Sari la conținut

FCV Farul Constanța

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Farul Constanta)
Nu confundați cu FC Farul Constanța.
FCV Farul Constanța
Informații generale
Nume completFotbal Club Viitorul Farul Constanța SA[1]
PoreclăPuștii lui Hagi
Constănțenii
Marinarii
Data fondării2009; acum 15 ani (2009)
ca Viitorul Constanța
iunie 21, 2021; acum 3 ani (2021-06-21)
ca Farul Constanța
Culori 
StadionStadionul Central-Academia Gheorghe Hagi, Ovidiu
(4.554 de locuri)
CampionatSuperLiga României  Modificați la Wikidata
ProprietarGheorghe Hagi  Modificați la Wikidata
AntrenorGheorghe Hagi  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Instagram
canal YouTube
Palmares
NaționalCampionatul României (2)
Cupa României (1)
Supercupa României (1)
Echipament
Acasă
Deplasare
Alternativ
Pentru sezonul în curs vedeți:
SuperLiga României 2024-2025

F.C.V. Farul Constanța (denumit până în 2021 FC Viitorul), cunoscut sub numele de Farul Constanța, sau pe scurt Farul, este un club de fotbal profesionist din Constanța, România, care evoluează în prezent în SuperLiga României.

Clubul a fost fondat de către Gheorghe Hagi în 2009 sub numele de Viitorul Constanța, odată cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, echipa făcându-se repede cunoscută prin promovarea de tinere talente ce provin din academia proprie, primind chiar și porecla de Puștii lui Hagii. Cu fostul internațional român în calitate de antrenor, Viitorul Constanța a avut primul succes major în sezonul 2016–17, atunci când a devenit prima echipă din regiunea Dobrogei care a câștigat titlul național. Doi ani mai târziu, a câștigat și Cupa României și Supercupa României.

Pe 21 iunie 2021, proprietarul Gheorghe Hagi, președintele Gheorghe Popescu și proprietarul clubului FC Farul Constanța, Ciprian Marica, au anunțat într-o conferință de presă că cele două cluburi s-au unit; clubul de primă divizie, FC Viitorul, preluând, așadar, brandul Farul și schimbându-și numele în FCV Farul Constanța.[2][3][4]

Clubul își dispută meciurile de acasă pe Stadionul Central-Academia Gheorghe Hagi din Ovidiu, în apropierea municipiului Constanța. Înainte de a se muta pe stadionul din Ovidiu, clubul s-a bucurat de susținerea autorităților din Voluntari și a jucat meciurile acasă pe stadionul Concordia din comuna Chiajna.[5]

Primii ani (2009-2012)

[modificare | modificare sursă]

Farul a fost înființată în anul 2009 de către Gheorghe Hagi, sub numele de Viitorul. Clubul a început activitatea competițională în anul înființării când a preluat locul cedat de CSO Ovidiu în Liga a III-a. A promovat în Liga a II-a, unde a jucat două sezoane (2010-2011 și 2011-2012). În sezonul 2010-2011 de Liga a II-a, Viitorul a terminat campionatul pe locul 9 iar la sfârșitul sezonului 2011-2012 a promovat în Liga I.[6]

Viitorul în Liga 1 (2012-2021)

[modificare | modificare sursă]

În sezonul 2012-2013, Viitorul a terminat pe locul 13, obținând, totodată, cele mai mari victorii, contra campioanei din ediția respectivă, FCSB cu 5-2 în deplasare[7] și a fostei campioane Dinamo cu 3-2 tot în deplasare, salvându-se de la o potențială retrogradare.

Jucătorii Viitorului într-un meci de calificare pentru UEFA Europa League 2017-2018 împotriva echipei Red Bull Salzburg

În sezonul 2015-2016, clubul a obținut cea mai bună performanță a sa, calificându-se în tururile preliminare ale UEFA Europa League 2016-2017, după ce a terminat play-off-ul Ligii I pe locul 5. La primul meci în cupele europene, Viitorul este învinsă de către KAA Gent, cu scorul de 5-0.[8]

În sezonul 2016-2017, clubul a reușit să câștige campionatul, învingând CFR Cluj cu scorul de 1-0, fiind la egalitate de puncte cu FCSB, dar având avantajul meciurilor directe în play-off. Golul a fost marcat din penalty, de Iancu în minutul 65 al partidei. Este primul campionat câștigat de Viitorul de la înființarea clubului, astfel calificându-se pentru sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor. Urmează încă un sezon de excepție pentru puștii lui Hagi, care nu reușesc să își apere titlul de campioană, însă obțin două noi trofee în palmaresul clubului, Cupa României și Supercupa României, la sfârșitul sezonului 2018-2019, respectiv în vara anului 2019. În sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor, echipa obține prima victorie din istoria clubului într-o competiție europeană, 1-0 în al treilea tur de calificare împotriva echipei APOEL Nicosia, însă nu reușește să se califice mai departe, fiind învinsă în retur cu 0-4. Retrogradată în play-off-ul Europa League, Viitorul a fost eliminată de austriecii de la Red Bull Salzburg cu scorul de 1-7 la general.

Sezoanele 2018-19 și 2019-20 aduc din nou participări în Europa League, însă echipa nu trece mai departe de al doilea tur de calificare în niciun sezon. În campionatul intern, Viitorul a terminat, din sezonul 2017-18, pe locurile 4, 3, 7 și 10.

Preluarea brandului Farul (2021-prezent)

[modificare | modificare sursă]

Pe 21 iunie 2021, proprietarul Gheorghe Hagi, președintele Gheorghe Popescu și proprietarul clubului FC Farul Constanța, Ciprian Marica, au anunțat într-o conferință de presă că cele două cluburi s-au unit; clubul de primă divizie, FC Viitorul, a preluat, așadar, brandul Farul și s-a redenumit în FCV Farul Constanța.[2][3][9][10] La primul sezon cu noul nume, clubul s-a calificat din nou în play-off, după doi ani de absență, terminând competiția internă pe locul 5 în clasament.

Sezonul 2022-2023 a început excelent pentru Farul, reușind o serie invincibilă de 8 meciuri consecutive. A urmat o înfrângere împotriva Universității Craiova,[11] însă marinarii s-au redresat și au continuat parcursul invincibil cu încă 10 partide fără înfrângere.[12] Aceștia au încheiat sezonul regular pe prima poziție a clasamentului, la un punct peste CFR Cluj și 7 peste FCSB (la intrarea în play-off, diferențele au devenit 0, respectiv 3), principalele contracandidate pentru titlu.[13] Deși au reușit o victorie și un egal în primele două etape ale play-off-ului, ei se văd amenințați când suferă o înfrângere împotriva FCSB, 1-2, distanța dintre primele trei fiind de un punct între fiecare.[14] Totuși, Farul reia performanța arătată în sezonul regulat și nu a mai pierdut niciun meci până la finalul sezonului, adjudecându-și al doilea titlu de campioană din palmares. Acest lucru s-a petrecut în penultima etapă când au învins FCSB, singura echipă care mai putea câștiga titlul în afară de Farul, după ce au revenit spectaculos de la 0-2 și au câștigat cu 3-2 la Ovidiu.[15]

Sezonul 2023-2024 a inceput cu meciul din Supercupa României împotriva celor de la Sepsi OSK, pierdut cu 0-1. În Liga Campionilor, Farul a fost eliminată de Sheriff Tiraspol, după 1-0 în tur și 0-3 în retur. În turul doi preliminar al Conference League, Farul a jucat cu echipa armeană Urartu și s-a calificat mai departe după 6-4 la general. În turul trei preliminar, Farul a întâlnit Flora Tallinn din Estonia, reușind să se califice în play-off după 5-0 în dublă manșă. În Play-offul din Conference League Farul a întâlnit HJK Helsinki din Finlanda, de care n-a reușit să treacă după 3-2 în dublă manșă.


SuperLiga României:

Cupa României:

Supercupa României:

Europa League 2016/17
Turul 3
Gent Belgia 5-0 Viitorul Constanța
Viitorul Constanța 0-0 Belgia Gent
Liga Campionilor 2017/18
Turul 3
Viitorul Constanța 1-0 Cipru APOEL
APOEL Cipru 4-0 Viitorul Constanța
Europa League 2017/18
Play-off
Viitorul Constanța 1-3 Austria Red Bull Salzburg
Red Bull Salzburg Austria 4-0 Viitorul Constanța
Europa League 2018/19
Turul 1
Racing FC Luxemburg 0-2 Viitorul Constanța
Viitorul Constanța 0-0 Luxemburg Racing FC
Turul 2
Viitorul Constanța 2-2 Țările de Jos Vitesse
Vitesse Țările de Jos 3-1 Viitorul Constanța
Europa League 2019/20
Turul 1
Gent Belgia 6-3 Viitorul Constanța
Viitorul Constanța 2-1 Belgia Gent
Liga Campionilor 2023/24
Turul 1
Farul Constanța 1-0 Republica Moldova Sheriff Tiraspol
Sheriff Tiraspol Republica Moldova 3-0 Farul Constanța
UEFA Conference League 2023/24
Turul 2
Farul Constanța 3-2 Armenia Urartu
Urartu Armenia 2-3 Farul Constanța
Turul 3
Farul Constanța 3-0 Estonia Flora Tallinn
Flora Tallinn Estonia 0-2 Farul Constanța
Play-off
Farul Constanța 2-1 Finlanda HJK Helsinki
HJK Helsinki Finlanda 2-0 Farul Constanța

Bilanț general

[modificare | modificare sursă]
Competiție Ap M V E Î GM GP DG
Liga Campionilor UEFA 2 4 2 0 2 2 7 -2
UEFA Europa League 4 10 2 3 5 11 24 -13
UEFA Conference League 1 6 5 0 1 13 7 +6
Total 7 20 9 3 8 26 38 -9

Parcursul competițional

[modificare | modificare sursă]

Până să se stabilească pe Stadionul Central-Academia Gheorghe Hagi din Ovidiu în vara anului 2015, Viitorul a jucat pe Stadionul Farul din Constanța în sezonul 2012-13, și pe Stadionul Concordia din Chiajna între 2013-2015. După preluarea brandului Farul, clubul ar fi trebui să își dispute meciurile pe Stadionul Farul, însă el se află în stare avansată de degradare, astfel încât echipa continuă să își dispute meciurile de acasă pe Stadionul Central-Academia Gheorghe Hagi.[16]

Lot de jucători

[modificare | modificare sursă]
La .
Nr. Poziție Jucător
România F Dan Sîrbu⁠(d)
România F Gabriel Buta⁠(d)
România M Nicolas Popescu⁠(d)
România F Gabriel Dănuleasa⁠(d)
România M Eduard Rădăslăvescu
Armenia M Narek Grigoryan⁠(d)
România M Luca Banu⁠(d)
România A Alexandru Stoian⁠(d)
România A Ionuț Cojocaru⁠(d)
Brazilia F Gustavo Marins⁠(d)
România A Albert Doicaru⁠(d)
România F Bogdan Țîru
Nr. Poziție Jucător
România F Dragoș Nedelcu
Brazilia A Rivaldinho
România M Carlo Casap
România M Andrei Ciobanu
România P Alexandru Buzbuchi⁠(d)
România M Gabriel Iancu
România A Denis Alibec
România F Ionuț Larie
România M Ionuț Vînă
România M Victor Dican
România F Mihai Bălașa
România P Răzvan Ducan

Jucători împrumutați

[modificare | modificare sursă]
Nr. Poziție Jucător
România   Darius Grosu (la Gloria Buzău)
România   Bogdan Lazăr⁠(d) (la CSU Alba Iulia⁠(d))
Nr. Poziție Jucător
România   David Maftei⁠(d) (la Oțelul Galați)
România   Răzvan Tănasă⁠(d) (la Oțelul Galați)


  1. ^ „Informare privind soluționarea cererilor de acordare a licenței pentru participarea în competițiile UEFA”. Federația Română de Fotbal. Accesat în . 
  2. ^ a b „Fuziunea Farul - Viitorul, anunțată oficial! Gică Hagi revine pe bancă. Ce nume va avea noua echipă”, digisport.ro, , accesat în  
  3. ^ a b „Viitorul și Farul Constanța au fuzionat: Gică Hagi va fi antrenor » Cum arată conducerea, primele transferuri + promisiune pentru un nou stadion”, gsp.ro, , accesat în  
  4. ^ „Viitorul și-a schimbat oficial numele după unirea cu Farul » Cum se cheamă echipa lui Hagi”, GSP, , accesat în  
  5. ^ „Club de fotbal multilateral dezvoltat: Viitorul Constanta joaca la Chiajna si are galerie din Voluntari”. enational.ro. Accesat în . 
  6. ^ „Echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, a promovat în Liga 1”, Gsp.ro, , accesat în  
  7. ^ „VIDEO Steaua - Viitorul 2-5. Campioana s-a făcut de râs la ultimul meci în Ghencea”, Digisport.ro, accesat în  
  8. ^ Seară de coșmar în Europa League! Gent - Viitorul 5-0. Echipa lui Hagi, umilită la primul meci european din istorie, prosport.ro
  9. ^ „Viitorul și-a schimbat oficial numele după unirea cu Farul » Cum se cheamă echipa lui Hagi”, GSP, , accesat în  
  10. ^ Tudorache, Viorel (), „Hagi și Marica fentează regulamentele FRF”, GSP, accesat în  
  11. ^ „Universitatea Craiova - Farul Constanța 4-3. Meci cu de toate la Severin, la capătul căruia oltenii se impun”. digisport.ro. . Accesat în . 
  12. ^ „Farul Constanța a făcut scorul campionatului cu FC Botoșani! Elevii lui Gică Hagi, victorie cu 8-0”. eurosport.ro. . Accesat în . 
  13. ^ „Programul complet al play-off-ului Superligii! Când se joacă CFR Cluj – FCSB și Rapid – FCSB! Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor”. prosport.ro. . Accesat în . 
  14. ^ „FCSB - Farul 2-1 | Lupta la titlu a "luat foc", după un meci agreabil pe Arena Națională”. eurosport.ro. . Accesat în . 
  15. ^ „Farul - FCSB 3-2. Constănțenii sunt campioni! Revenire de poveste, de la 0-2”. digisport.ro. . 
  16. ^ „Viitorul și Farul Constanța au fuzionat. În Liga 1 va juca Farul, antrenor va fi Gheorghe Hagi, iar acționarii echipei sunt Hagi, Ciprian Marica și Zoltan Iasko”. liga2.prosport.ro. . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]