Sari la conținut

Dan-Bogdan Hanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dan-Bogdan Hanu (n. 24 mai 1962, Rădăuți) este un scriitor român.

Date biografice

[modificare | modificare sursă]

Dan-Bogdan Hanu s-a născut la data de 24 mai, 1962 în Rădăuți. Tatăl, Constantin Hanu, a fost proiectant și fost deținut politic între anii 1947-1953 (încarcerat al penitenciarelor Aiud, Jilava, Pitești, Gherla, Suceava, Canal); mama, Rodica Silvia Hanu (născută Palamaru), inginer chimist. Școala primară și gimnaziul le-a absolvit la Bacău (1969-1977). Termină liceul de matematică-fizică “George Bacovia” din Bacău (1977-1981) iar apoi Facultatea de Geografie – Geologie, Secția de Inginerie Geofizică din cadrul Universității din București, în perioada 19821987. Din octombrie 1987 și până în aprilie 1991 este inginer coordonator de echipă la Secția Prospecțiuni Magnetometrice a IPGG București (actualmente „Prospecțiuni S.A.”).

În decembrie 1999 devine doctor în Magnetometrie cu teza de doctorat: Posibilități și limitări ale prospecțiunii magnetometrice în investigarea structurilor de platformă, la Universitatea București (teză de doctorat susținută în fața colectivului Catedrei de Geofizică). Din februarie 2003 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Colaborează la: "Antiteze", "Ateneu", "Bucovina literară", "Caiete medieșene", "Contrapunct", "Convorbiri literare" (unde, în perioada septembrie 1999 – aprilie 2002 susține rubrica de critică a debuturilor, iar din mai 2002, o rubrică de critică de poezie), "Cronica", "Dacia literară", "Discobolul", "Euphorion" (unde, începând din 2002, figurează în colegiul de membri corespondenți), "Ex Ponto", "Hyperion", "Însemnări ieșene", "Kitej-grad" (revistă a comunității rușilor lipoveni din România, unde apare cu poeme traduse în limba rusă), "Luceafărul", "Meridian 27" (supliment cultural al "Ziarului de Bacău"), "Norii" (revistă electronică din New York, SUA, devenită începînd cu 2003 "Clouds magazine" și unde îi apar poeme traduse în limba engleză), "Paradigma", "Poezia", "Poesis", "România literară", "Tomis", "Vatra", "Viața Românească", "Vitraliu", "Ziua literară". Este prezent în antologiile “Biblioteca revistei Convorbiri literare” pe 2002, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2003 și "Dosarul Cenaclului Euridice", vol. I, Editura Ziua, București, 2003.


Cărți publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Vindecarea de simetrie, poeme, Editura Cronica, Iași, 1999 (cu o prefață de Emil Iordache și o prezentare, pe ultima copertă, de Lucian Vasiliu);
  • Portret în cuțit, poeme, Editura Vinea, București, 2001;
  • Cartea invaziilor, poeme, Editura Vinea, București, 2004 (cu o prefață de Al. Cistelecan);
  • Eyeless in Paris, jurnal, Editura Vinea, București, 2006.
  • Poeme traduse în limba engleză, în revista electronică "Norii";
  • Poeme traduse în limba engleză de un colectiv coordonat de prof. dr. Lidia Vianu, în vederea întocmirii unei antologii de poezie românească, publicabilă la o editură britanică sau americană.

Premii literare

[modificare | modificare sursă]
  • Premiul pentru poezie al Societății Culturale "Junimea ‘90", Iași, septembrie 1993;
  • Premiul editurii "Cronica" pentru manuscrisul volumului Vindecarea de simetrie, la ediția iunie 1999 a concursului "Porni Luceafărul", Botoșani;
  • Premiul național de poezie "Mihai Eminescu", ediția ianuarie 2000, pentru volumul de debut Vindecarea de simetrie, 1999 (președinte de juriu Laurențiu Ulici);
  • Premiul revistei "Tomis" și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, la a VII-a ediție a Colocviilor Tomitane, decembrie 2001, pentru volumul Portret în cuțit, 2001;
  • Premiul "George Bacovia" pentru poezie, acordat de revista "Ateneu", octombrie 2003;
  • Premiul pentru poezie pentru anul 2003 oferit de revista electronică "Clouds Magazine", New York.

Referințe critice

[modificare | modificare sursă]
  • Andreea–Luciana Dumitriu, "Cronica", nr.12, 1999;
  • Nicolae Prelipceanu, "România liberă", 24 decembrie, 1999;
  • Liviu Apetroaie, "Ziua de Iași", nr.544, 24 ianuarie, 2000;
  • Bogdan Baghiu, "Independentul", 16 martie, 2000;
  • Geo Vasile, "Viața Românească", nr.5-6, 2000;
  • Florin Rogojan, "Steaua", nr.5-6, 2000;
  • Vlad Sorianu, "Ateneu", nr.6, 2000;
  • Nicolae Sava, "Antiteze", nr.5-6-7, 2000;
  • Cristina Cîrstea, "Convorbiri literare", nr.9, 2000;
  • C. Rogozanu, "Observator cultural", nr.28, 2000;
  • Ioan Es. Pop, "Ziarul de duminică", 20 octombrie, 2000;
  • Nicolae Savin, “Vatra”, nr.4-5, 2001; Dan Stanca, “România liberă”, 30 octombrie, 2001;
  • Iancu Grama, “Cartea”, nr.8, 2001; Ioan Es. Pop, “Ziarul de duminică”, nr.49, decembrie 2001;
  • Nichita Danilov, “Obiectiv”, 19 decembrie, 2001;
  • Nicolae Motoc, “Tomis”, nr.12, 2001;
  • Bucur Demetrian, “Ramuri”, nr.1, 2002;
  • Nicolae Coande, “Cuvîntul libertății”, nr. ?, 2002;
  • Alin Croitoru, “Observator cultural”, nr.108, 2002;
  • Robert Șerban, “Focus Vest”, martie, 2002;
  • Lucian Alecsa, “Hyperion”, nr.1, 2002;
  • Marian Dopcea, “Poesis”, nr.3-4, 2002;
  • Nicoleta Cliveț, “Piața literară”, nr.8, 2002;
  • Vlad Sorianu, “Ateneu”, nr.4, 2002;
  • Marin Mincu, “Luceafărul”, nr.19 (557), mai 2002;
  • Nicolae Coande, “Paradigma”, nr.2, 2002;
  • Marin Mincu, “Ziua literară”, nr.6, 2002;
  • Viorel Dogaru, “Cuvîntul libertății”, 22-23 iunie, 2002;
  • Simona Grazia Dima, “Universul cărții”, nr.6-7, 2002;
  • Mircea A. Diaconu, “Convorbiri literare”, nr.7 (79), 2002;
  • Onoriu Colăcel, “Bucovina literară”, nr.10 (140), 2002;
  • George Popescu, “Cuvîntul libertății”, 28-29 decembrie, 2002;
  • Nichita Danilov, “Ziarul de Iași”, 20 martie, 2003;
  • George Popescu, “Paradigma”, nr.3-4, 2003;
  • Ioan Pop, “Ziarul de duminică”, 10 decembrie 2004;
  • Bogdan Alexandru Stănescu, “Ziua literară”, 11 decembrie 2004;
  • Iulian Boldea, “Vatra” nr.1-2, 2005;
  • Eleanor Mircea, “Ramuri”, nr. 2-3, 2005;
  • Onoriu Colăcel, “Bucovina literară”, nr. 4-5, 2005;
  • George Popescu, “Mozaicul”, nr. 5-6, 2005;
  • Horea Poenar, “Echinox”, nr.7-8, 2005;
  • Ancelin Roseti, "Dacia literară", nr. 62, 2005;
  • Marius Manta, “Ateneu”, nr.11-12, 2005;
  • Bogdan Crețu, “Adevărul literar și artistic”, 21 ianuarie 2006, Lucian Alexa, „Hyperion”, nr.2, 2006;
  • Dan Perșa, „Ziarul de Bacău”, 18 iulie 2006;
  • Dan Stanca, „România liberă” 5 ianuarie 2007;
  • Ioan Es. Pop, „Ziarul de duminică”, 19 ianuarie 2007;
  • Marius „Ateneu”, nr.6, 2007;
  • Dan Perșa, „Vitraliu”, nr.3, 2007;
  • Simona Grazia Dima, „Viața românească”, nr.6-7, 2007;
  • Antonio Patraș, „Convorbiri literare”, nr.8, august 2007.
  • Vlad Sorianu, Literatura cea de toate zilele, Editura Plumb, Bacău, 2001;
  • Nicolae Busuioc, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor ieșeni contemporani (ediția a II-a), Editura Vasiliana ’98, Iași, 2002;
  • Eugen Budău, Dicționarul scriitorilor băcăuani, Editura Corgal Press, Bacău, 2004;
  • Marin Mincu, Fărîme critice, Editura Pontica, 2005;
  • Mircea A. Diaconu, Atelierele poeziei, Editura Contemporanul-Ideea Europeană, 2005;
  • Nichita Danilov, Capete de rînd, Editura Paralela 45, 2006;
  • Bogdan Crețu, Lecturi actuale, Editura Timpul, 2006.
  • Simona Grazia Dima, "Labirint fArA minotaur", Editura Ideea European, (2008)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]