David Svecearnik
| David Svecearnik | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Basarabia, Imperiul Rus |
| Decedat | 1999 (88 de ani) Moscova, Rusia |
| Număr de copii | 1 |
| Cetățenie |  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Rusia Imperiul Rus |
| Ocupație | om de știință |
| Activitate | |
| Domiciliu | Odesa |
| Alma mater | Iujno-Rossiiski gosudarstvennîi tehniceski universitet[*] Naționalnîi universîtet «Odeska politehnika»[*] |
| Organizație | Universitatea Transportului din Moscova[*] Vserossiiski ielektrotehniceski institut[*] |
| Premii | Ordinul Steaua Roșie |
Modifică date / text  | |
David Svecearnik (în rusă Давид Свечарник; n. , Basarabia, Imperiul Rus – d. 1999, Moscova, Rusia) a fost un evreu basarabean, electromecanic, profesor și inventator sovietic. Autor a peste 150 de certificate pentru invenții în domeniul tehnologiei electromecanice. A primit primul său brevet de invenție în 1928, ultimele două brevete în 1995. A fost distins cu Ordinul „Steaua Roșie”.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut în satul Vadul-Rașcov (acum în raionul Șoldănești, Republica Moldova) din ținutul Soroca, gubernia Basarabia (Imperiul Rus). Când era copil, familia s-a mutat la Odesa, unde tatăl său, Beniamin Svecearnik, a deschis „Tipografia B. Svecearnik” care, printre altele, a produs materiale pentru Partidul socialist evreu Poalei Sion.[1] A lucrat ca ucenic de cizmar, pe banda rulantă a fabricii de pantofi de stat din Odesa, iar din 1927 a studiat la facultatea muncitorilor de la Institutul Politehnic din același oraș.[2] În 1934 a absolvit facultatea electromecanică a Institutului Industrial din Novocerkassk. În anii 1935-1937 a dezvoltat și implementat primul sistem de automatizare internă pentru laminare la combinatul metalurgic din Dneprodzerjînsk. În 1937 a devenit candidat la științe tehnice sub conducerea lui Serghei Lebedev.
Începând cu mijlocul anilor 1930, a fost cercetător (mai târziu șef de laborator) la Institutul Electrotehnic Unional, unde în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind la Sverdlovsk, a dezvoltat un „cap de întoarcere” pentru o țintă radiantă.[3][4] În 1938-1940 a dezvoltat mașini electrice pentru transmisie de informații, care au fost produse pe scară largă de industria sovietică.[5]
Din 1948, a lucrat ca proiectant-șef la diferite întreprinderi electrice, din 1956, ca șef de departament la Institutul de cercetare „Teplopribor”. În 1961 și-a susținut teza de doctorat pe tema „Sisteme multipas pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare și liniare” la Institutul de Automatizare și Telemecanică al Academiei de Științe din URSS.
Din 1962 a fost șef al departamentului de mașini electrice și profesor al Institutului inginerilor feroviari din Moscova, a predat cursul „Electromașină și dispozitive electromagnetice”.[6]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Национальная библиотека Украины имени В. И. Вернадского
- ^ Александр Губанов «Человек Науки: Свет фантазий Свечарника»
- ^ Эвакуационная карточка Д. В. Свечарника (1942)
- ^ Ю. Б. Ревич «Информационные технологии в СССР. Создатели советской компьютерной техники»
- ^ „Страницы истории отечественных ИТ” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Д. Н. Леонов «Четверть века с отвёрткой в руках»
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
