Discuție:Tâmpa

	Tâmpa a fost un articol de calitate. Puteți să vă uitați la legăturile aflate mai jos, în istoricul articolului, pentru a găsi pagina nominalizării, și să aflați de ce a fost retrogradat.
Istoric articol Dată Proces Rezultat 22 decembrie 2006 Propunere articol de calitate Promovat 3 octombrie 2014 Reevaluare articol de calitate Retrogradat Statut actual: Fost articol de calitate

"În urma săpăturilor arheologice, se pare că strămoșii noștri, având credințe uranianiene (zeii lor își aveau sălaș în cer), au ridicat pe Tâmpa altare pentru sacrificii. La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian, atunci când au găsit altarele de pe Tâmpa, în spiritul lui Saturn (zeul timpului) ar fi numit înãlțimea „Tempus - Temporis”, perpetuând astfel tradiția. Cu timpul denumirea s-a transformat în „Tempea - Tâmpa”. Cavalerii teutoni, când s-au așezat aici ar fi tradus în limba germană numele vechi al cetății, precum au făcut și romanii. Astfel, „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” devine „Kronstad"

etimologie fantezista. Kronstand vine din Kron-coroana.

NODEX si Dictionarul etimologic al limbii romane Alexandru Ciorănescu

NODEX Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002 · TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) și substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăișul sau vârful ros și nu mai taie. /<sl. tonpu

Dictionarul etimologic al limbii romane Alexandru Ciorănescu Bucuresti Editura Saeculum I.O., 2002 listeaza pentru tîmp (-pă), adj. – 1. Tocit, știrb. – 2. Obtuz, tont, prost. trei posibile etimologii

1. Sl. tąpŭ „obtuz” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 410; Byhan 336; Philippide, I, 460; Conev 39; Weigand, BA, II, 264; Candrea);
2. dar coincide cu o rădăcină expresivă romanică, temp- (REW 8626), astfel că tîmpă, s.f. (coastă, deal), conservat mai ales ca toponim, se poate explica atît prin latina sau mai bine (*timpa, cf. calabr. timpa „prăpastie”, timpariellu „muncel”, timpune „colnic”, campid. temba „bulgăre de pămînt”, sicil. timpa prăpastie, sp. atempa „pășuni în locuri joase”, cf. REW 8739; Drăganu, Dacor., I, 107; Rohlfs, ZRPh., LVII, 448; Tagliavini, Studii rum., III, 86; Iordan, BL, VI, 40; Corominas, I, 317);
3. sau mai probabil, printr-o rădăcină expresivă internă, din aceeași familie cu lat. tumbae, mgr. δοῦμπα „tumul”, germ. stumpf „tocit”.

Der. tîmpi, vb. (a roade, a toci; a idioți, a îndobitoci); tîmpeală (var. tîmpenie), s.f. (neghiobie, prostie, imbecilitate); tîmpiș, s.n. (înv., oblic); tîmpitor, adj. (care prostește); tupi (var. Mold., tuchi), vb. (a nivela; a năuci; a zăpăci; a ascunde, a tăinui), cu pierderea nazalității, cf. piti; tupila, vb. refl. (a se reduce, a se micșora), de la tupi ca pitula de la piti; tupiliș, adv. (pe ascuns, pe furiș), cf. pituliș. – Cf. întîmpina. --Biesen (discuție) 16 ianuarie 2010 07:54 (EET)