Bătălia de la Magenta

Parte a celui de-al Doilea Război de Independență Italian

Bătălia de la Magenta de Gerolamo Induno. Musée de l'Armée, Paris

Informații generale

Perioadă	4 iunie 1859^[1]
Loc	Magenta, în actuala Italia 45°27′22″N 8°48′7″E ({{PAGENAME}}) / 45.45611°N 8.80194°E
Rezultat	victoria franco-sardă

Beligeranți

Al Doilea Imperiu Francez

Regatul Sardiniei

Imperiul Austriac

Conducători

împăratul Napoleon al III-lea

Victor Emmanuel al II-lea

Marechal Mac-Mahon

Feldmarschall Ferenc Gyulay

Efective

49.945 infanteriști^[2]

1.207 cavaleriști

87 tunuri

58.183 infanteriști^[3]

3.435 cavaleriști

152 tunuri

Pierderi

4.585

707 morți
3.223 răniți

655 dispăruți

10.226

1.368 morți
4.358 răniți

4.500 dispăruți

Bătălia de la Magenta a avut loc pe 4 iunie 1859, în cadrul celui de-al Doilea Război de Independență Italian, încheindu-se cu victoria armatelor franco-sarde sub comanda împăratului Napoleon al III-lea împotriva armatei austriece conduse de mareșalul Ferencz Gyulai.

Luptele s-au desfășurat în apropierea orașului Magenta din nordul Italiei pe 4 iunie 1859. Armata lui Napoleon al III-lea a traversat râul Ticino și a încercuit flancul drept al armatei austriece, forțând armata austriacă comandată de Gyulai să se retragă. Spațiul restrâns al terenului de luptă, format din livezi vaste străpunse de râuri și canale de irigații, nu a permis realizarea unor manevre elaborate. Austriecii au transformat fiecare casă într-o fortăreață în miniatură. Greul luptelor a fost suportat de cei 5.000 de grenadieri din Garda Imperială franceză, care purtau în mare parte uniforme croite în stilul Primului Imperiu. Bătălia de la Magenta nu a fost deosebit de grea, dar a reprezentat o victorie decisivă pentru forțele franco-sarde. Patrice Maurice de MacMahon a fost ridicat la rangul de Duce de Magenta pentru contribuția sa în această bătălie și a devenit mai târziu președinte al celei de-a Treia Republici Franceze.

Coaliția franco-piemonteză a fost formată în majoritate covârșitoare din trupe franceze (1.100 de piemontezi și 58.000 de francezi). Victoria ei poate fi considerată, prin urmare, în mod substanțial o victorie franceză.

Urmări

O substanță producătoare a culorii magenta a fost descoperită în anul 1859 și a fost numită după această bătălie,^[4] așa cum a fost și Boulevard de Magenta din Paris.

Note

^ Ambès, Intimate Memoirs of Napoleon III: Personal Reminiscences of the Man and the Emperor, 1912, P. 148.
^ Brooks 2009, p. 37.
^ Brooks 2009, p. 38.
^ Cunnington, C. Willett, English Women's Clothing in the Nineteenth Century, Dover Publications, Inc. New York 1990, page 208

Bibliografie

Brooks, R. (2009). Solferino 1859: The Battle for Italy's freedom. Osprey Publishing. ISBN 978-1-84603-385-8.

[1] Ambès, Intimate Memoirs of Napoleon III: Personal Reminiscences of the Man and the Emperor, 1912, P. 148.

[FOOTNOTEBrooks200937-2] Brooks 2009, p. 37.

[FOOTNOTEBrooks200938-3] Brooks 2009, p. 38.

[4] Cunnington, C. Willett, English Women's Clothing in the Nineteenth Century, Dover Publications, Inc. New York 1990, page 208

[1]

[2]

[3]

[4]