Sari la conținut

Elena Vlădăreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Elena Vlădăreanu
Date personale
Născută (43 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
scriitoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata

Elena Vlădăreanu (n. ) este o poetă română contemporană.

Urmează studiile școlare în orașul natal, absolvind liceul Nicolae Bălcescu în anul 2000. Face în continuare studii superioare la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind licențiată în litere în 2005, cu o teză despre literatura suprarealistă.

Activitate literară

[modificare | modificare sursă]

Elena Vlădăreanu a debutat către sfârșitul anilor de liceu, în revista constănțeană Metafora nr. 1-2/2000, cu un grupaj de poeme. Activează succesiv în diferite cenacluri literare precum cenaclul de la Litere, cel al Uniunii Scriitorilor, coordonat de Nora Iuga, apoi, din 2002, cenaclul Euridice, care a fost condus de Marin Mincu.

Din 2001, lucrează ca redactor la departamentul Cultură-Mass-Media al ziarului Cotidianul din București, iar din 2005, cu însărcinări similare, la ziarul Averea de unde în 2006 trece la Evenimentul zilei, apoi la România liberă. A colaborat la numerele publicației cu apariție intermitentă Fracturi, animată de poetul Marius Ianuș, fiind considerată a se număra printre reprezentanții curentului literar fracturist.

A colaborat, cu versuri sau cu articole de atitudine, cronici de carte, interviuri, reportaje și alte texte publicistice, la revista Metafora din Constanța, Convorbiri literare, Viața românească, Luceafărul, Paradigma, Vatra, Orizont, Fracturi, Cotidianul, Averea, la postul de radio Radio România Cultural ș.a. A publicat și proză în revistele Metafora, în anul 2000, și Vatra, în 2005. A participat la tabere sau ateliere de creație, festivaluri, lecturi publice, emisiuni radiofonice. În anul 2005 a beneficiat de o bursă la Berlin.

A fost prezentă în volumul No More Poetry. New Romanian Poetry, Heaventree Press, 2007. În februarie 2010 3:AM Magazine publică un interviu cu Elena Vlădăreanu și o selecție din poeziile ei.

Debut editorial

[modificare | modificare sursă]

Un prim debut editorial, considerat neoficial, are loc în 2001 cu placheta Din confesiunile distinsei doamne m. în colecția Underground Carmen. Anterior, fusese prezentă într-o antologie ocazională, Poezia taberei, 2000.

Debutul editorial propriu-zis are loc în 2002, cu volumul pagini, publicat la Editura Timpul din Iași.

Volume publicate

[modificare | modificare sursă]

Volume colective

[modificare | modificare sursă]

Habemus bebe - o producție Asociația Art No More Arhivat în , la Wayback Machine. cu sprijinul WASP Studios, București 2014 (regia: Robert Bălan)

Prințesele spion - Teatrul pentru copii și tineret Gong, Sibiu - premiera noiembrie 2014 (regia: Robert Bălan)

O viață sigură - Teatrul Național Târgu Mureș - Compania Liviu Rebreanu Arhivat în , la Wayback Machine., 2016 (regia: Robert Bălan)

Identic natural de Elena Vlădăreanu și Robert Bălan - o producție Asociația Art No More , 2017 (regia: Robert Bălan)

În numele Tatălui - o producție Asociația Art No More, 2018 (regia: Robert Bălan)

Tribul lui Tudor - Asociația Art No More, 2018 (regia: Robert Bălan)

Premii literare

[modificare | modificare sursă]
  • 2001 Premiul Concursului național de poezie Aurelian Dumitrașcu
  • 2005 Premiul cenaclului Euridice, poeta refuză distincția, argumentând că nu-și consideră propria producție a fi superioară celei a celorlalți autori nominalizați.
  • 2018 Premiul pentru Dramaturgia Spectacolului „În numele Tatălui”, Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent 2018
  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Copiii mizeriei, 4 august 2006, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013
  3. ^ CRONICA LITERARA/ Textul si „conceptul”, 9 decembrie 2009, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013
  4. ^ Colăcelul de grăsime, 10 iunie 2010, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013
  5. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]