Sari la conținut

Aristotel Stamatoiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aristotel Stamatoiu (6 octombrie 1929 - 28 martie 2016) a fost șeful serviciilor secrete din România în perioada 1 decembrie 1984 - 6 ianuarie 1990.

Născut la 6 octombrie 1929, în comuna Scoarța, județul Gorj, Aristotel Stamatoiu își finalizează studiile liceale la Tg. Jiu (1949) după care urmează cursurile Facultății de Comerț și Cooperație din cadrul Institutului de Studii Economice și Planificare din București (1949-1952). Aristotel Stamatoiu a fost membru de partid din 1959. [1] Aristotel Stamatoiu a fost membru în CC al PCR.[2]

În anul 1972 era colonel, adjunct al șefului Direcției a III-a - Contraspionaj - a Securității. În anul 1981 era general-maior, șeful Direcției III, ulterior secretar de stat.

La data de 1 decembrie 1984, a fost numit în funcția de adjunct al ministrului de interne și șef al Centralei de Informații Externe, din cadrul Direcției Securității Statului.

La data de 6 ianuarie 1990, ca urmare a schimbării regimului comunist, generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu este eliberat din funcția de adjunct al ministrului de interne [3] și trecut în rezervă.[4]

  1. ^ http://www.cnsas.ro/documente/2004%20-%20Membrii%20CC.pdf
  2. ^ Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român (IV), jurnalul.ro, arhivat din original la , accesat în  
  3. ^ Decretul nr. 25 din 6 ianuarie 1990 privind eliberarea din funcție a unor generali
  4. ^ Decretul nr. 26 din 6 ianuarie 1990 privind trecerea în rezervă a unor generali


Predecesor:
gen. Nicolae Pleșiță
Șeful Centralei de Informații Externe
1 decembrie 1984 - 6 ianuarie 1990
Succesor:
gen. Mihai Caraman