Adunările Ad-Hoc

	Istoria României
	; Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
	Epoca pietrei
	Epoca bronzului
	Epoca fierului
Dacia
	Cultura și civilizația dacică
	Războaiele daco-romane
	Dacia romană
Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în România
	Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
	Țara Românească
	Principatul Moldovei
Dominația otomană
	Țările Române la începutul epocii moderne
	Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
	Regulamentul Organic
	Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
	Războiul de Independență
Regatul României
	Primul Război Mondial
	Unirea Basarabiei cu România
	Unirea Bucovinei cu România
	Unirea Banatului cu România
	Unirea Transilvaniei cu România
	România în al Doilea Război Mondial
Comunismul în România
	Ocupația sovietică a României
	R.P. Română/R.P. Romînă
	R.S. România
Revoluția Română din 1989
	România după 1989
Vezi și
	Istoria românilor
	Istoria militară a României
	Istoriografia română
	Portal România; v • d • m

Adunările Ad-Hoc, mai cunoscute sub numele neoficial de Divanuri Ad-Hoc^[1], au fost adunări consultative convocate în 7 octombrie 1857 în Moldova și în 8 octombrie 1857 în Valahia, cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Divanurile erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii cu suprafete intinse de teren. ^{[necesită citare]}

Contextul istoric

Tratatul de la Paris (13/25 februarie - 18/30 martie 1856) care pune capăt Războiului Crimeii, pe lângă alte clauze referitoare la Principatele Române, prevedea:

„Art. 24 Majestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două principate, un Divan ad hoc compus de așa manieră încât să constituie reprezentarea cât mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste Divane sunt chemate să exprime voința populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor. O instrucțiune a Congresului va regla raporturile Comisiei cu aceste Divane^[2].”

Adunarea Ad-Hoc a Moldovei

Articol principal: Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei.

Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.^[3]^{:p. 9}

Adunarea Ad-Hoc a Valahiei

Divanul ad-hoc al Valahiei a fost format dintr-un număr de 100 de deputați (10 reprezentanți ai clerului, 34 de reprezentanți ai marilor proprietari, 17 reprezentanți ai micilor proprietari, 17 reprezentanți ai populației rurale și 22 reprezentanți ai populației urbane).^[4]

Cler

Mitropolitul Nifon
Episcopul Filotei de Buzău
Episcopul Clement de Argeș
Episcopul Calinic de Râmnic
Arhimandritul Ieronim, egumenul Mănăstirii Bistrița
Arhimandritul Atanasie, egumenul Mănăstirii Sadova
Protopopul Ioan, deputatul clerului din București
Protopopul Constantin, deputatul clerului din Argeș
Protopopul Vasile, deputatul clerului din Buzău
Protopopul Constantin, deputatul clerului din Râmnic

Evoluția evenimentelor

Hotărârile celor două adunări aveau, cu redactări ușor diferite, solicitări comune:

respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente;
unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România;
prinț străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării;
neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a Moldovei);
o Adunare obștească pe bază electorală cât mai largă (ambele adunări) „după datinele cele mai vechi ale țării” (Adunarea Ad-Hoc a Valahiei)^[5].

Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

În istoria modernă a României, funcționând efectiv între anii 1857- 1859, adunările ad-hoc ale celor două state românești, Țara Românească și Moldova, care au fost mandatate conform actelor normative ale Congresului de pace de la Paris din 1856, au devenit celebre prin folosirea cu eleganță a ceea ce nu fusese stipulat în condițiile inițiale ale Unirii Principatelor, impuse de către Marile Puteri de atunci. Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări), adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859.

Note

^ Focșeneanu, Eleodor: Istoria constituțională a României 1859-1991, pagina 17, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992.
^ Edouard Gourdon, Histoire du Congrès de Paris, Paris, 1857, pg. 28
^ Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei, în „Revista Ilustrată Generală”, anul III, no. 2-3, București, 1929
^ Însemnătatea Divanurilor Ad-hoc din Iași și București în istoria renașterii României - Dimitrie Sturdza (vol IV, 1911)
^ Focșeneanu, Eleodor: Istoria constituțională a României 1859-1991, pg. 17-18, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992.

Legături externe

Divanul ad-hoc de la Bucuresti, 21 oct 2008, Emanuel Bădescu, Ziarul de Duminică

[1] Focșeneanu, Eleodor: Istoria constituțională a României 1859-1991, pagina 17, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992.

[2] Edouard Gourdon, Histoire du Congrès de Paris, Paris, 1857, pg. 28

[3] Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei, în „Revista Ilustrată Generală”, anul III, no. 2-3, București, 1929

[4] Însemnătatea Divanurilor Ad-hoc din Iași și București în istoria renașterii României - Dimitrie Sturdza (vol IV, 1911)

[5] Focșeneanu, Eleodor: Istoria constituțională a României 1859-1991, pg. 17-18, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]