Sari la conținut

Ilarion Ruvarac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ilarion Ruvarac

Ilarion Ruvarac
Date personale
Nume la naștereJovan Ruvarac Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Sremska Mitrovica, Granița Militară, Imperiul Austriac[5] Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
mănăstirea Grgeteg⁠(d), comitatul Srijem, Austro-Ungaria[5] Modificați la Wikidata
Înmormântatmănăstirea Grgeteg[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Austriac
 Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
OcupațieIstoric și preot ortodox
Limbi vorbitelimba sârbă[3][6] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din Viena
Karlovačka gimnazija[*][[Karlovačka gimnazija (comprehensive high school in Sremski Karlovci, South Bačka, Vojvodina, Serbia)|​]]  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentruIntroducerea metodelor critice în istoriografia sârbă
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ilarion (Jovan) Ruvarac (în sârbă Иларион Руварац; n. , Sremska Mitrovica, Granița Militară, Imperiul Austriac – d. , mănăstirea Grgeteg⁠(d), comitatul Srijem, Austro-Ungaria) a fost un istoric și preot ortodox sârb, membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte (inițial Societatea Sârbă de Științe și Academia Regală Sârbă de Științe). Considerat fondator și principal reprezentant al școlii critice din istoriografia sârbă. A ocupat funcția de arhimandrit al Mănăstirii Grgeteg.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Jovan Ruvarac s-a născut în localitatea Sremska Mitrovica la 1 septembrie 1832, fiind fiul preotului ortodox Vasilije Ruvarac (1803–1873) și al soției acestuia, Julijana (născută Šević).[7] A avut trei frați: Lazar, Kosta și Dimitrije. Lazar Ruvarac a devenit funcționar în guvernul sârb, Kosta Ruvarac (1837–1864) a fost scriitor și critic literar, dar a murit în timpul studiilor la universitatea din Pesta, iar Dimitrije Ruvarac (1842–1933) a fost istoric și cleric ortodox.[8]

Familia Ruvarac s-a stabilit în Sirmia, aflată atunci în Imperiul Austro-Ungar (astăzi în Serbia), provenind din regiunea situată între Bihać și Cazin, în prezent parte a Bosnia și Herțegovina, la acea vreme sub stăpânire otomană.[9]

Copilăria și-a petrecut-o în localitățile Stari Slankamen și Stari Banovac din Srem, unde a absolvit gimnaziul. Ulterior, familia sa s-a stabilit la Karlovci și apoi la Viena, unde și-a finalizat studiile liceale la Gimnaziul din Karlovci și la un gimnaziu vienez, înainte de a se înscrie, în 1852, la Universitatea din Viena, la Facultatea de Drept.[10]

Deja în perioada liceului, și-a dezvoltat o pasiune profundă pentru istorie, influențat de profesorul Jakov Gerčić.[11] În timpul facultății, a aprofundat această vocație, frecventând cercuri intelectuale ale elitei slave din sud, printre care lingviști de seamă ca Vuk Karadžić și Đuro Daničić, adunați adesea la celebra cafenea Slavisches Kafeehaus.[11]

În timpul studiilor a participat la cursurile istoricului austriac Albert Jäger⁠(d) și a fost influențat de lucrările lui Friedrich Christoph Schlosser, Georg Gottfried Gervinus și, mai ales, de Leopold von Ranke. Ruvarac a integrat principiul obiectivității istorice promovat de Ranke, transformându-l în pilon al metodologiei sale științifice.[12]

După absolvirea studiilor de drept în 1856, s-a înscris la Seminarul Teologic Sfântul Arsenie din Sremski Karlovci, pe care l-a absolvit în 1859. După finalizarea studiilor în drept, istorie și teologie, a optat pentru viața monahală, primind numele de Ilarion la tunderea sa monahală la 1 ianuarie 1861, la Mănăstirea Krušedol. Sub acest nume, a publicat numeroase studii istorice elaborate anterior. Ulterior, a fost numit secretar al Tribunalului Ecleziastic Ortodox Sârb din Karlovci.[12]

În 1872 a revenit la alma mater-ul său, Gimnaziul din Karlovci, în calitate de profesor, iar doi ani mai târziu a fost ridicat la rangul de arhimandrit al Mănăstirii Grgeteg.[10] În 1875, a preluat funcția de rector al Seminarului Teologic Sfântul Arsenie din Karlovci.

La începutul anului 1880, a fost însărcinat să redacteze un raport privind starea educației în rândul sârbilor din Imperiul Austro-Ungar. Competența demonstrată în derularea acestei misiuni i-a adus propunerea de a ocupa scaunul episcopal al Eparhiei Karlovci, ofertă pe care a ales să o decline.

În 1882 s-a retras din viața publică, revenind la Mănăstirea Grgeteg în calitate de arhimandrit. Ultimii ani ai existenței i-a dedicat izolării spirituale în comunitatea monahală, unde a încetat din viață la 8 august 1905.[11]

Ilarion Ruvarac, asemenea multor contemporani sârbi, vorbea mai multe limbi, printre care latina, greaca, germana, maghiara, româna și italiana.

Istoriografie

[modificare | modificare sursă]

Cel mai important pentru mine este să spun adevărul sau ceea ce consider a fi adevărul.

— Ilarion Ruvarac[13]

În 1887, a izbucnit o dezbatere intelectuală intensă între reprezentanții vechii școli tradițional-romantice din istoriografia sârbă, condusă de istoricii Panta Srećković și Miloš Milojević, și promotorii noii școli critice și realiste, conduse de Ilarion Ruvarac și Ljubomir Kovačević.

Ruvarac este recunoscut ca fondator și principal exponent al școlii critice în istoriografia sârbă,[14][15]curent revoluționar care a impus o abordare riguroasă și documentată a trecutului. A pledat cu fermitate pentru primatul surselor primare și verificarea meticuloasă a documentației,[12] stabilind distincții clare între evidențele istorice autentice și literatura istoriografică secundară. A militat împotriva utilizării poeziei epice sârbe ca sursă istorică, recunoscându-i însă valoarea artistică, și s-a opus reprezentării istoriei sârbe pe baza epopeilor, miturilor și legendelor.[16]

Ilarion Ruvarac a aplicat metode științifice riguroase pentru a respinge legende întregănate în conștiința colectivă, precum mitul trădării lui Vuk Branković, narațiunea despre „libertatea eternă” a Muntenegrului sau presupusa ucidere a Țarului Stefan Uroš V de către Vukašin Mrnjavčević. Prin analize documentare, a demascat fabulele promovate ca adevăruri istorice în cercuri muntenegrene – motivate uneori de interese politice, dinastice (legate de Habsburgi, Vatican sau otomani) sau de vanități personale. De asemenea, a dovedit că așa-numitele masacre descrise în Coroana muntelui a lui Njegoš și în cronistică nu aveau bază reală.

Cariera sa a fost dedicată deconstrucției miturilor naționale ce denaturau realitatea istorică, devenind pionier al unei abordări care a inspirat generații de istorici să investigheze trecutul cu rigoare critică. Școala lui Ruvarac și-a găsit continuatori în Stojan Novaković (1842–1915), Ljubomir Kovačević (1848–1918), Mihailo Gavrilović, Stanoje Stanojević și alții. Jovan Radonić i-a dedicat prima sa lucrare lui Ilarion Ruvarac, recunoscându-i contribuția decisivă la instituționalizarea criticii istorice în spațiul sârb.[17]

Moștenire

[modificare | modificare sursă]

Este inclus în Cei 100 cei mai remarcabili sârbi.

Lucrări (selecție)

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Ilarion Ruvarac”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Ilarion Ruvarac, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ Ilarion Ruvarac, Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  5. ^ a b „Ilarion Ruvarac”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  7. ^ Südosteuropäische Arbeiten, Volume 75, Issue 4 (în German). German Institute for International Studies. . ISBN 9783486424218. Ruvarac, Ilarion (Jovan), serbischer Historiker, * Sremska Mitrovica 1. IX. 1832, † Kloster Grgeteg (Syrmien) 8. VIII. 1905, Sohn des orthodoxen Geistlichen Vasilije R. und der Julijana R., geb. Šević 
  8. ^ Manuscriptum: revistă trimestrială editată de Muzeul Literaturii Române, Volume 14 (în Romanian). Muzeul. . p. 140. 
  9. ^ Pilipović, Radovan. „Pisci srpske crkvene istorije Dimitrije Ruvarac (1842-1931) – istoričar i bibliotekar”. Pravoslavlje, novine srpske patrijaršije. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ a b Ersoy, Ahmet; Górny, Maciej; Kechriotis, Vangelis, ed. (). Modernism: Representations of National Culture. Central European University Press. p. 15. ISBN 9786155211942. 
  11. ^ a b c Antolović 2016, p. 337.
  12. ^ a b c Antolović 2016, p. 338.
  13. ^ „Književna nagrada "Vuk Karadžić" za nauku, 2007”. Konkursi regional web site. Arhivat din original la . Accesat în . Glavno mi je da kažem istinu ili ono što držim za istinu. – I. Ruvarac 
  14. ^ Mladenović, Miloš; Schlieper, H. C. (). Eastern Europe: Historical Essays Presented to Professor Milos Mladenovic on His Sixty-fifth Birthday by His Students. New Review Books. p. 128. ..Ilarion Ruvarac, one of the most prominent representatives of the critical school in Serbian historiography. 
  15. ^ Trencsényi, Balázs; Janowski, Maciej; Baar, Monika; Falina, Maria; Kopecek, Michal, ed. (). A History of Modern Political Thought in East Central Europe: Volume I: Negotiating Modernity in the 'Long Nineteenth Century'. Oxford University Press. p. 334. ISBN 9780191056956. 
  16. ^ Antolović 2016, pp. 338-339.
  17. ^ Jugoslovenski istorijski časopis. Savez društava istoričara Jugoslavije. . p. 2. Accesat în . Jovan Radonic posvetio je svoju prvu knjigu Ruvarcu — »tvorcu kritickoga pravca srpske istoriografije« 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ilarion_Ruvarac&oldid=16832549