Irimie Staicu

Irimie Staicu
Date personale
Născut	1 aprilie 1905 Cristian, comitatul Brașov, Austro-Ungaria
Decedat	12 iulie 1989 (84 de ani)
Ocupație	agronom
Activitate
Membru corespondent al Academiei Române

Irimie Staicu (n. 1 aprilie 1905, Cristian, comitatul Brașov, Austro-Ungaria – d. 12 iulie 1989) a fost un academician român, inginer agronom, agrotehnician, membru corespondent al Academiei Române.

Irimie Iulian Staicu a adus contribuții la dezvoltarea agriculturii mondiale.

Biografie

S-a născut în Cristian, într-o familie de agricultori. Atras din copilărie de misterele dezvoltării plantelor, a devenit inginer agronom. La Facultatea de Agronomie din București, a făcut cercetări sub îndrumarea lui Gheorghe Ionescu-Șișești. Între 1932 si 1936 a avut o bursă de studii la Colegiul de Agricultură și Știine Aplicate din Kansas State University (SUA), unde a obținut titlul de Master of science.

După întoarcerea în țară, a continuat activitatea de cercetare în cadrul I.C.A.R. și la Facultatea de Agronomie din cadrul Școlii Superioare de Agricultură din București (Rusu, 2010). În anul 1938 a susținut teza de doctorat Influența aratului asupra acumulării apei și nitraților în sol și efectele asupra cantității și calității recoltei grâului de toamnă, coordonată de profesorul Gheorghe Ionescu-Șișești.

A fost profesor la Facultatea de Agricultură din București și Timișoara (1944–1963), la Facultatea de Biologie a Universității din București (1962–1963) și la Institutul Agronomic din București (1964–1972);

A publicat un Curs de agrotehnică (1951) și unul de Agrotehnică și tehnică experimentală (1967).

A fost șef al Stațiunii Experimentale Calacea-Timiș (1946–1948), șef al Secției fitotehnice la Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice de la Fundulea (1957–1964) și director general la Institutul de Cercetări Agricole (1966–1969).

Contribuții

Irimie Staicu a studiat împreună cu Gheorghe Ionescu-Șișești, Amilcar Vasiliu, Nicolae Hulpoi si Ion Lungu căile de contracarare a secetei prin elucidarea mecanismelor de înmagazinare și pierdere a apei din sol.

În studiile sale, Irime Staicu a avut contribuții in următoarele domenii:

• amendamente și îngrășăminte chimice și organice la plantele cultivate pe cernoziom ciocolat și levigat pe soluri brun-podzolit, branciog și aluviuni.
• relațiile dintre gradul de afânare a solului, doza de îngrășare cu azot și producția cultivată cu porumb pe cernoziom levigat.
• aplicarea îngrășămintelor chimice sub formă de ioniți la porumb, ovăz și sfeclă.

La congresele de specialitate din străinătate, a adus contribuții originale în probleme privind poluarea, criza de proteine, sursele nepoluante de energie, identificarea bogățiilor naturale ale Pămîntului.

Opera

Principala sa lucrare este tratatul de Agrotehnică (2 vol., 2000 pagini, 1958), realizat in colaborare cu Gheorghe Ionescu-Șișești pentru care a primit Premiul de Stat (1962)

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 50 de lucrări, între care:

• Aratul pe solul brun roșcat de pădure și efectele lui asupra recoltelor de grâu, porumb, ovăz și mazăre (1941);
• Distrugerea solului prin eroziune (1942);
• Eroziunea solului agricol în regiunea Negrești-Vaslui și Cean-Turda (1945);
• Pregătirea și păstrarea îngrășămintelor (1956);
• Probleme ale mediului înconjurător (1972).

Ca urmare a lucrărilor sale de interes economic național și internațional, în 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1965 i s-a decernat titlul de doctor docent.

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S