Sari la conținut

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Ruda

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul"
Poziționare
Localitatesat Ruda, comuna Ghelari
Țara România
Edificare
Data finalizării1653
Clasificare
Cod LMIHD-II-m-A-03437
Cod RAN86927.01
Bisericile satului Ruda

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul" este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Ruda, comuna Ghelari, județul Hunedoara[1].

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

La mică distanță de centrul comunal Ghelari, de care și aparține, se află satul Ruda, păstrătorul a două lăcașuri ortodoxe de zid, din perioade istorice diferite. Biserica veche alocalității, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, a fost ctitorită la mijlocul secolului al XVII-lea, fiind sfințită, potrivit pisaniei dispărute din naos, „la 3 august 1653”.

Edificiul, înscris pe lista monumentelor istorice românești (HD-II-m-A-03437) – dar cu un alt hram: „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” –, este rezultatul mai multor etape de construcție. În faza inițială, lăcașul, lipsit de clopotniță, se compunea dintr-o navă dreptunghiulară de dimensiuni medii și un altar semicircular nedecroșat, ambele pictate în jurul anului 1770 de către „popa” Simion Zugravul din Pitești; decorul iconografic a dispărut complet. În anul 1870 i s-a adăugat pronaosul tăvănit, suprapus de o clopotniță scundă din scânduri, cu ușa de la intrare amplasată pe latura sudică; altă intervenție a avut loc în 1953, prilej cu care peretele nordic și cel vestic au fost consolidați prin patru piloni masivi, iar vechea tâmplă restaurată. Învelitoarea de șiță s-a reînnoit periodic. Degradați, în anii 2007-2011 pereții din piatră au fost consolidați[2].

Cu excepția hărții iosefine a Transilvaniei (1769-1773), toate conscripțiile secolelor XVIII-XIX – este vorba de cele din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831 – îi înregistrează prezența. Edificiul a fost dezafectat cultului după cel de-al Doilea Război Mondial, în urma ridicării unei noi biserici de zid, în perioada 1938-1960[3].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Vlad, Monografia comunei Ghelari, Editura Emia, Deva, 2003, pp. 96, 103.
  • Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2011.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ [1]
  2. ^ imaginea a fost obținută de Florin Dobrei înaintea lucrărilor neinspirate de consolidare
  3. ^ Dobrei, pp. 112-113.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]