Sari la conținut

Gomphidius glutinosus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gomphidius glutinosus
Bălușca molidului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Gomphidiaceae
Gen: Gomphidius
Specie: G. glutinosus
Nume binomial
Gomphidius glutinosus
(Schaeff.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus glutinosus Schaeff. (1774)
  • Agaricus fuscus Batsch (1783)
  • Agaricus mitratus J.F.Gmel. (1792)
  • Agaricus velatus With. (1792)
  • Gomphus glutinosus (Schaeff.) P. Kumm. (1871)
Modifică text Consultați documentația formatului

Gomphidius glutinosus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphidiaceae și de genul Gomphidius este o ciupercă comestibilă, denumită în popor bălușca molidului.[2] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitară, deseori și în grupuri, prin păduri de conifere în special pe mușchi și cu preferință pe lângă molizi tineri, deseori la margini și cărări de pădure, de la deal (peste 300 m) la munte, începând în iulie, până în noiembrie.[3][4]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Gomphidius glutinosus
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este cărnoasă, pentru mult timp boltită semisferic cu marginile răsucite spre interior, apoi convexă, la bătrânețe aplatizată și la mijloc adâncită, dezvoltând câteodată un gurgui central, puțin proeminent. Cuticula, care se poate decojii foarte ușor, este netedă și golașă, acoperită în tinerețe de o mâzgă transparentă foarte groasă care se trage peste margine și lamele până la baza piciorului, arătând o cortină pal liliacee, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Coloritul este la început brun-violet sau gri-purpuriu, după dispariția mucului mai mult roșu ca carnea, mai târziu cu pete negricioase care de asemenea apar după apăsare în scurt timp.
  • Lamelele: sunt ceroase, distanțate, late, înalte și cărnoase, arcuite, mult decurente în lungul piciorului și numai puțin bifurcate precum ușor separabile, fiind inițial albicioase și devenind treptat gri ca funinginea.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-12 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este cilindric, plin, fibros, nu rar îngroșat spre bază și acolo vâscos. El posedă o zonă inelară. Culoarea este albă în partea superioară și de un galben strălucitor în partea inferioară.
  • Carnea: este groasă, moale, în picior fragilă, aproape niciodată atacată de viermi și de culoare albă (sub cuticulă brună), fiind în domeniul bazei de un galben înfocat. Ea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, gustul plăcut și dulceag. Cuticula trebuie să fie îndepărtată imediat după cules.
  • Caracteristici microscopice: are spori lunguieți-fusiformi, negru-cenușii, cu o mărime de 18-22 x 6-8 microni.[3][4]
  • Reacții chimice: Cuticula buretelui se decolorează cu Hidroxid de amoniu violet, iar carnea purpuriu, buretele cu Hidroxid de potasiu violet, cu lugol (o soluție de iod cu iodură de potasiu) albastru și cu sulfovanilină violet.[5]
  • G. glutinosus, spori
    G. glutinosus, spori
  • G. glutinosus, lamele
    G. glutinosus, lamele
  • G. glutinosus, secțiune transversală
    G. glutinosus, secțiune transversală
  • G. glutinosus deschis
    G. glutinosus deschis
  • G. glutinosus tânăr
    G. glutinosus tânăr
  • G. glutinosus bătrân
    G. glutinosus bătrân

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu Chroogomphus helveticus sin. Gomphidius helveticus (comestibil),[6] Chroogomphus rutilus sin. Gomphidius viscidus, comestibil (ceva mai mic, cuticulă uscată, dar tare unsuroasă la umezeală și mai roșiatică, crește sub pini),[7] Gomphidius gracilis, comestibil, (ceva mai mic, colorit rozaliu, cuticulă unsuroasă, se dezvoltă sub larici),[8] Gomphidius maculatus (comestibil),[9] Gomphidius roseus, comestibil, (ceva mai mic, colorit roz-roșiatic, cuticulă lucioasă, maximal unsuroasă, nu mucoasă, crește sub pini),[10]

De sus, buretele poate fi confundat și cu Suillus grevillei, comestibil (are tuburi, pori precum în tinerețe o manșetă largă, galben roșiatic până brun-roșiatic, crește sub larici)[11] sau cu Suillus luteus, comestibil (și el are tuburi și pori precum o manșetă largă, se dezvoltă sub pini)[12] precum Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici).[13]

Posibilă este de asemenea confuzia cu necomestibilul Lactarius rufus,[14] fatală cea cu mortalul Paxillus involutus.[15]

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Chroogomphus sin. Gomphidius helveticus
    Chroogomphus sin. Gomphidius helveticus
  • Chroogomphus rutilus sin. Gomphidius viscidus
    Chroogomphus rutilus sin. Gomphidius viscidus
  • Gomphidius gracilis
    Gomphidius gracilis
  • Gomphidius maculatus
    Gomphidius maculatus
  • Gomphidius roseus
    Gomphidius roseus
  • !Lactarius rufus!
    !Lactarius rufus!
  • !!!Paxillus-involutus!!!
    !!!Paxillus-involutus!!!
  • Suillus grevillei
    Suillus grevillei
  • Suillus luteus
    Suillus luteus
  • Suillus viscidus
    Suillus viscidus

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Nefiind o ciuperca apreciata culinar, există numai puține rețete specifice acestei specii, ca de exemplu bălușce fierte într-o salată de carne de vită din bot sau cerul gurii (pusă în saramură, fiartă, tăiată felii subțiri) cu măsline verzi în vinegretă[16] sau prăjite și servite într-un sos de Hasmațuchi.[17] Astfel se recomandă de a folosi specia în mâncăruri unde nu ciuperca este ingredientul de bază a cărei savoare să fie scoasă în evidență.

Un aspect ar trebuie fi luat în considerație: Gomphidius glutinosus concentrează cesiu-137 radioactiv la niveluri de peste 10.000 de ori față de nivelurile de fond, pricinuit de faptul că creste pe mușchi (dispersat în mediu prin contaminare radioactivă, în urma accidentului nuclear de la Cernobîl). Bureți care nu se culeg de pe mușchi sunt inofensivi.[18][19]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 448-449, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 27, 97-99, ISBN 3-426-00312-0
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 83, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 460-461, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 472-473, ISBN 88-85013-46-5
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 84-85, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-469, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 526-527, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 20, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365-2, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  17. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 15
  18. ^ The Epoch Times RO
  19. ^ „Contaminare cu cesiu”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gomphidius_glutinosus&oldid=16136198