Ilia Ilici Mecinikov
Ilia Ilici Mecinikov (în rusă Илья Ильич Мечников, în ucraineană Ілля Ілліч Мечніков; n. , Ivanivka(d), uezdul Kupiansk(d), Malorossia(d), Imperiul Rus – d. , Paris, Franța[a]), cunoscut și ca Ilya Metchnikoff,[19] a fost un microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus de origine nobilă moldoveană,[21][22][23][24][25][26] cunoscut ca pionier în imunologie (știința sistemului imunitar) și tanatologie(d) (știința morții),[27][20][28][29] în special pentru descoperirea tratamentului holerei. În 1908 a primit, împreună cu Paul Ehrlich, Premiul Nobel în Medicină pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei.[30]
S-a născut într-o regiune occidentală a Imperiului Rus, care în prezent face parte din Ucraina, din tată boier român moldovean,[22] și mamă evreică ucraineană,[31] iar cea mai mare parte a carierei a locuit în Franța. Sorgintea sa complexă face ca numele savantului să fie revendicat de cel puțin cinci state și popoare.[32] Deși era fiul unei mame evreice, el a fost botezat creștinește în Biserica Ortodoxă dar, la maturitate a devenint ateist.[33]
A descoperit în 1882 procesul de fagocitoză și celulele responsabile de acesta – fagocitele, în particular macrofagele. Fagocitoza s-a dovedit a fi mecanismul principal al sistemului imunitar înnăscut(d),[34] în cercetarea căruia Mecinikov a avut contribuții determinante.[35][36] Paul Ehrlich a completat principiile de bază ale imunității cu conceptul de sistem imunitar adaptiv. Lucrările celor doi sunt considerate fundamentale pentru știința imunologiei.[37]
Cercetând procesul de îmbătrânire, Mecinikov a promovat consumul de lapte acru pentru ameliorarea sănătății și prelungirea vieții – prin aceasta introducând în medicină conceptul de probiotic.[38] Tot lui îi este atribuită inventarea termenului gerontologie în 1903.[39][40][41][42][43]
Copilărie și studii
[modificare | modificare sursă]Mecinikov s-a născut la Ivanivka(d), un sat din gubernia Harkov(d), Imperiul Rus – în prezent raionul Kupiansk, regiunea Harkov, Ucraina. Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov, de proveniență rusă, cu rădăcini româno-moldovenești, a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială(d).[29] El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, spătarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu.[44] Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii (Spătarul – „purtător de spadă”) în rusescul Mecinik (la fel „purtător de spadă”), de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici, a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici(d), evreu[29] convertit la creștinism în 1806; acesta din urmă i-a insuflat lui Ilia pasiunea față de științele naturii.[45][26] A avut un frate mai mare, Lev(d), care a devenit un proeminent geograf și sociolog.[46]
Mecinikov a fost admis în 1856 în clasa a doua la Gimnaziul de băieți nr. 2 din Harkov;[47] a absolvit în 1862 cu medalie de aur.[48] În ciuda predilecției sale pentru medicină, a fost convins de mama sa să studieze științe naturale, astfel încât în 1862 a încercat să se înscrie la Universitatea din Würzburg(d), dar începutul anului academic german a fost amânat, Mecinikov fiind constrâns să se întoarcă la Harkov, la Universitatea Imperială din Harkov(d), unde în doi ani a trecut cursurile de patru ani în științe naturale.[49]
În 1864 a plecat în Germania, pe mica insulă Helgoland din Marea Nordului, unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Gießen, apoi la Universitatea din Göttingen (în 1865, temporar, în timpul unei epidemii de holeră) și la Universitatea din München.[50] A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli (1866), beneficiind de o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a primit titlul de magistru în zoologie la Odesa, iar în anul următor titlul de doctor în zoologie la Universitatea din Sankt Petersburg.[50]
Carieră științifică
[modificare | modificare sursă]În 1867, Mecinikov a devenit docent la Universitatea Imperială Novorossiia(d) din Odesa (în prezent Universitatea din Odesa), iar după o pauză în care a studiat la Sankt Petersburg, a revenit aici ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată.[29][45]
În 1882, în toiul tensiunilor politice provocate de asasinarea lui Alexandru al II-lea al Rusiei(d), Mecinikov a demisionat de la universitatea din Odesa și a plecat în orașul sicilian Messina, unde a fondat un laborator privat.[29] Peste câțiva ani s-a întors din nou la Odesa și în 1886 a fondat, împreună cu Nikolai Gamaleia, stația bacteriologică din oraș(d),[50] unde a administrat populației noul vaccin al lui Pasteur contra rabiei.[29] Metoda inedită de tratament a întâmpinat o împotrivire puternică din partea populației locale, ceea ce l-a făcut pe savant să plece la Paris în 1888.[29] În anul următor a fost angajat la Institutul Pasteur și a lucrat aici până la sfârșitul vieții,[29] devenind director adjunct în 1904.[51]
Studiul sistemului imunitar
[modificare | modificare sursă]În timpul aflării sale la Messina, Mecinikov a descoperit fagocitoza în urma experimentelor sale asupra larvelor stelelor de mare. În unul dintre aceste experimente, pus la cale în 1882, a introdus bucăți minuscule de citrice în interiorul larvelor și acestea erau imediat înconjurate de niște celule. El a înțeles că la animalele cu circulație sangvină, celulele albe ale sângelui (leucocitele) se acumulează la locul inflamației, astfel a înaintat ipoteza că acesta ar putea fi un proces prin care celulele intruse sunt atacate și ucise de celulele albe. A discutat aceste observații cu zoologul Carl Friedrich Wilhelm Claus(d) de la Universitatea din Viena, care i-a sugerat să folosească termenul de „fagocit” pentru celula care absoarbe și ucide patogenii. Mecinikov și-a făcut publică descoperirea în 1883, la Universitatea din Odesa.[29]
Noua sa teorie a fost primită sceptic de microbiologii de vază ai timpului, precum Louis Pasteur și Emil von Behring. Consensul printre bacteriologi era că celulele albe nu fac decât să absoarbă patonegii, iar apoi îi transportă prin tot organismul. Și-a găsit însă un susținător în persoana lui Rudolf Virchow, care i-a publicat cercetările în revista sa Archiv für pathologische Anatomie und Physiologie und für klinische Medicin (actualmente Virchows Archiv(d)).[45]
În 1887, Mecinikov a observat că leucocitele diferitor animale erau atrase de aceleași tipuri de bacterii.[52] Primele experimente ale acțiunii leucocitelor în prezența unor anumite antiseruri au fost întreprinse între 1895 și 1898 de Joseph Denys și Joseph Leclef, apoi de Leon Marchand și Mennes. Almoth E. Wright a oferit cifre concrete pe marginea acestui fenomen și a promovat insistent importanța sa terapeutică.[53]
Atracția leucocitelor față de patogeni a fost explicată inițial prin emiterea de către bacterii a unor substanțe;[54] acestea din urmă au fost identificate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[55][56][57][58] Cercetările lui Mecinikov au condus, așadar, la descoperirea mecanismului extrem de important prin care bacteriile atrag leucocitele și le provoacă să inițieze o reacție imunitară nespecifică(d) – inflamații acute în locurile de pătrundere a agenților patogeni. Descoperirea acestor fagocite i-a adus Premiul Nobel în 1908.[30]
Alte domenii
[modificare | modificare sursă]În 1879, Mecinikov a descoperit unele infecții micotice la insecte și a înaintat propunerea de a combate insectele dăunătoare prin infectarea lor cu microorganismele din sol. Eforturile sale au fost continuate de discipolul său Isaak Krasilșcik, care a cultivat muscardina(d) – o specie de ciupercă care provoacă îmbolnăvirea(d) cărăbușilor cerealelor.[59][60]
Problema îmbătrânirii a fost una din preocupările principale ale lui Mecinikov.[61] Teoria sa a fost că îmbătrânirea biologică este provocată de bacterii toxice din intestinul subțire și că acidul lactic ar putea prelungi viața. El a presupus că longevitatea țăranilor bulgari se datorează consumului de iaurt,[62] care conține bacteria numită pe atunci „bacteria bulgară” (în prezent Lactobacillus delbrueckii subsp. bulgaricus(d)).[38][63] Mecinikov însuși bea lapte acru în fiecare zi. Și-a prezentat argumentarea științifică în două cărți, publicate în 1903 și 1907.[64] Acest concept probiotic, pe care l-a numit „ortobioză”,[64] a avut o influență mare în timpul vieții sale, dar a rămas în umbră până în anii 1990.[38][65]
Cercetările sale asupra holerei s-au bazat pe ideile sale legate de probiotice. În timpul epidemiei de holderă din 1881-1896(d) din Franța, a observat că infecția afectează unii oameni mai sever decât pe alții, chiar dacă sunt expuși bolii în aceeași măsură. A cercetat susceptibilitatea la boală mai întâi pe sine: a consumat o probă de holeră dar, surprinzător, nu s-a îmbolnăvit. A testat același lucru pe doi voluntari, dintre care unul, la fel, nu a fost afectat, însă celălalt a ajuns la un pas de moarte. Explicația propusă de savant a fost că gradul de severitate a bolii ar depinde de microbii din intestinul subțire, că persoanele cu o populație mai mare de bacterii benefice ar fi mai reziliente.[66]
În perioada anilor 1903-1906,[67][68] a colaborat cu colegul său de la Institutul Pasteur Émile Roux(d) la prepararea unui unguent de calomel(d) (clorură de mercur (I)) împotriva sifilisului.[69]
Viață personală și convingeri
[modificare | modificare sursă]Prima soție a lui Ilia Mecinikov a fost Ludmila Fiodorovna, bolnavă de tuberculoză, cu care s-a căsătorit în 1869.[29] În ciuda eforturilor lui, ea a fost răpusă de boală în 1873.[29] Decesul soției, la care s-au adăugat și alte probleme (deficiențe de vedere, probleme cardiovasculare și neînțelegeri la Universitate), i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium.[29] Doza prea mare i-a provocat vomă, astfel tentativa lui de suicid a eșuat.
În 1875, la Odesa, s-a recăsătorit cu Olga Belokopîtova, o studentă de 19 ani.[70][71][72] În 1885, aceasta s-a îmbolnăvit grav de febră tifoidă, ceea ce i-a cauzat lui Mecinikov o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă de suicid:[29] prin infectarea cu spirochete(d) de febră recurentă. În cele din urmă, a supraviețuit din nou, iar Olga a decedat de febră tifoidă în 1944.[45]
Deși în copilărie a fost botezat în Biserica Ortodoxă, la maturitate Mecinikov a fost ateist.[33]
În viața sa, și mai ales în lucrările lui științifice, a fost puternic influențat de teoria evoluției a lui Charles Darwin(d),[73] aflând despre aceasta în școală și lecturând, în timpul aflării sale la Giessen, Für Darwin de Fritz Müller(d). De asemenea, a devenit adept al teoriei recapitulării a lui Ernst Haeckel.[74]
Mecinikov și scriitorul rus Lev Tolstoi au întreținut polemici intelectuale pe marginea relației dintre știință și religie: în eseurile, corespondența și jurnalul intim ale sale, Tolstoi critica lipsa componentei morale din studiul științific contemporan. Cei doi și-au dat întâlnire cu puțin timp înainte de moartea lui Tolstoi. Experta în literatura rusă Anna A. Berman consideră că ultimul roman al scriitorului, Învierea (1899), aplică teoria fagocitozei ca metafora de bază din spatele filozofiei morale a operei.[75]
Ilia Ilici Mecinikov a decedat în 1916 la Paris, suferind de insuficiență cardiacă.[76] În acord cu testamentul său, corpul neînsuflețit a fost folosit în cercetări medicale(d), apoi incinerat în crematoriul cimitirului Père-Lachaise. Cenușa sa este păstrată într-o urnă în biblioteca Institutului Pasteur.[77]
Scrieri
[modificare | modificare sursă]Printre cele mai notabile cărți și articole scrise de Mecinikov se numără:[70][34]
- 1892: Patologia comparativă a inflamațiilor;
- Elie Metchnikoff, Études sur la nature de l'homme, Paris, Masson, 1904
- Elie Metchnikoff, Trois fondateurs de la médicine moderne, Paris, Alcan, 1933
- Elie Metchnikoff, L'immunité dans les maladies infectiuses, Paris, Mason, 1901
- Elie Metchnikoff, Quelques remarques sur le lait aigri, Paris, Remy, 1908
- Elie Metchnikoff, Souvenirs, Moscou, Editions en langues étrangers, 1959
Premii și recunoaștere
[modificare | modificare sursă]Cercetările de doctorat ale lui Mecinikov i-au adus savantului Premiul Karl Ernst von Baer în 1867.
Memorie și moștenire
[modificare | modificare sursă]
În Rusia și Ucraina există patru localități(d) numite după Mecinikov.
Următoarele instituții medicale poartă numele savantului:
- Universitatea de Stat de Medicină din Nord-Vest „I. I. Mecinikov”(d)[78]
- Spitalul „Petru I al Rusiei”(d) din Sankt-Petersburg, care servește universității ca bază de cercetări clinice, a purtat numele lui I.I. Mecinikov între 1918[79] și 1994
- Universitatea Națională „Ilia Mecinikov” din Odesa[80]
- În cadrul universității a fost instituit premiul „I.I. Mecinikov”, acordat studenților cu performanțe deosebite la limba franceză[81]
- Instituția Științifică Bugetară Federală de Stat „Institutul științific de cercetări ale vaccinurilor și serurilor «I.I. Mecinikov»” (Moscova)[82]
- Institutul științific de cercetări ale vaccinurilor și serurilor din Ufa, Republica Bașchiria[83]
- Spitalul clinic regional „I.I. Mecinikov” din Dnipro(d)[84]
- Societatea științifică unională a microbiologilor, epidemiologilor și parazitologilor „I.I. Mecinikov”[85]
- Institutul de Microbiologie și imunologie „I.I. Mecinikov” de pe lângă Academia Națională de științe Medicale a Ucrainei[86]
Numeroase străzi din Europa de Est și spațiul ex-sovietic poartă numele lui Mecinikov, și anume:
- un bulevard(d) din Sankt-Petersburg
- străzi din Gomel (Belarus), Bălți, Ceadîr-Lunga, Tiraspol (Republica Moldova), Varșovia (Polonia), Astrahan, Borisoglebsk, Elista, Klin, Kolomna, Krasnodar, Krasnoiarsk, Murom, Nalcik, Nijni Novgorod, Novokuznețk, Petergof(d), Rostov-pe-Don, Samara, Surgut, Tomsk, Ufa, Volgograd, Voljski (Rusia); Dnipro, Kiev, Liov, Odesa, Sevastopol (Ucraina)
- stradele din Tiraspol (Republica Moldova), Taganrog (Rusia), Harkov (Ucraina)
- în 1989[87]-1993[88] stația de metrou Klovska(d) din Kiev s-a numit „Mecinikov”
Numele savantului mai este purtat de un crater lunar(d).
Filatelie și numismatică
[modificare | modificare sursă]În 2005, Banca Națională a Ucrainei(d) a emis o monedă comemorativă dedicată lui Mecinikov, confecționată din alpaca, cu valoarea nominală de 2 hrivne. Pe reversul monedei este ilustrat portretul savantului.
-
Timbru sovietic, 1945 (30 copeici) – aniversarea a 100 de ani de la naștere -
Timbru sovietic, 1945 (1 rublă) – idem -
Timbru sovietic, 1963 – clădirea veche a Institutului Pasteur din Paris -
Timbru sovietic, 1991 -
Timbru ucrainean, 2015 -
Monedă comemorativă ucraineană, 2005, avers -
Monedă comemorativă ucraineană, 2005, revers
.png)
Note explicative
[modificare | modificare sursă]- ^ În unele surse data nașterii în stil nou a savantului este consemnată ca 16 mai. Conform Comitetului Premiului Nobel aceasta ar fi o eroare propagată de Mecinikov însuși în autobiografia sa după ce a convertit greșit din stil vechi în stil nou.[19] Istoricul rus R.I. Belkin a explicat greșeala de calculare în felul următor: Mecinikov a adăugat 13 zile la data sa de naștere pe stil vechi, 3 mai, așa cum se obișnuia în secolul al XX-lea, care abia începuse. Însă el s-a născut în secolul al XIX-lea, când diferența de zile între cele două stiluri calendaristice era doar 12 zile.[20]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Nekotorîe vehi razvitia iembriologii v Leningradskom gosudarstvennom universitete[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d Nagradî imeni akademika K.M. Biera: istoria osnovania, znacenie[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1908 (în engleză), nobelprize.org, accesat în
- ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în
- ^ Award winners : Copley Medal (în engleză), Societatea Regală din Londra, accesat în
- ^ https://www.thersa.org/about/albert-medal/past-winners#Full-list-of-winners Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 243
- ^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d Krugosvet, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Rossiiskie estestvennonaucinîe obșcestva i integrația jenșciin v professionalnoe naucinoe soobșcestvo: 60–70-e gg. XIX v.[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b „Ilya Mechnikov: Biographical”. Nobel Prizes. Accesat în .
- ^ a b Belkin, R.I. (). "Commentary," in I.I. Mechnikov, Academic Collection of Works, vol. 16. Moscow: Meditsina. p. 434.
- ^ Vaughan, R. B. (iulie 1965). „The Romantic Rationalist a Study of Elie Metchnikoff”. Medical History (în engleză). 9 (3): 201–215. doi:10.1017/S0025727300030702. ISSN 2048-8343. PMC 1033501
. PMID 14321564.
- ^ a b Stambler, Ilia (). „Elie Metchnikoff—The founder of longevity science and a founder of modern medicine: In honor of the 170th anniversary”. Advances in Gerontology (în engleză). 5 (4): 201–208. doi:10.1134/S2079057015040219. ISSN 2079-0589.
- ^ O'Donoghue, Chas. H. (). „Élie Metchnikoff”. Science Progress (1916-1919). 11 (42): 308–310. ISSN 2059-495X. JSTOR 43426778.
- ^ Riesman, David (septembrie 1922). „Life of Elie Metchnicoff”. Annals of Medical History. 4 (3): 317–319. ISSN 0743-3131. PMC 7034616 .
- ^ Ezepchuk, Yu V.; Kolybo, D. V. (). „Nobel Laureate Ilya I. Mechnikov (1845-1916). Life story and career”. The Ukrainian Biochemical Journal. 88 (88, № 6): 98–109. doi:10.15407/ubj88.06.098 . ISSN 2409-4943. PMID 29236381.
- ^ a b Metchnikoff, Olga (). Life of Elie Metchnikoff, 1845-1916. Houghton Mifflin Company – via gutenberg.org.
- ^ Metchnikoff, Elie (Encyclopedia. Oxford University Press)
- ^ Vikhanski, Luba (). Immunity: How Elie Metchnikoff Changed the Course of Modern Medicine. Chicago Review Press. p. 278. ISBN 978-1613731109.
The author cites Metchnikoff's death certificate, according to which he died on July 15, 1916 (the original is in the Archive of the Russian Academy of Sciences, Metchnikoff Fund, 584-2-208). Olga Metchnikoff did not provide a precise date for her husband's death in her book, and many sources erroneously cite it as July 16.
- ^ a b c d e f g h i j k l m „Ilya Mechnikov – Biographical”. nobelprize.org. Nobel Media AB. Accesat în .
- ^ a b „The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1908”. Nobelprize.org. Nobel Media AB. Accesat în .
- ^ Kurlansky, Mark (). Milk: A 10,000-Year History. Bloomsbury Publishing. ISBN 978-1526614353. Accesat în .
- ^ Stambler, Ilia (). „Ilya Mechnikov — the founder of Gerontology” (PDF). The East Europe Journal of Internal and Family Medicine. Kharkov. 2B (14): 29–30. doi:10.15407/internalmed2020.02b.029 .
- ^ a b Tauber, A. I.; Chernyak, L. (). Metchnikoff and the Origins of Immunology : From Metaphor to Theory (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 5. ISBN 978-0-1953451-00.
His personal religious commitment was to atheism, although he received strict Christian religious training at home. Metchnikoff's atheism smacked of religious fervor in the embrace of rationalism and science.
- ^ a b „Élie Metchnikoff”. Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica, Inc. Accesat în .
- ^ Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: father of natural immunity”. European Journal of Immunology. 38 (12): 3257–3264. doi:10.1002/eji.200838855 . PMID 19039772.
- ^ Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff, the Man and the Myth”. Journal of Innate Immunity. 8 (3): 223–227. doi:10.1159/000443331. PMC 6738810 . PMID 26836137.
- ^ Kaufmann, Stefan H E (). „Immunology's foundation: the 100-year anniversary of the Nobel Prize to Paul Ehrlich and Elie Metchnikoff”. Nature Immunology. 9 (7): 705–712. doi:10.1038/ni0708-705. PMID 18563076.
- ^ a b c Mackowiak, Philip A. (). „Recycling metchnikoff: probiotics, the intestinal microbiome and the quest for long life”. Frontiers in Public Health. 1: 52. doi:10.3389/fpubh.2013.00052 . PMC 3859987 . PMID 24350221.
- ^ Vértes, L (). „The gerontologist Mechnikov”. Orvosi Hetilap. 126 (30): 1859–1860. PMID 3895124.
- ^ Martin, D. J.; Gillen, L. L. (). „Revisiting Gerontology's Scrapbook: From Metchnikoff to the Spectrum Model of Aging”. The Gerontologist. 54 (1): 51–58. doi:10.1093/geront/gnt073 . PMID 23893558.
- ^ Vikhanski, L. (). „Elie Metchnikoff Rediscovered: Comeback of a Founding Father of Gerontology”. The Gerontologist. 56 (Suppl_3): 181. doi:10.1093/geront/gnw162.708 .
- ^ Stambler, Ilia (). „"Father" Metchnikoff”. A History of Life-Extensionism in the Twentieth Century. Longevity History. p. 540. ISBN 978-1500818579.
- ^ Stambler, Ilia; Milova, Elena (), „Longevity Activism”, În Gu, Danan; Dupre, Matthew E., Encyclopedia of Gerontology and Population Aging (în engleză), Cham: Springer International Publishing, pp. 1–7, doi:10.1007/978-3-319-69892-2_395-1, ISBN 978-3-319-69892-2, accesat în
- ^ Nicolae Milescu Spătarul Volumul VII, Nr. 4, decembrie 2011[nefuncțională]
- ^ a b c d „Metchnikoff, Elie”. Dictionary of Scientific Biography. Accesat în .
- ^ White, James D (). „Despotism and Anarchy: The Sociological Thought of L. I. Mechnikov”. The Slavonic and East European Review. 54 (3): 395–411. JSTOR 4207300.
- ^ „Н. Н. Коган «Мечников И. И. — харьковчанин, учёный, нобелевский лауреат»” [N. N. Kogan „Mecinikov I. I. – harkovean, savant, laureat Nobel”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Л. Г. Телепнёва «Мечников И. И. — первый нобелевский лауреат Украины»” [L. G. Telepniova „Mecinikov I. I. – primul laureat Nobel al Ucrainei”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Л. Г. Телепнёва «Слобожанщина в судьбе И. И. Мечникова»” [L. G. Telepniova „Slobojanșcina în soarta lui Mecinikov I. I.”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Мечников, Илья Ильич (în rusă) – Marea Enciclopedie Sovietică, ed. 1, 1938.
- ^ Hanhart, Joël (). Waldemar Mordekhaï Haffkine (1860-1930). biographie intellectuelle. Paris: Honoré Champion.
- ^ Metchnikoff E (). „Sur la lutte des cellules de l'organisme contre l'invasion des microbes”. Annales de l'Institut Pasteur. 1: 321.
- ^ Tauber, A. I.; Cherniak, L. (). Metchnikoff and the Origins of Immunology: From Metaphor to Theory. Oxford, Regatul Unit: Oxford University Press. p. 155. ISBN 0-19-506447-X.
- ^ Grawitz P (). „unknown title”. Virchows Adz. IIO. I.
- ^ Ward PA, Lepow IH, Newman LJ (). „Bacterial factors chemotactic for polymorphonuclear leukocytes”. The American Journal of Pathology. 52 (4): 725–36. PMC 2013377 . PMID 4384494.
- ^ J Exp Med. 1976 May 1;143(5):1154–69.
- ^ J Immunol. 1974 Jun;112(6):2055–62.
- ^ Schiffmann E, Showell HV, Corcoran BA, Ward PA, Smith E, Becker EL (). „The isolation and partial characterization of neutrophil chemotactic factors from Escherichia coli”. Journal of Immunology. 114 (6): 1831–7. doi:10.4049/jimmunol.114.6.1831 . PMID 165239.
- ^ Timuș, Asea (). „Secvențe din istoria cercetării filoxerei viței-de-vie în Basarabia” (PDF). Enciclopedica. Revistă de istorie a științei și studii enciclopedice (2 (9)): 8–18.
- ^ Zimmermann, Gisbert; Papierok, Bernard; Glare, Travis (). „Elias Metschnikoff, Elie Metchnikoff or Ilya Ilich Mechnikov (1845-1916): A Pioneer in Insect Pathology, the First Describer of the Entomopathogenic Fungus Metarhizium anisopliae and How to Translate a Russian Name”. Biocontrol Science and Technology (în engleză). 5 (4): 527–530. doi:10.1080/09583159550039701. ISSN 0958-3157.
- ^ Elena Milova (). „Commemorating the Work of Dr. Elie Metchnikoff”. Life Extension Advocacy Foundation – Lifespan.io (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Brown, AC; Valiere, A (). „Probiotics and medical nutrition therapy”. Nutrition in Clinical Care. 7 (2): 56–68. PMC 1482314 . PMID 15481739.
- ^ Mackowiak, Philip A. (). „Recycling Metchnikoff: Probiotics, the Intestinal Microbiome and the Quest for Long Life”. Frontiers in Public Health. 1: 52. doi:10.3389/fpubh.2013.00052 . PMC 3859987 . PMID 24350221.
- ^ a b Podolsky, Scott H (). „Metchnikoff and the microbiome”. The Lancet. 380 (9856): 1810–1811. doi:10.1016/S0140-6736(12)62018-2. PMID 23189332.
- ^ Gasbarrini, Giovanni; Bonvicini, Fiorenza; Gramenzi, Annagiulia (). „Probiotics History”. Journal of Clinical Gastroenterology. 50 (Suppl 2): S116–S119. doi:10.1097/MCG.0000000000000697 . PMID 27741152.
- ^ Lewis, Danny (). „Probiotics Exist Thanks to a Man Who Drank Cholera”. Smithsonian Magazine (în engleză). Accesat în .
- ^ Metchnikoff, E; Roux, E. (). „Etudes expérimentales sur la syphilis”. Ann Inst Pasteur. 17: 809–821.
- ^ Metchnikoff, E; Roux, E. (). „Etudes expérimentales sur la syphilis. 5e mémoire”. Ann Inst Pasteur. 20: 785–800.
- ^ Worms, Werner (). „Prophylaxis of Syphilis by Locally Applied Chemicals. Methods of Examination, Results, and Suggestions for Further Experimental Research”. British Journal of Venereal Diseases. 16 (3–4): 195–196. doi:10.1136/sti.16.3-4.186. PMC 1053233 . PMID 21773301.
- ^ a b Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: Father of natural immunity”. European Journal of Immunology. 38 (12): 3257–3264. doi:10.1002/eji.200838855 . PMID 19039772.
- ^ „Мечникова (урожд. Белокопытова) Ольга Николаевна”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Второй брак (1875—1916) // И. И. Мечников”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Thomas F., Glick (). The Comparative Reception of Darwinism. Chicago: University of Chicago Press. p. 244. ISBN 978-0-226-29977-8.
- ^ „Ilya Ilyich Mechnikov (Elie Metchnikoff) (1845–1916)”. The Embryo Project Encyclopedia. Accesat în .
- ^ Berman, Anna A. (). „Of Phagocytes and Men: Tolstoy's Response to Mechnikov and the Religious Purpose of Science”. Comparative Literature. 68 (3): 296-311. doi:10.1215/00104124-3631577.
- ^ Goldstein, B. I. (). „Elie Metchnikoff”. Canadian Jewish Chronicle. Accesat în .
- ^ „Мечников Илья Ильич (1845-1916)” [Mechnikov Ilya Ilyich (1845-1916)]. m-necropol.ru (în rusă). Accesat în .
- ^ „Северо-Западный Государственный Университет им. И.И. Мечникова” (în rusă). Science Index (Rusia). Accesat în .
- ^ Nikitina, G.D.; Agapova, S.A.; Martînova, I.V. (). „Больница имени И. И. Мечникова и II Ленинградский медицинский институт во время Великой Отечественной войны 1941—1945 гг” (PDF). Vivat Academia (55): 1—2. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ „Пресс-служба Одесского национального университета имени И.И. Мечникова”. www.news.onu.edu.ua (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Orlov, Vitali (). „В Одессе прошли Студенческие игры университета имени И. И. Мечникова”. Одесский обозреватель. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Об институте” (în rusă). Федеральное государственное бюджетное научное учреждение «Научно-исследовательский институт вакцин и сывороток им. И.И. Мечникова». Accesat în .
- ^ Blinkova, L.P.; Zverev, V.V.; Svitici, O.A.; Filatov, N.N.; Mitrofanov, V.V. (). „К 100-летию научно-практической деятельности НИИ Вакцин и Сывороток им. И.И. Мечникова”. Journal of microbiology, epidemiology and immunobiology. 96 (1): 3-10. Accesat în .
- ^ „Реквізити” (în ucraineană). Дніпропетровська обласна клінічна лікарня ім. І.І. Мечникова. Accesat în .
- ^ Всесоюзное научное общество микробиологов, эпидемиологов и паразитологов им. И.И. Мечникова, Всероссийское общество эпидемиологов, микробиологов и паразитологов. Журнал микробиологии, эпидемиологии и иммунобиологии. Изд-во "Медицина". Accesat în .
- ^ „Pagina principală” (în ucraineană). Національна Академія Медичних Наук України. Інститут Мікробіології та Імунології ім. І. І. Мечникова. Accesat în .
- ^ Рішення виконавчого комітету Київської міської Ради народних депутатів від 2 квітня 1980 року № 417 «Про перейменування станцій першої дільниці будівництва Сирецько-Печерської лінії Київського метрополітену ім. В. І. Леніна» // Державний архів м. Києва. Ф. Р-1. Оп. 8. Спр. 2191. Арк. 253, 255. Arhivat în , la WebCite
- ^ Розпорядження Київської міської ради народних депутатів та Київської міської державної адміністрації від 2 лютого 1993 року № 16/116 «Про повернення вулицям історичних назв, перейменування парків культури та відпочинку, станцій метро» // Державний архів м. Києва. Ф. 1689. Оп. 1. Спр. 119, Арк. 207–212. Arhivat în , la WebCite
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Olga Metchnikoff, La vie d'Elie Metchnikoff, Paris, Hachette, 1920
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Ilia Ilici Mecinikov la Wikimedia Commons
- Scurtă biografie (în germană)
- Profil NNDB
- The Romantic Rationalist: A Study Of Elie Metchnikoff
- Lucrările lui Elie Metchnikoff, bibliografie Institutul Pasteur
- Cărți de I. I. Mecinikov (în rusă)
| ||||||||
| Control de autoritate |
|  |
|---|
- Laureați ai Medaliei Copley
- Nașteri în 1845
- Decese în 1916
- Medici ruși
- Medici evrei
- Medici din secolul al XIX-lea
- Medici din secolul al XX-lea
- Microbiologi ruși
- Imunologi ruși
- Anatomiști ruși
- Zoologi ruși
- Zoologi evrei
- Laureați ruși ai Premiului Nobel
- Laureați evrei ai Premiului Nobel
- Laureați ai Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
- Membri străini ai Royal Society
- Eponime ale craterelor de pe Lună
- Români din Rusia