Friedrich Wilhelm Sander
| Friedrich Wilhelm Sander | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1885[1]  Kłodzko, Voievodatul Silezia Inferioară, Polonia |
| Decedat | 1938 (53 de ani)[1] Berlin, Germania Nazistă |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Reich-ul German |
| Ocupație | inginer |
Modifică date / text  | |
Friedrich Wilhelm Sander (25 august 1885, Glatz (Kłodzko) – 15 septembrie 1938) a fost un inginer și producător german de pirotehnică, cunoscut pentru contribuțiile sale la zborul cu propulsie de rachetă.
În 1923, Sander a cumparat compania H. G. Cordes din Bremerhaven, care fabrica încărcături cu pulbere neagră pentru harpoanele de vânătoare de balene încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. La scurt timp, Sander a extins gama de produse a fabricii, pentru a include rachete de semnalizare. În 1928, el a fost contractat de Max Valier, din partea lui Fritz von Opel, pentru a furniza rachete pentru a propulsa propulsie pentru mașini și avioane, ca un mijloc de promovare a companiei Opel. Proiectele lor comune au implicat crearea primului rocket car(en)[traduceți] din lume, Opel RAK 1 și a primului rachetoplan, Ente.
Începând din 1930, Sander (împreună cu alte fabrici de pirotehnie) a început fabricarea secretă a rachetelor în scopuri militare, sub conducerea lui Walter Dornberger. În 1936 el a semnat un contract de vânzare a unora dintre aceste arme în Italia, dar a fost denunțat ca trădător de către naziști și arestat. În acest timp, compania sa a falimentat, dar după eliberarea sa de mai târziu în același an, Sander a fondat o noua companie, Comet GmbH, cu ajutorul unora dintre furnizorii săi anteriori. În 1938, firma sa a fost naționalizată, iar Sander a ajuns din nou în închisoare, unde mai târziu a și murit.[2]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Friedrich Wilhelm Sander”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Filthaut, Projekt RAK, pp. 197 ff.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Projekt RAK – Das Raketenzeitalter begann in Rüsselsheim, a documentation from Klaus F. Filthaut, München 1999.
