Sari la conținut

Niketas Choniates

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Nicetas Choniates)
Niketas Choniates
Date personale
Născut1155[1] Modificați la Wikidata
Chonae⁠(d) Modificați la Wikidata
Decedat1217 (62 de ani)[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Niceea, provincia Bursa, Turcia[6] Modificați la Wikidata
Frați și suroriMihail Choniates Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
scriitor
istoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă bizantină Modificați la Wikidata
Nichita Honiates într-o cronică medievală.

Niketas, Nicetas Choniates sau Nichita Honiates (în greacă Νικήτας Χωνιάτης; cca. 1155 - 1215 sau 1216), numit Acominatus, a fost un istoric grec bizantin, la fel ca fratele său Mihail, pe care l-a însoțit din localitatea în care s-a născut, Honai, la Constantinopol. Nicetas a scris o istorie a Imperiului bizantin cuprinzând perioada dintre anii 1118 și 1207.

Nichita Acominatos s-a născut într-o familie înstărită din localitatea Honai (lângă actualul oraș Honaz, Turcia), în provincia Frigia, fiind botezat de către episcopul Nichita din Honai. Mai târziu, a primit supranumele de "Honiates", după locul său de naștere. La vârsta de 9 ani, tatăl său l-a trimis împreună cu fratele său mai mare Mihail la Constantinopol pentru a primi educația necesară. În prima parte a educației sale, a fost influențat de către fratele său mai mare.

Inițial, a îmbrățișat cariera politică și a deținut importante funcții în timpul împăraților din dinastia Angelos, printre care cea de "mare logothet" (cancelar) sau cea de a guvernator al themei Philippopolis. După cucerirea Constantinopolului în timpul cruciadei a patra în 1204, s-a retras la Nicea, găsindu-și refugiu la curtea împăratului de la Niceea, Theodor I Laskaris, și s-a dedicat literaturii. A murit în 1215 sau 1216.

Principala sa operă, Istoria, a fost realizată în 21 de cărți și acoperă perioada de la 1118 (moartea împăratului Alexios I Comnen și înscăunarea lui Ioan al II-lea Comnen) la 1207. În pofida stilului său, lucrarea constituie o înregistrare prețioasă a evenimentelor perioadei la care Nichita Honiates a fost martor ocular, fiind astfel o sursă credibilă și de primă mână, la nivelul celei elaborate de un alt istoric de seamă din acea vreme, Ioan Kinnamos). Partea cea mai interesantă a operei lui Honiates este cea care descrie ocuparea Constantinopolului la 1204, ea putând fi pusă alături de cronica lui Geoffroi de Villehardouin prin acuratețea și numărul ridicat de informații puse la dispoziție.

Tratatul lui Honiates, intitulat Asupra statuilor distruse de către latini, prezintă un interes special pentru istoricii de artă și arheologi.

De asemenea, lucrarea sa teologică Thesaurus Orthodoxae Fidei reprezintă o autoritate în domeniul istoriei ereziilor din Bizanț.

Ediții și traduceri

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Niketas Choniates, Nationalencyklopedin, accesat în  
  2. ^ Nicetas Choniates, AlKindi 
  3. ^ Nicetas Choniates, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ Niketas Choniates, Brockhaus Enzyklopädie 
  5. ^ Niketas Akominatos, LIBRIS, accesat în  
  6. ^ https://www.britannica.com/biography/Nicetas-Choniates  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  • Charles M. Brand, Byzantium Confronts the West, 1968 (ISBN 0-7512-0053-0).
  • Jonathan Harris, 'Distortion, divine providence and genre in Nicetas Choniates' account of the collapse of Byzantium 1180–1204', Journal of Medieval History, 26 (2000), p. 19–31.
  • Simpson & Efthymiadis (edd.). Niketas Choniates: A Historian and a Writer, 2009. (ISBN 9548446057)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]