Sari la conținut

György Györfi-Deák

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Györfi-Deák György)
Fotografie din 2023
György Györfi-Deák
Date personale
Născut (60 de ani) Modificați la Wikidata
Timișoara, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor de literatură științifico-fantastică[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba maghiară Modificați la Wikidata

György Györfi-Deák, în maghiară Györfi-Deák György, (n. 17 aprilie 1964, Timișoara) este un prozator SF, eseist și traducător maghiar din România. Este, de asemenea, un grafician, realizator de ilustrații și coperte și artist origami.

György Györfi-Deák s-a născut la data de 17 aprilie 1964 în municipiul Timișoara. A absolvit cursurile Facultății de Fizică a Universității din Timișoara în 1988. Doi ani, a lucrat ca profesor de fizică în satul Drighiu, comuna Halmășd, județul Sălaj, de unde s-a transferat la Biblioteca Județeană "Ioniță Scipione Bădescu" din Zalău. În prezent, este bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou. Între anii 1998-1999 a fost inspector de specialitate la Inspectoratul pentru Cultură Sălaj.

Este căsătorit cu poeta Simone Györfi și au doi copii: Géza György (1995) și Gergely (1997).[1][2]

Semnează și cu pseudonimul Franciscus Georgius.

Debut în revista școlară "Aurul negru" (Liceul Industrial Petrol Pitești, 1981). În studenție, a fost redactor la revista "Forum studențesc" (1985-1988)[3] și președinte al cenaclului de literatură science-fiction "H. G. Wells" din Timișoara. Redactor la ziarul "Tineretul" (1990-1991), apoi la revistele culturale "Limes" (1998-2001) și "Caiete Silvane" (2005-2012) din Zalău.

În perioada 1995-2004 a tehnoredactat "Fițuica", foaia elevilor de la Școala generală nr.1 din Jibou (azi Liceul tehnologic "Octavian Goga") și a editat suplimentele literare trimestriale ale Bibliotecii Orășenești Jibou, "Bilet de voie" și "Bilețel de voie" (1996-1999, transformat ulterior în sit).

În anii școlari 2011-2012 și 2012-2013 a moderat activitățile Cercului literar al cadrelor didactice de la Casa Corpului Didactic din Zalău.

Este prezent în mai multe antologii de SF. Povestirea sa „Părul auriu” a apărut în Întoarcere pe Planeta Albastră: avertisment ecologic (1989). Povestirea „Preț de o clipă, nemuritori...” a apărut în antologia La orizont, această constelație... (1990).

Împreună cu Robert Lazu (coordonator) și Mihaela Cernăuți-Gorodețchi, este co-autor al primei lucrări românești de referință dedicate Pământului de Mijloc, Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien (Ed. Galaxia Gutenberg, 2007). Volumul de eseuri „Tolkien cel veșnic verde” a fost distins cu Premiul Colin 2014 pentru non-ficțiune.

A publicat proză, traduceri și cronici de carte în mai multe periodice, tipărite sau on-line: Antarg (Pitești), Amfiteatru (București), ArtZone SF (Brăila), ASTRA Dejeană (Dej), Átjáró (Budapesta), Autograf MJM (Craiova), Biblioteca (București), Caiete Silvane (Zalău), CPSF Anticipația (București), Fantastica Magazin (Craiova), Fantasya (Brăila), Forum Studențesc (Timișoara), Galaxia 42 (Timișoara), Helion (Timișoara), Hepehupa (Zalău), Limes (Zalău), Jurnalul SF (București, Newsletter SF (București), Literra (Timișoara), Paradox (Timișoara), Pasager (Craiova), Prăvălia culturală (Craiova), Pro-Scris (Ploiești)),[4] Sigma (Piatra Neamț), Silvania (Zalău), Școala Noastră (Zalău), Telegraf (Piatra Neamț). De asemenea, este o prezență activă la diferite expoziții de grafică, pictură, colaj, origami etc.

Selecțiuni literare și artistice

[modificare | modificare sursă]

Volume proprii (tipărite)

[modificare | modificare sursă]
  • Enciclopedia lumii lui J. R. R. Tolkien (coordonator Robert Lazu), Editura Galaxia Gutenberg, 2007 (co-autor)
  • Curiozități sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2010.
  • Techergheli sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2013.
  • Trilogia franciscană (eseuri), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2014.
  • Însemnări sălăjene (caiet de lectură), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015.
  • Istorii și isterii literare (eseuri), Editura Cristian PlusArt, Malu Mare, 2021. Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2022.
  • Estetica imaginarului (eseuri), Editura Cristian PlusArt, Malu Mare, 2022. Premiul pentru cel mai bun volum non-fiction RomConSF 2023.
  • Dârzarta bârză (proză scurtă), Editura Cristian PlusArt, Malu Mare, 2023. Nominalizare la secțiunea Volum de povestiri, RomConSF 2024.

Volume traduse

[modificare | modificare sursă]
  • Camelia Burghele - Șapte zile în Țara Silvaniei/ Hét nap a Szilágyságban/ Seven days in the Land of Sylvania (în colaborare cu Simone Györfi), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011. Ediția a II-a, 2015.
  • Haugh Béla - Isprăvile eroice ale Viteazului Háry János, ediție în format electronic, Jibou, 2015; ediția a doua, tipărită, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.

Colaborări cu artiști BD

[modificare | modificare sursă]

Cărți on-line

[modificare | modificare sursă]

Referințe critice

[modificare | modificare sursă]
  • Dicționar SF (Ed. Nemira, București, 1999)
  • Lucia Bălaș și Ottilia Bódis, Oameni de seamă ai Sălajului (dicționar biobibliografic, vol. I, Zalău, 2004)
  • Sălaj - oameni și opere. Dicționar biobibliografic (Cluj, Editura Dacia XXI, 2011)
  • Fenia Driva, Bibliotecari scriitori, scriitori bibliotecari, Editura Rotipo, Iași, 2022.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Păstorul poveștilor. În: Simone Györfi, O poveste pentru fiecare, Editura Caiete Silvane, Zalău, pag. 11.
  2. ^ Erdélyi magyar ki kicsoda (Who's Who în Ardeal), RMDSz și Scripta, Nagyvárad, 2000, pag. 255.
  3. ^ 50 de ani de la înființarea revistei “Forum studențesc” și 55 de ani de presă studențească la Timișoara
  4. ^ Encyclopedia of Science Fiction. Edited by John Clute and Peter Nicholls
  5. ^ https://www.facebook.com/romanialibera.ro/ (), Salonul „BD Constanța 2019“ - România Liberă (în engleză), România Liberă