Ioan al II-lea de Amalfi
| Ioan al II-lea de Amalfi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al X-lea d.Hr.  Amalfi, Campania, Italia |
| Decedat | 1069[1] Amalfi, Campania, Italia |
| Părinți | Sergiu al II-lea de Amalfi[1] Maria de Capua[1] |
| Frați și surori | Manso al II-lea de Amalfi |
| Copii | Sergiu al III-lea de Amalfi |
| Ocupație | proconsul |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Duke of Amalfi[*] | |
| Domnie | – |
| Predecesor | Sergiu al II-lea de Amalfi |
| Succesor | Sergiu al III-lea de Amalfi |
Modifică date / text  | |
Ioan al II-lea (d. 1069) a fost duce de Amalfi de la 1029 la 1069, cu mai multe întreruperi, fiind ultimul duce de Amalfi cu oarecare rezonanță anterior cuceririi normanzilor din 1073.
Ioan a fost fiul ducelui Sergiu al II-lea de Amalfi cu Maria de Capua, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua.
În 1014, el a fost numit co-regent și succesor al tatălui său. În 1028, alături de tatăl său, a plecat în refugiu la Constantinopol, în vreme ce mama sa, Maria, si fratele mai mic, Manso al II-lea au uzurpat puterea la instigarea unchiului lui, Pandulf de Capua. În 1029, Ioan (fără tatăl său) a revenit și și-a reafirmat autoritatea, depunând atât pe mama cât și pe fratele său Manso.
În 1031, Ioan l-a numit pe fiul său, Sergiu al III-lea drept co-regent și succesor, iar el a primit titlul de patrikios din partea împăratului Roman al III-lea al Bizanțului, așa cum primise și tatăl său în 1010 de la Vasile al II-lea. În aprilie sau mai 1034, Ioan a fost silit să părăsească din nou Amalfi, de această dată ca urmare a faptului că Pandulf de Capua cucerise Gaeta încă din 1032 și amenința celelate orașe de coastă, inclusiv Napoli, unde Ioan și-a găsit adăpost, în condițiile în care ducele Sergiu al IV-lea de Neapole acordase refugiu și ducelui depus de Gaeta, Ioan al V-lea. Pandulf a căsătoria sorei lui Ioan cu normandul Rainulf Drengot, mercenar care recent rămăsese văduv după moartea sorei ducelui de Neapole. Astfel, Pandulf s-a folosit de nepoata și de sora sa pentru a acapara puterea în Amalfi și i-a îndepărtat pe susținătorii normanzi de lângă ducele Sergiu de Neapole.[2]
În 1038, împăratul Conrad al II-lea l-a depus pe Pandulf, astfel încât Ioan a putut să revină la Amalfi. El l-a orbit pe fratele său Manso și l-a exilat pe insula Sirenuse, în timp ce s-a reconciliat cu mama sa, Maria de Capua, alături de care a continuat să co-guverneze. În aprilie 1039, amenințat fiind de principele Guaimar al IV-lea de Salerno, Ioan a fugit împreună cu fiul său în Grecia. Ioan a continuat să își organizeze propria restaurație și a întărâtat o răscoală care a condus la alungarea fratelui său orbit din Amalfi în aprilie 1052. Amalfitanii au refuzat să plătească taxele impuse de protectorul lui Manso, Guaimar de Salerno, și lupta a izbucnit. Guaimar a fost asasinat în iunie la instigarea amalfitanilor, iar Ioan al II-lea s-a putut întoarce la conducerea ducatului în octombrie. L-a exilat încă o dată pe fratele său Manso și pe fiul acestuia, Guaimar al II-lea de Amalfi, care domnise sub tutela salernitană.
Pe parcursul sejurului în Constantinopol, Ioan a primit titlurile bizantine de anthypatos și vestes.
Prin incitarea la revoltă atât în Amalfi cât și în Salerno împotriva lui Guaimar al IV-lea, Ioan a atras mânia și dorința de răzbunare a fiului și succesorului lui Guaimar, Gisulf al II-lea de Salerno. El a trebuit să se confrunte cu tratamentele aplicate de Gisulf asupra negustorilor amalfitani și cu amenințările continue ale acestuia. În cele din urmă, cei doi au încheiat pacea.
În 1055, Ioan a promulgat o charta iudicii, singura de acest tip din întreaga istorie a statului amalfitan. Restul domniei sale a fost lipsit de evenimente majore și a decurs în liniște. După ce a murit în 1069, a fost succedat de fiul său Sergiu al III-lea.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Chronicon Amalfitanum, cca. 1300.
- Mario Caravale (ed.), Dizionario Biografico degli Italiani: LV Ginammi – Giovanni da Crema, Roma, 2000.
- Ferdinand Chalandon, Histoire de la domination normande en Italie et en Sicilie, Paris, 1907.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c Dizionario Biografico degli Italiani, accesat în
- ^ Toată această manevră a produs confuzii în rândul istoricilor. Amato de Montecassino se referă la sora lui Sergiu ca la recenta văduvă a "contelui de Gaeta" atunci când s-a căsătorit cu Ranulf. Apoi, cronicarul Amato se referă la "fiica patriciului de Amalfi, care era nepoata principelui Pandulf, dat fiind că soția patriciului era sora lui Pandulf". Desigur patriciul la care Amato face trimitere era tatăl lui Ioan, iar patriciul aflat la guvernare, fie el Ioan sau Manso. Identitatea "contelui de Gaeta" provoacă și mai multă confuzie și nnu poate fi deslușită. Cu toate acestea, F. Chalandon, p. 79, face din nepoata lui Pandulf o fiică a lui Manso.