Sari la conținut

Cortinarius multiformis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius multiformis
Genul Cortinarius, aici C. multiformis
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. multiformis
Nume binomial
Cortinarius multiformis
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus ferruginascens Batsch (1789)
  • Agaricus multiformis Fr. (1818)
  • Agaricus multiformis var. ferruginascens (Batsch) Fr. (1818)
  • Agaricus multiformis var. obscurior Fr. (1818)
  • Agaricus multiformis var. zamialis Fr. (1818)
  • Cortinarius multiformis var. balius (Secr.) Gillet (1876) [1878]
  • Cortinarius multiformis var. elevatior Gillet (1876) [1878]
  • Phlegmacium multiforme (Fr.) Wünsche (1877)
  • Gomphos multiformis (Fr.) O.Kuntze (1898)
  • Cortinarius multiformis subsp. gracilior' Jul.Schäff. (1949)
  • Phlegmacium multiforme var. coniferarum M.M.Moser (1960)
  • Cortinarius multiformis var. caesiophyllus Moënne-Locc. (2006)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius multiformis (Elias Magnus Fries, 1818 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și degenul Cortinarius,[1][2] este o ciupercă comestibilă frecvent întâlnită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă de la câmpie la munte în grupuri, adesea în mase. Astăzi, specia este considerată bine stabilită și tipică pădurilor de molid acide. O specie vecină strâns înrudită care este mai palidă în toate părțile, apărând sub fagi, este Cortinarius talus.[3] Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie.[4][5][6]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Elias Fries

Specia a fost descrisă pentru prima dată drept Agaricus ferruginascens de omul de știință german August Batsch în volumul 3 al trilogiei sale Elenchus Fungorum latine et germanice din 1789,[7], dar numele binomial hotărât este Agaricus multiformis, determinat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[8]

Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[9] fiind și numele curent valabil (2022).

Toate celelalte încercări de redenumire, sunt de asemenea acceptate, dar pot fi neglijate cu excepția variațiilor (vezi infocaseta).

Epitetul specific este derivat din cuvintele latine (latină multus=mult, numeros),[10] și (latină forma=contură, formă, figură),[11] datorită aspectului diferit în timpul evoluției a ciupercii.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Cortinarius multiformis
  • Pălăria: fermă și cărnoasă cu un diametru între 4-9 (11) cm este la început boltită emisferic cu marginile nestriate răsucite înspre interior, adesea mai mică decât baza bulboasă, dar se întinde apoi, rămânând de obicei frumos convexă pentru mult timp. De abia la bătrânețe devine neregulat ondulată cu marginile răsucite în sus. Cuticula netedă este doar în tinerețe brumată argintiu de resturi ale vălului parțial, fiind uscată până puțin lipicioasă, la umezeală chiar slinoasă. Coloritul galben-auriu până ocru-gălbui sau palid ocru-maroniu devine cu avansarea în vârstă mai închis, ca și în centru.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri și intercalate cu lameluțe de lungime diferită precum aderate ușor bombat la picior, fiind învăluite la început de o cortină formată din fibre foarte fine ca păienjeniș de culoare albă, fragment al vălului parțial. Muchiile sunt fin zimțate. Coloritul inițial albicios, schimbă cu timpul peste gri-albicios, cenușiu în ocru-roșiatic, devenind la bătrânețe ruginiu până brun-roșiatic.
  • Piciorul: de 7-10 cm lungime și 1,5- 2 (2,5) cm grosime este tare și gros, plin, mai târziu tubular gol pe dinăuntru cu inițial un bulb pronunțat la bază, purtând o bordură bătătoare la ochi. După ce tija se întinde cu avansarea în vârstă, bulbul dispare, astfel piciorul este la bătrânețe doar de aspect îngroșat. Coloritul în tinerețe alb-mătăsos capătă mai târziu pete sau striații ocru-maronii, baza fiind brumată albicios. Nu poartă un inel.
  • Carnea: cărnoasă și compactă ce nu se decolorează după tăiere este albă, în picior și sub cuticulă gălbuie, având un miros amintind de miere și un gust plăcut, slab dulcișor.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori gălbui, sub-elipsoidali, în formă de migdale cu un apicol, punctați cu puțini veruci negri, măsurând 8-9 x (5) 5-6 microni. Pulberea are un colorit brun de scorțișoară. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 25-35 x 7-8 microni și prezintă cleme. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime asemănătoare și tot cu cleme, au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite.[12]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu hidroxid de potasiu brun-purpuriu.[13]
  • C. multiformis, spori
    C. multiformis, spori
  • C. multiformis, pălărie, lamele și picior
    C. multiformis, pălărie, lamele și picior
  • C. multiformis, diverse stadii de evoluție
    C. multiformis, diverse stadii de evoluție

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Următoarele ciuperci au o asemănare uneori frapantă:

Câteodată soiul se confundă cu unele specii ale genului Hebeloma, cu toate necomestibile prin gustul și/sau mirosul lor nepotrivit, ca de exemplu cu Hebeloma laterinum sin. Hebeloma edurum (pălărie crem până ocru-maronie cu tonuri roșiatice, lamele la început albicioase, apoi maronii și picior albicios-ocru.[43]

Specii de ciuperci asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Cortinarius.allutus
    Cortinarius.allutus
  • Cortinarius balaustinus
    Cortinarius balaustinus
  • !Cortinarius bivelus!
    !Cortinarius bivelus!
  • !!Cortinarius callisteus!!
    !!Cortinarius callisteus!!
  • Cortinarius claricolor
    Cortinarius claricolor
  • Cortinarius collinitus
    Cortinarius collinitus
  • !!Cortinarius cotoneus!!
    !!Cortinarius cotoneus!!
  • Cortinarius delibutus
    Cortinarius delibutus
  • Cortinarius elegantior
    Cortinarius elegantior
  • Cortinarius livido-ochraceus
    Cortinarius livido-ochraceus
  • Cortinarius mucifluus
    Cortinarius mucifluus
  • !!Cortinarius elegantissimus!!
    !!Cortinarius elegantissimus!!
  • Cortinarius mucosus
    Cortinarius mucosus
  • Cortinarius odorifer
    Cortinarius odorifer
  • !!Cortinarius rubicundulus!!
    !!Cortinarius rubicundulus!!
  • !Cortinarius scaurus!
    !Cortinarius scaurus!
  • !Cortinarius spilomeus!
    !Cortinarius spilomeus!
  • Cortinarius talus
    Cortinarius talus
  • !Cortinarius turmalis!
    !Cortinarius turmalis!
  • !Cortinarius variicolor!
    !Cortinarius variicolor!
  • Cortinarius varius
    Cortinarius varius
  • !!Cortinarius venetus!!
    !!Cortinarius venetus!!
  • !Cortinarius vibratilis!
    !Cortinarius vibratilis!
  • !Hebeloma edurum!
    !Hebeloma edurum!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Datorită gustului precum mirosului său slab precum al cărnii sale ferme, buretele se oferă ca adăugare la mâncăruri cu alte ciuperci, în primul rând cu hribii, dar este și predestinat pentru prepararea în legătură cu legume fine[44] sau adăugat la jumări de ou, omletă precum sufleu,[45] ori folosit pentru un foitaj cu șuncă respectiv într-o plăcintă (de exemplu „„în stilul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre), asemănător hreanului pădurii.[46]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 210-211, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Dr. ing. Ioana Tudor: Ciupercile din flora spontană a României - Manualul culegătorului și consumatorului autohton, Editura Gramen, București 2010, p. 159, ISBN 978-606-92709-1-2
  7. ^ August Batsch: „Elenchus Fungorum latine et germanice”, vol. 3, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1789, p. 9
  8. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 63
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 263 [1]
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 768, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 487, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Giacomo Bresadola : „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 611
  13. ^ Pilzsuche
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 246-247, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 216-217, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 222-223, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 140-141, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 178-179, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 128-129, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12081-0
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  33. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 214-217, ISBN 88-85013-46-5
  34. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 421, ISBN 3-85502-0450
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  36. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  37. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
  38. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  39. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  40. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  41. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  42. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  43. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  44. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  45. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  46. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „ Funghi - Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura DeAgostini Editore, Novara 2012, ISBN: 978-8841876954
  • Julien Noël Constantin: „Atlas des Champignons comestibles et vénéneux”, Editura ‎ Frédérique Patat, Paris 2016, ISBN: 978-2373240627
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jakob Emanuel Lange și Morten Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_multiformis&oldid=15966820