Ioan Ursu (fizician)
| Ioan Ursu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 5 aprilie 1928 Mănăstireni, România | ||
| Decedat | 16 aprilie 2007, (79 de ani) București, România | ||
| Copii | trei copii | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | universitar[*] fizician | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Rezidență | România | ||
| Instituție | Institutul de Fizică Atomică, București-Măgurele | ||
| Alma Mater | Universitatea Babeș-Bolyai Universitatea Princeton | ||
| Cunoscut pentru | Energie nucleară | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Nu confundați cu Ioan Ursu (istoric).
Ioan Ursu (n. 5 aprilie 1928, com. Mănăstireni, județul Cluj – d. 16 aprilie 2007, București) a fost un fizician român, academician, coordonator al programului nuclear al României, membru PCR, ministru în guvernele comuniste.
Activitate
[modificare | modificare sursă]Activitatea științifică
[modificare | modificare sursă]- În 1950 a absolvit Facultatea de matematică și fizică a Universității din Cluj.[1]
- În 1956 obține titlul de doctor cu teza „Efecte magnetomecanice la oxigen”.[1][2]
- În 1959 - 1960 urmează studii postdoctorale la Universitatea din Princeton, SUA[2]
- În 1967 devine doctor docent în științe naturale.[2]
- În 1969 obține titlul de profesor universitar emerit.[2]
- În 1974 devine membru titular al Academiei Române[1]
- În 1980 este numit vicepreședintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, a comitetului de conducere al consiliului și a biroului executiv.[3]
Cercetările sale științifice s-au axat pe studiul materialelor nucleare, în calitate de continuator al lui Horia Hulubei,[4] interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul, combustibili nucleari specifici. A studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului (descoperire proprie), rezonanța magnetică și unele probleme legate de tehnologia nucleară.[1]
Activitatea didactică[2]
[modificare | modificare sursă]- Își începe activitatea didactică din anul 1949.
- Între anii 1949 - 1960 parcurge toate treptele, până la profesor universitar.
- Între anii 1960 - 1968 este șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism de la Universitatea din Cluj, unde între anii 1961 - 1968 a fost și prorector.
- Între anii 1968 - 1976 este profesor și șef de catedră la Universitatea din București.
- Între anii 1960 - 1964 este profesor invitat în Elveția, Anglia, Franța, fosta URSS.
Funcții[2]
[modificare | modificare sursă]- Între anii 1968 - 1976 este director al Institutului de Fizică Atomică de la București-Măgurele.
- Între anii 1969 - 1976 este președinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, cu rang de ministru, în guvernele Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2).
- Între anii 1976 - 1980 este președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Mănescu (2), Verdeț (1).
- Între anii 1980 - 1989 este prim-vicepreședinte al Comitetului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Verdeț (2), Dăscălescu (1), Dăscălescu (2).
- Între anii 1988 - 1989 este președintele Secției de Fizică a Academiei Române.
Afilieri
[modificare | modificare sursă]A fost membru în 28 de forumuri academice și științifice străine [4]
[modificare | modificare sursă]
|
- Între anii 1971 - 1973 este guvernator în Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Viena.[2]
- Între anii 1976 - 1979 este președinte al Societății Europene de Fizică.[2]
- Între anii 1986 - 1990 este președinte al Uniunii Balcanice de Fizică.[2]
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Ordinul Muncii clasa a II-a (25 decembrie 1967) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării Republicii”[5]
- Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[6]
Lucrări publicate[2]
[modificare | modificare sursă]- Variația vîscozității oxigenului și amestecurilor de gaze cu oxigen în câmp magnetic, Teza de doctorat, 1956[7]
- Efecte magneto-mecanice la oxigen, 1959
- Rezonanța electronică de spin, Editura Academiei, 1965
- Fizica și tehnologia materialelor nucleare, Editura Academiei, 1968, reeditată în 1982, și traducerea editată de Pergamon Press, Londra, 1985
- La résonance paramagnétique électronique, Editura Dunod, Paris, 1968 - cu o prefață de Alfred Kastler
- Energia atomică, Editura Științifică, 1973
- Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu, Editura Academiei, 1979
- Magnetnîi resonans soedinenia urana, Editura Energia, Moscova, 1982 - cu o prefață de Alexandr Prohorov
- Interacțiunea radiației laser cu metalele, Editura Academiei, 1986
- Laser Heating of Metals, Editura Adam Hilger LTD, Londra, 1990
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d Univers Ingineresc Arhivat în , la Wayback Machine., publicație a AGIR
- ^ a b c d e f g h i j WHO'S WHO, op. cit.
- ^ Autentificare, idrept.ro[nefuncțională – arhivă]
- ^ a b „Fundația Horia Hulubei”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1132 din 25 decembrie 1967 privind conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 2, Partea I, sâmbătă 6 ianuarie 1968, p. 10.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 157 din 4 mai 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 96, Partea I, vineri 6 august 1971, p. 633.
- ^ http://aleph.bcucluj.ro:8991/F/MAAL55HL4DR2CHLV6JULRPMI6F1VHHQPICYJ7KF4TCJECKIQAA-91468?func=full-set-set&set_number=129166&set_entry=000052&format=999 BCU Cluj
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii (Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982)
- Dicționarul specialiștilor - un „WHO'S WHO în știința și tehnica românească, vol. 1, Editura Tehnică, 1996
- Yu. A. Hramov, Fiziki, ed. Nauka, Moscova, 1986, p. 269
- D. Mihalache și A. I. Nicolin: Fizica din România la Centenarul Marii Uniri. Părinții Fizicii Moderne, Curierul de Fizică, Nr. 83, 2018, pp. 17–18.
