Alexandru Tell

Alexandru Tell
Date personale
Născut	18 noiembrie 1846 București, Țara Românească
Decedat	ianuarie 1925 (78 de ani)
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Premii	Medalia Apărătorii Independenței Ordinul Coroana României Crucea Trecerea Dunării Ordinul național „Steaua României”

Alexandru Tell (n. 18 noiembrie 1846, București – d. ianuarie 1925, București), a fost un general de divizie, pedagog și publicist militar român, directorul „Revistei Armatei” și „Revistei Artileriei”.

Familie

Alexandru a fost cel mai tânăr fiu al generalului și omului politic român Christian Tell (1808-1884) și al Târșiței Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean. Soții au avut 13 copii: șapte fete și șase băieți, Alexandru fiind al treilea fiu.

Alexandru Tell s-a căsătorit la 8 aprilie 1879 cu Elena Perticari (de care a divorțat în 1885), cu care a avut doi fii: Alexandru (n. 4 ianuarie 1880, București) și Alexandru Cristian (n. 20 decembrie 1880, București - d. 22 septembrie 1939, Râmnicu Sărat). Ultimul a fost avocat, publicist, scriitor, comandant legionar și șef legionar al județului Romanați (actual județul Olt). Arestat în 1938, condamnat la 7 ani închisoare, în procesul elitei legionare din iulie 1938 și deținut în închisoarea Râmnicu Sărat, a fost asasinat de autorități la Râmnicu Sărat în noaptea de 21/22 septembrie 1939, în masacrul elitei legionare, fiind apoi reabilitat prin rejudecarea în 1940 a procesului din 1938. Reînhumat la Predeal în 1940, a fost scos și adus de mama sa în București, în cripta familiei Tell de la Cimitirul Bellu.

Carol I la bateria de artilerie din Calafatl

Asaltul asupra redutei Bucova, în apropiere de Plevna, 1877

Biografie

Cariera militară

Tell a fost trimis la vârsta de 13 ani să urmeze Școala Militară din București (1859). După absolvirea studiilor, a fost înaintat la gradul de sublocotenent (10 iulie 1864), obținând un concediu spre a merge în Franța, la Politehnica din Paris, precum și la „Școala Specială de Artilerie și Geniu” (École d'application de l'artillerie et du génie) din Metz, unde s-a perfecționat în arma artilerie. După revenire în țară a devenit locotenent pe 1 august 1868, apoi căpitan pe 1 ianuarie 1871, deținând diferite funcții în Direcția Armelor Speciale (artilerie și geniu) din Ministerul de Război.

În ziua de 1 ianuarie 1876 a fost numit maior și director al Direcției Armelor Speciale, apoi, în Războiul de Independență al României, comandant al divizionului 2 din Regimentul 2 Artilerie (1877-1878). În fruntea bateriilor sale, a luat parte la bombardarea Vidinului de la Calafat și la luptele din jurul Plevnei, evidențiindu-se mai ales în luptele de la Opanez din 28 noiembrie 1877, apoi la Vitbol și Nazir-Mahala, Belarada, Novo Selo și Tatargic, precum și la toate acțiunile de la sud de Vidin, la 1 martie 1878, revenind în parcul din Calafat unde se afla în iulie 1877. Tunurile divizionului său, alături de cele ale Regimentului 1 artilerie, au grăbit ocuparea marilor redute turcești. Pentru meritele dobândite în acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur.

Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883, după acea comandant al Regimentului 1 Artilerie (1885), Regimentului 4 Artilerie (1885), Regimentului 5 Artilerie (1886-1887) precum șef de stat major al Corpului 1 Armată, în sfârșit al Regimentului 7 Artilerie (1887-1888). Între 1888-1889 a fost comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu.

Cu avansarea sa la rangul de colonel, pe 16 aprilie 1889, a căpătat diferite funcții în rând: comandant al Brigăzii 2 Artilerie (1889-1890), comandant al garnizoanei București (1890-1891), comandant al Brigăzii 1 Artilerie (1891), ajutor al Inspectorului Artileriei (1891-1893), comandant al Școlii de ofițeri de infanterie (1893-1894), șef de stat major al Corpului 4 Armată (1895-1897), iar de la 1897-1899 comandant al artileriei Cetății București.

Pe 24 aprilie 1899, Alexandru Tell a fost numit general de brigadă și comandant al Brigăzii 3 Artilerie (1899-1900), apoi al artileriei Corpului 2 Armată (1900-1902). Avansat la gradul de general de divizie a preluat responsabilitatea mai întâi peste Diviziei 1 Infanterie (1902-1904), după acea a Diviziei 8 Infanterie (1904-1907).

În 1907, la vârsta de 61 de ani, generalul a demisionat intrând la pensie, convins că într-o armată mică limita maximă de vârstă nu trebuia să treacă de 60 de ani, dar a continuat să activeze mulți ani în fruntea Societății "Virtutea Militară" a ofițerilor veterani și să conducă „Revista Armatei” și „Revista Artileriei”. După trecerea în rezerva a fost ales senator de Gorj și vicepreședinte al Senatului. În anul 1912 a participat, ca vicepreședinte al Senatului, la dezvelirea statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Iași și a publicat în Revista Armatei, al cărui director era, pe 27 mai, un amplu reportaj de la acest eveniment.

Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la înființarea Brigăzii 17 Artilerie Bârlad la data de 1 noiembrie 1990, în titulatura brigăzii s-a adăugat numele onorific de „General Alexandru Tell”.

Publicistul

Alexandru Tell ca colonel

În anul 1883, Tell a înființat împreună cu locotenent-colonelul Ion Argetoianu (tatăl viitorului politician Constantin Argetoianu), „Revista Armatei”, din al cărui comitet diriginte a făcut parte mulți ani, publicând articole chiar din primul an de apariție, iar după moartea generalului Henrich Herkt în 1908, a preluat directoratul revistei. În anul 1912, când revista sărbătorea 30 de ani de existență, în articolul „Câteva cuvinte asupra Revistei Armatei și fondatorilor ei” s-a apreciat elogios activitatea generalului.

În anul 1887, ofițerul se numără printre inițiatorii și membrii fondatori ai „Revistei Artileriei”, în fruntea căreia s-a aflat în perioada 1899-1913. Pe timpul directoratului său, revista a desfășurat o activitate prodigioasă pentru propășirea artileriei române renăscute la 10 noiembrie 1843 și pentru ridicarea nivelului de pregătire artileristică al ofițerilor și tunarilor armatei române. În 1938, la a 50-a aniversare a revistei, conducerea a apreciat rolul jucat de acesta, astfel: „Directorul care a condus mai mult timp destinele Revistei Artileriei a fost generalul Alexandru Tell: 25 de ani. Nici un alt director nu a condus mai mult ca 5 ani. Am putea zice că opera Revistei Artileriei în primele trei decenii este strâns legată de numele generalului Alexandru Tell”.

Decorații

Alexandru Tell a fost un ofițer mult decorat, între altele cu:

• Comandor al Ordinului „Coroana României”
• Comandor al Ordinului „Steaua României”
• Ofiter al Ordinului „Steaua României”
• Ordinul regal român „Virtutea Militară” de aur
• Crucea regală română „Trecerea Dunării”
• Medalia regală română a „Apărătorilor Independenței”
• „Semnul onorific” de aur
• Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878 a împăratului Alexandru al II-lea

Bibliografie

• V. Apostol, C. Ucrain: Militari în slujba științei și culturii, Editura Pro Transilvania, București, 2002, p. 363-368
• Elisabeta Aron: Generalul Alexandru Tell, luptător pentru independentă și participant activ la îmbogățirea patrimoniului Muzeului militar din București, în: Studii și materiale de muzeografie și istorie militară, MMC, tom 9/1976, p. 201-207
• Col. prof. univ. dr. Adrian Stroea: „Din elita artileriei”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei București 2012, p. 319-324