Cunigunda de Suabia
| Cunigunda de Suabia | |
| Reginӑ consort a Boemiei | |
 Piatra funerară a Cunigundei în Mănăstirea Agnes din Praga | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | c. 1202 Suabia, Baden-Württemberg, Germania  |
| Decedată | 13 septembrie 1248 Praga, Regatul Boemiei |
| Înmormântată | Mӑnӑstirea Sf. Agnes[*] |
| Părinți | Filip al Suabiei Irina Angelina |
| Frați și surori | Elisabeta de Suabia[*][2] Beatrice de Suabia[2] Maria de Hohenstaufen[*][2] |
| Căsătorită cu | Ioan de Luxemburg |
| Copii | Vladislav al III-lea al Moraviei[*] Ottokar al II-lea al Boemiei[2] Beatrice a Boemiei[*] Agnes a Boemiei[3] |
| Ocupație | regină[*] |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă regină[1] |
| Familie nobiliară | Casa Hohenstaufer (Staufer) |
| Reginӑ a Boemiei | |
| Domnie | 1230 - 1248 |
| Predecesor | Constanța a Ungariei |
| Succesor | Margareta de Austria |
Modifică date / text  | |
Cunigunda de Suabia sau Cunigunda de Staufen (în cehă Kunhuta Štaufská sau Kunhuta Švábská; n. ianuarie/martie 1202 – d. 13 septembrie 1248) a aparținut Casei Hohenstaufen și a fost regina Boemiei prin căsătoria cu Venceslau I, din 1230 până în 1248.[4]
Biografia
[modificare | modificare sursă]Cunigunda a fost fiica regelui Filip al Suabiei și a soției sale, prințesa bizantină Irina Angelina, fiica împăratului Isaac al II-lea. Sora ei mai mare, Beatrice, a devenit împărăteasă romano-germană prin căsătoria cu Otto al IV-lea. Sora ei mai mică, care se numea și Beatrice (cea Tânără) a devenit prin căsătoria cu Ferdinand al III-lea, regină a Castiliei și a Leónului.
În 1203 a fost logodită de tatăl ei cu Otto al VIII-lea de Wittelsbach, acesta urmând să-l susțină în războiul împotriva landgrafului Herman I de Turingia (război care a durat din 1204 până în 1205).[5] Cu toate acestea, Filip de Suabia nu a respectat acordul încheiat cu Otto al VIII-lea și în 1207 a încheiat un nou acord cu regele boem Ottokar I logodind-o pe Cunigunda cu succesorul acestuia, Venceslau I.[6] Acest lucru l-a costat viața deoarece pe 21 iunie 1208 la Bamberg Otto al VIII-lea l-a ucis din răzbunare pentru anularea logodnei sale cu Cunigunda. Acesta a fost primul regicid din istoria germană. La două luni după moartea tatălui ei, a murit și mama ei, Irene. Conrad, episcopul de Speyer, s-a ocupat inițial de Cunigunda și de surorile ei.[7]
Căsătoria cu Venceslau a avut loc la Praga în 1221 sau 1224.[8] În 1228 Cunigunda a fost încoronată la Praga împreună cu Venceslau I de către Siegfried, Arhiepiscopul de Mainz. În 1230 Venceslau a devenit rege al Boemiei după moartea tatălui său, Ottokar I.
Cunigundei îi aparțineau câteva teritorii în Ducatul de Suabia. În 1235, la Dieta ținută în Eger, Venceslau a primit o despăgubire de 10 000 de mărci de argint de la împăratul Frederic al II-lea pentru renunțarea la acele teritorii din Suabia.[7] Cunigunda era numită Constanța în Boemia, deoarece acesta era numele soacrei sale, Constanța a Ungariei.[8] Cunigunda a sporit influența culturii germane la curtea din Praga, fapt dovedit și de existența la curtea Boemiei a unor menestreli germani, printre care Reinmar von Zweter(d) și Walther von der Vogelweide.
Cunigunda este considerată a fi fondatoarea Mănăstirii cisterciene Marienthal din Silezia Luzaciană, cea mai veche mănăstire a acestui ordin din Germania, care a existat fără întrerupere de când a fost fondată. De asemenea, a sponsorizat mănăstirile cisterciene Vallis Sf. Maria din Oslawan(d) și Porta Coeli din Tischnowitz(d), precum și Mănăstirea benedictină Břevnov(d).[7]
De la sfârșitul anului 1247, fiul ei, Ottokar al II-lea, s-a opus tatălui. Susținut de nobili din Moravia, el a pornit o revoltă pe 31 iulie 1248 împotriva tatălui său în urma căreia a fost proclamat rege la Praga. O înfrângere a rebelilor la Brüx a fost urmată de un acord cu Venceslau I la începutul lunii noiembrie 1248, în care Ottokar al II-lea a primit o funcție egală cu cea a tatălui său. În mijlocul acestor conflicte, Cunigunda a murit pe 13 septembrie 1248. A fost înmormântată în Mănăstirea Agnes a Clariselor din Praga, care a fost fondată de cumnata ei, Agnes de Boemia.
Descendenți
[modificare | modificare sursă]Din căsătoria ei cu Venceslau I al Boemiei au rezultat următorii copii:
- Vladislav (n. 1227 – d. 3 ianuarie 1247), margraf de Moravia, moștenitor al ducatelor Austria și Stiria în 1246/1247, căsătorit în 1246 cu Gertrude a Austriei;
- Ottokar al II-lea (n. c. 1233 – d. 26 august 1278), rege al Boemiei;
- Beatrice (în cehă Božena) (d. 25 mai 1286), căsătorită în 1243 margraful Otto al III-lea Evlaviosul de Brandenburg(d)
- Agnes (d. 1268), căsătorită în 1244/1245 cu margraful Henric al III-lea cel Ilustru de Meissen
- O fiică (d. în jurul anului 1240)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Dictionary of Women Worldwide[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d Kindred Britain
- ^ The Peerage
- ^ Hansmartin Decker-Hauff. Das Staufische Haus, în: Württembergisches Landesmuseum (ed.): Die Zeit der Staufer. Geschichte - Kunst - Kultur. p. Stuttgart 1977, vol. al III-lea, pg. 339–374, aici: pg. 361.
- ^ Stefan Weinfurter: Verträge und politisches Handeln um 1200. În: Karl-Heinz Rueß (ed.): Philipp von Schwaben. Ein Staufer im Kampf um die Königsherrschaft. Göppingen 2008, pg. 26–42, aici: pg. 30.
- ^ Hansmartin Decker-Hauff(d): Das Staufische Haus, în: Württembergisches Landesmuseum (ed.): Die Zeit der Staufer. Geschichte - Kunst - Kultur. Stuttgart 1977, vol. al III-lea, pg. 339–374, aici: pg. 361.
- ^ a b c Josef Mühlberger: Lebensweg und Schicksale der staufischen Frauen, Esslingen 1977, pg. 86–91.
- ^ a b Hans-Wolfgang Bächle: Das Erbe der Hohenstaufen, Schwäbisch Gmünd 2008, pg. 135–138.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Druhé pokračování Kosmovy kroniky. Praha: Svoboda. 1974 (Versiune online)
- Wihoda, Martin: Vladislaus Henry: The Formation of Moravian Identity (seria: East Central and Eastern Europe in the Middle Ages, 450-1450, vol. 33), BRILL, 2015, ISBN 9789004250499
- Wolfgang Stürner, Friedrich II. Teil 1: Die Königsherrschaft in Sizilien und Deutschland 1194–1220, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1992
