Sari la conținut

Gheorghe Grigore Cantacuzino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Grigore Gh. Cantacuzino)
Gheorghe Grigore Cantacuzino

foto 1890
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Părințicount Grigore Cantacuzino, Count Cantacuzino[*][[count Grigore Cantacuzino, Count Cantacuzino (1800 - 1849 Wien, Austria)|​]][1]
Luxandra Kretzulescu, lady of Floresti[*][[Luxandra Kretzulescu, lady of Floresti |​]][1] Modificați la Wikidata
CopiiGrigore Gheorghe Cantacuzino
Mihail G. Cantacuzino Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
judecător
avocat
om de afaceri Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Președinte al Senatului României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
În funcție
 – 
Prim-ministru al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deDimitrie A. Sturdza
Succedat deDimitrie A. Sturdza
În funcție
 – 
Precedat deDimitrie A. Sturdza
Succedat dePetre P. Carp
Președinte al Camerei Deputaților din România Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
În funcție
 – 
Ministru al finanțelor Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Ministru al justiției Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Primar general al municipiului București Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Deputat al României Modificați la Wikidata
Președintele Crucii Roșii Române Modificați la Wikidata

Partid politicPartidul Conservator  Modificați la Wikidata
Pentru fiul domnului Șerban Cantacuzino, vedeți Gheorghe Cantacuzino.
Gheorghe Grigore Cantacuzino

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul (n. , București, Țara Românească – d. , București, România)[2] a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 - ianuarie 1870), ministru în varii guverne și cel de-al 20-lea prim-ministru al României de două ori, în perioadele 1899 - 1900 și 1904 - 1907.

Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu.

Era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.[3]

A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.

Monstruoasa coaliție, magistrat

[modificare | modificare sursă]

În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d'Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică, cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.

Funcții publice

[modificare | modificare sursă]

A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituției din 1866.

A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 - ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 - 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 - 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional ("junimist"). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.

Datorită averii sale colosale a fost supranumit "Nababul". Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și "Micul Trianon", în prezent în ruină.

  1. ^ a b Genealogics 
  2. ^ Chirulescu, Marian; Popescu, Paul D.; Radu, Mihaela (). Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic. Darkoprint, Ploiești. p. 104. 
  3. ^ Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 285  Parametru necunoscut |editorn-last= ignorat (ajutor)

Bibliografie suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 90–92 
  • Slavici, Ioan (), „Gheorghe Gr. Cantacuzino”, Opere. Volumul 10, Text stabilit și variante de C. Mohanu. Note de Dimitrie Vatamaniuc., București: Editura Minerva 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Funcții politice
Predecesor:
Panait Iatropol
Primar al Bucureștiului
mai 1869 - ianuarie 1870
Succesor:
Eftimie Diamandescu
Predecesor:
Dimitrie Sturdza
Prim ministru al României
18991900
Succesor:
Petre P. Carp
Predecesor:
Dimitrie Sturdza
Prim ministru al României
19061907
Succesor:
Dimitrie Sturdza


Format:Guvernele Gheorghe Grigore Cantacuzino

Format:Răsturnarea lui Alexandru Ioan Cuza