Anton Doncev
| Anton Doncev | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Anton Nikolov Doncev  |
| Născut | [1][2][3] Burgas, Regatul Bulgariei |
| Decedat | (92 de ani)[4][5] Stolicina obștina, Sofia-capitala, Bulgaria[5] |
| Cetățenie |  Bulgaria |
| Ocupație | scriitor politician scenarist |
| Limbi vorbite | limba bulgară[6] |
| Studii | Universitatea din Sofia |
| Opere semnificative | Vremuri de răscruce |
| Note | |
| Premii | Ordinul Stara Planina[*] Sv. sv. ravnoapostoli Kiril i Metodi[*] Iordan Iovkov (nagrada)[*] Saint Paisius of Hilendar State Prize[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Anton Nikolov Doncev (în bulgară Антон Николов Дончев, n. , Burgas, Regatul Bulgariei – d. , Stolicina obștina, Sofia-capitala, Bulgaria) a fost un scriitor bulgar de romane istorice și scenarist de filme dramatice istorice bulgare.[7] Din 2003 este membru al Academiei Bulgare de Științe. Este cunoscut în țară și în străinătate pentru romanul său Vremuri de răscruce (în bulgară Време разделно).
Biografie
[modificare | modificare sursă]A absolvit Liceul din Veliko Tărnovo în 1948 și a absolvit „Dreptul” la Universitatea din Sofia în 1953. A demisionat din prestigiosul post de judecător la Veliko Tarnovo și a început să scrie ca profesie.
Activitate politică
[modificare | modificare sursă]Anton Doncev este co-fondator al Comitetului de Creație „Consolidare”, format din persoane apropiate Partidului Comunist Bulgar până în 10 noiembrie 1989, și în prezent din persoane aflate în Partidul Socialist Bulgar, comitet în care se află și fostul președinte bulgar Gheorghi Părvanov, precum și alți scriitori, editori, sportivi și actori.
Familie
[modificare | modificare sursă]Prima soție a lui Anton Doncev a fost maestra bulgară de șah Evelina Trojanska. Anton Doncev, la aniversarea a 79 de ani, s-a căsătorit cu Rayna Vasileva, în vârstă de 64 de ani, fostă jurnalistă de la Radioul Național Bulgar.[8]
Lucrări scrise
[modificare | modificare sursă]Primul său roman, Mărturia lui Samuel, a fost publicat în 1961. Cea de-a doua carte a sa a fost Vremuri de răscruce, care a descris islamizarea în țările bulgare a populației din munții Rodopi în secolul al XVII-lea. Scris în 1964, în doar 41 de zile (conform mărturiei autorului), scriitorul a devenit celebru cu acest roman. Vremuri de răscruce a fost tradus și publicat în străinătate. A avut o nominalizare din partea Fundației Jane și Irving Stone pentru cel mai bun roman istoric.
Romanul Vremuri de răscruce a fost ecranizat în 1987 de regizorul Liudmil Staikov. Filmul Vremea cruzimii a fost împărțit în două părți (capitole) 1. Amenințarea (заплахата) și 2. Cruzimea (насилието). În iunie 2015, Vremea cruzimii a fost ales cel mai îndrăgit film al telespectatorilor bulgari în „Pantofii lustruiți ai cinematografiei bulgare” („Лачените обувки на българското кино“), un sondaj la scară largă a publicului de către Televiziunea Națională Bulgară.[9]
Pentru cititorii bulgari, Vremuri de răscruce este a doua cea mai mare carte din toate timpurile, potrivit sondajului Golyamoto chetene din 2008 – 2009 realizat de către Televiziunea Națională Bulgară. Pe primul loc s-a clasat lucrarea lui Ivan Vazov, Sub jug (în bulgară Под игото).[10][11][12][13]
Controverse
[modificare | modificare sursă]O serie de surse contemporane indică faptul că romanul Vremuri de răscruce a fost comandat de regimul comunist ca parte a unei campanii de propagandă în sprijinul asimilării forțate a turcilor bulgari în anii 1960, în sprijinul așa-numitului „Proces de renaștere” (în bulgară Възродителен процес). Acuzații similare au fost aduse și ecranizării romanului, Vremea cruzimii.[14][15][16][17]
La sfârșitul anului 2013, scriitorul a răspuns personal acestor atacuri și a negat că romanul ar fi fost comandat de cineva, precizând că acesta a fost scris pe baza unor evenimente istorice documentate.[18][19] Cu toate acestea, unele mijloace de comunicare susțin că evenimentele pe care romanul le recreează se bazează pe documente istorice false.[20]
Comitetul Nobel a publicat informații despre candidații la Premiul Nobel pentru literatură pentru o perioadă de 50 de ani,[21] iar numele lui Anton Doncev nu a apărut printre cei aproximativ 80 de candidați din 1964 și 1965 (când a apărut Vremuri de răscruce).[22][23]
Cu toate acestea, potrivit unor ziare bulgare, Anton Doncev a fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru literatură, devenind al doilea bulgar care a fost nominalizat la acest premiu. Conform acestor publicații, nominalizarea sa a fost retrasă din cauza intrigilor unor oameni invidioși.[24] Din nou, potrivit presei bulgărești, în 2005 Anton Doncev ar fi pierdut cu un singur vot în fața britanicului Harold Pinter, iar în 2006 a fost depășit de romancierul turc Orhan Pamuk.[25]
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mărturia lui Samuel, Сказание за времето на Самуила, 1961
- Vremuri de răscruce,[26] 1964 (Време разделно, 33 traduceri în limbi străine -în 2008, ecranizare în 1987)
- Nouă fețe ale omului, Девет лица на човека, 1989
- Povestea hanului Asparuh, a cneazului slav și a preotului Teres, Сказание за хан Аспарух, княз Слав и жреца Терес, 1968 - 1992
- Ciudatul Cavaler al cărții sacre, Странният рицар на свещената книга, 1998
- Cele trei vieți ale lui Krakra, Трите живота на Кракра, 2007
- Legendele celor două comori, Легенди за двете съкровища, 2015
- Umbra lui Alexandru cel Mare, Сянката на Александър Велики, 2016 [27]
Filme
[modificare | modificare sursă]- Vremea cruzimii, Време на насилие (1988)
- Milioanele lui Privalov, Милионите на Привалов (1983)
Este un miniserial germano-bulgar (Die priwalov'schen Millionen) cu 6 episoade.[28] Ecranizare a romanului omonim scris de Dmitri Mamin-Sibiriak.
- Întoarcerea de la Roma, Завръщане от Рим (1977)
- De cealaltă parte a oglinzii, От другата страна на огледалото (1977)
- Ardeți, să fie lumină, Изгори, за да светиш (1976)
- Haita, Глутницата (1972)
- Kaloyan, Калоян (1963)
Film istoric dramatic despre țarul Ioniță Caloian.[29]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Anton Dontchev, Babelio
- ^ Антон Дончев, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ Anton Dončev, The Fine Art Archive
- ^ https://bntnews.bg/news/pochina-pisatelyat-anton-donchev-1211263news.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b https://btvradio.bg/ot-efira/na-92-godini-pochina-akad-anton-donchev.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Bulgarian Intellectuals Urge Support for Irina Bokova’s Nomination for Top UN Job, novinite.com
- ^ "Anton Donchev became a bridegroom of 79!", blitz, 23 January 2011
- ^ "Time of Parting" is the favorite film of Bulgarian viewers ", BNT, 7 June 2015
- ^ „Intense Literature 12: Time of Parting, the row must go on”.
- ^ „Book Review – TIME OF PARTING By Anton Donchev”. .
- ^ Donchev, Anton (). „Time of parting: a novel”. Owen – via Google Books.
- ^ „Време разделно”. www.goodreads.com.
- ^ „Проблемът за достоверността на някои домашни извори, трайно залегнали в българската историография - Акцент, Анализ, Анализи”. .
- ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Кого разделя "Време разделно" - Публикации на БХК - Български хелзинкски комитет - Български хелзинкски комитет”. www.bghelsinki.org.
- ^ „Антонина Желязкова: Манипулацията "Време разделно" навършва 30 години”. www.dnevnik.bg.
- ^ „bTV Media Group - bTV”. www.btv.bg.
- ^ „Акад. Антон Дончев: "Време разделно" не е поръчка”. www.24chasa.bg.
- ^ „Църквата направи светец измислен човек в Родопите”. .
- ^ „Nomination and selection of Literature Laureates”. NobelPrize.org.
- ^ „Nomination%20Archive”. NobelPrize.org. .
- ^ Förteckning över förslag till Nobelpriset i litteratur 1965, svenskaakademien.se
- ^ „Скандалите за Нобел - Литература - Стандарт Нюз”. web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Марица, Екип (). „Пловдив посочи българин за Нобелова награда!”. marica.bg.
- ^ „Anton Doncev - Vremuri de rascruce” – via www.targulcartii.ro.
- ^ Panko Anchev, "Power as a Creator of History", in the newspaper Duma, issue no. 36, 13 February 2016
- ^ „Die priwalov'schen Millionen” – via www.imdb.com.
- ^ „Kaloyan” – via www.imdb.com.
