Gheorghe Chipail
Gheorghe Chipail | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 15 februarie 1905 satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani |
Decedat | 2 august 1997 Iași |
Naționalitate | română |
Ocupație | medic |
Activitate | |
Domeniu | Chirurgie |
Instituție | Facultatea de Medicină din Iași |
Cunoscut pentru | Prima operație pe cord din România Șef al Clinicii a III-a Chirurgicală a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași între 1944-1974 |
Societăți | Academia de Științe Medicale din România (membru de onoare) |
Modifică date / text |
Gheorghe Chipail (n. 15 februarie 1905, satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani – d. 2 august 1997, Iași) a fost un medic chirurg, șef al Clinicii a III-a Chirurgicală de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și profesor la Facultatea de Medicină din Iași.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Gheorghe Chipail s-a născut în 1905, tatăl său fiind preotul satului. A fost elev la Liceul Internat din Iași. După bacalaureat a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iasi, pe care a absolvit-o în 1930. În 1936 devine medic secundar de chirurgie, desăvârșindu-și pregătirea de chirurg la Spitalul Colțea din București alături de profesorii Nicolae Hortolomei și Traian Nasta.[1][2] În 1943 este numit profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Iași. După revenirea din refugiu, de la Alba Iulia, a Spitalului „Sfântul Spiridon” Gheorghe Chipail a reușit să deschidă, în toamna anului 1944, actuala Clinică a III-a Chirurgicală, clinică pe care a condus-o până în 1974, când s-a pensionat.[1] În practica medicală a abordat, pe lângă chirurgia abdominală, numeroase alte domenii: neurochirurgia, chirurgia ORL, urologia, ortopedia, chirurgia toracică, curajos însă păstrând întotdeauna „măsura lucrurilor”.[3][4] În 1950, Gheorghe Chipail a realizat prima operație pe cord din România iar în 1954 prima comisurotomie pe cord închis la Iași, la scurt timp după ce profesorul Nicolae Hortolomei operase prima stenoză mitrală în România.[5]
Familia
[modificare | modificare sursă]Gheorghe Chipail a avut o soră, Maria, căsătorită cu profesorul Oscar Franche, care a fost medic, șefa Clinicii de Boli Contagioase din Iași timp de peste 30 de ani. A fost căsătorit cu Asia Chipail, profesor de pediatrie, fiica profesorului Leon Ballif.[5]
Distincții
[modificare | modificare sursă]A fost decorat în 16 decembrie 1972 cu Ordinul Meritul Științific clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”.[6]
In memoriam
[modificare | modificare sursă]Pe 6 decembrie 2013, în parcul comunei Durnești, județul Botoșani, a fost dezvelit bustul chirurgului Gheorghe Chipail realizat de sculptorul Marcel Mănăstireanu.[7][8]
Lucrări publicate
[modificare | modificare sursă]- Gh.G. Chipail, M. Diaconescu, G. Kreisler, Reintervențiile imediate și precoce în chirurgia abdominală, Editura Junimea, Iași, 1973.
- G.G. Chipail, C. Dragomir, V. Maica, Tratamentul ulcerului gastro-duodenal perforat, Editura Junimea, Seria Esculap nr. 35, Iași, 1981.
- G.G. Chipail, Din viața, activitatea și gândurile unui chirurg, Editura Junimea, Iași, 1990, ISBN: 9789733701071
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Cristian Dragomir, „Gheorghe Chipail” în E. Târcoveanu, C. Romanescu, M. Lițu, Ctitorii Prestigiului: 125 de ani de învățământ medical superior la Iași, Ed. Gr. T. Popa, Iași, 2004, p. 202-204.
- ^ N. Angelescu, A. Dima, „Personalități chirurgicale ieșene”, Jurnalul de Chirurgie, 2006, Vol. II, Nr. 4, p. 424-428.
- ^ C. Dragomir, „Gheorghe Chipail”, Chirurgia (Bucur), 102(4):379-380, 2007, PubMed
- ^ Ionel Maftei, „Un chirurg de excepție: Gheorghe Chipail”[nefuncțională], Evenimentul, 23 februarie 2005
- ^ a b Richard Constantinescu, „Autorul primei operații pe cord din România”[nefuncțională], Viața Medicală, 25 aprilie 2014.
- ^ Decretul nr. 506 din 16 decembrie 1972 privind conferirea unor ordine și medalii ale Republicii Socialiste România, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 31 decembrie 1972.
- ^ „Țurcanu, prezent la Durnești la dezvelirea statuii marelui doctor chirurg Chipail”, BanulBotosanean.ro, , accesat în [nefuncțională – arhivă]
- ^ Dezvelire bust prof dr Gheorghe Chipail la YouTube (partea a II-a, partea a III-a)
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Ionel Maftei, Personalități ieșene, Iași, 2000.
- Marinescu CG., „Interview granted by Prof. Gheorghe Chipail from IMF Iasi to Prof. C. Gh. Marinescu, chairman of the methodologic office of the alumni of IMF Iasi”, Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi, 1987, 91(3):609-16, PubMed
|