Sari la conținut

Amanita fulva

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Amanita fulva
Turtă roșie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Amanitaceae
Gen: Amanita
Specie: A. fulva
Nume binomial
Amanita fulva
(Schaeff.) Fr. (1815)
Sinonime
  • Agaricus fulvus Schaeff. (1774)
  • Amanita vaginata var. fulva (Fr.) Gillet (1874)
  • Amanitopsis vaginata var. fulva (Fr.) Sacc. (1887)
  • Amanitopsis fulva (Fr.) W.G.Sm. (1908)
  • Vaginata fulva (Fr.) A.H.Sm. (1949)
Modifică text Consultați documentația formatului

Amanita fulva (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1815), din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita,[1] denumită în popor turtă roșie[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor. Acest burete destul de comun în România, Basarabia și Bucovina de Nord se poate găsi, crescând solitar sau în grupuri mici, pe sol acru, sărac și umed, preferat prin turbării, dar de asemenea în păduri de conifere precum în cele mixte sub fagi, mesteceni, moizi sau pini, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Descriere

[modificare | modificare sursă]

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

Schaeff.: Agaricus fulvus
  • Pălăria: are un diametru de aproximativ 3-7 (9) cm, este destul de fragilă, fiind amenajată central peste picior. După ruperea vălului universal crește repede, căpătând un aspect ovoidal respectiv de clopot cu marginea răsfrântă în jos. În timpul evoluției se aplatizează din ce în ce mai mult, cu o adâncitură în mijloc, prezentând acolo aproape mereu un cocoș mic și turtit. Marginea este clar striată, striațiile fiind strâmte și ating adesea o treime al diametrului pălăriei. Cuticula este tânăr lucioasă, mai târziu satinată, la umezeală unsuroasă, culoarea variind de la galben-portocaliu peste roșiatic până la brun-roșcat închis, marginea fiind mereu de culoare mai deschisă. Poartă numai rar resturi albicioase ale vălului universal pe pălărie.
  • Lamelele: sunt libere, destul de înghesuite, adâncite, subțiri și inegale, cu lame intermediare, arătând odată cu maturitatea muchii bombate. Ele sunt albe și nu se decolorează la atingere.
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 8-14 (18) cm și un diametru de 1-2 cm, este cilindric subțiat către vârf precum ușor umflat la bază (dar niciodată cu bulb), fragil, neted, adesea presărat cu solzișori foarte fini albi și nu prezintă un inel. Interiorul este mai întâi plin, apoi găunos. Tulpina albă până deschis brun-roșcată sfârșește într-o volvă persistentă, nu prea lată, deseori destul de înaltă, semiliberă și lobată (pricinuit vălului universal). Suprafața volvei este albicioasă, dar adesea spoită de pete roșu-maronii.
  • Carnea: este albă până slab gălbuie și fragedă, ocazional ceva apoasă în pălărie, și în picior de o consistență relativ făinoasă, fiind toxică în stare crudă, fără miros și cu gust dulceag.
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt sferici până rotunjori, netezi, translucizi, hialini și neamilozi (nu se decolorează cu Iod) și au o mărime de 9,5-12,5 x 9,7-12,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile în formă de măciucă și fără catarame măsoară 60-65 x 12-15 microni.[3][4]
  • Reacții chimice: Coaja piciorului și volva se decolorează cu anilină imediat în roșu de vin, apoi maro și cu tinctură de Guaiacum dopă două minute albastru, carnea tijei cu fenol maro ca ciocolata.[6]
  • A. fulva, lamele
    A. fulva, lamele
  • A. fulva, volvă
    A. fulva, volvă
  • A. fulva ca „boboc”
    A. fulva ca „boboc”
  • A. fulva tânără
    A. fulva tânără
  • Amanita fulva mai bătrână
    Amanita fulva mai bătrână
  • A. fulva foarte bătrână
    A. fulva foarte bătrână

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Dacă se dă seama că turta roșie nu are bulb sau manșetă (inel), ea nu poate fi confundată cu Amanitele otrăvitoare sau letale. Totuși se întâmplă nu rar intoxicații cu Amanita pantherina.[7] Asemănătoare precum cu toate inofensive sunt de exemplu: Amanita battarrae,[8] Amanita beckeri,[9] Amanita crocea,[10] Amanita flavescens,[11] Amanita lividopallescens,[12] Amanita mairei,[13] Amanita umbrinolutea,[14] Amanita vaginata[15] sau cu mai marea Amanita ceciliae.[16]


Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Amanita battarrae
    Amanita battarrae
  • Amanita beckeri
    Amanita beckeri
  • Amanita ceciliae
    Amanita ceciliae
  • Amanita crocea
    Amanita crocea
  • Amanita flavescens
    Amanita flavescens
  • Amanita fulva
    Amanita fulva
  • Amanita lividopallescens
    Amanita lividopallescens
  • Amanita mairei
    Amanita mairei
  • !!Amanita pantherina!!
    !!Amanita pantherina!!
  • Amanita umbrinolutea
    Amanita umbrinolutea
  • Amanita vaginata
    Amanita vaginata

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Turta roșie este ca toate ciupercile acestui gen toxică în stare crudă (provoacă tulburări digestive), mai departe conține puțină hemolizină (care poate distruge celulele roșii din sânge și se descompune la peste 70 ° C),[17] dar gătită este comestibilă, toxinele fiind complet distruse prin tratamentul termic (ciuperca se taie în mod normal felii sau în jumătate). Cuticula se curăță mereu de resturile vălului universal pentru rafinarea gustului. De altfel, buretele poate fi preparat ca Amanita rubescens sau Amanita caesarea .

Dați atenție și nu poziționați această ciupercă fragilă sub specii mai mari și grele în coș! Ea poate fi adusă acasă în întregime și nevătămată în coș, dacă tăiați imediat după cules capacul și îl așezați între două frunze mai mari, de exemplu de captalan, ferigă, nuc, podbal, porumb etc.[18]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 500, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 26-27 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 252-253, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 276, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 100-101, ISBN 3-405-11774-7
  8. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 252-253, ISBN 978-3-440-14530-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 22-23, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-29, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 26-27, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Roberto Galli: „Le Amanite: atlante pratico-monografico per la determinazione del genere Amanita Pers.”, Editura Edinatura, Milano 2001, p. 84
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 128-129, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 26-27 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 30-31, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Dietmar Winterstein: „Hämolysine in Pilzen - Attacken auf die roten Blutkörperchen”, în: Karin Montag (ed.): „Der Tintling – Die Pilzzeitung”. nr. 22, 2000, p. 10-25
  18. ^ Pilzforum 123

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto vol. 1-3, 6 (vezi mai sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Amanita_fulva&oldid=16572271