărămizile macerate. Consiliul popular al municipiului București a decis demolarea bisericii și strămutarea mormintelor, urmând să se amenajeze în acel loc Lacul Morii. Lucrările au avut loc în primăvara anului 1986 și au fost executate de Întreprinderea de Prestări și Servicii (IPS). Costul final al lucrării s-a ridicat la suma de 15.352.704 lei. Biserica a fost demolată cu buldozerele la 21 mai 1986, iar o parte din obiectele de cult au fost transportate la Biserica Belvedere și la Bi­serica Sf. Ilie din Grant. În următoarele două luni, circa 11.000 de morți au fost exhumați și mutați în cimitirul Giulești-Sârbi.[18] Au fost demolate apoi cele 400 de gospodării din cartierul Crângași.

Pentru a alege copiii care urmau să apară în film, Sergiu Nicolaescu s-a dus la mai multe școli și a scos mai mulți băieți să joace fotbal în curte. El i-a studiat îndeaproape și i-a ales pe cei care se potriveau cu ideile sale regizorale.[15] Regizorul a fost plăcut impresionat de jocul actoricesc al copiilor și al actorului Ion Rițiu, care își făcea atunci debutul în film.[3]

Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. În realizarea filmului au fost folosiți mai mulți consilieri și anume: col. Constantin Grădinaru, ing. Samoilă Spiru, ing. Vasile Visarion și lt. col. Gheorghe Rovența. Scenele de balet au fost regizate de Viorica Cișmigiu. Piesele muzicale de pe coloana sonoră a filmului sunt inspirate din cântecele „Supernature” și „In the smoke” ale compozitorului și interpretului francez Marc Cerrone. Piesa de pe genericul de început intitulată Lucifer aparține trupei britanice de rock progresiv The Alan Parsons Project, iar cea de pe genericul final este Onyx a trupei de muzică electronică Space Art, aceasta fiind pe genericul de început al filmului precedent Revanșa. Autorul muzicii nu este menționat însă pe generic, precizându-se doar că ing. Anușavan Salamanian este autorul coloanei sonore.

Costumele personajelor au fost realizate de scenografa Gabriela Bubă (n. 1951), care a colaborat atunci pentru prima oară cu Sergiu Nicolaescu.[19] Ea absolvise Institutul de Arte Plastice din București (1976) și era măritată cu pictorul Adrian Bubă, fost coleg de facultate, care a emigrat în Franța în 1981. Costumiera și regizorul s-au îndrăgostit unul de celălalt și s-au căsătorit în 1983, între ei fiind o diferență de vârstă de 21 de ani. Cei doi soți au divorțat în 1993, iar scenografa a emigrat în SUA. Gabriela Nicolaescu a afirmat următoarele despre modul în care s-a cunoscut cu regizorul: „Ne-am întâlnit la pregătirile pentru primul meu film, «Duelul». Era 1980. Atunci am debutat. Am fost asistentă, apoi m-am ocupat de costume, ca pictor de costume. M-am îndrăgostit foarte tare și l-am urmat peste tot. Am făcut parte din echipa de lucru la toate filmele lui. A fost o iubire sinceră și frumoasă din partea mea”.[20]

Filmul Duelul a fost vizionat de 4.944.716 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[21]

Duelul a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun film al Festivalului Internațional de Film Mystfest de la Riccione (Italia) din 1981.[22][23]

Filmele cu comisarul Moldovan au avut parte de un mare succes în România din anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea. După afirmațiile criticului literar Angelo Mitchievici, copiii care mergeau la cinematograf în acei ani îl considerau pe comisarul Moldovan „simbolul bărbăției și al onoarei, cavalerul cu pălărie borsalino descheiat la costum cît să se vadă pistolu' și jiletca, salutînd elegant și cumva ironic cu degetele la pălărie și vorbind gutural de parcă ar fi fumat plantații întregi de tutun”, fiind plini de admirație atunci când îl vedeau în filme. Comisarul Moldovan și Mărgelatu erau printre eroii multor copii din acele vremuri.[24]

Într-o cronică a acestui film, jurnalista Alice Mănoiu observa că, prin introducerea unei laturi melodramatice și moralizatoare, Sergiu Nicolaescu încearcă să câștige o nouă categorie de spectatori: sentimentalii.[25] Comisarul nu mai scoate atât de des pistolul ca în filmele anterioare, fiindu-i relevată aici o latură didactic-moralizatoare vizavi de delicvența juvenilă. Duelul este considerat o poveste captivantă, care are ritm, fără a ieși însă din tiparele filmului de ficțiune. Principalul atuu al filmului este galeria pitorească de „copii ai străzii cu mutre și limbaj foarte colorat”, dar care nu sunt ajutați să folosească o mimică și o intonație firească.[25]

În „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman scria că filmul Duelul aduce o serie de noutăți față de filmele anterioare ale cineastului: „o galerie pitorească de copii ai străzii (cu mutre și limbaj colorat), o lume interlopă viu pigmentată, cu un pitic-rege al cerșetorilor, cu un olog (iscoadă a milionarilor epocii respective), cu o interpretă insolită, Ana Maria Moculescu, și cu o scenografă în premieră, Gabriela - viitoare - Nicolaescu”.[19]

Criticul Tudor Caranfil a dat filmului o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: „În martie 1939, anchetând misterul spargerii unei bănci, comisarul Moldovan apără un grup de adolescenți infractori, ființe delicate și vulnerabile, orientându-i spre dezvoltarea adevăratelor lor calități. Revenire în forță a comisarului printre Îngeri cu fețe murdare în variantă Buftea, revizitat de Nicolaescu pentru a-și mai lungi seria «moldovană».”[26]

  1. ^ a b c d e Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 52.
  2. ^ Călin Căliman, Cinci artiști ai imaginii cinematografice, Ed. Reu Studio, București, 2009, p. 101.
  3. ^ a b c d e Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 54.
  4. ^ *** - „Subiectul zilei”, în „Libertatea”, nr. 6433, 9 aprilie 2010, p. 2.
  5. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 55.
  6. ^ Loreta Popa - „Reușită! Obișnuit cu succesul, Sergiu Nicolaescu speră să aducă spectatorii iar în sala de cinema”, în „Jurnalul Național”, aprilie 2008.
  7. ^ Sergiu Nicolaescu - „Viață, destin și film” (ediția a II-a revizuită, Ed. Universitară, București, 2011), p. 144-145.
  8. ^ Florentina Ciuverca - Sergiu Nicolaescu: „Orice aș face, tot dinozaur rămân”, în „Evenimentul Zilei”, 10 aprilie 2008.
  9. ^ a b Eva Sârbu - „Nu-mi mai pot permite să nu spun tot ce gândesc”, în „Cinema”, anul XX, 1982, nr. 10 (238), p. 9.
  10. ^ Ileana Perneș Dănălache - „Când pasiunea întâlnește tenacitatea”, în „Cinema”, anul XXVI, 1988, nr. 4 (302), p. 9.
  11. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 55-56.
  12. ^ „Scrisori, opinii, propuneri”, revista „Poliția Română”, nr. 9/2006, septembrie 2006, Arhivat din original în , accesat în  
  13. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 55-57.
  14. ^ a b c d Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 53.
  15. ^ a b c d Duelul Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 iunie 2012
  16. ^ a b Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 211.
  17. ^ Georgeta Licsandru - 2008 – Anul Mina Minovici, în „Jurnalul Național”, 22 ianuarie 2008.
  18. ^ Florin Mihai - Cum s-au mutat cimitirele din fața «magistralei albastre» a Capitalei, în „Jurnalul Național”, 21 mai 2009.
  19. ^ a b Călin Căliman - „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), p. 341.
  20. ^ Sînziana Ionescu - EXCLUSIV Gabriela, a doua soție a lui Sergiu Nicolaescu, povestește amintirile cu marele regizor: «Rămân cu energia lui în memorie», în „Adevărul”, 17 ianuarie 2013.
  21. ^ „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la data de 31.12.2006 și 2007” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  22. ^ Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 57.
  23. ^ Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 185.
  24. ^ Angelo Mitchievici - „Comisarul Moldovan - Reloaded”, în „România literară”, nr. 15, 18 - 25 aprilie 2008.
  25. ^ a b Alice Mănoiu - „În premieră: «O revenire în forță dramatică a comisarului Moldovan» - «Duelul»”, în „Cinema”, iunie 1981.
  26. ^ Tudor Caranfil - „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]