Sari la conținut

Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 (CONCACAF)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

La calificările pentru zona CONCACAF au participat 35 de echipe, care au jucat pentru cele 3 locuri care aduc calificarea automată la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, dar și pentru locul disponibil pentru playofful cu echipa de pe locul cinci din zona CONMEBOL.[1]

În urma primelor două runde[2] s-au redus numărul de participanți de la 35 la 24 și mai târziu la 12 selecționate. Cele 12 naționale rămase au fost împărțite în trei grupe de câte patru, urmând ca primele două din fiecare grupă să avanseze în runda a patra și ultima a calificărilor. Ruda a treia s-a desfășurat între august 2008 și noiembrie 2008. Primele 3 echipe din grupa de șase de la finalul rundei a patra (desfășurată între februarie și octombrie 2009) au obținut calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 2010. Locul patru a obținut accederea la playofful interfederații.

Tragerea la sorți

[modificare | modificare sursă]

Tragerea la sorți la data de 25 noiembrie 2007 în Durban, Africa de Sud[3][4] și a determinat structura preliminariilor. Primele 13 selecționate au fost subdivizate după cum urmează:[5]

  • Urna A: Primele 3 selecționate, acestea ar fi capi de serie.
  • Urna B: Următoarele 3 selecționate, acestea ar fi în urna a doua valorică.
  • Urna C: Următoarele 6 selecționate, acestea nu se pot întâlni în runda a doua cu echipe din urnele A și B.
  • Urna D: Sfântul Vincent și Grenadine, de asemenea nu va juca în prima rundă, iar în a doua rundă va juca împotriva unei echipe din urnele A, B sau C.

În runda a doua primelor 13 selecționate CONCACAF (conform clasmentului FIFA din mai 2007), li se vor alătura cele 11 echipe victorioase din prima rundă.

Urna A
(a doua rundă)
(Clasate 1- 3)
Urna B
(a doua rundă)
(Clasate 4- 6)
Urna C
(a doua rundă)
(Clasate 7- 12)
Urna D
(a doua rundă)
(Clasat 13)
Urna E
(prima rundă)
(Clasate 14- 24)
Urna F
(prima rundă)
(Clasate 25- 35)

Cele 22 de echipe clasate 14 - 35 se confruntă în prima rundă. Echipele clasate 14–24 au fost trase la sorți împotriva echipelor clasate 25–35. Mai multe confruntări s-au diputat într-o singură manșă datorită lipsei stadioanelor conforme cu standardele FIFA.[6] Câștigători au avansat în runda a doua de calificare.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Grupa 1
Dominica 1–2 Barbados 1–1 0–1
Insulele Turks și Caicos 2–3 Sfânta Lucia 2–1 0–2
Bermuda 4–2 Insulele Cayman 1–1 3–1
Aruba 0–4 Antigua și Barbuda 0–3 0–1
Grupa 2
Belize 4–2 Sfântul Kitts și Nevis 3–11 1–1
Bahamas (a) 3–3 Insulele Virgine Britanice 1–1 2–22
Republica Dominicană 0–1 Puerto Rico N/A 0–1 (aet)3
Grupa 3
Insulele Virgine Americane 0–10 Grenada N/A 0–103
Surinam 7–1 Montserrat N/A 7–14
El Salvador 16–0 Anguilla 12–0 4–05
Nicaragua 0–3 Antilele Olandeze 0–1 0–2

1 Belize meciul considerat acasă în Guatemala.[6]

2 Și turul și returul s-au jucat în Bahamas.[6]

3 S-a jucat un singur meci deoarece nu existau terenuri care să corespundă standardelor FIFA.[6]

4 S-a jucat un singur meci în Trinidad și Tobago deoarece nu existau terenuri care să corespundă standardelor FIFA.[6]

5 S-a jucat în Statele Unite deoarece Anguilla nu avea un stadion corespunzător.[7]

A doua rundă

[modificare | modificare sursă]

În runda a doua primelor 13 selecționate CONCACAF (conform clasmentului FIFA din mai 2007), li se vor alătura cele 11 echipe victorioase din prima rundă.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Grupa 1
Statele Unite 9–0 Barbados 8–0 1–0
Guatemala 9–1 Sfânta Lucia 6–0 3–11
Trinidad și Tobago 3–2 Bermuda 1–2 2–0
Antigua și Barbuda 3–8 Cuba 3–4 0–4
Grupa 2
Belize 0–9 Mexic 0–22 0–7
Jamaica 13–0 Bahamas 7–0 6–03
Honduras 6–2 Puerto Rico 4–0 2–2
Sfântul Vincent și Grenadine 1–7 Canada 0–34 1–4
Grupa 3
Grenada 2–5 Costa Rica 2–2 0–3
Surinam 3–1 Guiana 1–0 2–1
Panama 2–3 El Salvador 1–0 1–3
Haiti 1–0 Antilele Olandeze 0–0 1–0

1 Saint Lucia a jucat meciul de acasă în Statele Unite.

2 Belize a jucat meciul de acasă în Statele Unite.[8]

3 Bahamas a jucat meciul de acasă în Jamaica.[9]

4 Ordinea meciurilor a fost inversată.[10]

A treia rundă

[modificare | modificare sursă]

Câștigătorii din runda a doua a calificărilor au fost împărțiți în trei grupe de către patru, echipele au jucat meciuri în sistem tur-retur. Primele două echipe din fiecare grupă a avansat în grupa din runda a patra de calificare.

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Statele Unite 6 5 0 1 14 3 +11 15
Trinidad și Tobago 6 3 2 1 9 6 +3 11
Guatemala 6 1 2 3 6 7 −1 5
Cuba 6 1 0 5 5 18 −13 3
  Cuba Guatemala Trinidad și Tobago Statele Unite ale Americii
Cuba 2 – 1 1 – 3 0 – 1
Guatemala 4 – 1 0 – 0 0 – 1
Trinidad și Tobago 3 – 0 1 – 1 2 – 1
Statele Unite 6 – 1 2 – 0 3 – 0


Echipa M V E Î GM GP G Pct
Honduras 6 4 0 2 9 5 +4 12
Mexic 6 3 1 2 9 6 +3 10
Jamaica 6 3 1 2 6 6 0 10
Canada 6 0 2 4 6 13 −7 2
  Canada Honduras Jamaica Mexic
Canada 1 – 2 1 – 1 2 – 2
Honduras 3 – 1 2 – 0 1 – 0
Jamaica 3 – 0 1 – 0 1 – 0
Mexic 2 – 1 2 – 1 3 – 0


Echipa M V E Î GM GP G Pct
Costa Rica 6 6 0 0 20 3 +17 18
El Salvador 6 3 1 2 11 4 +7 10
Haiti 6 0 3 3 4 13 −9 3
Surinam 6 0 2 4 4 19 −15 2
  Costa Rica El Salvador Haiti Surinam
Costa Rica 1 – 0 2 – 0 7 – 0
El Salvador 1 – 3 5 – 0 3 – 0
Haiti 1 – 3 0 – 0 2 – 2
Surinam 1 – 4 0 – 2 1 – 1


A patra rundă

[modificare | modificare sursă]

În a patra rundă de calificare echipele au format o singură grupă de șase în care fiecare echipă a jucat cu celelalte un meci acasă și unul în deplasare pentru un total de 10 meciuri fiecare. Primele treiau oținut calificarea la Campionatul Mondial, iar selecționata de pe locul patru a obținut dreptul de a participa la play-offulîmpotriva echipei de pe locul 5 din zona sud-americană.

Tragerea la sorți pentru a stabili programul acestei runde a avut loc în Johannesburg, Africa de Sud la 22 noiembrie 2008.[11]

Echipa
M Pct
Statele Unite 10 6 2 2 19 13 +6 20
Mexic 10 6 1 3 18 12 +6 19
Honduras 10 5 1 4 17 11 +6 16
Costa Rica 10 5 1 4 15 15 0 16
El Salvador 10 2 2 6 9 15 −6 8
Trinidad și Tobago 10 1 3 6 10 22 −12 6
  Costa Rica El Salvador Honduras Mexic Trinidad și Tobago Statele Unite ale Americii
Costa Rica 1–0 2–0 0–3 4–0 3–1
El Salvador 1–0 0–1 2–1 2–2 2–2
Honduras 4–0 1–0 3–1 4–1 2–3
Mexic 2 –0 4–1 1–0 2–1 2–1
Trinidad și Tobago 2–3 1–0 1–1 2–2 0–1
Statele Unite 2–2 2–1 2–1 2–0 3–0
  • Statele Unite, Mexic și Honduras s-au calificat pentru CMF 2010.
  • Costa Rica a obținut dreptul de a participa la playofful interfederații.

Playofful împotriva CONMEBOL

[modificare | modificare sursă]

Echipa de pe locul 4 a jucat cu echipa de pe locul 5 din zona CONMEBOL de calificare pentru un loc la Campionatul Mondial de Fotbal 2010. Playofful s-a jucat în sistem tur-retur.

Tragerea pentru a stabii ordinea meciurilor s-a desfășurat la data de 2 iulie 2009 în timpul Congresului FIFA din Nassau, Bahamas.[12] În urma acestei trageri sa stabilit că echipa CONCACAF va juca primul meci acasă.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Costa Rica 1–2 Uruguay Uruguay 0–1 1–1

Clasament marcatori

[modificare | modificare sursă]

S-au marcat în total 349 goluri în 109 meciuri, rezultând o medie de 3,20 goluri pe meci.

Locul Jucătorul Total
goluri
Goluri pe rundă
R1 R2 R3 R4 PO
1 El Salvador Rudis Corrales 8 6 0 1 1 X
2 Honduras Carlos Pavón 7 0 0 7 Q
Jamaica Luton Shelton 7 5 2 X X
4 Canada Ali Gerba 6 4 2 X X
Costa Rica Bryan Ruiz 6 1 3 2 0
El Salvador Eliseo Quintanilla 6 1 2 1 2 X
Guatemala Carlos Ruíz 6 4 2 X X
Honduras Carlo Costly 6 0 1 5 Q
Statele Unite ale Americii Jozy Altidore 6 0 1 5 Q
10 Costa Rica Celso Borges 5 0 2 3 0
Surinam Wensley Christoph 5 2 0 3 X X
Statele Unite ale Americii Clint Dempsey 5 2 2 1 Q

"—" = nu a jucat în prima rundă
"X" = eliminat
"Q" = echipa s-a calificat pentru CMF 2010 și nu a participat la playoff.

4 goluri

3 goluri

2 goluri

1 gol

Autogol

  1. ^ „FIFA.com”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „CONCACAF”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ U.S. receives first-round bye in World Cup qualifying[nefuncțională]
  4. ^ „FIFA/Coca-Cola World Ranking - CONCACAF Zone”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Preliminary Draw Information - North, Central America and Caribbean Arhivat în , la Wayback Machine., FIFA, retrieved 23 November 2007
  6. ^ a b c d e New World fixtures firmed Arhivat în , la Wayback Machine., FIFA; 11 January 2008.
  7. ^ Anguilla-El Salvador World Cup qualifier moved to Washington, USA Today; 22 ianuarie 2008.
  8. ^ .belize.0137/index.html Mexic -Belize World Cup qualifier moved to Houston[nefuncțională], SI.com; 15 May 2008.
  9. ^ Jamaica to host both legs of WC Qualifier against The Bahamas Arhivat în , la Wayback Machine., Jamaica Observer; 11 May 2008.
  10. ^ Opener Against Saint Vincent & the Grenadines Moved, The Voyageurs; 10 January 2008.
  11. ^ CONCACAF Final Round Qualifying Draw to Take Place on Nov. 22 in Johannesburg, U.S. Soccer.
  12. ^ „Intercontinental play-off dates confirmed”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]