Sari la conținut

Claude Brasseur

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Claude Brasseur
Date personale
Nume la naștereClaude Pierre Espinasse Modificați la Wikidata
Născut[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Neuilly-sur-Seine, Seine, Franța[7][8][9] Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani)[10][11][7] Modificați la Wikidata
Paris, Métropole du Grand Paris, Franța[7] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise Modificați la Wikidata
PărințiPierre Brasseur[*]​
Odette Joyeux[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuPeggy Roche[*][[Peggy Roche (model, personal stylist and newspaper editor)|​]] (–)[12] Modificați la Wikidata
CopiiAlexandre Brasseur[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța[13] Modificați la Wikidata
Ocupațiepilot de curse automobilistice[*]​
actor de teatru[*]​
actor de film
bober[*]​
actor de televiziune[*]​
actor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[14][15] Modificați la Wikidata
Alma materCours Simon[*]​
collège de Juilly[*][[collège de Juilly (Catholic teaching seminary in France)|​]]
Alte premii
César pentru cel mai bun rol secundar[*]​ (1977) pentru Un éléphant ça trompe énormément[*][[Un éléphant ça trompe énormément |​]] și Le Grand Escogriffe[*][[Le Grand Escogriffe |​]]
César pentru cel mai bun actor (1980) pentru La Guerre des polices[*][[La Guerre des polices |​]]
Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]​ (2016)[1]
Ordinului Național de Merit în grad de ofițer[*]​ (2016)
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]​ Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Claude Pierre Espinasse, cunoscut sub numele de Claude Brasseur, (n. , Neuilly-sur-Seine, Seine, Franța – d. , Paris, Métropole du Grand Paris, Franța) a fost un actor francez.

Provenit dintr-o familie cu mai multe generații de actori, Claude Brasseur a jucat de-a lungul carierei sale în peste 35 de piese de teatru și în peste 110 filme, obținând două premii César.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Familie

[modificare | modificare sursă]

Claude Brasseur a fost fiul actorilor Pierre Brasseur (1905-1972) și Odette Joyeux (1914-2000) și tatăl lui Alexandre Brasseur (născut în 1971). Face parte dintr-o familie de actori care își are originile la bunicii săi paterni, Georges Espinasse și Germaine Brasseur.

Carieră

[modificare | modificare sursă]
Claude Brasseur (în dreapta) alături de Rod Taylor în filmul Les Enfants de chœur (1973).

Foarte ocupați cu carierele lor, părinții săi nu se ocupă prea mult de el. După separarea lor, îl trimit în internat, la Colegiul de Juilly (Seine-et-Marne), aproape de Roissy, unde este educat de oratorieni[n 1], între 1950 și 1954. Acolo îi are ca colegi pe Philippe Noiret, Jean-Jacques Debout și Jacques Mesrine[16][17][18].

Și-a întrerupt studiile liceale. Prin relațiile tatălui său a fost angajat la Paris Match ca asistent al fotografului Walter Carone. În timpul unui interviu pe care îl realizează cu vedeta comediei de bulevard Elvire Popesco, aceasta îi recomandă – având în vedere numele său ilustru – să se îndrepte spre teatru[19][20][21]. De altfel, actrița tocmai cumpărase Théâtre de Paris, unde în 1955 punea în scenă piesa Judas de Marcel Pagnol, și îl angajează pe tânărul actor pentru a interpreta trei roluri, oferindu-i astfel primul său contract. Performanța sa îi permite să intre la Conservator, unde îi are colegi, printre alții, pe Jean-Paul Belmondo, Jean-Pierre Marielle și Jean Rochefort.

În anul următor a debutat în cinematografie în filmul Rencontre à Paris de Georges Lampin. Joacă sub îndrumarea celor mai mari regizori ai vremii, printre care Georges Franju, Marcel Carné și Jean Renoir, însă televiziunea este cea care îi oferă primele sale roluri importante: Rouletabille în Le Mystère de la chambre jaune de Jean Kerchbron și Sganarelle în Dom Juan ou le Festin de pierre de Marcel Bluwal, în 1965. Mai ales, devine cunoscut în rolul lui François Vidocq în Les Nouvelles Aventures de Vidocq, între 1971 și 1973, unde îl înlocuiește pe Bernard Noël, interpretul personajului în prima serie din anii 1960.

Philippe Noiret et Claude Brasseur au festival de Cannes 1989.

Abia în 1974, cu filmul Les Seins de glace de Georges Lautner, se face cu adevărat remarcat în cinematografie, obținând consacrarea în 1976, odată cu Un éléphant ça trompe énormément de Yves Robert și Le Grand Escogriffe de Claude Pinoteau. Datorită acestor două filme, câștigă premiul César pentru cel mai bun actor în rol secundar la a 2-a ediție a premiilor César, în 1977[n 2]. Succesul filmului lui Yves Robert duce la realizarea unei continuări în 1977, Nous irons tous au paradis.

În 1980 i s-a acorda premiul César pentru cel mai bun actor pentru rolul său din La Guerre des polices.

De-a lungul carierei sale, a jucat în peste o sută zece filme[24], printre care La Boum de Claude Pinoteau, unde interpretează rolul tatălui lui Vic (Sophie Marceau), Les Loups entre eux de José Giovanni, precum și Camping și Le Héros de la famille, ambele lansate în 2006.

Între 2003 și 2007, interpretează rolul polițistului Franck Keller în serialul de televiziune cu același nume, difuzat pe TF1.

Din septembrie până în noiembrie 2013, apare în fiecare seară a săptămânii pe France 2 într-un program scurt intitulat Y'a pas d'âge.

Claude Brasseur, în centrul echipei serialului À torts et à raisons în 1999.

Ultima sa apariție în cinematografie este în filmul Tout le monde debout din 2018, regizat de și cu Franck Dubosc.

În teatru, cariera sa începe în 1955 cu piesa Judas de Marcel Pagnol, în regia lui Pierre Valde, la Théâtre de Paris, și se întinde pe mai bine de șaizeci de ani, până în 2017, când joacă în L'Indigent philosophe de Marivaux, în regia lui Christophe Lidon, la Théâtre de l'Atelier. De-a lungul acestor ani, colaborează frecvent cu Roger Planchon și Marcel Bluwal.

În 1999, la Théâtre Montparnasse, interpretează rolul comandantului american Steve Arnold, agent de asigurări și pasionat de Dixieland în viața privată, însărcinat cu investigarea procesului de denazificare al dirijorului Filarmonicii din Berlin, Wilhelm Furtwängler, jucat de Michel Bouquet. Piesa, scrisă de Ronald Harwood și tradusă de Dominique Hollier, este montată sub regia lui Marcel Bluwal sub titlul À torts et à raisons[25][26].

Sport

[modificare | modificare sursă]
Jacky Ickx și Claude Brasseur la Festivalul Internațional al Automobilului din 2013.

Claude Brasseur s-a dedicat și competițiilor auto, câștigând, în calitate de copilot al lui Jacky Ickx, Raliul Paris-Dakar în 1983[27]. Împreună cu partenerul său belgian, a obținut douăzeci și trei de victorii de etapă în cadrul „Dakarului” între 1981 și 1985, concurând pe Citroën CX, Mercedes 280 GE și Porsche 911[28][29]. De asemenea, a participat în mai multe rânduri la curse auto pe circuit, la volanul unei Simca 1000 Rallye, în cadrul competițiilor organizate de Simca Racing Team, alături de Star Racing Team.

În timp ce fusese selectat pentru a reprezenta echipa Franței de bob la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964 de la Innsbruck, Claude Brasseur a suferit un grav accident în competiție în 1963. Impactul violent cu peretele de gheață a provocat explozia căștii sale, ceea ce l-a contraint să renunțe la participarea olimpică[27].

Activism

[modificare | modificare sursă]

În 2013, Claude Brasseur a semnat „manifestul celor 343 de ticăloși” (în franceză manifeste des 343 salauds) lansat de revista Causeur[30], care protesta împotriva unui proiect guvernamental de penalizare a clienților prostituatelor.

Viață personală

[modificare | modificare sursă]
Mormântul lui Pierre și Claude Brasseur în cimitirul Père-Lachaise (diviziunea 59).

Nașul său este scriitorul american Ernest Hemingway.

El efectuează serviciul militar în Algeria în 1957, în cadrul Regimentului 22 Infanterie (22e RI).

Pe 27 martie 1961, Claude Brasseur se căsătorește cu Peggy Roche, manechin și jurnalistă de modă (care, după divorțul lor, va deveni partenera lui Françoise Sagan; ea moare în 1991[31]). Apoi, în 1970, se căsătorește cu Michèle Cambon, sora lui Christian Cambon, cu care are un fiu, Alexandre Brasseur[32].

Sfârșitul vieții și moartea

[modificare | modificare sursă]

Claude Brasseur moare pe 22 decembrie 2020[33][34], la vârsta de 84 de ani, în arondismentul 14 din Paris[33][35], la câteva luni după ce a suferit un accident vascular cerebral care l-a slăbit[36]. Este înmormântat pe 29 decembrie, alături de tatăl său, în cimitirul Père-Lachaise (diviziunea 59)[37], după o ceremonie la biserica Saint-Roch din Paris[38].

Box-office

[modificare | modificare sursă]

Box-office

[modificare | modificare sursă]
Film An Realizator Spectatori
Camping 2006 Fabien Onteniente 5490482
La Boum 1980 Claude Pinoteau 4378430
La Boum 2 1982 Claude Pinoteau 4071585
Camping 2 2010 Fabien Onteniente 3978284
Chouchou 2003 Merzak Allouache 3876572
Camping 3 2016 Fabien Onteniente 3229621
Le Pays d'où je viens 1956 Marcel Carné 2991062
Un éléphant ça trompe énormément 1976 Yves Robert 2925868
La Bride sur le cou 1961 Roger Vadim 2815047
Tout le monde debout 2018 Franck Dubosc 2417045
La Banquière 1980 Francis Girod 2394073
Une histoire simple 1978 Claude Sautet 2295317
Le Caporal épinglé 1962 Jean Renoir 2261671
Le Viager 1972 Pierre Tchernia 2191183
Nous irons à Deauville 1962 Francis Rigaud 2128938
Nous irons tous au paradis 1977 Yves Robert 2080789
La Verte Moisson 1959 François Villiers 2012596

Distincții

[modificare | modificare sursă]

Premii

[modificare | modificare sursă]
  • César 1977: Cel mai bun actor în rol secundar pentru Un éléphant ça trompe énormément și Le Grand Escogriffe
  • César 1980: Cel mai bun actor pentru La Guerre des polices

Nominalizări

[modificare | modificare sursă]
  • Premiul César 1977: Cel mai bun actor în rol secundar pentru Un éléphant ça trompe énormément și Le Grand Escogriffe
  • Premiul César 1979: Cel mai bun actor și cel mai bun actor în rol secundar pentru Une histoire simple
  • Premiul César 1980: Cel mai bun actor pentru La Guerre des polices
  • Premiul César 1993: Cel mai bun actor pentru Le Souper
  • Molières 2000: Molière pentru cel mai bun actor pentru À torts et à raisons
  • Molières 2015: Molière pentru cel mai bun actor într-un spectacol de teatru privat pentru La Colère du Tigre
  • Globes de Cristal 2015: Cel mai bun actor pentru La Colère du Tigre

Decorații

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Oratoriul Sfântului Filip Neri, cunoscut și sub numele de Confederația Oratorienilor Sfântului Filip Neri (în latină Confoederatio Oratorii Sancti Philippi Nerii), este o societate de viață apostolică catolică.
  2. ^ Adesea omis, la a 2-a ediție a premiilor César (1977), Claude Brasseur primește premiul César pentru cel mai bun actor în rol secundar atât pentru Un éléphant ça trompe énormément, cât și pentru filmul Le Grand Escogriffe[22][23].

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ (PDF) http://www.legiondhonneur.fr/sites/default/files/promotion/lh20170101.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Claude Brasseur, Filmportal.de, accesat în  
  3. ^ Claude Brasseur, Brockhaus Enzyklopädie 
  4. ^ Claude Brasseur, GeneaStar 
  5. ^ „Claude Brasseur”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ Notable Names Database 
  7. ^ a b c Fichier des personnes décédées mirror, accesat în  
  8. ^ http://famousdude.com/662-claude-brasseur.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  9. ^ „Claude Brasseur”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  10. ^ https://www.lefigaro.fr/cinema/mort-de-claude-brasseur-un-comedien-dans-le-sang-20201222  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  11. ^ Who's Who in France 
  12. ^ https://www.lexpress.fr/culture/livre/sans-vous-aimer-francoise-sagan_813476.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  13. ^ http://famousdude.com/period/1-before-1949-2/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  14. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  15. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  16. ^ Delaire, Hendrik (). „Juilly: en 2025, on pourra habiter dans le plus ancien collège de France”. Le Parisien (în franceză). Accesat în . 
  17. ^ „Juilly : splendeur et décadence du plus vieux collège de France”. Le Parisien (în franceză). . Accesat în . 
  18. ^ „Fermeture du Collège de Juilly, qui a eu Montesquieu, Noiret, Mesrine comme élèves”. L'Obs (în franceză). . 
  19. ^ „Claude Brasseur, enfant de la balle et grand comédien populaire, est mort”. Télérama (în franceză). . Accesat în . 
  20. ^ „Un doc sur Claude Brasseur : acteur de père en fils”. Franceinfo (în franceză). . Accesat în . 
  21. ^ Beauvallet, Laurent (). „Toutes les premières fois de Claude Brasseur”. Ouest-France (în franceză). Accesat în . 
  22. ^ „Le palmarès officiel - César 1977” (PDF). Académie des César (în franceză). . Accesat în . 
  23. ^ „Claude Brasseur, César 1977 du Meilleur Acteur dans un second rôle Un éléphant ça trompe énormément & Le Grand Escogriffe”. Vimeo (în franceză). . Accesat în . 
  24. ^ „L'acteur Claude Brasseur s'éteint à 84 ans”. La Presse (în franceză). . Accesat în . 
  25. ^ Lompech, Alain (). „Wilhelm Furtwängler au piège du nazisme”. Le Monde (în franceză). Accesat în . 
  26. ^ Nivière, Marie-Céline (). „La dernière salve de Claude Brasseur”. L'Œil d'Olivier (în franceză). Accesat în . 
  27. ^ a b „Claude Brasseur, vainqueur du Dakar 1983, est mort”. L'Équipe (în franceză). . Accesat în . 
  28. ^ „Guide historique” (PDF). Rallye Dakar (în franceză). Accesat în . 
  29. ^ „Jacky Ickx / Claude Brasseur”. Dakardantan (în franceză). Accesat în . 
  30. ^ „Signez le Manifeste des 343 salauds”. Causeur (în franceză). . Accesat în . 
  31. ^ Delmar, Michaël (). „Sans vous aimer”. Lire (în franceză). Accesat în . 
  32. ^ Boutron-Chansou, Patricia (). „Claude Brasseur”. TF1 (în franceză). Accesat în . 
  33. ^ a b „Claude Brasseur”. matchID (în franceză). Accesat în . 
  34. ^ Douin, Jean-Luc (). „Claude Brasseur est mort”. Le Monde (în franceză). Accesat în . 
  35. ^ „Mort de Claude Brasseur : disparition d'un comédien aimé de tous”. Franceinfo (în franceză). . Accesat în . 
  36. ^ „Claude Brasseur victime d'un AVC : ses proches se confient sur ses derniers mois difficiles”. Voici (în franceză). . Accesat în . 
  37. ^ Talabot, Jean; Guyard, Bertrand (). „Mort de Claude Brasseur, le comédien de tous les rôles”. Le Figaro (în franceză). Accesat în . 
  38. ^ Balle, Catherine (). „Obsèques de Claude Brasseur : 'Merci papa, on t'aime'”. Le Parisien (în franceză). Accesat în . 
  39. ^ „Décret du 13 mai 2016 portant promotion et nomination”. Journal officiel de la République française (în franceză). . Accesat în . 
  40. ^ „Décret du 30 décembre 2016 portant promotion dans l'Ordre national de la Légion d'honneur” (PDF). Journal officiel de la République française (în franceză). . Accesat în . 
  41. ^ „Bulletin officiel des décorations, médailles et récompenses n°07”. Journal officiel de la République française (în franceză). . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Azoulay, Philippe; Rapp, Bernard (). „Claude Brasseur”. StudioCanal Vidéo (în franceză). 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Claude_Brasseur&oldid=16810000