Comunități etnice în România
În România trăiesc alături de comunitatea românească diferite alte comunități etnice minoritare, fiecare cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai redusă, precum Oltenia și Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere față de pluralismul etnic, dar și față de cel politic.[1][2]
Statistici
[modificare | modificare sursă]Conform recensământului din anul 2011, populația minoritară reprezintă un procent de circa 11% din totalul de 20,1 milioane de locuitori.[3] Cele mai importante minorități din România sunt cea maghiară – 1,23 milioane de locuitori (circa 58,9% din totalul minorităților), fiind urmați de romi – 0,62 milioane (29,8% din minoritari), ucraineni – 50,9 mii de locuitori (2,44% din minoritari), germani – 36 de mii (1,73%), turci – 27,7 mii (1,33%), ruși-lipoveni – 23,49 mii (1,13%) și cu sub 1% pondere (fiecare) din minoritari (20 de mii de locuitori sau mai puțin) – tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, evrei, italieni, polonezi, cehi, bosniaci și alte minorități. De asemenea in România se află si comunități de arabi, afro-români, chinezi, vietnamezi, indieni, pakistanezi etc.
| Etnie | Recensământul din 2002[4] | Recensământul din 2011[5] | Recensământul din 2021[6] |
|---|---|---|---|
| Maghiari | 1.431.807 | 1.227.623 | 1.002.151 |
| Romi | 535.140 | 621.573 | 569.477 |
| Ucraineni | 61.098 | 50.920 | 45.835 |
| Germani | 59.764 | 36.042 | 22.907 |
| Ruși-lipoveni | 35.791 | 23.487 | 19.394 |
| Turci | 32.098 | 27.698 | 20.945 |
| Tătari | 23.935 | 20.282 | 18.156 |
| Sârbi | 22.561 | 18.076 | < 16.868[a] |
| Slovaci | 17.226 | 13.654 | 10.232 |
| Bulgari | 8.025 | 7.336 | 5.975 |
| Croați | 6.807 | 5.408 | < 16.868[a] |
| Greci | 6.472 | 3.668 | 2.086 |
| Evrei | 5.785 | 3.271 | 2.378 |
| Cehi | 3.941 | 2.477 | 1.576 |
| Polonezi | 3.559 | 2.543 | 2.137 |
| Italieni | 3.288 | 3.203 | – |
| Chinezi | 2.243 | 2.017 | – |
| Armeni | 1.780 | 1.361 | 1.213 |
| Ceangăi | 1.266 | 1.536 | – |
| Macedoneni | 731 | 1.264 | – |
| Altă etnie | 16.119 | 18.524 | < 26.117[a] |
| Nedeclarată | 1.941 | 1.236.810 | 2.484.926 |
În anul 2015, 230.000 de oameni care trăiau în România erau născuți în alte țări. Cei mai mulți dintre ei (80.000) veneau din Republica Moldova. Următorii erau italienii, care erau în număr de 30.000, și spaniolii, în jur de 20.000, iar apoi bulgarii, ucrainenii și maghiarii.[7]
Reprezentare parlamentară
[modificare | modificare sursă]În prezent, 17 minorități au câte un deputat din oficiu, iar cel mai mare partid al maghiarilor, mai precis Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ) are 21 de mandate de deputat (6,19%) și 9 mandate de senator (6,24%).
Comunitățile etnice din România sunt reprezentate în Parlament de următoarele partide, asociații și formațiuni politice:
- Uniunea Democrată Maghiară din România;
- Uniunea Armenilor din România;
- Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România;
- Uniunea Democrată Turcă din România;
- Uniunea Polonezilor din România (Dom Polski);
- Asociația Italienilor din România;
- Uniunea Ucrainenilor din România;
- Asociația Macedonenilor din România;
- Uniunea Culturală a Rutenilor din România;
- Forumul Democrat al Germanilor din România;
- Uniunea Sârbilor din România;
- Comunitatea Rușilor Lipoveni din România;
- Asociația Liga Albanezilor din România;
- Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România;
- Uniunea Bulgară din Banat-România;
- Asociația Partida Romilor Pro-Europa;
- Uniunea Croaților din România;
- Federația Comunităților Evreiești din România;
- Uniunea Elenă din România.
Mecanisme în Guvern
[modificare | modificare sursă]La nivelul Executivului, Guvernul României are în structura sa un Departament pentru Relații Interetnice.[8] Acesta funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 111/2005.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Partidele minorităților etnice din România
- Ziua Limbilor Europei
- Carta europeană a plurilingvismului
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Gabriel Andreescu (). Schimbări în harta etnică a României (PDF). Cluj-Napoca: Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală. ISBN 973-7670-01-9.
- Cătălin Turliuc (). Organizarea României moderne: Statutul naționalităților 1866-1918. Iași: Editura Perfomantica.
- Lectură suplimentară
- Venera Achim, Viorel Achim (). Minoritățile etnice în România în secolul al XIX-lea (PDF). București: Editura Academiei Române. ISBN 978-973-27-2022-6.
- Gheorghe Iancu (). Problema minorităților etnice din România în documente ale Societății Națiunilor (1923-1932). Cluj-Napoca: Argonaut. ISBN 9739350690.
- Attila Gidó, ed. (). Cronologia minorităților naționale din România: Albanezi, armeni, bulgari, croați, eleni, evrei și germani. I. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. ISBN 978-606-8377-08-7.
Note explicative
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Dumitru Sandu (). „Ariile culturale ca matrice de sociabilitate”. Sociologie Românească (3–4): 77–92.
- ^ „Barometrul de opinie publică” (PDF). Metro Media Transilvania. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ V. Brădățeanu (). „ANALIZĂ: Minoritățile naționale din România – între aspirații și realități”. Rador.
- ^ „Populația după etnie și limba maternă, pe județe” (PDF). Institutul Național de Statistică.
- ^ „Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică.
- ^ „Rezultate definitive RPL 2021 – Recensamantul Populatiei si Locuintelor”. Accesat în .
- ^ Elena Deacu (). „De unde provin străinii din România și care sunt țările care găzduiesc cei mai mulți români”. Adevărul.
- ^ „Departamentul pentru Relații Interetnice - Guvernul României”. Arhivat din original la . Accesat în .
| ||||||||||||||||||||||||||||||
