Sari la conținut

Celsus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Celsus
Date personale
Născutsecolul al II-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
CetățenieRoma Antică Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă veche Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Origen, Contra Celsum (ediția 1676)

Celsus (în greacă Κέλσος, Kélsos) a fost un filosof grec din secolul al II-lea și adversar al creștinismului timpuriu⁠(d). Este cunoscut pentru opera sa literară, Despre adevărata doctrină (sau Discursul, cuvântul adevărat; greacă: Λόγος Ἀληθής, Logos Alēthēs),[1][2] care supraviețuiește exclusiv prin citate din ea, în Contra Celsum, o apologie scrisă în 248 de Origen din Alexandria. Despre adevărata doctrină este cea mai cunoscută critică cuprinzătoare despre creștinism. A fost scrisă între anii 175[3] și 177[4], la scurt timp după moartea lui Iustin Martirul și Filozoful (care a fost probabil primul apolog creștin), și a fost probabil un răspuns la lucrările acestuia.

Lucrări

[modificare | modificare sursă]

Celsus a fost autorul unei lucrări intitulate Cuvântul adevărat (Logos Alēthēs). Cartea a fost suprimată de comunitatea creștină în creștere,[5] și interzisă în 448 d.Hr., prin ordinul lui Valentinian al III-lea și Teodosie II, împreună cu cele 15 cărți ale lui Porfirie care atacă creștinii, Filozofia din Oracole, astfel încât nu există exemplare complete,[2] dar poate fi reconstruit din raportul detaliat al lui Origen despre acesta în apologia sa ce numără 8 volume, unde îl citează pe Celsus pe larg.[6][4] Opera lui Origen a supraviețuit și astfel a păstrat lucrarea lui Celsus cu aceasta.[7]

Celsus pare să se intereseze de religia egipteană antică[8] și părea să știe de logos-teologia evreiască elenistică, ambele sugerează că Adevărata Doctrină a fost compusă în Alexandria.[9] Celsus a scris într-o perioadă în care creștinismul crește.[10] Origen indică faptul că Celsus era un epicurian care trăia sub împăratul Hadrian ; dar argumentele lui Celsus sugerează mai degrabă că a fost un eclectic și filozof activ în timpul domniei lui Marcus Aurelius.[11][12]

Celsus scrie că „există o doctrină străveche [ archaios logos ] care a existat de la început, care a fost întotdeauna menținută de cele mai înțelepte națiuni și orașe și oameni înțelepți”. El îi lasă pe evrei și pe Moise din cei pe care îi citează (egipteni, sirieni, indieni, perși, odrysieni, samotraci, eleusinieni, hiperboreeni, galactofagi, druizi și geți) și, în schimb, îl învinovățește pe Moise pentru corupția religiei antice: „caprele alături de păstorii care l-au urmat pe Moise în calitate de conducător au fost amăgiți de înșelători stângace în gândul că există un singur Dumnezeu, [și] fără nicio cauză rațională ... acești păstori au abandonat închinarea Zeilor". Cu toate acestea, critica cea mai aspră a lui Celsus a fost rezervată creștinilor, care „se zidesc și se desprind de restul omenirii”.[3]

Celsus a inițiat un atac critic asupra creștinismului, ridiculizând multe dintre dogmele sale. El a scris că unii evrei au spus că tatăl lui Isus era de fapt un soldat roman pe nume Pantera . Origen a considerat aceasta o poveste fabricată.[13][14] În plus, Celsus s-a adresat minunilor lui Isus, considerând că „Isus și-a îndeplinit minunile prin intermediul vrăjitoriei ( γοητεία )”:[15][16][17]

„O lumină și adevăr! el declară, cu propria sa voce, așa cum ați consemnat voi înșivă, că vor veni la voi chiar și alții, folosind minuni de același fel, care sunt oameni răi și vrăjitori; și Satana. Pentru ca Isus însuși să nu nege că aceste lucrări sunt cel puțin deloc divine, ci sunt faptele oamenilor răi; și fiind forțat de forța adevărului, el nu numai că a deschis lucrurile altora, dar s-a condamnat pentru aceleași fapte. Nu este, așadar, o inferență mizerabilă, să concluzionăm din aceleași lucrări că unul este Dumnezeu și ceilalți vrăjitori? De ce ar trebui ca ceilalți, din cauza acestor acte, să fie socotiți mai răi decât pe acest om, văzând că îl au ca martor împotriva lui? Căci el însuși a recunoscut că acestea nu sunt operele unei naturi divine, ci invențiile anumitor înșelători și ale unor oameni temerari.[18][19]”

Origen și-a scris apologia în 248. Uneori citând, alteori parafrazând, alteori doar referindu-se, Origen reproduce și răspunde la argumentele lui Celsus. Deoarece acuratețea a fost esențială pentru elaborarea apologiei contra lucrării lui Celsus, Doctrina Adevărată,[20] majoritatea savanților sunt de acord că Origen este o sursă de încredere pentru ceea ce a spus Celsus.[21][22]

Savantul biblic Arthur J. Droge a scris că este incorect să se refere la perspectiva lui Celsus ca politeism. În schimb, era un monoteist „incluziv” sau „calitativ”, spre deosebire de monoteismul „exclusiv” sau „cantitativ” evreiesc;[3] Istoricul Wouter Hanegraaff explică că „primul are loc pentru o ierarhie a zeităților inferioare care nu scapă de unitatea supremă a Unuia”.[23] Celsus se arată familiarizat cu povestea originilor evreiești.[24] Având în vedere că creștinii nu au succes în afaceri (infructuosi in negoț), Celsus își dorește ca ei să fie cetățeni buni, să își păstreze propria credință, dar să se închine împăraților și să se alăture concetățenilor lor în apărarea imperiului. [25] Este un apel serios și izbitor în numele unității și toleranței reciproce. Una dintre cele mai amare plângeri ale lui Celsus este refuzul creștinilor de a coopera cu societatea civilă și disprețul lor față de obiceiurile locale și religiile antice. Creștinii îi vedeau pe aceștia ca fiind idolatri și inspirați de spiritele rele, în timp ce politeiștii ca Celsus le considerau lucrările demoniilor sau ale slujitorilor Zeului, care au condus omenirea la locul său pentru a-l feri de poluarea mortalității .[26] Celsus îi atacă pe creștini ca hrănind fracțiunea și dezbinarea și îi acuză că i-a convertit pe cei vulgari și ignoranți, refuzând în același timp să discute cu înțelepții.[27] În ceea ce privește părerile lor despre misiunea sacră și sfințenia exclusivă, Celsus răspunde izbucnind neînsemnătatea lor, comparându-le cu un roi de lilieci, sau furnici care se strecoară din cuibul lor sau broaște ce țin un simpozion în jurul unei mlaștini sau viermi în conventic într-un colț de noroi.[28] Nu se știe câți creștini au fost pe vremea lui Celsus (populația evreiască a imperiului ar fi fost de aproximativ 6,6-10% într-o populație de 60 de milioane pentru a cita o referință.[29]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Hoffmann p.29
  2. ^ a b Ulrich R. Rohmer (). Ecce Homo: A collection of different views on Jesus. BookRix GmbH & Company KG. p. 98. ISBN 978-3-7309-7603-6. 
  3. ^ a b c Hanegraaff p.22
  4. ^ a b Chadwick, H., Origen: Contra Celsum, CUP (1965), p. xxviii
  5. ^ Nixey, The Darkening Age, p. 32.
  6. ^ Hoffmann p.29
  7. ^ Origen, Contra Celsum, preface 4.
  8. ^ Chadwick, H., Origen: Contra Celsum. CUP (1965), 3, 17, 19; 8, 58. He quotes an Egyptian musician named Dionysius in CC 6, 41.
  9. ^ Chadwick, H., Origen: Contra Celsum, CUP (1965), p. xxviii-xxix
  10. ^ Chadwick, H., Origen: Contra Celsum. CUP (1965), 8, 69
  11. ^ Gottheil, Richard; Krauss, Samuel. „Celsus”. Jewish Encyclopedia. Accesat în . 
  12. ^ Chadwick, H. Origen: Contra Celsum, introduction.
  13. ^ Contra Celsum by Origen, Henry Chadwick, 1980, ISBN: 0-521-29576-9, page 32
  14. ^ Patrick, John, The Apology of Origen in Reply to Celsus, 2009, ISBN: 1-110-13388-X, pages 22–24,
  15. ^ Hendrik van der Loos (). The Miracles of Jesus. Brill Publishers. Accesat în . According to Celsus Jesus performed His miracles by sorcery (γοητεία); ditto in II, 14; II, 16; II, 44; II, 48; II, 49 (Celsus puts Jesus' miraculous signs on a par with those among men). 
  16. ^ Margaret Y. MacDonald (). Early Christian Women and Pagan Opinion. Cambridge University Press. Accesat în . Celsus calls Jesus a sorcerer. He argues that the miracles of Jesus are on the same level as: 'the works of sorcerers who profess to do wonderful miracles, and the accomplishments of those who are taught by the Egyptians, who for a few obols make known their sacred lore in the middle of the market-place and drive daemons out of men and blow away diseases and invoke the souls of heroes, displaying expensive banquets and dining tables and cakes and dishes which are non-existent, and who make things move as though they were alive although they are not really so, but only appear as such in the imagination.' 
  17. ^ Philip Francis Esler (). The Early Christian World, Volume 2. Taylor & Francis. Accesat în . To disprove the deity of Christ required an explanation of his miracles which were recorded in scripture. Celsus does not deny the fact of Jesus' miracles, but rather concentrates on the means by which they were performed. Perhaps influenced by rabbinical sources, Celsus attributes Jesus' miracles to his great skills as a magician. 
  18. ^ Ernest Cushing Richardson, Bernhard Pick (). The Ante-Nicene fathers: translations of the writings of the fathers down to A.D. 325, Volume 4. Scribner's. Accesat în . But Celsus, wishing to assimilate the miracles of Jesus to the works of human sorcery, says in express terms as follows: "O light and truth! he distinctly declares, with his own voice, as ye yourselves have recorded, that there will come to you even others, employing miracles of a similar kind, who are wicked men, and sorcerers; and Satan. So that Jesus himself does not deny that these works at least are not at all divine, but are the acts of wicked men; and being compelled by the force of truth, he at the same time not only laid open the doings of others, but convicted himself of the same acts. Is it not, then, a miserable inference, to conclude from the same works that the one is God and the other sorcerers? Why ought the others, because of these acts, to be accounted wicked rather than this man, seeing they have him as their witness against himself? For he has himself acknowledged that these are not the works of a divine nature, but the inventions of certain deceivers, and of thoroughly wicked men." 
  19. ^ Origen (). Origen Against Celsus, Volume 2. Kessinger Publishing. Accesat în . But Celsus, wishing to assimilate the miracles of Jesus to the works of human sorcery, says in express terms as follows: "O light and truth! he distinctly declares, with his own voice, as ye yourselves have recorded that there are as ye yourselves have recorded, that there will come to you even others, employing miracles of a similar kind, who are wicked men, and sorcerers; and he calls him who makes use of such devices, one Satan. So that Jesus himself does not deny that these works at least are not at all divine, but are the acts of wicked men; and being compelled by the force of truth, he at the same time not only laid open the doings of others, but convicted himself of the same acts. Is it not, then, a miserable inference, to conclude from the same works that the one is God and the other sorcerers? Why ought the others, because of these acts, to be accounted wicked rather than this man, seeing they have him as their witness against himself? For he has himself acknowledged that these are not the works of a divine nature; but the inventions of certain deceivers, and of thoroughly wicked men." 
  20. ^ James D. Tabor, The Jesus Dynasty: The Hidden History of Jesus, His Royal Family, and the Birth of Christianity, Simon and Schuster, 2006. p 64
  21. ^ David Brewster & Richard R. Yeo, The Edinburgh Encyclopaedia, Volume 8, Routledge, 1999. p 362
  22. ^ Bernhard Lang, International Review of Biblical Studies, Volume 54, Publisher BRILL, 2009. p 401
  23. ^ Hanegraaff p.38
  24. ^ Martin, Dale B. (). Inventing Superstition: From the Hippocratics to the Christians. Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press. pp. 141, 143. ISBN 0-674-01534-7. 
  25. ^ Terrot Reavely Glover, The Conflict Of Religions In The Early Roman Empire, (Methuen & Co., 1910 [Kindle Edition]), chap. VIII., p. 431
  26. ^ Glover, p. 427
  27. ^ Glover, p. 410
  28. ^ Glover, p. 412
  29. ^ Robert Louis Wilken, The Christians as the Romans Saw Them, (Yale: University Press, 2nd edition, 2003)

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Theodor Keim, Gegen die Christen. (1873) [ Ceară de la Celsus ], Reprint Matthes & Seitz, München 1991 ISBN: 3-88221-350-7)
  • Pélagaud, Etude sur Celse (1878)
  • Ediția lui KJ Neumann în Scriptores Graeci qui Christianam impugnaverunt religionem
  • articol din Realencyk -ul lui Hauck-Herzog . pentru prot. Theol. unde este oferită o bibliografie foarte completă
  • W. Moeller, Istoria Bisericii Creștine, i.169 ff.
  • Adolf Harnack, Extinderea creștinismului, ii. 129 dacă.
  • JA Froude, Studii scurte, iv.
  • Bernhard Pick, „Atacul lui Celsus asupra creștinismului”, The Monist, vol. XXI, 1911.
  • Des Origenes: Acht Bücher gegen Celsus. Übersetzt von Paul Koetschau. Josef Kösel Verlag. München. 1927.
  • Celsus: Gegen die Christen. Übersetzt von Th. Keim (1873) [Celsus' wahres Wort], Reprint Matthes & Seitz, München 1991 ( ISBN: 3-88221-350-7)
  • Die »Wahre Lehre« des Kelsos. Übersetzt und erklärt von Horacio E. Lona. Reihe: Kommentar zu frühchristlichen Apologeten (KfA, Suppl. -Vol. 1), hrsg. v. N. Brox, K. Niederwimmer, HE Lona, FR Prostmeier, J. Ulrich. Verlag Herder, Freiburg ua 2005 ( ISBN: 3-451-28599-1)
  • „Celsus platonistul”, articolul Enciclopediei catolice
  • Dr. BA Zuiddam, „Critici vechi și teologie modernă”, Revista Teologică Olandeză Reformată (Africa de Sud), partea xxxvi, numărul 2, iunie 1995.
  • [1] Stephen Goranson, „Celsus of Pergamum: Localizarea unui critic al creștinismului timpuriu”, în DR Edwards și CT McCollough (eds), Arheologia diferenței: gen, etnicitate, clasă și „celălalt” în antichitate: Studii în onoare de Eric M. Meyers (Boston: American Schools of Oriental Research, 2007) (Informații anuale ale școlilor americane de cercetare orientală, 60/61).
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Celsus&oldid=15602512