Heinrich Rose
Heinrich Rose (n. , Berlin, Regatul Prusiei – d. , Berlin, Regatul Prusiei) a fost un mineralog și chimist analist german. El a fost fratele mineralogului Gustav Rose(d) și fiul lui Valentin Rose(d).
Lucrările inițiale ale lui Rose în domeniul fosforescenței au fost remarcate în Quarterly Journal of Science în 1821,[13] și pe baza puterii acestelor lucrări, el a fost ales privatdozent la Universitatea din Berlin, din 1822, apoi profesor de la 1832.[14] În 1846, a redescoperit elementul chimic niobiu, dovedind în mod concludent că acesta era diferit de tantal. Aceasta a fost o confirmare a descoperirii niobiului în 1801 de către Charles Hatchett în minereul de columbit(d). Hatchett numise noul element „columbiu”, după minereul în care coexistă niobiul și tantalul. Elementului i s-a atribuit în cele din urmă numele de niobiu, de către IUPAC în 1950, după Niobe(d), fiica lui Tantal în mitologia greacă. În 1845, Rose a publicat descoperirea unui nou element, pelopiu, pe care l-a găsit în mineralul tantalit(d).[15] După cercetări ulterioare, s-a constatat că acest pelopiu este de fapt un amestec de tantal și niobiu.[16]
În 1830, a fost ales membru străin al Academiei Regale Suedeze de Științe.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Genealogia matematicienilor
- ^ Genealogia matematicienilor, accesat în
- ^ Genealogia matematicienilor, accesat în
- ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 306
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d Heinrich Rose, SNAC, accesat în
- ^ a b c d Heinrich Rose, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Розе Генрих, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Quarterly Journal, vol. 11, nr. 22, p.399.
- ^ „Lista de publicații de Heinrich Rose” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Rose, Heinrich. Mai multe valori specificate pentru
|DOI=
și|doi=
(ajutor) - ^ Marignac, M. C. .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Rammelsberg, Karl Friedrich August(d). Mai multe valori specificate pentru
|DOI=
și|doi=
(ajutor) - Weeks, Mary Elvira. Mai multe valori specificate pentru
|DOI=
și|doi=
(ajutor)