Franz Joseph al Austriei
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Joseph I., în maghiară I. Ferenc József, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I; n. , Hietzing, Viena, Imperiul Austriac – d. , Hietzing, Viena, Austro-Ungaria) a fost: împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. La începutul domniei sale, teritoriile erau cunoscute sub numele de Imperiul Austriac, însă, în 1867, acestea au fost reorganizate în monarhia duală Austro-Ungaria. Între 1 mai 1850 și 24 august 1866, Franz Joseph a fost, de asemenea, președinte al Confederației Germane.
În decembrie 1848, unchiul său, împăratul Ferdinand I, a abdicat la Olomouc, conform planului elaborat de prim-ministrul Felix zu Schwarzenberg pentru a pune capăt Revoluției Maghiare din 1848. Franz Joseph a urcat pe tron imediat după abdicare. În 1854, s-a căsătorit cu verișoara sa, ducesa Elisabeta de Bavaria („Sisi”), cu care a avut patru copii: Sofia, Gisela, Rudolf și Marie Valerie. Considerat adesea un monarh reacționar, Franz Joseph a petrecut începutul domniei sale opunându-se constituționalismului. Totuși, în urma celui de-al Doilea Război de Independență Italian (1859) și al celui de-al Treilea Război de Independență Italian (1866), Imperiul Austriac a pierdut influența asupra Toscanei și majoritatea pretențiilor asupra Lombardiei-Veneției în favoarea Regatului Sardiniei. Deși nu a cedat teritorii în fața Prusiei după înfrângerea Austriei în Războiul austro-prusac, Pacea de la Praga (semnat pe 23 august 1866) a stabilit „chestiunea germană” în favoarea Prusiei, împiedicând unificarea Germaniei sub conducerea Casei de Habsburg.
Pentru românii din Transilvania, domnia lui Franz Joseph a avut implicații profunde. După Compromisul austro-ungar din 1867, care a creat monarhia duală Austro-Ungaria, partea ungară a imperiului a adoptat politici dure de maghiarizare, diminuând semnificativ drepturile politice și culturale ale românilor. Aceste politici au contribuit la consolidarea aspirațiilor românilor transilvăneni de a obține unirea cu România.
Pe tot parcursul domniei sale, Franz Joseph s-a confruntat cu mișcările naționaliste. Compromisul austro-ungar din 1867, pe care l-a semnat, a oferit autonomie sporită Ungariei, ducând la crearea monarhiei duale. Domnia sa a continuat pașnic timp de 45 de ani, însă viața personală i-a fost marcată de tragedii: execuția fratelui său, împăratul Maximilian I al Mexicului, în 1867; sinuciderea fiului său Rudolf, în 1889; asasinarea soției sale Elisabeta, în 1898; și asasinarea nepotului său și moștenitorului prezumtiv, arhiducele Franz Ferdinand, în 1914.
După înfrângerea în Războiul Austro-Prusac, Austro-Ungaria și-a concentrat atenția asupra Balcanilor, o regiune marcată de tensiuni internaționale din cauza intereselor conflictuale cu Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Criza bosniacă din 1908 a izbucnit ca urmare a anexării Bosniei și Herțegovinei de către Franz Joseph, teritorii ocupate de trupele sale încă din urma Congresului de la Berlin (1878). Această anexare a intensificat conflictele regionale, având implicații și pentru România, în special prin prisma aspirațiilor sale teritoriale și a echilibrului de putere din Balcani.
La 28 iunie 1914, asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo a declanșat declararea războiului de către Austro-Ungaria împotriva Regatului Serbiei, aliat al Imperiului Rus. Acest conflict a activat un sistem de alianțe internaționale, ducând la izbucnirea Primului Război Mondial. România, deși neutră inițial, a intrat în război de partea Antantei în 1916, vizând obținerea Transilvaniei, un obiectiv esențial al unității naționale românești.
Franz Joseph a murit în 1916, după o domnie de aproape 68 de ani, fiind succedat de strănepotul său, Carol I al Austriei și Carol IV al Ungariei. Domnia sa a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului. Astăzi, moștenirea sa este privită variat: în unele regiuni ca un simbol al stabilității, iar în altele, precum Transilvania, ca un simbol al opresiunii naționalităților, inclusiv a românilor.
Copilăria
[modificare | modificare sursă].jpg)
Francisc Iosif s-a născut la Palatul Schönbrunn din Viena, fiind primul născut al arhiducelui Francisc Carol Joseph (1802 - 1878), care era fratele mai tânăr al împăratului Ferdinand I al Austriei. Mama lui a fost Prințesa Sophie Friederike Dorothée Wilhelmine de Bavaria (1805 - 1872).
Pentru că unchiul său, împăratul Ferdinand, era bolnav psihic iar tatăl său nu era ambițios și era în vârstă, tânărul arhiduce "Franzl", a fost crescut de mama sa ca un viitor împărat, cu accent pe devotament, responsabilitate și sârguință. Franzl și-a idolatrizat bunicul, der Gute Kaiser Franz, ca pe monarhul ideal, care a murit cu puțin înainte ca Francisc Iosif să împlinească cinci ani. La vârsta de 13 ani a început cariera militară în rang de colonel în armata austriacă. A preferat să poarte uniforma militară aproape tot restul vieții.[4]
Francisc Iosif a avut trei frați și o soră: arhiducele Ferdinand Maximilian (1832–1867), viitorul împărat al Mexicului; arhiducele Karl Ludwig (1833–1896) tatăl viitorului arhiduce Franz Ferdinand de Austria; arhiducele Ludwig Viktor (1842–1919) și arhiducesa Maria Anna (1835–1839), care a murit la vârsta de patru ani.
În urma demisiei prințului Metternich din poziția de cancelar, în timpul Revoluției din 1848, tânărul arhiduce a fost numit guvernator al Boemiei la 6 aprilie, însă nu a preluat niciodată postul. În schimb, Franz a fost trimis pe front în Italia, alăturându-se mareșalului Radetzky; a primit botezul focului la 5 mai la Santa Lucia. Curând, arhiducele a fost chemat în Austria, la mijlocul lui iunie fiind alături de familie la Innsbruck. La Innsbruck, Francisc Iosif a întâlnit-o pentru prima dată pe verișoara lui primară, Elisabeta, viitoarea lui soție (pe atunci, o fetiță de zece ani).
După victoria asupra italienilor la Custoza la sfârșitul lunii iulie, Curtea s-a simțit în siguranță pentru a reveni la Viena, și Francisc Iosif a călătorit cu ei. Dar în termen de câteva luni, Viena părea din nou nesigură iar în septembrie, Curtea a plecat din nou, de data la Olmütz, în Moravia. Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz, influentul comandant militar din Boemia, era hotărât să-l vadă pe tânărul arhiduce cât mai curând pe tron. Se credea că un nou conducător nu ar fi fost obligat să respecte guvernul constituțional cu care Ferdinand a fost obligat să fie de acord, și că era necesar să se găsească un împărat tânăr, energic, pentru a-l înlocui pe amabilul, dar debilul împărat.[5]
La 2 decembrie, la Olmütz, prin abdicarea unchiului Ferdinand și prin renunțarea la tron a tatălui său, Francisc Iosif a succedat ca împărat al Austriei, la vârsta de 18 ani. Numele de "Francisc Iosif" a fost ales în mod deliberat, în onoarea unchiului lui îndepărtat și împărat, Iosif al II-lea (1765-1790), care a fost considerat un reformator modern.[6]
Domnia
[modificare | modificare sursă]
La începutul domniei sale, Francisc Iosif a fost consiliat de noul prim-ministru, Felix Schwarzenberg, care l-a îndrumat spre neoabsolutism și spre obținerea unei poziții de forță în politica externă. Campanii militare au fost necesare împotriva maghiarilor, care s-au răzvrătit împotriva autorității centrale habsburgice în numele vechii lor libertăți. Francisc Iosif a abolit constituția din 1849 și și-a mărit atribuțiile guvernamentale în 1852.
După 1850 Francisc Iosif a trebuit să accepte eșecurile politicii externe austriece: Războiul Crimeii și ruptura de Rusia, precum și războiul cu Sardinia din 1859, împotriva Casei de Savoia și a lui Napoleon al III-lea, când a fost învins în Bătălia de la Solferino.
Regresul a continuat cu înfrângerea din războiul austro-prusac din 1866, care a dus la constituirea statului dualist austro-ungar în 1867.
La 18 februarie 1853, la Viena, Francisc Iosif a scăpat cu viață din atentatul pus la cale de János Libényi, un naționalist fanatic maghiar.
În 1878, în urma Congresului de la Berlin, Francisc Iosif a obținut administrarea fostei provincii otomane Bosnia-Herțegovina, pe care o anexează în 1908.
Francisc Iosif a inițiat modernizarea Vienei, prin demolarea fortificațiilor vechii cetăți și construirea celebrului bulevard Ringstrasse pe terenul eliberat.
Între 1848 și 1867, Francisc Iosif a fost ultima persoană care a ocupat funcția de mare principe al Transilvaniei.
La 8 iunie 1867, la Buda, în Biserica Mátyás, Francisc Iosif a fost încoronat și ca rege apostolic al Ungariei (1867-1916) și în această calitate a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară, prin crearea unui stat dualist: Austro-Ungaria.
În 1873, Francisc Iosif încheie cu Alexandru al II-lea, țarul Rusiei și, ulterior, cu Wilhelm I, împăratul Germaniei, Alianța celor trei împărați ca un acord consultativ între cele trei imperii.
În 1892 a aprobat renunțarea la vechiul sistem monetar bazat pe creițari, florini și taleri și trecerea la un sistem monetar modern, compatibil cu cel al Uniunii Monetare Latine, bazat pe coroana austriacă (divizată în 100 de helleri).
În data de 27 septembrie 1896 a inaugurat la Orșova (pe atunci, în Austro-Ungaria), împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, canalul navigabil de la Porțile de Fier. În aceeași zi a început o vizită oficială, de trei zile, în Regatul României.
Familia
[modificare | modificare sursă]
La 24 aprilie 1854, la Viena, s-a căsătorit cu prințesa bavareză Elisabeta de Wittelsbach (Sisi), verișoara sa, care avea doar 16 ani. Sisi este foarte populară în toată Europa până în ziua de azi. Căsnicia lor n-a fost una fericită. Sisi nu s-a adaptat niciodată la rigoarea vieții de la curte și întotdeauna a avut neînțelegeri cu familia regală. Împărăteasa era o călătoare pasionată și rareori era văzută la Viena.
Împreună au avut 4 copii:
- Sophie (1855-1857)
- Gisela (1856-1932), măritată cu Leopold al Bavariei
- Rudolf (1858-1889), însurat cu Stephanie a Belgiei
- Valerie (1868-1924), măritată cu Franz Salvator, prinț toscan
Viața personală a fost presărată cu drame familiale:
- Pe fratele lui mai mic, împăratul Maximilian al Mexicului, l-au detronat și executat revoluționarii mexicani.
- Primul său copil, arhiducesa Sofia, a murit la vârsta de doi ani.
- La 30 ianuarie 1889, fiul său Rudolf, s-a sinucis la Mayerling, în urma unei drame pasionale.
- Soția sa, Elisabeta, a fost asasinată la Geneva de către anarhistul italian Luigi Lucheni, la 10 septembrie 1898.
De prin anul 1871, el și soția sa au început să doarmă în dormitoare separate. De atunci, el obișnuia să pună servitorii să-l trezească la ora trei jumătate dimineața.
Ultimii ani
[modificare | modificare sursă]
În 1885, Francisc Iosif a întâlnit-o pe Katharina Schratt, actriță care i-a devenit metresă. Relația lor a durat până la sfârșitul vieții sale și a fost tolerată de Sisi. Francisc Iosif a construit vila "Schratt" în Bad Ischl pentru ea, și de asemenea, i-a dăruit un mic palat în Viena.
După moartea fiului său Rudolf, moștenitor al tronului era nepotul său Arhiducele Franz Ferdinand. Când Franz Ferdinand a decis să se căsătorească cu o simplă contesă, Francisc Iosif s-a opus și a insistat că o căsătorie morganatică trebuie considerată nevalidă, în privința ascensiunii la tron a viitorilor copii; nici măcar nu a participat la nuntă. După acest eveniment, cei doi s-au displăcut profund și nu mai aveau încredere unul în altul. Franz Ferdinand a fost asasinat în 1914.
Francisc Iosif I a fost martorul primilor 2 ani din războiul ce avea să pună capăt, printre altele, și imperiului său. Împăratul a murit la 21 noiembrie 1916, la vârsta de 86 de ani, la Palatul Schönbrunn și a fost înmormântat în Cripta Imperială din Mănăstirea Capucinilor din Viena, după 9 zile, la 30 noiembrie. I-a succedat la tron împăratul Carol I al Austriei.
Motto-ul lui, ca suveran austriac, a fost: "Uniți întru putere" – nemțește: Mit vereinten Kräften – latinește: Viribus Unitis.
Arbore genealogic
[modificare | modificare sursă]Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Franz Joseph al Austriei”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Murad 1968, p. 61.
- ^ Murad 1968, p. 8.
- ^ Murad 1968, p. 6.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
 |
Wikisursă are text original legat de acest articol: |
- Biography at WorldWar1.com
- Details at Regiments.org
- Genealogy Arhivat în , la Wayback Machine.
- Mayerling tragedy
- Miklós Horthy reflects on Franz Josef
- Internet museum of Emperor Franz Joseph I, Wilhelm II and First World War
- Wien – Attentat – Kaiser Franz Joseph – Lasslo Libényi – Graf O'Donnell – Josef Ettenreich – Geschichte – Votivkirche Arhivat în , la Wayback Machine. at www.wien-vienna.at
Franz Joseph al Austriei Naștere: 18 august 1830 Deces: 21 noiembrie 1916
| ||
| Titluri regale | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Ferdinand I & V |
Împărat al Austriei Rege al Ungariei 1848–1916 |
Succesor: Carol I & IV |
| Funcții politice | ||
| Predecesor: Ferdinand I al Austriei |
Președinte al Confederației Germane 1849–1866 |
Succesor: Wilhelm I al Prusiei (Președinte al Confederației Nord Germane) |
| ||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
| |||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Control de autoritate |
|  |
|---|
- Decese în 1916
- Decese pe 21 noiembrie
- Nașteri în 1830
- Casa de Habsburg
- Împărați ai Austriei
- Regi ai Ungariei
- Conducători ai Transilvaniei
- Mareșali austrieci
- Participanți la Revoluțiile de la 1848
- Oameni din Viena
- Cavaleri ai Lânii de Aur
- Beneficiari ai Ordinului Vulturul Negru
- Monarhi din secolul al XX-lea
- Decorați cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Cruce