Ziua cea mai lungă (titlul original: în englezăThe Longest Day) este un film american realizat în genul dramă documentară de război, produs în 1962 de un colectiv de regizori: Ken Annakin (exterioarele britanice și franceze), Andrew Marton (exterioarele americane), Bernhard Wicki (episoadele germane), Gerd Oswald (scenele de parașutare, neacreditat), Darryl F. Zanuck (nemenționat). Filmul este realizat după romanul omonim al scriitorului Cornelius Ryan.
Ziua cea mai lungă este o noțiune des folosită pentru Ziua-Z (în englezăD-Day), începutul Operațiunii Overlord, ziua debarcării aliaților în Normandia în 1944, deoarece pentru trupele aliaților, această zi părea să fie „fără de sfârșit” în încercarea lor de a debarca pe țărm, sub focul neîncetat al trupelor germane. Titlul este bazat pe remarca general feldmareșaluluiErwin Rommel, care în primăvara anului 1944 a spus ordonanței sale: „Credeți-mă Lang, primele 24 de ore ale invaziei sunt hotărâtoare, de ele depinde soarta Germaniei... Pentru Aliați și pentru Germania va fi cea mai lunga zi.”[2]
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Filmat într-un stil documentar dramatic (cu subtitrare care identifică diferiții participanți), filmul începe în zilele premergătoare zilei Z, concentrându-se pe evenimente de pe ambele părți ale Canalului Mânecii. Aliații așteaptă ca vremea proastă să ia o pauză, în timp ce anticipează reacția forțelor Axei care apără nordul Franței. În calitate de comandant suprem al Cartierului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, generalul Dwight Eisenhower ia decizia de a debarca după ce a examinat rapoartele inițiale ale vremii nefavorabile și rapoartele despre diviziile din cadrul Înaltului Comandament german cu privire la locul unde s-ar putea întâmpla o invazie și care ar trebui să fie răspunsul lor.
Mai multe scene documentează primele ore ale zilei de 6 iunie 1944: trupele aliate de parașutiști sunt trimise să ocupe locuri cheie în interiorul continentului, departe de plaje și arată reacția rezistenței franceze la vestea că invazia a început. Cronicizate sunt și evenimente importante în jurul Zilei Z: misiunile de transport cu planoare ale trupelor britanice pentru a se asigura că podul Pegasus nu este aruncat în aer de germani, contraatacurile lansate de parașutiști americani împrăștiați în jurul Sainte-Mère-Église, misiunile de infiltrare și sabotaj efectuate de rezistența franceză și agenții SOE și răspunsul trupelor Wehrmacht la invazie. De asemenea, este arătată incertitudinea comandanților germani cu privire la faptul că totul este un plan de pregătire a Aliaților de a debarca în zona strâmtorii Dover (a se vedea Operațiunea Fortitudine), de unde ofițerii superiori germani au presupus mereu că invazia va începe.
Filmul include scene ca de exemplu căderea unor parașutiști în centrul orașului Sainte-Mère-Église, avansul de pe malul plajelor din Normandia, atacul grupului american Ranger Assault Group asupra stâncilor Pointe du Hoc, atacul asupra Ouistreham de către forțele franceze libere și atacul asupra plajelor de către doi piloți Luftwaffe singuratici. Filmul se încheie cu un montaj care arată diferite unități aliate care își consolidează capetele de plajă înainte de a avansa spre interior, traversând Franța pentru a ajunge în cele din urmă în Germania.
