Sari la conținut

Comuna Dumbrava Roșie, Neamț

46°53′51″N 26°26′31″E (Comuna Dumbrava Roșie, Neamț) / 46.89750°N 26.44194°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dumbrava Roșie
—  comună  —
Biserica de lemn din Brășăuți
Biserica de lemn din Brășăuți
Dumbrava Roșie se află în România
Dumbrava Roșie
Dumbrava Roșie
Dumbrava Roșie (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°53′51″N 26°26′31″E ({{PAGENAME}}) / 46.89750°N 26.44194°E

Țară România
Județ Neamț

SIRUTA120771

ReședințăDumbrava Roșie
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Dumbrava Roșie[*]Elena Chirițescu[*][1] (PNL, octombrie 2020)

Suprafață
 - Total52,82 km²
Altitudine298 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total7.579 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Dumbrava Roșie (în trecut, Vânători-Dumbrava Roșie) este o comună în județul Neamț, Moldova, România, formată din satele Brășăuți, Cut, Dumbrava Roșie (reședința) și Izvoare.

Comuna se află în partea centrală a județului, pe malul stâng al Bistriței, imediat la sud-est de municipiul Piatra Neamț. Este traversată de șoseaua națională DN15, care leagă Piatra Neamț de Bacău, și de șoseaua județeană DJ157, care o leagă spre vest de Piatra Neamț (unde se termină în DN15), și spre est de Dochia, Mărgineni, Făurei, Trifești și Horia (unde se termină în DN15D).[2] Prin comună trece și calea ferată Bacău-Bicaz, pe care este deservită de halta de mișcare Dumbrava.




Componența etnică a comunei Dumbrava Roșie

     Români (82,6%)

     Alte etnii (17,4%)




Componența confesională a comunei Dumbrava Roșie

     Ortodocși (79,79%)

     Alte religii (2,44%)

     Necunoscută (17,77%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Dumbrava Roșie se ridică la 7.579 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.759 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (82,6%).[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (79,79%), iar pentru 17,77% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]

Politică și administrație

[modificare | modificare sursă]

Comuna Dumbrava Roșie este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Elena Chirițescu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal8        
Partidul Social Democrat3        
Alianța pentru Unirea Românilor2        
Uniunea Salvați România1        
Partidul S.O.S. România1        

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Vânători-Dumbrava Roșie, făcea parte din plasa Piatra-Muntele a județului Neamț și era formată din satele Cutu, Dumbrava Roșie, Izvoarele, Poeni, Vânători și Văleni, cu 1725 de locuitori. În comună funcționau patru mori de apă, o școală și două biserici.[7] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Bistrița a aceluiași județ, având 2768 de locuitori în satele Cutu, Dumbrava Roșie, Izvoarele, Vânători și Văleni.[8] În 1931, comuna a primit numele de Dumbrava Roșie și a devenit comună suburbană a comunei urbane Piatra Neamț; ea era atunci formată din satele Cutu, Dumbrava Roșie, Izvoare și Vânători.[9]

În 1950, comuna a trecut în administrarea orașului regional Piatra Neamț din regiunea Bacău. În 1968, a redevenit comună suburbană a municipiului Piatra Neamț,[10][11] statut pe care l-a avut până în 1989, când s-a renunțat la conceptul de comune suburbane, iar comuna a fost subordonată direct județului Neamț.[12]

Monumente istorice

[modificare | modificare sursă]

Două obiective din comuna Dumbrava Roșie sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local, ambele fiind clasificate ca situri arheologice: așezarea din secolele al VIII-lea–al IX-lea de „la Școală” (satul Brășăuți); și situl de „la Izvoare-ferma Plantavorel” din satul Izvoare, sit ce cuprinde urmele unor așezări din neolitic (cultura pre-Cucuteni, fazele II și III) și eneolitic, precum și necropole din secolul al IV-lea e.n. și secolele al XIII-lea–al XIV-lea.

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2020, Autoritatea Electorală Permanentă 
  2. ^ Google Maps – Comuna Dumbrava Roșie, Neamț (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Vînători-Dumbrava-Roșie” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 759–760. 
  8. ^ „Comuna Vânători-Dumbrava Roșie în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  9. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 479. . 
  10. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ „DECRET-LEGE nr. 38 din 22 ianuarie 1990 privind abrogarea Legii nr. 2/1989 referitoare la organizarea administrativa a teritoriului tarii”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .