Sari la conținut

Hygrophorus hypothejus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus hypothejus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus hypothejus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. hypothejus
Nume binomial
Hygrophorus hypothejus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus hypothejus Fr. (1818)
  • Agaricus vitellicolor (Pers. (1828)
  • Hygrophorus aureus Arrh. (1863)
  • Limacium hypothejus (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus hypothejus var expallens Boud. (1907)
  • Limacium aureum (Fr.) Ricken (1910)
  • Hygrophorus hypothejus var mendax Imler (1935)
  • Hygrophorus hypothejus var aureus (Arrh.) Kalchbr. (1875)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus hypothejus (Elias Magnus Fries, 1818 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus[1][2] este o specie pe alocuri frecventă și abundentă de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie la munte preferat pe sol umed, neutru și nisipos, în păduri de conifere precum la marginea lor numai sub pini, crescând mereu în grupuri mai mari. Timpul apariției este din (septembrie/octombrie) noiembrie până iarna târziu, apărând uneori de abia la o temperatură de -5° Celsius.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Elias M. Fries

Numele binomial hotărât este Agaricus hypothejus, determinat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[5] Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium hypothejum, creat de micologul german Paul Kummer în 1871,[7] bazând pe descrierea lui Fries. Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt și ele acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat probabil de la cuvântul „hipotonie” în sensul biologiei (nu al medicinei) care se referă la tonicitatea (descrie diferența de presiune osmotică a două soluții). Soluția hipotonică are o presiune osmotică mai mică decât mediul de comparație,[8] astfel că în acest caz celulele nu pot fi distruse pe timp geros.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Hygrophorus hypothejus
  • Pălăria: destul de moale și nu prea cărnoasă cu un diametru de 3-7 (9) cm este inițial emisferică cu marginea răsucită spre inferior pentru timp lung și adesea cu o cocoașă nu prea accentuată, apoi convexă, aplatizându-se odată cu vârsta, foarte des cu o depresiune centrală. Cuticula netedă cu fibre radiale încarnate, numai puțin pronunțate, este unsuroasă, având deasupra un mucilagiu puternic, dar când este cald și însorit numai slab lipicioasă și mată. Coloritul variază depinde de variație: el poate fi gălbui, galben-maroniu, gri-brun, brun-măsliniu, chiar brun-negricios, marginea fiind de obicei mai deschisă la culoare decât regiunea centrală.
  • Lamelele: oarecum elastice, destul de groase, distanțate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită și bifurcate sunt atașate față de picior atât de tip adnate, cât și decurente sau semi-decurente, de asemenea, nu rar lăcrimând albicios. Coloritul este la început alb, devenind apoi gălbui până la galben-portocaliu. Muchiile de aceiași culoare sunt netede.
  • Piciorul: destul de subțire și ceva elastic cu o lungime de 3-6 (8) cm și o lățime de 0,4-1 (1,5) cm este cilindric, spre bază subțiat, nu rar casabil, mai ales în cazul exemplarelor care au crescut în mușchi unde se păstrează o umiditate mai ridicată, fiind plin pe dinăuntru. Suprafața flocos-fibroasă cu un strat cleios de diferite grosimi are un colorit de obicei galben-deschis, căpătând cu timpul adesea nuanțe portocaliu-roșiatice. Nu poartă un inel, doar în stadiu tânăr prezintă o zonă inelară slinoasă asupra cărei este uscată.
  • Carnea: destul de moale este albicioasă până galben palid și sub cuticulă portocaliu-roșiatică, de asemenea, vizibilă în zone unde a fost lovită sau ronțăită. Mirosul este plăcut de ciuperci și mai mult sau mai puțin fructuos, iar gustul blând și dulcișor.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi, neamilozi, elipsoidali până la sub-cilindrici, cu o mărime de 7 (8) x 4-5 (6) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate îngust cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de (40) 55-60 x 8-10 microni. Pileipellis (cuticula), un ixo-trichoderm de până la 450 µm grosime, este alcătuită din hife subțiri, cilindrice, ramificate, împletite complicat în partea inferioară, dar împletite lejer și în principal erecte deasupra, având o lățime de 3-5,5(-7) µm și elemente terminale de 60-130 x 3-5 µm, cu un pigment intracelular măsliniu pal în plus față de niște hife incrustate fin. Himenoforul tramei este bilateral, format din elemente scurte, cilindrice spre puternic umflate cu o dimensiune de 35-120 x 5-18 microni. Coaja tijei este dominată de o ixocutis de până la 60 µm grosime, constând din hife gelatinizate, pocăite, de 2,5-6 µm lățime, pe alocuri însă ascendente până erecte, formând un ixo-trichoderm împletit lejer de până la 200 µm grosime, spre vârful tijei cu fascicule de hife libere, erecte de până la 250 µm lungime, și de 1,5-5 µm lățime. Conexiuni cu cleme sunt frecvente, în straturile corticale adesea cu cleme medalion. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  • H. hypothejus, lamele pălărie și picior
    H. hypothejus, lamele pălărie și picior
  • H. hypothejus tineri
    H. hypothejus tineri
  • H. hypothejus mai bătrâni
    H. hypothejus mai bătrâni
  • H. hypothejus, grup
    H. hypothejus, grup
  • H. hypothejus, variația aureus
    H. hypothejus, variația aureus

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus hypotejus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum ar fi: Hygrophorus agathosmus (comestibil),[12] Hygrophorus arbustivus (comestibil),[13] Hygrophorus camarophyllus (comestibil),[14] Hygrophorus discoideus (comestibil),[15] Hygrophorus fulgineus (comestibil),[16] Hygrophorus gliocyclus (comestibil),[17] Hygrophorus hedrychii (comestibil, se dezvoltă sub mesteceni, fără miros și gust specific),[18] 'Hygrophorus latitabundus (comestibil),[19] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[20] Hygrophorus lucorum (comestibil),[21] Hygrophorus nemoreus (comestibil), pălărie mai închisă, cuticula uscând repede, fără miros sau gust specific),[22] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[23] Hygrophorus penarius comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, mai gălbui)[24] Hygrophorus piceae (comestibil, se dezvoltă în păduri de molizi pe mușchi, fără miros, cu gust plăcut),[25] Hygrophorus pudorinus (comestibil, de valoare culinară foarte scăzută),[26] Hygrophorus pustulatus (comestibil),[27][4] Hygrophorus speciosus (comestibil)[28] sau Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina (necomestibilă).[29]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Hygrophorus agathosmus
    Hygrophorus agathosmus
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus camarophyllus
    Hygrophorus camarophyllus
  • Hygrophorus discoideus
    Hygrophorus discoideus
  • Hygrophorus fuligineus
    Hygrophorus fuligineus
  • Hygrophorus gliocyclus
    Hygrophorus gliocyclus
  • Hygophorus latitabundus
    Hygophorus latitabundus
  • Hygrophorus ligatus
    Hygrophorus ligatus
  • Hygrophorus lucorum
    Hygrophorus lucorum
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus olivaceoalbus
    Hygrophorus olivaceoalbus
  • Hygrophorus penarius
    Hygrophorus penarius
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • Hygrophorus pustulatus
    Hygrophorus pustulatus
  • Hygrophorus speciosus
    Hygrophorus speciosus
  • !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!
    !Neohygrocybe ovina sin. Hygrocybe ovina!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus hypothejus este o specie aromatică și gustoasă care se potrivește în bucătărie nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. Mucilagiul posibil dispare complet la prăjire în tigaie. Ea poate fi consumată chiar și crud ca o ciupercă de salată. În Elveția poate fi vândută la piață.[30]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 106-107 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Laux" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 10
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 324 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 119
  8. ^ Simpleclub
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 317
  10. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 128, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 100-101, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Alexandru Eliseevici Kovalenko, Ė. L. Nezdoĭminogo: „Definitorium fungorum URSS”, Editura Наука (Știința), Leningrad 1989, p. 14, ISBN: 978-5020-26552-3 (în limba rusă și latină)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Der Tintling
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 443-443, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 398-399, ISBN 3-405-12124-8, p. 438-439, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ „Pilzforum”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2020, ISBN: 978-3-440-16782-3
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 2, Editura Paul Lechevalier, Paris 1971, ISBN: 978-27205-0514-0
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_hypothejus&oldid=16322984