Sari la conținut

Calea ferată Băbeni - Alunu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Băbeni-Alunu
Magistrala:205
Lungime:41 km
Ecartament:1.435 mm
KBHFa
0.00 Băbeni
ABZgr
Secția CFR 201, spre Piatra Olt
hKRZWae
Pod peste Râul Luncavăț
HST
8.00 Șirineasa Hm.
HST
17.00 Popești Vâlcea Hm.
TUNNEL1
Tunelul Groși
HST
21.00 Cernișoara h.
TUNNEL1
Tunelul Cerna
hKRZWae
Pod peste Râul Cerna
HST
27.00 Copăceni Hm.
TUNNEL1
Tunelul Copăceni
TUNNEL1
Tunelul Berbești
ABZgr
Ramificație spre Mina Berbești
HST
36.00 Berbești
BUE
DJ605A
BUE
DJ605C
KBHFe
41.00 Alunu Hm.

Calea ferată Băbeni-Alunu, trecută în Mersul Trenurilor ca secția 205, este o cale ferată secundară care face legatură între localitățile Băbeni și Alunu, ambele situate în județul Vâlcea. Linia a fost construită între anii 1982 - 1987 și a fost deschisă ca linie industrială cu scopul de a facilita transportul de lignit din bazinele carbonifere de la Alunu și Berbești către Centrala electrică de termoficare Govora și are o lungime de 41 km. Linia are ecartament normal de 1.435 mm, este simplă și neelectrificată. Construcția liniei s-a realizat în trei etape: în prima etapă s-a realizat sectorul Băbeni - Popești (inaugurat în 1984), în a doua etapă s-a realizat sectorul Popești - Berbești iar în a treia etapă sectorul Berbești - Alunu (inaugurat în 1987).

Linia se desprinde din secția 201 Podu Olt - Piatra Olt în apropiere de stația Băbeni, se înscrie pe valea râului Luncavăț și traversează dealurile râurilor Luncavăt, Cernișoara, Cerna și Târâia prin 4 tuneluri (Groși, Cerna, Copăceni și Berbești), în lungime totală de aproape 4 km. Linia a fost construită într-o zona cu instabilități masive ale terenului și, de-a lungul anilor, linia a fost frecvent afectată de alunecări de teren. În 2005 un tren marfar a deraiat iar circulația a fost închisă câteva luni[1]. Din acest motiv, între stațiile Popești Vâlcea (km 17) și Berbești (km 36) trenul are o restricție de viteză de 15 km/h iar un tren Regio străbătea acest tronson în două ore și jumătate. În apropiere de stația Copăceni se desprindea o ramificație spre exploatarea minieră Copăceni dar linia a fost desființată o dată cu închiderea minei. La data de 15 martie 2012 transportul călătorilor pe această secție a fost preluat de compania Regiotrans. Traficul de marfă este asigurat de Servtrans. Începând cu luna decembrie 2014, traficul de călători pe această rută a fost sistat din cauza numărului redus de călători, linia fiind deschisă doar traficului de marfă.

În ultima parte a anilor 1980 exista un proiect de prelungire a liniei până în localitatea Seciurile din județul Gorj pentru a se realiza legătura cu tronsonul Târgu Cărbunești - Albeni - Seciurile, realizându-se astfel legătura directă între Băbeni și Târgu Cărbunești. Pe plan local acest tronson urma să realizeze o legătură feroviară directă între Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu iar pe plan național, împreună cu tronsonul Vâlcele - Bujoreni Vâlcea, urma să reducă distanța dintre București și Petroșani cu 91 km. Lucrările la tronsonul Alunu - Seciurile au demarat în anul 1987 când s-a început construcția unui viaduct și săparea a trei tuneluri (Roșia, Seciuri și Dobrana) din care două au fost străpunse. Lucrările la acest tronson au fost abandonate după 1990.

Stațiile de pe acest tronson sunt:

  • Băbeni
  • Șirineasa h.
  • Popești Vâlcea Hm.
  • Cernișoara h.
  • Copăceni Hm.
  • Berbești
  • Alunu