Sari la conținut

Hydnum repandum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hydnum repandum
Flocoșei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Hydnaceae
Gen: Hydnum
Specie: H. repandum
Nume binomial
Hydnum repandum
L. (1753)
Sinonime
  • Hydnum flavidum Schaeff. (1774)
  • Hypothele repanda (L.) Paulet (1812)
  • Dentinum repandum (L.) Gray (1821)
  • Hydnum repandum var. rufescens (L.) Barla (1859)
  • Tyrodon repandus (L.) P.Karst. (1881)
  • Sarcodon repandus (L.) Quél. (1886)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hydnum repandum (Carl von Linné, 1753), sin. Sarcodon repandus (Carl von Linné, 1753 ex Lucien Quélet, 1886), din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnaceae și de genul Hydnum,[1][2] este un soi de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ciuperca este cunoscută în popor sub numele flocoșel,[3] burete țepos[4] sau barba unchiașului.[5] Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri sau cercuri mari (deseori exemplarele sunt îngrămădite unul în altul), în păduri de foioase (sub fagi, mai rar pe lângă stejari) precum în cele de conifere sub molizi. Apare de la deal la munte, din (iulie) august până în noiembrie (decembrie).[6][7]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost determinat drept Hydnum repandum de renumitul savant suedez Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale Species Plantarum din 1753,[8] nume curent rămas până în prezent (2019). Denumirea Sarcodon repandus a cunoscutului micolog Lucien Quélet, de verificat în lucrarea sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium din 1886,[9] se mai găsește în cărți micologice franțuzești preponderent mai vechi. Toate celelalte încercări de modificare a taxonului, inclus cele multe variații și forme descrise,[1] sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite și astfel neglijabile.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: H. repandum
  • Pălăria: are un diametru de 5–15 cm, este inițial convexă, apoi plată, câteodată adâncită. Suprafața este neregulată, cu marginea ondulată și crestată, cuticula fiind netedă, catifelată, fin împâslită și brumată, având un colorit care variază de la alb gălbui până la crem-portocaliu.
  • Himenoforul: nu are lamele, ci țepi. Ei sunt deși, inegali, foarte fragili și decurenți la picior. Culoarea este la început albă, mai târziu aproape întotdeauna identică cu acea a pălăriei, vârfurile devenind cu timpul maronii. Țepii pot fi îndepărtați cu ușurință.
  • Piciorul: are o înălțime de 5–8 (10) cm și o grosime de 1–3 cm, este neted, cilindric, bont, tare și plin, deseori puțin excentric, fiind albicios, ocazional și de aceiași culoare cu pălăria.
  • Carnea: este tare și casantă în tinerețe, devenind la bătrânețe fibroasă, fiind de culoare alb-gălbuie. Mirosul este slab, gustul la exemplare tinere plăcut. Exemplare vechi devin întotdeauna amăruie. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[6][7]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu pereți subțiri sunt netezi, rotunjori cu baza apiculară, hialini (translucizi), mereu cu o picătură mare uleioasă în mijloc, având o mărime de 6-8 x 6-7 microni. Pulberea lor este albicioasă. Basidiile în formă de măciucă cu 2–4 sterigme fiecare măsoară 30-40 x 6-8 microni, iar cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt aproape egale privind forma și mărimea.[10]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină mai întâi auriu, apoi brun-roșcat, cu fenol roșu-portocaliu apoi roșu-cărămiziu, cu Hidroxid de potasiu imediat brun-gălbui și cu sulfat de fier galben.[11]
  • H. repandum, țepi
    H. repandum, țepi
  • H. repandum, picior și strat fructifer
    H. repandum, picior și strat fructifer
  • H. repandum, secțiune longitudinală
    H. repandum, secțiune longitudinală
  • H. repandum tineri
    H. repandum tineri
  • H. repandum bătrân
    H. repandum bătrân

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Văzut de sus, buretele seamănă tare cu gălbiorul și specii înrudite, dar se deosebește clar prin aculeii săi (Himenoforul genului Cantharellus constă din pseudo-lamele), dar de asemenea cu ciupercile cu tuburi și pori Albatrellus cristatus (necomestibil),[12] Albatrellus confluens (comestibil),[13] Albatrellus ovinus (comestibil),[14][15] de asemenea cu Hericium cirrhatum sin. Creolophus cirrhatus[16] respectiv Hygrophoropsis aurantiaca (are lamele, carnea și piciorul formați mai slab, comestibil).[17]

În primul rând însă, soiul poate fi confundat cu gemenul său delicios Hydnum rufescens (cu nuanțe roșiatice[18] precum cu alte specii asemănătoare ale acestui gen, cu toate comestibile sau cel puțin neotrăvitoare, ca de exemplu Hydnum acre sin. Hydnellum mirabile (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil)[19] Hydnum albidum (albicios, comestibil),[20] Hydnum subsquamosum (cuticula este mai roză, comestibil),[21] Hydnum umbilicatum (comestibil) [22] sau Hydnum versipelle (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil).[23]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Albatrellus-confluens
    Albatrellus-confluens
  • Albatrellus cristatus
    Albatrellus cristatus
  • Albatrellus ovinus
    Albatrellus ovinus
  • Cantharellus cibarius
    Cantharellus cibarius
  • Hericium cirrhatum
    Hericium cirrhatum
  • Hygrophoropsis aurantiaca
    Hygrophoropsis aurantiaca
  • Hydnum acre sin. Hydnellum mirabile
    Hydnum acre sin. Hydnellum mirabile
  • Hydnum albidum
    Hydnum albidum
  • Hydnum rufescens
    Hydnum rufescens
  • Hydnum Umbilicatum
    Hydnum Umbilicatum

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Flocoșelul este o ciupercă de calitate bună, în special exemplarele tinere. Carnea devine la cele bătrâne ceva mai scorțoasă. Mai departe, buretele are atunci un gust amar din cauza aculeilor care însă pot fi îndepărtați fără probleme. El poate fi bine adăugat la mâncăruri cu gălbiori, ambele specii fiind de consistență asemănătoare, pentru care se cere un timp de gătit mai lung.[24]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobamk
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 532, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 548-549, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 213-214, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1178
  9. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 189
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1044
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 606, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559 ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 546-547, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 548-549 ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 210.211, ISBN 978-3-8427-0483-1
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 604, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 582-583, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 542-543, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 522-523, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 588-589, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Myco Québec
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 540-541, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 118, ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hydnum_repandum&oldid=16383255