Nicolae Kalinderu
| Nicolae Kalinderu | |||
 Medicul Nicolae Kalinderu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 6 decembrie 1835 București, Țara Românească | ||
| Decedat | 16 aprilie 1902, (66 de ani) Ciulnița, Argeș, România | ||
| Părinți | turcul Kalinderoglu | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | medic | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Medicină din Paris | ||
| Reprezentant | Șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc | ||
| Partid politic | Partidul Național Liberal | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Nicolae Kalinderu (n. 6 decembrie 1835, București – d. 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș) a fost un medic, din 1890 membru corespondent al Academiei Române.[1] A fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost juristul și publicistul Ioan Kalinderu.[2]
Studii
[modificare | modificare sursă]A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.[2]
Activitate
[modificare | modificare sursă]În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris[3]. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. La 1877 a fost numit șef de serviciu la la Spitalul Brâncovenesc[3].
A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.
A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. A inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.
În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.
Opera principală
[modificare | modificare sursă]- Memoriu asupra leprei în România, 1889
- Lepra anestezică, 1898
- Lepra în România, 1897
- Despre cosmetice.[3]
- Tubercolosa în raport cu unele profesiuni.[3]
- Epilepsia Jacksoniand.[3]
- Influenza unor maladii ale cordului asupra desvoltărei tuberculosei.[3]
- Mielita sifilitică.[3]
Note
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]
| ||||||||