Sari la conținut

Biserica de lemn din Bordea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica de lemn din Bordea, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț (octombrie 2020)
Icoană împărătească: Sfântul Ioan Botezătorul

Biserica de lemn Sfântul Ierarh Nicolae este un lăcaș de cult aflat în satul Bordea, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț. În ciuda vechimii sale (1769) și a catapetesmei de o reală valoare artistică, biserica nu figurează în lista monumentelor istorice.


Istoric și trăsături

[modificare | modificare sursă]

Biserica este amplasată în centrul satului, fiind mărginită de o perdea de molizi. Este o biserică „călătoare”, construită de frații Bran și Goian în anul 1769 în satul vecin Corni (Strâmbi). A fost mutată în satul Bordea pe cheltuiala boierului Calinău. A fost construită din lemn de stejar, are 14m lungime și 4m lățime, un plan treflat, cu două turle.

Principala încăpere este naosul, cu cele două abside laterale, deasupra căruia se ridică turla principală de care este ancorat policandrul din alamă, cu șase brațe, realizat în secolul al XIX-lea. Biserica nu este pictată, fiind îmbrăcată în lambriu de lemn atât la interior, cât și la exterior, ridicată pe o temelie de piatră și acoperită cu tablă. Pridvorul de pe latura sudică a fost adăugat ulterior. În interior se păstrează catapeteasma inițială, din 1769, de o reală valoare artistică[1].

  1. ^ Scurt istoric, Parohia Bordea,  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior

[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica de lemn din Bordea