Sari la conținut

Bătălia de la Orbic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Orbic
Informații generale
Perioadă Modificați la Wikidata
LocOrbic, Ținutul Bacăului
46°45′20″N 26°41′16″E ({{PAGENAME}}) / 46.7555°N 26.6877°E
RezultatVictorie a lui Ștefan cel Mare
Casus belliSuccesiunea la tronul Principatului Moldovei
Beligeranți
• Ștefan ce Mare
• Țara Românească		• Principatul Moldovei
Conducători
Ștefan cel Mare (pretendent la domnie)Petru Aron (domn aflat în exercițiul funcțiunii)
Efective
• 6.000 (aproximativ)
• • Corp de oaste din Țara de Jos a Principatului Moldovei
• • Corp expediționar⁠(en)[traduceți] din Țara Românească		• ?
• • Oastea Domniei din Principatul Moldovei
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Bătălia de la Orbic a fost o luptă între oștile conduse de Ștefan cel Mare și Petru Aron desfășurată la Orbic (azi, cartier al orașului Buhuși). A fost a doua confruntare armată între cei doi voievozi, după Bătălia de la Doljești din 12 aprilie 1457. Ambele bătălii au fost câștigate de Ștefan cel Mare, care și-a învins astfel rivalul la tronul Moldovei.

Datarea acestui eveniment a fost supusă mai multor revizuiri critice în literatura istoriografică și „rămâne încă o problemă a medievisticii ștefaniene”.[1] În funcție de soluționarea ei, diferă și interpretarea dată unor detalii privind contextul, premisele și consecințele bătăliei.

Beligeranții[modificare | modificare sursă]

În bătălie s-au confruntat fostul domn al Moldovei, Petru al III-lea Aron, și succesorul lui, Ștefan al III-lea cel Mare.

Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare (1483)

Petru Aron a ridicat pretenții la domnie ca fiu și moștenitor al lui Alexandru cel Bun. El a obținut tronul în 1451, asasinându-l mișelește pe predecesorul său, Bogdan al II-lea. Acesta fusese și el un fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și tatăl tânărului voievod Ștefan, pe care l-a asociat la domnie încă din 1450. La început, Petru Aron și-a păstrat tronul doar pentru scurte perioade de timp, fiind înlăturat de la putere în două rânduri de către fostul său complice Alexăndrel, pe care l-a învins definitiv abia în 1455.

Tânărul Ștefan a fost silit să părăsească Moldova după asasinarea tatălui său și s-a refugiat pentru o vreme în Transilvania, împreună cu Vlad Țepeș, cu care avea legături de rudenie. În 1456, l-a însoțit pe acesta din urmă în Țara Românească. Devenit domn acolo, Vlad Țepeș i-a pus la dispoziție o oaste munteană, cu care Ștefan s-a întors în Moldova în aprilie 1457 pentru a-l înfrunta pe Petru Aron. Corpului expediționar i s-au adăugat sprijinitori din Țara de Jos a Moldovei, efectivele lui Ștefan ridicându-se în total la circa șase mii de oameni.[2]

Prima confruntare dintre cele două tabere a avut loc la 12 aprilie 1457, în Bătălia de la Doljești, câștigată de Ștefan cel Mare. Deși există încă incertitudini cu privire la localizarea acestei prime lupte (pe Siret, în apropiere de Suceava sau în apropiere de Roman?),[3] în schimb datarea ei este relativ precisă și acceptată în mod unanim ca marcând începutul domniei lui Ștefan cel Mare în Moldova.

Învins la Doljești, Petru Aron a reușit să scape și să se refugieze în Polonia. A doua confruntare militară hotărâtoare cu Ștefan cel Mare a fost cea de la Orbic. Locul, care mai apare menționat și în varianta „Arbic” în unele surse slavone,[4] nu este controversat: se admite că este vorba despre un toponim (pârâu, deal, sat)[5] din apropierea orașului Buhuși de azi. În schimb, data desfășurării bătăliei face obiectul mai multor încercări de reconstrucție, provocate de sesizarea unor inadvertențe la nivelul surselor analizate.

Sursele[modificare | modificare sursă]

Principalul izvor narativ care menționează bătălia de la Orbic este Letopisețul Țării Moldovei redactat de Grigore Ureche la mijlocul secolului al XVII-lea. Pentru începutul domniei lui Ștefan cel Mare, în anul 6965 (1457), cronicarul relatează:

„Acest domn, Ștefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Țara Muntenească cu multă mulțime de oaste muntenească și din țară adunați și au intrat în țară. Și silind spre scaunul Sucévii, i-au ieșitu inainte Pătru vodă Aron pe Sirétiu, la Doljăști, la tină, și s-au lovitu în zioa de joi mari, aprilie 12, și înfrânse Ștefan vodă pe Aron. Ci Aron vodă nu să lăsă cu atâta, ci de iznoavă s-au bulucitu și al doilea rându; să lovi la Orbic și iară birui Ștefan vodă. Și-l prinse pe Pătru vodă Aron și-i tăie capul, de-și răsplăti moartea tătâne-său, lui Bogdan vodă.”
—Grigore Ureche[6]
Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei:
„După doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron...”
(copie din sec. al XVII-lea)

Textul cronicii continuă imediat cu pasajul celebru „Cându s-au strânsu țara la Direptate”, care descrie adunarea „în câmp” a reprezentanților „țării” pentru a-l aclama pe Ștefan și a-l recunoaște ca domn, ungerea lui și preluarea steagului țării Moldovei, înainte de a intra în cetatea de scaun a Sucevei.

Asupra acestor evenimente, cronicarul revine însă în capitolul „De un Pătru vodă, ce i-au tăiat capul craiul leșescu vă leato 7009” situat spre sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare (1501). În acel loc, soarta lui Petru Aron după bătălia de la Orbic este descrisă altfel. Alungat de Ștefan, el ar fi trecut în Țara Ungurească, de unde l-a îndemnat pe Matia Corvin să pornească în campania împotriva Moldovei pentru a-l repune pe tron. După înfrângerea suferită în Bătălia de la Baia și moartea regelui Ungariei, el s-a refugiat în Polonia încercând să uneltească de acolo împotriva lui Ștefan, dar acesta, „împăcându-se cu craiul leșescu”, a obținut decapitarea rivalului său.[7]

„De moartea acestui Pătru vodă nu scriu toți într-un chip, că létopisețul cel moldovenescu scrie că daca au venitu Ștefan vodă cu oastea muntenească, s-au lovitu cu Pătru vodă la Doljăști pre Sirétiu și al doilea rându la Orbic și tot au izbânditu Ștefan vodă și au prinsu pre Pătru vodă și i-au tăiatu capul.
Iară cronicariul cel leșesc scrie că daca au biruit Ștefan vodă pre Pătru vodă, au scăpatu Pătru vodă la unguri și décii toate pre rându, precum scrie mai sus.”
—Grigore Ureche[8]

Cronicarul nu stăruie mai departe asupra diferențelor, „ci oricum au fostu, tot să tocmescu că izbânda tot au fostu la Ștefan vodă, iară lui Pătru vodă tot să află că i-au tăiat capul”.[8]

Textul lui Grigore Ureche a fost redactat la o distanță de aproape două secole de la aceste evenimente. El se bazează, la rândul său, pe alte izvoare mai vechi, dintre care cele mai importante au fost un „letopiseț moldovenesc” (sursă internă) și un „letopiseț leșesc” (sursă externă). „Letopisețul leșesc” (numit uneori și „latinesc”) este o cronică publicată la sfârșitul secolului al XVI-lea de polonezul Ioachim Bielski⁠(pl)[traduceți]. Textul ei s-a păstrat și permite recunoașterea cu ușurință a informațiilor provenite de acolo.[9]

„Letopisețul moldovenesc” a fost o lucrare, astăzi pierdută, redactată în limba română de Eustratie logofătul, un cronicar menționat de Miron Costin ca primul care a scris în limba țării, înainte de Ureche. Pentru știrile despre secolul al XV-lea, acest letopiseț a folosit și a tradus vechile cronici slave ale Moldovei. Informația despre bătălia lui Ștefan cel Mare de la Orbic provine din acele surse.[10]

Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI care s-au păstrat permit reconstituirea filiației lor și indică existența la origine a unui prototip comun, o cronică oficială redactată probabil chiar la curtea lui Ștefan cel Mare și în timpul domniei sale.[11] Dintre diferitele variante ulterioare care se bazează pe acest prototip pierdut, textul cel mai apropiat, atât cronologic cât și sub raportul fidelității sale, este așa-numitul Letopiseț anonim al Moldovei (cunoscut și ca Letopisețul de la Bistrița).[12]

În acest letopiseț, a cărui redactare este contemporană domniei lui Ștefan cel Mare, nu apare menționată bătălia de la Orbic. Evenimentele din 1457 sunt descrise astfel:

„În anul 6965 (1457), luna aprilie 12, marțea mare, a venit Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, împotriva lui Aron voievod, la locul numit Hreasca, la Doljești și a biruit Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu și a luat schiptrul Moldovei.”
—Letopisețul anonim al Moldovei[13]

Nici în Cronica moldo-germană nu există vreo mențiune distinctă a bătăliei de la Orbic. Acest text (citat uneori și sub titlul Cronica breviter scripta, după incipitul latin al manuscrisului) a fost redactat în limba germană pe baza acelorași anale oficiale de la curtea lui Ștefan cel Mare. Copia păstrată a fost realizată în anul 1502, iar evenimentele relatate se opresc în 1499, cronica datând prin urmare din ultima parte a domniei voievodului.[14]

Cronica breuiter scripta (1502)

Începutul domniei este descris după cum urmează:

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în ziua de 11, într-o Marți în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Ștefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste împreună cu Muntenii și cu cei din țara de jos, ca la vreo 6000 de oameni. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”
—Cronica breviter scripta[15]

Cele mai vechi mențiuni ale bătăliei de la Orbic apar în letopisețele slavone redactate la Mănăstirea Putna, cel mai probabil în timpul domniei lui Ștefăniță. Aceste cronici adaugă numeroase informații care țin de mediul mănăstiresc, dar și unele inexactități, cum ar fi indicarea datei de 12 aprilie 1457 ca Joia Mare (în realitate, Marțea Mare). În Letopisețul de la Putna I, pasajul este următorul:

„În anul 6965 <1457>, luna aprilie 12 în joia mare, Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a venit de la munteni și a dobîndit întîia biruință asupra lui Aron voievod, pe Siret la tină, la Doljești. A doua luptă a purtat-o cu dînsul la Arbic și iarăși l-a biruit Ștefan voievod, cu ajutorul lui dumnezeu. După aceea s-a adunat toată țara cu prea sfințitul mitropolit, chir Theoctis și l-a uns pentru domnie, pe Siret, unde se numește Dereptate pînă în ziua aceasta. Și a luat schiptrul țării Moldovei.”
—Letopisețul de la Putna I[16]

Pasajul corespunzător din Letopisețul de la Putna II este similar, cu minime diferențe.[17] Detaliul despre tăierea lui Petru Aron odată cu înlăturarea sa de la domnie se găsește în Cronica moldo-polonă,[18] o traducere care se situează în aceeași filiație a letopisețelor de la Putna.[19]

Interpretarea[modificare | modificare sursă]

Istoricul Olgierd Górka a lămurit soarta lui Petru Aron, învins la Orbic.

Istoricul polonez Olgierd Górka⁠(d), care a descoperit și publicat manuscrisul Cronicii moldo-germane, a comparat textul acesteia cu cele ale cronicilor slavo-române, semnalând faptul că a doua luptă dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron, urmată de decapitarea celui învins, apar doar în „grupa putneană”. „Pe când cea dintâi din aceste informații, și anume aceea despre bătălia de la Orbic nu se poate constata în alte izvoare și nici nu se poate nega, a doua știre, adică aceea despre decapitarea lui Petru Aron în anul 1457, este absolut neadevărată.”[20] În sprijinul afirmației sale, istoricul invocă alte izvoare documentare care demonstrează incontestabil că Petru Aron se afla în Polonia în 1459 și în Ungaria în 1462. El ar fi fost decapitat în Ardeal, din porunca lui Ștefan, abia în 1469.

Demonstrația lui O. Górka a fost reluată și susținută ulterior de Constantin Cihodaru,[21] care i-a adăugat și considerații legate de campaniile lui Ștefan cel Mare în secuime și campania lui Matia Corvin în Moldova. El a formulat ipoteza că finalul descrierii Bătăliei de la Baia din 14 decembrie 1467 în Cronica moldo-germană și trădarea vornicului Isaia se referă de fapt la Bătălia de la Orbic, care ar fi avut loc la 14 decembrie 1470 și s-ar fi încheiat cu înfrângerea și decapitarea lui Petru Aron. Alipirea celor două bătălii s-ar fi datorat faptului că era vorba de aceeași dată de lună și tot de o luptă cu o oaste „ungurească”.[22]

Fragmentul avut în vedere este următorul:

„Dacă lui Ștefan Vodă i-ar fi fost credincios Isaia, marele său vornic și ar fi alergat acolo, unde i se poruncise, atunci n-ar fi scăpat teafăr nici picior [de Ungur]. Pentru aceea a trebuit să-i cadă capul lui și altora mulți. În ziua de 15 Decembrie într-o Miercuri, se împrăștie oastea lui Ștefan Vodă, așa încât și Ungurii omorîră pe mulți dintre ei; și Domnul însăși a fost fugărit călare cu doi feciori [de curte] și căzu în mâinile dușmanului; se răscumpără însă Ștefan Vodă, căci se tălmăci cum putu și scăpă de ei.”
—Cronica breviter scripta[23]

Ingeniozitatea scenariului propus de C. Cihodaru pentru elucidarea neconcordanțelor legate de Bătălia de la Orbic „a sedus istoriografia contemporană”.[24]

În întâmpinarea acestei ipoteze vin și studiile mai noi consacrate încercării de reconstituire a activității desfășurate de cancelaria lui Ștefan cel Mare pentru consemnarea oficială a evenimentelor din cursul domniei lui. Reluând o idee mai veche, conform căreia primul letopiseț moldovenesc a fost alcătuit sub forma unor anale la curtea voievodului,[25] aceste studii au propus chiar o etapizare a acestei activități, marcată de lungi perioade de redactare, întrerupte de perioade de pauză.[26]

Pecetea lui Ștefan cel Mare

Astfel, pe baza analizelor textologice comparative, cercetătorul Leon Șimanschi a ajuns la concluzia că primul fragment analistic consemnat la curtea voievodului acoperea evenimentele perioadei 1457-1469 și că el a început probabil să fie elaborat în cursul anului 1468, sub impresia victoriei obținute de Ștefan cel Mare în conflictul moldo-ungar. Redactarea a fost reluată, într-un fragment separat, după 1673, din punctul în care a fost întreruptă anterior.[27]

Această realizare în etape ar explica faptul că textul inițial al relatării conflictului cu Matia Corvin din 1467 s-a deteriorat în partea sa finală, întrucât filele unui manuscris sunt supuse factorilor destructivi în părțile mai expuse ale sale, la început și mai ales la sfârșit. Porțiunea deteriorată și nedescifrată s-ar putea recunoaște, conform acestei interpretări, în modul cum s-au raportat la ea copiștii de mai târziu ai manuscrisului. Autorul Letopisețului anonim a înlocuit pasajul cu un citat din Biblie; Letopisețele de la Putna, cu împăcarea dintre Ștefan și Mateiaș. În schimb, episodul de la Orbic, aflat pe fila deteriorată, a fost strămutat de grupa putneană la anul 1457 și doar Cronica moldo-germană îl redă la locul inițial, reconstituindu-l într-un mod parțial și „mai mult decât defectuos”.[28]

Datarea[modificare | modificare sursă]

Niciuna din sursele care menționează explicit Bătălia de la Orbic nu precizează data la care aceasta a avut loc. Datarea luptei se poate baza doar pe considerente legate de alte evenimente cu care este asociată direct sau de contextul mai larg, prin coroborarea cu alte categorii de izvoare.

Însă chiar și cronologia evenimentelor cu care a fost asociată direct în unele izvoare narative este marcată de incertitudini și ambiguități. Astfel, Bătălia de la Doljești, prima confruntare dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron, este datată când în Marțea Mare, 12 aprilie 1457 (Letopisețul anonim al Moldovei), când în Joia Mare, dar tot 12 aprilie 1457 (Letopisețele de la Putna, Grigore Ureche) ori la 11 aprilie 1457, într-o marți în Săptămâna Mare dinaintea Paștilor („an eynem dynstag in der Carwochen vor Osteren”, Cronica moldo-germană). Iar Cronica moldo-polonă o datează cu totul aberant la „12 Augusti Joia Mare”![29]

Neconcordanțele dintre ziua de lună și ziua de săptămână în datarea acestei bătălii au fost rezolvate de specialiști în favoarea datei de marți 12 aprilie,[30] singura care se confirmă calendaristic pentru anul 1457. Joia Mare, care în acel an a căzut în data de 14 aprilie, a rămas astfel „disponibilă” și a putut fi revendicată de cealaltă bătălie dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron, pe care izvoarele o plasau în proximitatea celei dintâi.

La „tina”, adeca la vadul noroios al Doljeștilor din părțile Romanului, el avu întâia ciocnire cu oamenii lui Aron, desigur numai cu ostașii din cetatea vecină (12 April). Dar, deși biruitor, el înșeală pe dușmanul său și, în loc să treacă apa, la Hreasca, văzându-se descoperit, el se dă către munte. La Orbic însă îi prind de veste pârcălabii de Neamț, cari încearcă să-i risipească, la rândul lor, ceata, și nu pot nici ei. La „Direptate”, locul de osândă „de lângă Siretiu”, până a nu ajunge supt zidurile Sucevei, țara, cu Mitropolitul în frunte, i se închină, făcând astfel cuvenita „direptate” lui Petru-Vodă Aron, care fuge fără a fi dat o luptă, fiindcă nici n-avuse puteri strânse în vederea ei. În câteva rânduri, pe care le-am tălmăcit astfel, cronica slavonă a Moldovei povestește în acest chip cele două dintâi biruințe, asupra Moldovenilor trădători, ale lui Ștefan.
N. Iorga, Istoria armatei românești

Lucrările istoriografice mai vechi nu au pus la îndoială această proximitate temporală, ci au acceptat asocierea dintre cele două bătălii pe care o propuneau letopisețele. Astfel, istoricii Nicolae Iorga,[31] A. D. Xenopol[32] și Ioan Ursu[33] prezintă bătăliile împreună și, deși nu menționează o dată precisă pentru Bătălia de la Orbic, lasă să se înțeleagă că ea avut loc în aprilie 1457, imediat după Bătălia de la Doljești și înainte de fuga lui Petru Aron în Polonia.

Constantin C. Giurescu face un pas mai departe și propune datarea precisă a celor două bătălii la distanță de două zile una de alta: „În lupta de la Doljești, pe Siret, la 12 Aprilie și în cea următoare de la Orbic, în ținutul Neamțului, la 14 Aprilie – Joia Mare – armata lui Ștefan învinse, iar Petru Aron fu silit să ia calea pribegiei, în Polonia”.[34] La fel procedează, pe urma sa, Ion Ionașcu[35] și Teodor Manolache[36], iar data de 14 aprilie 1457 a rămas până în prezent una dintre cele mai persistente cronologii problematice din epoca gloriosului voievod.

Din punctul de vedere al strategiei militare, principala dificultate cu care se confruntă această datare este de a explica de ce Ștefan cel Mare, deși învingător la Doljești, nu și-a continuat înaintarea spre cetatea de scaun a Sucevei, ci s-a retras spre sud-vest, unde a fost atacat din nou de Petru Aron după două zile, la Orbic. O astfel de explicație necesită imaginarea unor scenarii destul de complicate, cum este cel descris de Nicolae Iorga în Istoria armatei românești.[37]

Problema celor două bătălii a făcut obiectul mai multor discuții în cadrul sesiunii de comunicări organizate la Institutul de Istorie din Iași în aprilie 1957, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare.[38] După publicarea comunicărilor lui C. Cihodaru[39] și N. Grigoraș,[40] o nouă soluție s-a conturat, constând în abandonarea proximității dintre cele două evenimente și distanțarea lor, atât geografică, cât și temporală. Pentru Bătălia de la Doljești, plasarea ei spre nord, în ținutul Sucevei, a devenit aproape unanimă,[41] în vreme ce pentru Bătălia de la Orbic, data desfășurării ei a fost decalată treisprezece ani mai târziu, în intervalul anilor 1469-1470.

În favoarea anului 1469 pledează în special relatarea cronicarului polonez Jan Długosz privind „năvălirea lui Ștefan în Ardeal”, atragerea lui Petru Aron în cursă și decapitarea lui.[42] Această soluție este adoptată și argumentată în detaliu de Leon Șimanschi și Dumitru Agache, care propun ca dată posibilă a bătăliei începutul lunii august.[43] Propunerea concordă și cu opinia altor medieviști care plasează decapitarea lui Petru Aron tot în 1469, deși nu o asociază explicit cu Bătălia de la Orbic (Ioan-Aurel Pop,[44] Șerban Papacostea[45]).

Datarea luptei în 1470 se bazează pe ipoteza că fragmentului corupt de la sfârșitul relatării despre Bătălia de la Baia din Cronica moldo-germană se referă de fapt la al doilea conflict, decisiv, dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron. Principalul susținător al acestei soluții este istoricul Constantin Rezachevici, care prezintă argumente pentru situarea Bătăliei de la Orbic în ziua de 15 decembrie 1470.[46] În favoarea aceleiași perioade (iarna 1470-1471) se pronunță și lucrarea colectivă Istoria militară a poporului român.[47] Această datare este considerată adesea ca fiind general acceptată și asumată fără altă argumentare suplimentară.[48][49]

Deplasarea datei la o distanță de peste un deceniu după desfășurarea evenimentelor din 1457 necesită redefinirea completă a contextului, premiselor imediate și consecințelor Bătăliei de la Orbic.

Reconstituirea[modificare | modificare sursă]

Campania lui Petru Aron și Bătălia de la Orbic

Mit și realitate[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Leon Șimanschi, „Începutul elaborării Cronicii lui Ștefan cel Mare”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 241.
  2. ^ Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005, p. 15.
  3. ^ Maria Magdalena Székely, „Pe Siret, pe tină, la Doljești”, în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, Iași, XXXI, 1994, pp. 503-516.
  4. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, ediție revăzută și completată de P. P. Panaitescu, București, Ed. Academiei, 1959, pp. 49, 61.
  5. ^ George Ioan Lahovari (), Marele dicționar geografic al Romîniei vol. IV, București: Societatea Geografică Romînă, p. 598, accesat în  
  6. ^ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, București, E.S.P.L.A., 1956, (Clasicii romîni), pp. 90-91.
  7. ^ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, pp. 109-110.
  8. ^ a b Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, p. 110.
  9. ^ P. P. Panaitescu, „Izvoarele cronicii lui Ureche”, în Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, pp. 32-34.
  10. ^ P. P. Panaitescu, „Izvoarele cronicii lui Ureche”, pp. 34-36.
  11. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 3.
  12. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, pp. 6-23.
  13. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 15.
  14. ^ Ion C. Chițimia, Cronica lui Ștefan cel Mare. Versiunea germană a lui Schedel, București, Casa Școalelor, 1942, pp. 7-11.
  15. ^ Ion C. Chițimia, Cronica lui Ștefan cel Mare, p. 59.
  16. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 49.
  17. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 61.
  18. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 178.
  19. ^ Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 166.
  20. ^ Olgierd Górka, „Cronica epocei lui Ștefan cel Mare (1457-1499) (urmare)”, Revista istorică română, V-VI, București, 1935-1936, pp. 5-6.
  21. ^ Constantin Cihodaru, „Observații pe marginea izvoarelor privind unele evenimente din istoria Moldovei între anii 1467-1474”, în Studii și Cercetări Științifice. Iași, an VIII, 1957, fasc. 1, pp. 14-15.
  22. ^ Constantin Cihodaru, „Observații pe marginea izvoarelor...”, p. 15.
  23. ^ Ion C. Chițimia, Cronica lui Ștefan cel Mare, p. 61.
  24. ^ Sergiu Iosipescu, „Postfață” la Ioan Ursu, Ștefan cel Mare, București, 2004, p. 460.
  25. ^ I. C. Chițimia, „Ștefan cel Mare, ctitor în domeniul istoriografiei”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 200-202.
  26. ^ Ștefan Andreescu, „Începuturile istoriografiei în Moldova”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 227, 236.
  27. ^ Leon Șimanschi, „Începutul elaborării Cronicii lui Ștefan cel Mare”, p. 244.
  28. ^ Leon Șimanschi, „Începutul elaborării Cronicii lui Ștefan cel Mare”, p. 240.
  29. ^ Olgierd Górka, „Cronica epocei lui Ștefan cel Mare (1457-1499) (urmare)”, p. 44.
  30. ^ Maria Magdalena Székely, „Pe Siret, pe tină, la Doljești”, p. 509, n. 18.
  31. ^ Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc, București, 1904, pp. 65-66.
  32. ^ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia traiană, ediția a III-a, Editura Cartea Românească, București, 1925-1930, vol. IV, p. 11.
  33. ^ Ioan Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, pp. 12-13.
  34. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Vol. II, Partea întâi, București, 1943, p. 53.
  35. ^ Ion Ionașcu, Ștefan cel Mare, București, 1955, (Colecția „Societății pentru răspândirea științei și culturii”, nr. 131), p. 10.
  36. ^ Teodor Manolache, „Ștefan cel Mare și viața religioasă din vremea sa”, în Biserica Ortodoxă Română, LXXV, 1957, nr. 5, mai, p. 414.
  37. ^ Nicolae Iorga, Istoria armatei românești, vol. I, București, 1929, p. 102.
  38. ^ Al. I. Gonța, „O problemă de geografie istorică. Locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron”, în Studii. Revistă de istorie, anul XI, nr. 6, 1958, p. 191.
  39. ^ Constantin Cihodaru, „Observații pe marginea izvoarelor..., pp. 1-34.
  40. ^ Nicolae Grigoraș, „Începuturile domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1459)”, în Studii și cercetări științifice. Istorie, VIII, 1957, nr. 1, pp. 35-62.
  41. ^ Liviu Pilat, „Doljești – 12 aprilie 1457”, în Cercetări istorice, 2002-2004, XXI-XXIII, pp. 311-312.
  42. ^ N. Orghidan, Ce spun cronicarii streini despre Ștefan cel Mare, Craiova, 1915, pp. 12-13.
  43. ^ Leon Șimanschi, Dumitru Agache, „Un deceniu de ostilitate moldo-ungară, 1460-1469”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 366.
  44. ^ Ioan-Aurel Pop, „Relații între Transilvania și Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 424.
  45. ^ Șerban Papacostea, „Relațiile internaționale ale Moldovei în vremea lui Ștefan cel Mare”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 522.
  46. ^ Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, vol. I, Editura enciclopedică, București, 2001, p. 534.
  47. ^ Istoria militară a poporului român, vol. II, Editura militară, București, 1986, pp. 305-306.
  48. ^ Eugen Denize, „Moldova lui Ștefan cel Mare la intersecția de interese a marilor puteri (1457-1474)”, în Revista istorică, an XV, nr. 3-4, 2004, p. 49.
  49. ^ Alexandru Artimon, „Orașul Bacău în timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504)”, în Zargidava, nr. 3, Bacău, 2004, p. 9.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Sfânta Mănăstire Putna, 2003. (disponibil online pe www.centrulstefancelmare.ro, accesat la 8 iunie 2024)
  • Ștefan cel Mare și războaiele sale (I), Volum întocmit de Constantin Rezachevici, Editura Cartdidact, 2019.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bătălia_de_la_Orbic&oldid=16347351