Ocland, Harghita
Ocland | |||
Oklánd | |||
— sat și reședință de comună — | |||
| |||
Localizarea satului pe harta României | |||
Coordonate: 46°09′34″N 25°25′36″E / 46.15944°N 25.42667°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Harghita | ||
Comună | Ocland | ||
SIRUTA | 85252 | ||
Atestare documentară | 1546 | ||
Altitudine[2] | 507 m.d.m. | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 475 locuitori | ||
Fus orar | EET (+2) | ||
- Ora de vară (DST) | EEST (+3) | ||
Cod poștal | 537225 | ||
Prefix telefonic | +40 x66[1] | ||
Prezență online | |||
GeoNames | |||
Ocland în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 | |||
Modifică date / text |
Ocland (în maghiară Oklánd) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita, Transilvania, România.
Etimologie
[modificare | modificare sursă]Originea numelui localități nu poate fi determinată cu certitudine, existând mai multe ipoteze, provenind de la:[3]
- cuvântul săsesc-german „hochland” - ținut înalt, localitatea fiind considerată de germanici ca un punct de supraveghere a minelor de sare;
- cuvântul germanic pentru „ok” - stejar, referindu-se la existența pădurilor de stejar din preajma satului;
- variantă veche a numelui personal Ágnes (Aglonth).
În Republica Moldova există o localitate cu nume asemănător - Oclanda din raionul Soroca, cu etimologie, la fel, incertă.
Așezare
[modificare | modificare sursă]Localitatea este situată în partea de sud a județului Harghita, pe valea Homorodului Mic, la poalele sud-vestice ale Munților Harghitei, în Depresiunea Homoroadelor, pe drumul județean 131, Sânpaul - Ocland - Vârghiș.
Scurt istoric
[modificare | modificare sursă]Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul satului de-a lungul timpului, au adus dovezi materiale ale unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, în anul 1895, în locul numit "Dealul Pietros", s-au descoperit 19 tumuli aparținând culturii Jigodin. De pe teritoriul satului provine și un topor de piatră de la începutul epocii bronzlui.
În partea estică a satului, în apropiere de "Pădurea Riko", se află cetatea Kustály, formată dintr-un donjon central patrulater înconjurat de ziduri de piatră și mortar, datată în epoca medievală. În locul numit "Vârful Hășmașului" s-a identificat un bugus fortificat, cu șanț de apărare cu val de pământ și polisadă, în interior aflându-se umele unei bărăci din lemn. Materialele descoperite constă în ceramică romană și fragmente de vase de factură dacică.
Prima atestare documentară a satului datează din anul 1546 sub denumirea de Akland, iar în anul 1550 ca Ocland.[4]
Din anul 1876 satul Ocland a fost centru de plasă în comitatul Odorhei din Regatul Ungariei, apoi, din anul 1920, centru de plasă în județul Odorhei din Regatul României.
Din 1950 până în 1952 a făcut parte din Regiunea Stalin, iar din 1952 până în 1968 din Regiunea Autonomă Maghiară. Din 1968 până în prezent aparține de județul Harghita.
Economie
[modificare | modificare sursă]Economia localității este bazată pe activități în domeniul: agriculturii (prin cultivarea terenurilor), exploatării fânețelor, creșterii animalelor, prelucrării primare a lemnului, comerțului cu produse agricole și agroturismului.
Atracții turistice
[modificare | modificare sursă]- Biserica unitariană din Ocland, secolul al XVI-lea
- Castelul Kustály
- Castrul roman (Cetatea Hagymásvár)
- Poiana narciselor
Localități înfrățite
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Z. Makfalvi, L. Vifkori. Județul Harghita, Monografie, Ed. Sport Turism, București 1979
- V. Cavruc. Repertoriul Arheologic al județului Harghita, ISBN 973-99270-2-5
- I. Pisota, D. Bugă. Județul Harghita, Ed. Academniei RSR, București 1976
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom: 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
- ^ Google Earth
- ^ „Istoria satului Ocland (Oklánd)”. Primăria Ocland. Accesat în .
- ^ Monitorul localităților din Ardeal[nefuncțională], Vistai András János
|