Card de credit
Un card de credit (sau o carte de credit) este un card de plată (sau card bancar), a cărui denumire provine de la obiectul fizic utilizat, o cartelă dreptunghiulară de plastic. Este unul dintre cele mai la modă și mai utilizate produse bancare.[1] Un card de credit este diferit de un card de debit prin faptul că nu se transferă sume de bani din contul utilizatorului la fiecare tranzacție efectuată. Prin folosirea cardului de credit, emitentul cardului îl împrumută pe titular cu o sumă de bani. Folosind cardul de credit, titularul nu este obligat să achite datoria acumulată imediat, el poate amâna plata acestei datorii pentru mai târziu, cu costul plății unei dobânzi pentru banii datorați. Majoritatea cardurilor de credit au aceeași formă și dimensiune, conforme cu specificațiile standardului ISO 7810, adică 85,60 × 53,98 mm (33/8 × 21/8 țoli).
Istoric
[modificare | modificare sursă]Formatul numărului de carduri de credit
[modificare | modificare sursă]Un număr de card de credit (sau alt card bancar) este un cod numeric pe partea frontală a cardului. Adesea, este convex (gravat) pe card pentru posibilitatea de a scoate amprenta (alunecarea) cardului. Numărul cardului conține informații utile - codul băncii care a emis cardul, codul sistemului de plăți, regiunea de emisie, codul de control sunt criptate. Numerele cardurilor de credit din Republica Moldova , de regulă constau din 16 cifre, dar există numere de 13 și 19 cifre. Numerele de 19 cifre sunt de obicei atribuite cardurilor suplimentare emise în cadrul unui cont de client, numere de 13 cifre pot fi văzute pe carduri vechi de plastic emise mai devreme.
Formatul numărului unei cărți de credit este determinat de standardul internațional ISO 7812. Potrivit acestuia, primele șase cifre sunt numărul de identificare bancară (BIN). Acesta din urmă este calculat pe baza celor precedente de algoritmul Lunii.
Cum funcționează cardurile de credit
[modificare | modificare sursă]Cardul de credit sau cardul de cumpărături, cum mai este cunoscut, este alimentat de către bancă, punând la dispoziția posesorului de card o limită de credit. Pentru valoarea utilizată din limita de credit, titularul cardului are obligația de a rambursa la scadență o suma minimă, reprezentând un procent din suma folosită cât și dobânda aferentă, conform condițiilor prevăzute în contractul de card de credit. Cardul de credit este reîncărcabil, datorită faptului că sumele rambursate pot fi reutilizate ulterior rambursării.
Alternative
[modificare | modificare sursă]Ideea de a înlocui cardurile de credit cu implanturi de micro chip există cel puțin din 2004,[2]fiind reiterată în 2014 și 2015.[3][4]
În anul 2016, Mastercard a debutat cu o brățară „inteligentă“ iar Visa a avut la Jocurile Olimpice de la Rio un inel.[5][6]
În România
[modificare | modificare sursă]În anul 2014, existau 14,1 milioane de carduri valabile aflate în posesia românilor, însă doar 10,6 milioane erau cu adevărat folosite.[7]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Care e diferența dintre cardul de credit și cardul de debit, 23 octombrie 2016, Dan Ionescu, Capital, accesat la 23 octombrie 2016
- ^ Barcelona clubbers get chipped, 29 septembrie 2004, BBC, accesat la 28 august 2016
- ^ BBC - Future - Why I want a microchip implant, 10 February 2014, Frank Swain, BBC, accesat la 28 august 2016
- ^ This Chip Is Implanted Under The Skin And Used To Pay For Things Using Bitcoin, 2 November 2015, Christian de Looper, Techtimes.com, accesat la 28 august 2016
- ^ Plata fără cash: brățara de la Mastercard și inelul de la Visa ne arată puțin viitorul, 26 august 2016, Răzvan Băltărețu, Adevărul, accesat la 28 august 2016
- ^ Plată din încheietură: cum câștigi invitații VIP la Electric Castle alegând un sistem de plată inedit, 1 iulie 2016, Răzvan Băltărețu, Adevărul, accesat la 28 august 2016
- ^ Câți bani pierd românii din cauza cardurilor pe care nu le folosesc, 26 august 2014, Gândul, accesat la 26 august 2014
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Comisioanele de retragere folosind bancomatul Arhivat în , la Wayback Machine., 1 august 2013, Șerban Buscu, Capital
- Credit nevoi personale", Cel mai ușor de accesat credit bancar?, noiembrie 2013 "Credit Bancar"
- Cum te lasă hoții fără bani și cine suportă pierderile la fraudele prin card, 26 noiembrie 2014, Daniel Bob, Capital
- Carduri de Credit, de Debit și Preplătite Arhivat în , la Wayback Machine., ianuarie 2016, Claudiu Petru Narița. imprumut.org